De o tinuta spirituala si monumentala aparte, Manastirea Cozia ramane una dintre cele mai autentice valori ale arhitecturii bisericesti, o adevarata perla a Oltului, ce dainuie de peste 600 de ani pe pamant romanesc. in locul acesta mirific, unde pelerini de pretutindeni ajung in orice anotimp al anului, in aceasta vatra monahala a Olteniei, se pare ca cerul a coborat pe pamant, iar cei care ajung aici traiesc sentimentul opririi in loc a timpului in care traim. Preacuviosul arhimandrit Vartolomeu Androni, staretul Manastirii Cozia si Exarh al manastirilor din Eparhia Ramnicului trudeste de ani de zile la pastrarea si conservarea a ceea ce strabunii ne-au lasat cu marinimie.
Despre viata monastica nu-mi pot ingadui sa vorbesc prea mult, de teama sa nu ma apropii cat nu-mi este permis de inaltatoarele trairi interioare ale monahului, a carui viata este cuprinsa intre doua limite distincte, asceza si rugaciune. Dar, ca orice pelerin care ajunge la Cozia, as vrea sa stiu, daca involuntar de vointa noastra, nu tulburam in vreun fel sacralitatea manastirilor?
Nu trebuie sa va faceti atatea griji, toate cu randuiala lor. Majoritatea celor care ajung la Cozia sunt atrasi de aceasta oaza de frumusete si spiritualitate, dar fiecare isi are propria traire, propria chemare. Cu totii traiesc bucuria de a pasi in acest spatiu sacru, pentru ca mai apoi sa se poata inchina la mormantul lui Mircea cel Batran, ctitorul acestei manastiri. Se creeaza astfel o punte spirituala intre cei care se roaga si duhul stramosilor, care le da sentimentul de sporire a rugaciunii si ancestrala temeinicie. Cu siguranta ca acest tumult de vizitatori este uneori in detrimentul vietii calugaresti, pentru ca oricat ai fi de riguros si de puternic, sunt lucruri care, involuntar, ispitesc.
Linistea aceea de care monahul are nevoie, este destul de greu de atins la Cozia, tocmai datorita acestor vizitatori, care de multe ori insista cu intrebari nevinovate si-n felul acesta, fara voia lor, te tulbura. Ca monah insa trebuie sa fii intarit duhovniceste, de aceea as zice ca nu este un martiraj, iar obstea noastra are o randuiala care ii da consecventa in ascultare.
Eu personal, cred ca nimic nu este mai innaltator decat sa adormi in dangat de clopot si sa te trezeasca toaca, atunci cand cheama la rugaciune. Cum puteti veni in ajutorul pelerinilor, astfel incat sa le puteti darui bucuria unei nopti de slujba la manastire?
Manastirile de pretutindeni sunt deschise pentru toata lumea doritoare de astfel de lacasuri de-nchinaciune. Ca exarh al manastirilor din spatiul monahal valcean, va pot spune ca noi am facut eforturi sa rezolvam problema celor care vin aici pentru rugaciune, sau chiar intr-un circuit turistic. La Cozia am reusit si am realizat un spatiu care sa asigure cazarea celor care vin din diferite colturi ale tarii. in termeni monastici, noi consideram ca este arhondaric, fara a avea pretentiile unui hotel, dar dispune de toate utilitatile, de un ambient confortabil, care sa le intretina starea de spirit, conferita de un spatiu monahal. Aceasta
Am gandit-o ca pe o actiune caritativa, in primul rand pentru copiii care vin in excursie la Cozia. Putem sa le asiguram o noapte sau doua de cazare si masa, dar nu mai mult, pentru ca solicitarile sunt foarte mari si facem tot ceea ce ne sta in putinta pentru a multumi pe toata lumea.
Multi dintre cei care au fost astazi la slujba, asteptau sa se spovedeasca. Am stat de vorba cu cativa credinciosi si am fost cutremurata de ceea ce pot trai semenii nostri, care nu reusesc sa-si gaseasca un duhovnic. Multa lume va cauta pentru harul duhovnicesc, dar si pentru profunzimea si implicarea in esenta suferintei umane. Cum reusiti sa-i intariti sufleteste pe cei care vin sa se marturiseasca?
Problema duhovniceasca joaca un rol foarte important nu numai pentru cei din manastiri, ci pentru toata lumea. Trebuie delimitat foarte bine sensul vietii duhovnicesti. Aceasta parte duhovniceasca nu-nseamna numai credulitate, numai obscurantism, inseamna de fapt o nevoie logica de a afla , cu ajutorul duhovnicului, cum sa te mantuiesti. Cei care vin de la parohii spre a se spovedi la manastire, cauta de fapt ceea ce nu gasesc ei, ca nevoie sufleteasca.
