Evagrie la zi

Evagrie la zi Mareste imaginea.


Evagrie la zi

Cristian Badilita: - Studiile evagriene au cunoscut un adevarat avant in ultimii patruzeci de ani. Cum explicati aceasta rasturnare de situatie atata vreme cat, sa reamintim, pana nu demult, Evagrie nu era un personaj foarte recomandat, macar pentru o parte din scrierile sale ?

Paul Gehin: - Lasand deoparte condamnarea sa oficiala la cel de-al cincilea sinod ecumenic de la Constantinopol (553), Evagrie si-a atras asupra sa multe ostilitati inca din timpul vietii. Lucrurile s-au stricat la sfarsitul secolului al IV-lea, o data cu schimbarea radicala de atitudine a patriarhului Alexandriei, Teofil, dar si cu violenta campanie condusa de Epifanie al Ciprului si de Ieronim. Dar, la momentul acela, Evagrie deja nu mai era printre cei vii. Sigur ca aceasta reputatie a daunat supravietuirii unei parti din opera sa. Se poate spune ca Evagrie nu a lasat pe nimeni indiferent ; de aici insa si pana la a face din el un fel de scriitor blestemat, distanta e cam mare. Evagrie a continuat sa fie citit pe parcursul intregii perioade bizantine.

Intre doua pozitii extreme reprezentate, de pilda, de Ioan Scararul (secolul al VII-lea) care vorbeste despre "blestematul Evagrie", desi se inspira din el, si de Calist sau de Ignatie Xanthopouloi (secolul al XIV-lea) care vorbesc despre "dumnezeiescul Evagrie", cei mai multi dintre cititori au stiut sa pastreze masura, sa dea dovada de discernamant si sa profite de sfaturile sale spirituale (vezi mai ales atitudinea echilibrata a lui Varsanufie din Gaza, care recomanda ca opera lui Evagrie sa fie folosita asa cum ne invata parabola evanghelica a navodului [Matei 13,48], aruncand doctrinele indoielnice si pastrand ce este de folos pentru suflet).

Evagrie nu a fost socotit "nerecomandabil" nici in vremuri mai apropiate de noi. Pana la descoperirea textului autentic al Capetelor gnostice de catre Antoine Guillaumont, eruditii occidentali s-au intrebat ce anume putuse motiva condamnarea lui Evagrie, intrucat in textele accesibile nu gaseau nimic de reprosat, in Filocalia lui Nicodim Aghioritul, Evagrie ocupa un loc foarte redus, insa o mare parte dintre autorii mistici retinuti au fost influentati de el, asa incat putem spune ca Filocalia reprezinta indeosebi spiritualitatea evagriana.

- Cum spuneti, Antoine Guillaumont a jucat un rol semnificativ in redescoperirea si justa apreciere a lui Evagrie In Occident. L-ati cunoscut bine pe marele savant si stiti mai bine decat oricine care este contributia sa in acest domeniu. Prin ce anume au marcat lucrarile lui Guillaumont istoria "evagriologiei" (sa inventam acest cuvant pentru situatia de fata) si cum trebuie duse mai departe demersul si exemplul sau ?

- Renasterea, in epoca moderna, a studiilor evagriene a inceput in Germania, la sfarsitul secolului al XIX-lea. Aceste studii au facut rapid progrese o data cu intoarcerea la sursele originare, altfel spus la manuscrise. Editarea celor doua versiuni orientale (armeana si siriaca) i-a stimulat pe cei doi cercetatori care au monopolizat pentru mai bine de treizeci de ani (1929-l960) scena cercetarii evagriene : Irenee Hausherr, la Roma, si Joseph Muyldermans, la Louvain. In aceeasi perioada, Iustin Moisescu, viitorul patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, a sustinut si el la Atena o teza de doctorat despre Evagrie (publicata in 1939). Un nou pas a fost facut de cercetatorii din generatia urmatoare, Antoine si Claire Guillaumont, respectiv Marie-Josephe Rondeau. Lucrarile lor au permis evaluarea corecta a operei lui Evagrie si regasirea adevaratei sale gindiri. Descoperirea textului autentic al Capetelor gnostice de catre Antoine Guillaumont a fost determinanta, iar teza elaborata de el pornind de la acest text este un model al genului prin rigoarea metodei adoptate, prin expunerea clara a problemelor si prin densitatea ei exceptionala.

