O carte groasa, o coperta sobra si un titlu incitant: Lucrarea. A cui? A omului impreuna cu Dumnezeul lui, Care este al tuturor. Aici se si vede radacina noastra cereasca, in faptul ca suntem fiii luminii, cu obarsie in slava dumnezeiasca. Cornel Constantin Ciomazga este un ziarist cu o vasta experienta. Director, in anii 90, la mai multe posturi de radio (Fun Radio, Radio Tinerama), condei omologat la nenumarate publicatii, omul pe care Lumea credintei vi-l prezinta in acest interviu a fost, de-a lungul carierei sale, un formator de opinie si un indrumator al multor generatii de ziaristi. Si brusc, pe cand era in plina ascensiune profesionala, nelipsindu-i nimic (ba dimpotriva), s-a retras din tumultul lumii, incepandu-si lucrarea. Colegii de breasla, prietenii, invataceii, n-au mai inteles nimic. De-abia acum Cornel Constantin Ciomazga poate sa vorbeasca public despre ceea ce i s-a intamplat. Asadar, fiti atenti!

 

-Ati investigat „cazul Johanna“ inca de la semnalarea lui in presa. Acest personaj exista cu adevarat, in carne si oase?

-Vedeti, traim intr-o lume in care minciunile trec drept adevaruri, de aceea adevarul pare adesea si el neverosimil. Da, Johanna exista, in carne si oase. Ea s-a autoclaustrat timp de 26 de ani. Asta s-a petrecut cu ani in urma, in comuna Ostra, judetul Suceava. Reporterul Tudor Barbu a prezentat cazul si l-a filmat chiar atunci, in 1991.

-Unde se afla acum?

-Stiam ca este in Germania, la un tratament, la invitatia Ambasadei Germaniei, care a participat la eliberarea ei, Johanna provenind dintr-o familie de sasi. Personajul cartii mele pastreaza doar numele acestei fete; concret, in carte prezint o combinatie intre doua cazuri: Johanna din Ostra si o alta fata, Codina, care este claustrata de mama sa. Prima s-a autoclaustrat 26 de ani, cealalta a fost izolata 18. Johanna, dupa 26 de ani, a iesit completamente a-variata; nu a fost si cazul Codinei.

-Care este punctul comun intre acest personaj „compus“ si Dvs.? Trebuie sa fie o legatura, pentru ca prea vi l-ati insusit...

-Nu stiu daca e vorba despre o insusire... sau despre un punct comun. Punctul comun, daca putem vorbi despre unul, ar putea fi eliberarea! Care este o lucrare... O lucrare a lui Dumnezeu la care fiecare dintre noi raspunde sau... nu. Daca nu raspundem, ramanem in cealalta lucrare, a daimonului. Exista doar doua drumuri. Punctul comun tuturor este atunci cand omul isi doreste cu adevarat eliberarea si se incredinteaza complet lui Dumnezeu. Este si ceea ce au facut unele dintre personajele din cartea mea. Vedeti,  avem de-a face cu un Dumnezeu Ce Se lasa descoperit si Care ni Se releva pana la revelatie. Bate si ti se va dechide, Cere si ti se va da, Cauta si vei afla. Ma intreb de unde  absurdul lui Crede si nu cerceta?

-Pe Dvs. cine v-a inchis in spatiul numit „cazul Johanna“?

-Dar eu nu sunt inchis nici macar in cazul acesta. Sunt un om liber. Un om eliberat! Si asta pentru ca-L rog zilnic pe Dumnezeu sa ma ajute sa Ii fac voia. Nici pe departe nu sunt prizonierul povestii Johanna. Nu ma mai pot inchide in nici o poveste, exceptand „povestea“ mantuirii, singura care ma preocupa si de care ma las cuprins in fiecare zi.

-Atunci pentru ce ati scris cartea numai in conditiile retragerii / autoclaustrarii la manastire?

-Pentru ca am simtit nevoia protectiei rugaciunii prin participarea permanenta la slujbe. Am scris, in prima parte, intr-o monastire care are un regim de slujbe foarte riguros si unde nu se mananca niciodata carne: Sf. Nicolae Sitaru.

-O carte e o carte. De ce trebuia sa fie musai pusa sub rugaciune? E totusi un roman...

-Nu stiu daca este numai un roman. Dar trebuia pusa neaparat sub rugaciune, pentru ca este o carte de intampinare pentru omul vremurilor acestea meandrice.