Din acest motiv alearga la manastire, dar atentie, nu toti care au primit harul preotiei, au si darul duhovniciei. Este extrem de important ca cel care-i este duhovnic, sa nu-l pagubeasca pe om si mai bine sa-l trimita la un altul mai iscusit decat el. Pe linga dezlegare, duhovnicul trebuie sa-i dea celui care se spovedeste si-o-ntarire si-un raspuns si-o siguranta in cel pe care si l-a ales ca parinte spiritual.
E-adevarat, cu totii trecem printr-o perioada mai grea, dar nu trebuie sa uitam ca dintotdeauna au existat astfel de perioade, mai bune, sau mai grele. Eu am convingerea ca-ntotdeauna se vor gasi duhovnici care sa le fie de folos celor care alearga la manastiri, ca si la bisericile de enorie.
Si daca tot am ajuns la Cozia, nu am putut rezista ispitei de a urca la Bisericuta Bolnita. Am gasit acolo o liniste, parca uitata de lume si un taram al artei, pe care cu mare bucurie l-am explorat. Ati vrea sa ne spuneti cate ceva despre aceasta bijuterie a Manastirii Cozia?
Asa cum se stie, Manastirea Cozia a fost ctitorita de Mircea cel Batran, la 1386, pamantul manastirii aflandu-se de ambele parti ale soselei care leaga Rm.Valcea de Sibiu. Dupa ani de zile, un alt mare ctitor, Radu Paisie sau Petru Voievod a tinut ca la Cozia sa ridice un edificiu, unde sa se adaposteasca cei bolnavi, dar si o capela in care preotul sa faca slujbe si sa se roage pentru ei.
Intre anii 1542-1543 acesta a ridicat bisericuta bolnita, care impresioneaza si astazi pe cei mai exigenti vizitatori, ajunsi aici de pe toate meridianele lumii. Stilul architectonic este cu certitudine autohton, fiind expresie a stilului muntenesc. Bisericuta are o forma treflata, iar peretii exteriori erau inconjurati de ocnite si rozete de piatra, pe care cineva, din pacate, le-a dat jos. Bisericii ii lipseste pronaosul, astfel ca din pridvorul inchis se intra direct in naos. Pictura nu a suferit renovari fundamentale, a mai fost doar consolidata, ca suport, pentru a nu se dezlipi fresca de perete si-n felul acesta pictura si-a pastrat prospetimea si expresivitatea.
Cum spuneam, bisericuta bolnita ramane o bijuterie de netagaduit, intr-o deosebita armonie arhitecturala. Multi au apreciat-o ca pe o “domnisoara”, pentru zveltetea si eleganta ei. si vizitatorii din alte confesiuni sunt impresionati de valoarea artistica. in bisericuta bolnita se oficiaza doar Sfanta Liturghie, in ziua hramului “Sfintii Apostoli” sau slujbe ocazionale de inmormantare. Pentru noi este o mare bucurie ca aceasta bolnita exista si ca a ajuns pana in zilele noastre. Din pacate, multe astfel de ctitorii au disparut.
Parinte exarh, trebuie sa recunoasteti ca va ascundeti cu greu nostalgia, cred ca mult mai bine ar fi sa detaliem starea de fapt a acestui asezamant. si pentru ca lumea de azi traverseaza o perioada grea, in care suferinta si bolile ii coplesesc pe cei sarmani, va ganditi cumva la revigorarea Bolnitei de la Cozia?
Daca este sa ne gandim la faptul ca bolnita a fost realizata intr-o perioada in care lumea traia intr-o mare suferinta, este evident faptul ca era nevoie ca aceasta sa serveasca si la tamaduirea bolilor trupesti, dar si sufletesti. Eu consider ca este intradevar nevoie de o revigorare. Bolnitele manastiresti erau de fapt mici spitale pentru calugarii batrani si in acelasi timp, azile pentru batranii si bolnavii din imprejurimi. Pe langa tamaduirea trupeacsca, monahii aveau menirea de a asigura si un suport spiritual celor bolnavi, astfel incat slujbele din bisercuta erau ca un balsam pentru cei aflati in suferinta.