- Antoine Guillaumont ne-a lasat si o monografie despre Evagrie, care nu a fost inca publicata din motive necunoscute mie. Ati citit-o ?

- De la sfarsitul anilor '50 si pana la moartea sa, survenita pe 20 august 2000, Antoine Guillaumont a lucrat fara intrerupere la studierea cazului lui Evagrie. Tocmai terminase marea sinteza pe care o pregatea de mai multi ani cand moartea l-a surprins. Lucrarea va aparea in 2004 sub titlul Evagrie, un filozof in pustie.

- Voi intra acum in miezul subiectului. De mai multa vreme editati scrierile lui Evagrie in colectia "Sources Chretiennes". Toti specialistii va cunosc si va recunosc marea eruditie, competenta si talentul absolut remarcabil in materie de paleografie. In acelasi timp, unii sunt tentati sa creada ca abordarea dumneavoastra, strict stiintifica, a operei lui Evagrie ar ocoli esentialul, si anume dimensiunea ei spirituala si mistica. Am vazut undeva acelasi repros adus lui Antoine Guillaumont, care era credincios. In ce ma priveste, constat urmatorul fapt: timp de o mie si ceva de ani, Biserica - si cea catolica, si cea ortodoxa - l-a tinut pe Evagrie departe de credinciosi, carora le-a interzis accesul direct la o parte din opera acestuia. O buna transa din scrierile sale s-au pierdut, altele au fost cenzurate, iar altele au circulat sub nume de imprumut (cum ar fi Nil, de exemplu). De vreo patruzeci de ani, Evagrie a iesit din celula in care a fost inchis si este pe cale sa redevina un autor recomandat, ba chiar un autor mistic la moda. Acest nou Evagrie, adus inapoi la viata din ublietele istoriei, converteste oamenii Bisericii pana acolo incat unii dintre ei ajung sa-l transforme intr-un soi de idol a carui ortodoxie - sau, mai precis, a carui corectitudine dogmatica ar fi desavarsita. Si atunci, savanti ca Antoine Guillaumont sau ca dumneavoastra, care se feresc sa-l transforme pe Evagrie, fostul persecutat, inviatul din morti, in idol, sunt acuzati ca ocolesc dimensiunea sa spirituala si fondul sau "intru totul ortodox". Ce parere aveti despre acest subiect si cum vreti sa le raspundeti celor care va aduc, direct sau indirect, asemenea reprosuri ?

- Aceasta lunga intrebare trebuie descompusa in elementele ei componente. Nu mai revin la chestiunea cenzurii exercitate de veacuri asupra lui Evagrie, intrucat i-am dat raspuns la inceputul discutiei noastre, subliniind ca lucrurile trebuie nuantate.

Reprosul adus universitarilor de catre mediile ecleziastice, constand in a afirma ca cercetarile lor ocolesc esentialul, este unul traditional. Cercetarea universitara pretinde un minimum de simt istoric si critic, o anumita distanta fata de obiectul de studiu. Cel putin teoretic, ea este dezinteresata, deoarece nu serveste direct o cauza sau o ideologie. Acestea fiind zise, calitatile enumerate aici se intalnesc, din fericire, din ce in ce mai des si la numerosi oameni ai Bisericii. In orice caz, este evident ca niste studii prea angajate se transforma adesea in apologie si pierd din vedere rigoarea (acribia, care este totusi si o virtute monastica!). Rezultatul este adeseori dezastruos, caci, in realitate, cei care le intreprind nu mai ajung sa inteleaga autorul antic de care se intereseaza, ci se multumesc sa stabileasca vagi corespondente intre situatii separate intre ele de secole intregi, apeleaza la aproximari si extrapolari si comit anacronism dupa anacronism. Pentru a citi si intelege un autor din Antichitate e nevoie de multa atentie si rabdare.