-In ce categorie s-ar inscrie Lucrarea Dvs.? Roman, teologumena prelungita?

-Treaba mea nu este sa-mi categorisesc opera. Iertati-ma. O vor face poate altii.

-Ce v-a lipsit cel mai mult pe parcursul acestei retrageri planificate?

-Absolut nimic nu mi-a lipsit, din ceea ce am lasat in urma. Am capatat chiar in plus. Mai cu seama... semne, la care nu m-am asteptat. Nu ma intrebati insa care, caci nu va voi raspunde.

-Ati parasit o situatie profesionala stabila si foarte onorabila. V-ati parasit temporar si familia. Cei dragi pot fi considerati, prin extensie, victime colaterale ale „cazului Johanna“?

-Nici pe departe! Nimeni nu are dreptul sa-si sacrifice familia intemeiata in Biserica. In buna intelegere s-a facut aceasta retragere temporara a mea, care nici macar nu stiu daca s-a inchis odata cu publicarea acestei carti. Eu sunt insa in cele mai bune raporturi cu familia mea, in sanul careia m-am si intors.

-Cat timp a durat, in total, retragerea Dvs.?

-Elaborarea cartii a durat 12 ani. Motivarea in sine a durat atata. Dumnezeu a avut ceva de furca cu mine sa accept sa scriu aceasta carte. Retragerea a durat aproximativ 6 ani, din 1996 pana in 2002. Din 2000 pana in 2002 a fost intreruperea ultimelor conexiuni  profesionale si sociale.

-Nu v-a fost frica nici o clipa? Nici o neliniste, nici o indoiala?

-Nu. Am socotit acceptul familiei ca pe un semn ca „Lucrarea“ si retragerea mea erau de la Dumnezeu. Nu am simtit nici un fel de neliniste.

-Ce calitate deosebita ar trebui sa aiba un om care pleaca din lume?

-Daca pleaca asa ca mine, care m-am asezat intr-o monastire fara sa fiu de acolo, trebuie sa indeplineasca 3 conditii: sa aiba binecuvantare de la duhovnicul sau, binecuvantare de la chiriarhul locului si, desigur, de la staret. Si mai e ceva: sa fie lucid si sub semnul cunoasterii. Nu ne putem aseza in credinta fara cunostinta. Cunostinta aceasta imbraca doua forme: cunoasterea invataturilor si asumarea aplicabila. Ele trebuie sa devina aplicabile. Poti sa cunosti foarte multe, dar sa nu aplici nici macar un singur cuvant. Aplicarea aici inseamna exclusiv traire.

-Traire, de buna seama. Dar cum stim in ce loc ne-ar dori Dumnezeu sa fim?

-Cine calatoreste pe drumul acesta singur, cu siguranta ajunge in ratacire. Avem nevoie neaparat de un insotitor, adica de un duhovnic si de un povatuitor, de un deslusitor al cuvantului lui Dumnezeu. Cuvant care nu e nici usor de capatat, nici usor de pastrat.

-Cum se alege duhovnicul, domnule Ciomazga?
-Un mirean i se plangea parintelui Cleopa ca-si tot cauta duhovnic si nu-l gaseste. Parintele, cu acea nota usor hatra, ii raspunde: „Ptiu, manca-te-ar Raiul, tu sa gasesti duhovnicul?! Duhovnicul sa te gaseasca pe tine...“

-Poate fi inchis calugarul intr-o definitie, pentru toata lumea?

-Arhim. Atanasie Glatcovschi definea calugarul, in Psihologia monahilor, astfel: acel om care accepta sa imbrace chipul ingeresc. Adica sa intre in acel tip de nevointa, cu ambele sale sensuri: nu isi mai face voia lui si se nevoieste intr-o oarecare formula de suferinta, de despatimire. Scopul? Obtinerea desavarsirii, pentru a lua locul ingerilor cazuti candva...

-Lumea, in general, ii eticheteaza pe calugari ca fiind foarte egoisti. Au intors spatele problemelor lumii, se mantuie de unii singuri etc...

-Va contrazic!

-Asta si vreau!

-Cand cineva este primit in calugarie, este intrebat daca nu cumva a fugit de lume si daca nu cumva a intors spatele lumii acesteia. Vedeti, el moare pentru lume, iar perspectiva celor 3 voturi cred ca spune totul... Curatie deplina, saracie totala si asezarea in ascultare – cel mai greu lucru. Taierea voii nu se face cu usurinta. Este cel mai complex exercitiu al desavarsirii!