Eu consider ca nu este de loc rau si ar trebui ca in viitorul apropiat sa reactivam aceste bolnite, pentru ca acest lucru este posibil. Numai ca acele case care au fost ridicate atunci de voievozii vremii, trebuie consolidate, reamenajate, ca sa corespunda cel putin din perspectiva functionala a unui spital. si la Cozia, daca Dumnezeu va ajuta, s-ar putea ca pe langa bisericuta bolnita, care este o frumusete si care trebuie pastrata, pentru ca stiti cum e, cand dezvolti ceva trebuie sa ai grija sa nu distrugi altceva, eu consider ca la Cozia ar fi posibila o revigorare a acelei bolnite si ca biserica si ca vietuire.
Dumnezeu ne-a invrednicit ca Sfanta Manastire sa se afle pe un pamant binecuvantat, astfel incat avem la indemana si ape minerale si alte resurse balneare, dar si un aer proaspat de brad, care face bine plamanilor si psihicului. Deci, posibilitatile terapeutice sunt multiple.
Desi toata lumea stie ca sunteti principalul sacrificat al obstei, in sensul ca tot ceea ce ati realizat aici ati facut-o cu pretul multor drumuri si al multor nopti nedormite, as vrea sa va rog sa ne spuneti daca programul slujbelor de la Manastirea Cozia a fast afectat din punct de vedere canonic?
In anul 2000, dupa trecerea la cele vesnice ale parintelui Gamaliil, Dumnezeu asa a randuit, sa ajung staret. De atunci mi-am propus ca acest program liturgic sa nu lipseasca din viata monahului. La noi in manastire obligatia fundamentala este aceea de a ajunge la slujba, mai intai biserica si dupa aceea alte trebuinte.
Cei care au rezistat la Cozia, au reusit sa ajunga la o multumire sufleteasca desavarsita. in fiecare zi avem slujba tipic manastireasca: dimineata avem Acatistul, Ceasurile,Sfanta Liturghie zilnic, este extraordinar de imbucurator pentru noi. Dupa aceea avem si un program de lucru pentru ca in monahismul romanesc functioneaza foarte bine ”roaga-te si munceste”, lucru care se imbina, chiar daca uneori este acuzata aceasta sintagma ca ar tine numai de perioada comunista. Ea a existat de cand lumea.
Asa ca cine vrea sa se inhame la jugul monastic de la Cozia, are parte de intreg programul acesta monastic, ce se continua cu Vecernia de la ora 17,00, urmata de Utrenie. Slujba de Utrenie am coborat-o de la miezul noptii la ora 19,30 si asta din motive practice, pentru ca monahul care sta noaptea 2 ore la slujba, a doua zi cu greu isi mai face ascultarea. Manastirea este mare, are nevoi speciale, iar noi nu suntem asa de multi. in felul acesta, programul slujbelor nu sufera din punct de vedere canonic, liturgic se desfasoara normal, iar ascultarile toate sunt acoperite. Asa ca pentru cei care isi doresc cu adevarat viata monahala, o spun cu toata sinceritatea, ca este o bucurie sa se afle la Manastirea Cozia.
Stiu ca parintele Gamiliil a plecat la Domnul cu durerea de a nu fi putut ridica o clopotnita a manastirii. Inainte de a ne desparti as vrea sa stiu daca ii veti duce visul la bun sfarsit?
O, Doamne, daca ar depinde numai de mine! Eu v-am mai spus ca nimic din tot ceea ce s-a facut la Cozia nu am facut singur. Daca nu exista obstea, fara-ndoiala ca n-as fi reusit mai nimic din toate astea. Dar ca si staret, a tinut de obligatia mea. Eu am iubit intotdeauna Cozia cu toata fiinta mea si am iubit istoria si am iubit fiinta asta a poporului roman, atat de greu incercat de-a lungul vremii. M-am implicat atat la Cozia, cat si la alte manastiri, care sunt intr-o stare deplorabila si aproape de distrugere. Un astfel de exemplu este Manastirea Berislavesti, care are o biserica fara turla, si unde, daca nu am fi intervenit la timp, zidurile se distrugeau in intregime. Ar fi fost mare pacat, avand in vedere ca avem de-a face cu un monument din 1956, care se transformase in ruina si pur si simplu cadea sub ochii nostri.
Pe astfel de obiective noi trebuie sa ne mobilizam, pentru ca asa ne punctam istoria. Toate se duc, dispar, dar dupa cum vedeti aceste monumente au ramas. Trist este ca in toate aceste demersuri, intampinam mari probleme cu cei de la monumente, care ar trebui sa dea dovada de mai multa intelegere si mai mult realism, sa nu alergam cu anii dupa aprobari, de multe ori inutile. Va repet, toti monahii de-aici m-au ajutat, pentru ca cine poate sa fie mai aproape de un astfel de monument, decat calugarii. De-acum numai Dumnezeu va randui totul.
Mariana Borloveanu
mariana borloveanu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.