Desi se considera ca Evagrie se detaseaza din sirul ganditorilor crestini sau al autorilor mistici prin statura sa de exceptie, nu cred ca ar trebui sa-l izolam si sa-l asezam pe un piedestal. Evagrie nu este un meteor aparut pe un cer senin. El este produsul unei istorii, a suferit mai multe influente si s-a delimitat de mediile in care a trait pentru a-si gasi propria cale si a-si exprima originalitatea. Trebuie sa-l plasam in mediul si epoca sa daca vrem sa-l intelegem corect. In plus, pentru cine este interesat de spiritualitate, ar fi primejdios sa se concentreze asupra unui singur autor, oricat de genial ar fi fost el, si sa ignore diversitatea curentelor spirituale, uneori potrivnice, care au strabatut viata Bisericilor crestine (ca sa nu mai vorbim de cei venind dinspre alte religii). Numai dupa aceea, in functie de sensibilitatea spirituala a fiecaruia, ne putem lasa purtati intr-o parte sau alta.

Problema ortodoxiei lui Evagrie este oarecum agasanta. Ca sa glumesc putin, voi spune mai intai ca daca unii ortodocsi dobandesc citindu-l un mare castig spiritual, asta nu inseamna ca el devine ortodox. Notiunea de ortodoxie este una prea grava, care ar necesita expuneri lungi si detaliate. In orice caz, aceasta ortodoxie s-a construit de-a lungul mai multor secole si cu pretul unor conflicte dure. Consensul stabilit in jurul catorva dogme fundamentale nu a reusit niciodata sa anuleze conflictele de interese sau divergentele si nu a rezolvat totul. Evagrie este un autor de la sfarsitul secolului al IV-lea; el ajunge la varsta maturitatii intr-o perioada cand problema cauzata de arianism este pe cale de a fi rezolvata, insa multe dogme nu au primit inca o formulare "definitiva", consfintita de un conciliu, asa cum demonstreaza conflictele cristologice ce vor agita tot secolul al V-lea. Nu putem sa-l judecam luand ca etalon ortodoxia contemporana. Dar mai e ceva: "ortodoxia" lui a fost suspectata de la bun inceput. Motivele erau, fara indoiala, libertatea sa de gandire (era incomod) si intelectualismul sau (Evagrie este un reprezentant al elitelor culturale din epoca, preocupat sa gaseasca o baza rationala pentru credinta sa).

- De fapt, care sunt punctele cele mai "sensibile" din punct de vedere dogmatic ale teologiei evagriene ? Il putem considera pe Evagrie un autor "ortodox", acum, la cincisprezece secole de la condamnarea sa indirecta in 553 de catre Justinian si sinodul de la Constantinopol ?

- Evagrie nu a redevenit ortodox cu timpul! in ceea ce priveste protologia, eshatologia si cristologia, el a dezvoltat doctrine care au fost respinse cu hotarare de ortodoxia oficiala ulterioara. La sirieni si la armeni, a devenit un sfant dupa o severa epurare a principalei sale opere, Capetele gnostice. Daca a fost condamnat in secolul al Vl-lea, un motiv este si acela ca partizanii sai din epoca, origenistii din Palestina, prin permanenta lor agitatie, constituiau o problema deopotriva politica si religioasa. Parintele Bunge incearca sa-l reabiliteze pe Evagrie in ochii ortodoxiei. Linia pe care isi construieste apararea este ingenioasa: ea consta in a afirma ca Evagrie nu este citit corect, ci este interpretat fie prin prisma lui Origen, fie prin cea a origenistilor din secolul al VI-lea. Prin urmare, "maestrii in eroare" trebuie cautati sau inainte, sau dupa el. De fapt, lui Evagrie i s-ar reprosa niste doctrine invechite sau care au aparut mai tarziu. Parintele Bunge face mari eforturi ca sa-si poata duce cu bine la capat demersul apologetic, caci trebuie sa-i infrunte rand pe rand pe Hans Uhr von Balthazar, Irenee Hausherr si Antoine Guillaumont. Tezele pe care le dezvolta pot fi rezumate in cateva propozitii: gandirea lui Evagrie este, prin insasi esenta ei, scripturistica si adecvata unei teologii sanatoase (ceea ce limiteaza imprumuturile din filozofie); mistica sa este "personalista si trinitara" (ceea ce mascheaza accentul pus in permanenta pe Unitatea divina).

-In mai multe randuri, l-ati comparat pe Evagrie cu Wittgenstein sau, mai exact, ati afirmat ca trebuie sa ni-l imaginam pe Evagrie ca pe un Wittgenstein al Antichitatii crestine. Sunteti bun sa aprofundati aceasta comparatie ? Nu risca ea sa faca din Evagrie un simplu cautator al adevarului in afara Adevarului si a credintei care era si a sa ?