-Cum poate fi o persoana intreaga - asumata pana la capat - taindu-si tot timpul voia, adica propria personalitate?

-Prin eliberare! Taierea voii asta inseamna: eliberare.

Dar el, ca persoana, cu ce mai ramane?

Cu libertatea! Devine, in sfarsit, un om liber. Este o frumusete paradoxala. Traieste numai in voia lui Dumnezeu. Nu striga omenirea de mii de ani: libertate?! Si n-a gasit-o nici pana acum... Pentru ca se face tot timpul voia omului. Si atunci cine sa-i spuna daca e bine sau e rau? Cine sa-i arate directia? Cand mergem pe un drum si nu mai stim directia, nu intrebam pe cineva de-al locului, care stie: Frate, in ce directie e localitatea cutare? Asa si aici, sau mai abitir aici, pe calea duhovniceasca.

-D-le Ciomazga, ce cauta intelectualii la manastire? De ce dau ei tarcoale acestor spatii ale spiritualitatii rasaritene?

-Ce cauta altii nu stiu. Eu unul am cautat raspunsurile multelor intrebari. Raspunsuri pe care le cautasem in filosofiile orientale, in curentele literare, in arta cinematografica, in jurnalism etc. Raspunsuri care erau aici, in Biserica mea.

Pot sa afirm ca pentru mine aceasta perioada a insemnat mai mult decat pregatirea oricarui masterat sau doctorat.

-Calatoriti mult acum, in incercarea de a purta mesajul pe care l-ati descoperit...

-Umblu cu cartea mea prin toate orasele tarii; am fost deja in Arges si in Brasov. Ma intalnesc cu presa, apoi cu tinerii - elevi si studenti -, dar si cu preotii si cu credinciosii, pentru ca am sa le spun ceva ce nu vor gasi lesne si oriunde, iar ei ma primesc cu bucurie si cu deschidere.

-Aveti un aer de apostol al vremurilor din urma. Pare ca ati iesit la propovaduire!

-Nu am voie sa arestez ceea ce Dumnezeu mi-a aratat mie. Vreau sa le spun oamenilor: Faceti ceea ce am facut eu. Cautati! Credeti-L pe Domnul, dar mai ales gustati-L! Veti constata ca este cu adevarat bun... Numai in Biserica vom descoperi cele doua mari sanse, care nu trebuie irosite: sansa purificarii si sansa tamaduirii sufletului. Adica refiintialitatea, adica revenirea la conditia de om. Omenirea este in clipa de fata salbaticita. Suntem intr-o fundatura pe toate planurile: economic, politic, social. 85% dintre familiile romanesti sfarsesc pe holurile tribunalelor, iar celelalte traiesc in camuflajul neintelegerilor de zi cu zi. Dar se poate si altfel...

-Ce asteptati sa se intample in urma citirii cartii Dvs.?

-Astept ca oamenii sa revina la starea de normalitate, asa cum se intampla cu personajele din cartea mea. Sa redescopere suma normelor si legilor dumnezeiesti. De aici vine si termenul de normalitate: de la normele lui Dumnezeu.

-Ce spun oamenii Bisericii despre actiunea Dvs. singuratica?

-Ma bucur de relatii sanatoase cu multi duhovnici, cu arhierei si cu multi traitori intru Hristos.

-Din ce traiti, D-le Ciomazga?

-Ma incredintez voii lui Dumnezeu si, precum vedeti, nu aveti in fata un om care pare istovit de foame si nici in zdrente. Multamesc Domnului, am tot ceea ce imi este necesar.

-Indoieli nu aveti?

-Faceti si Dvs. ca mine si va garantez ca nu veti avea nici fir de indoiala!

 

Interviu realizat de Razvan Bucuroiu
Lumea credintei, anul II, nr 6(11)

• Lucrarea lui Dumnezeu si lucrarea omului in gandirea Sfantului Ioan Cassian
  Publicat in : Dogma
• Sfantul Duh in teologia si viata bisericii ortodoxe
  Publicat in : Dogma
• Pilda semanatorului - sau - Impreuna lucrarea lui Dumnezeu si a omului
  Publicat in : Duminica a 21-a dupa Rusalii