- Prin mai multe aspecte, Evagrie ne duce cu gandul la Descartes sau Wittgenstein. Modul in care si-a exprimat gandirea sub forma fragmentara a scurtelor kephalaia evoca inevitabil Tractatus-ul celui de-al doilea. Nu incape indoiala ca Evagrie se considera crestin, iar corpusul sau de referinta e Scriptura inspirata de Duhul Sfant. Este intim convins ca ceea ce apara el reprezinta crestinismul autentic. Dar ce intelege el prin crestinism ? Sa citim: "Crestinismul", spune Evagrie, "este doctrina lui Hristos, Mantuitorul nostru, care se compune din practica, fizica si teologie" (Tratatul practic). Sa recunoastem ca este o definitie neobisnuita a crestinismului si ca are destule motive sa-l uimeasca pe un cititor modern putin avizat sau pe credinciosul obisnuit. Cu siguranta ca nu ar fi inclusa intr-un catehism. Ea nu poate fi inteleasa cu adevarat decat plasata in contextul Antichitatii (cu alte cuvinte, in contextul diviziunii tripartite a filozofiei) si in conformitate cu o anumita conceptie asupra mantuirii (mantuirea se realizeaza prin cunoastere). Ne dam seama imediat ca acest prim capitol al tratatului necesita o serioasa "explicare a textului".

Evagrie poate fi apropiat de autorii moderni mentionati mai sus si sub un alt aspect: nu numai ca s-a interesat de anumite continuturi de cunoastere, dar a si reflectat indelung asupra modului cum functioneaza cunoasterea; el distinge, astfel, diferite stari mentale si se intreaba ce anume deosebeste cunoasterea lui Dumnezeu, cunoastere suprema spre care se orienteaza totul, de celelalte cunoasteri. Si totusi, Evagrie nu iese din cadrul credintei sale crestine: adevarul pe care il cauta poarta numele celui care a zis: "Eu sunt Adevarul". El citeaza frecvent versetul: "Sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos pe Care l-ai trimis" (Ioan 17, 3). Intreaga activitate a taberei adverse (demonii) are de altfel ca scop sa-i impiedice pe oameni sa se mantuiasca si sa vina la cunostinta adevarului (I Timotei, 2,4).

- Care este locul Tratatului practic in peisajul literaturii monastice din secolele al IV-lea si al V-lea ? Ii putem gasi modele sau echivalenti ?

- Dupa stiinta mea, Tratatul practic nu are echivalent in literatura monastica antica. Insasi forma lui, cea a scurtelor kephalaia, este noua. Subtitlurile date diferitelor sectiuni ne ajuta sa intelegem diferitele perspective adoptate de Evagrie. Multe texte monastice sunt exortatii morale (pareneze) sau reguli; dimpotriva, in tratatul sau, Evagrie ne prezinta o analiza si o terapeutica a patimilor sufletului. Si de aceasta data, el prelungeste o traditie straveche ilustrata de Aristotel si de catre stoici. Nou este cadrul in care ea se dezvolta: pustiul. Acedia este, de exemplu, strans legata de traiul izolat al monahului, ceea ce explica, dupa cate se pare, disparitia ei de pe lista apuseana, care nu va retine decat sapte pacate capitale in locul celor opt patimi generice de la Evagrie.

- Tot in legatura cu Tratatul practic, v-as ruga sa comentati sfarsitul apoftegmei 81, cu privire la caracterul intrinsec si universal al credintei. Definirea credintei ca "bine imanent existand chiar si la cei ce nu cred in Dumnezeu" este preluata direct de la Clement din Alexandria si, pana la urma, isi are radacina in doctrinele stoice despre semintele de virtute sau notiunile comune. Fiecare om poseda inca de la nastere predispozitiile necesare pentru a crede in Dumnezeu (la fel cum nu te nasti rau, tot asa nu te nasti nici ateu).

Aceste aptitudini trebuie confirmate insa printr-un act de vointa (pentru crestin, acesta va fi botezul). Ceea ce explica faptul ca alte definitii prezinta credinta ca pe un bine voit. In sfarsit, exista si o credinta perfecta care se confunda cu perfectiunea spirituala. Dupa cum vedem, credinta insoteste intreaga dezvoltare spirituala si este prezenta la toate nivelurile. In conformitate cu ideile din vremea sa, Evagrie considera ca credinta este universala, ceea ce nu implica totusi universalitatea credintei crestine.

-In Romania asistam la un adevarat entuziasm starnit de operele si personalitatea lui Evagrie. Prima editie a traducerii Tratatului practic s-a epuizat rapid, iar alte traduceri sunt in curs, printre altele la Editura Deisis din Sibiu, al carei director, diaconul Ioan I. Ica jr., se numara printre prietenii parintelui Gabriel Bunge. Pretutindeni in lume, Evagrie este nu numai repus in drepturi, dar si citit cu mult interes si pasiune. Care ar fi, dupa dumneavoastra, elementele ce fac din Evagrie Ponticul unul dintre autorii crestini cei mai fascinanti si mai "actuali" ?

- Sa vorbesti despre actualitatea unui autor din Antichitate este intotdeauna un lucru delicat. Ca sa o faci cum se cuvine, ar trebui sa nu scapi nici o clipa din mana cele doua capete ale aceluiasi fir: sa constientizezi distanta ce-l desparte de noi, apoi sa vezi prin ce poate inca sa ne intereseze si sa ne fie de folos. Atunci cand o opera este indeajuns de bogata, fiecare poate gasi in ea ceea ce-l implineste. Cred ca Evagrie isi datoreaza succesul tocmai bogatiei operei sale. Aceasta bogatie este deja vizibila in formele literare adoptate. Evagrie poate interesa numeroase categorii de persoane: literati (avand in vedere ca stilul sau este atat de ingrijit), filozofi, teologi, calugari si, in sfarsit, orice crestin insetat de spiritualitate. Ceea ce ma surprinde in mod deosebit la el este preocuparea constanta de a pune lucrurile in perspectiva si de a le plasa mai apoi intr-un ansamblu mai vast. Opera sa este o invitatie la a ne inalta tot mai sus, la a ne distanta. Evagrie ne cere sa nu pierdem niciodata din vedere finalitatea actiunilor. Capitolele despre rugaciune insista mult asupra necesitatii lacrimilor, a indurerarii (penthos) si a pocaintei; in capitolul 8 se precizeaza insa ca, daca uitam care este scopul (skopos) acestor lacrimi, riscam sa innebunim (in limbaj modern, sa cadem in depresie). Trebuie sa vedem mereu mai departe, mereu mai sus: aceasta este theoria. Theoria merge mana-n mana cu practica, dar practica nu are eficienta decat daca este luminata de theoria. O practica nechibzuita si lipsita de perspective este sortita rutinei sau esecului. Este uimitor sa vedem ca Evagrie face apel la theoria chiar si in situatiile cele mai dureroase ale vietii, bunaoara doliul unei persoane apropiate (trebuie recitita in intregime Scrisoarea 57, un mesaj de consolare scris dupa moartea tatalui sau dupa trup si adresat unui prieten intim al acestuia din urma, dupa cate se pare diaconul care il asista). Ce face Evagrie? ii propune sapte "contemplatii fizice" care ii infatiseaza ca intr-o panorama soarta tuturor fapturilor. El spera ca astfel il va face sa se elibereze de suferinta imediata si-l va ajuta sa-si regaseasca seninatatea. Intr-un cuvant, ceea ce fascineaza la Evagrie este faptul ca avem de-a face cu un adevarat ganditor.

- Unde au ajuns studiile evagriene ? Unde ati ajuns dumneavoastra insiva cu editarea operelor sale?

- Sarcina cea mai urgenta este aceea de a oferi o editie critica a corpusului evagrian. Lucrurile nu au mers chiar atat de repede pe cat s-a prevazut. Acum, totul este pregatit pentru ca miscarea sa se accelereze. Sunt in curs de editare Capetele ucenicilor lui Evagrie si Capetele despre rugaciune (ingrijite de mine), precum si Scoliile la Psalmi (sub ingrijirea lui Marie-Josephe Rondeau). Am semnalat deja mai sus aparitia apropiata (in 2004) a sintezei postume apartinand lui Antoine Guillaumont, care va putea vedea lumina tiparului multumita tenacitatii sotiei sale, Claire, si a fiului sau, Francois.

Interviu cu Paul Gehin

25 Iulie 2012

Vizualizari: 2545

Voteaza:

Evagrie la zi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE