Iconarul semnelor si al simbolurilor

Iconarul semnelor si al simbolurilor Mareste imaginea.


Iconarul semnelor si al simbolurilor

"La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul." (Ioan 1,1)

Dumnezeu era Cuvantul. Din mesajele Sale inscrise in Sfanta Scriptura, Gabriel le-a cautat pe cele transmise prin "semne", caci pentru el cuvantul este transpus in semn, iar Dumnezeu i s-a adresat lui, cel care a stiut sa le inteleaga, prin semne, la fel cum si aproapele care vrea sa comunice cu el, o va face tot prin semne. Fiecare esec pe care l-a avut, datorat neputintei de a vorbi, de a se face inteles de catre cei care nu-i cunosc limbajul (mimico-gestual), el l-a transformat intr-o victorie, depasind bariera acestei neputinte, si poate nu intamplator mai are inca un nume de botez - Victor.

Victor este un credincios autentic, care participa constant la slujbe, este un traitor profund al tainelor. Cerceteaza Scripturile, citeste Filocalia si Scrierile Sfintilor Parinti, studiaza Istoria Bizantina - Bizantinologia. Si o face nu numai pentru studiu, dar chiar aplica invataturile, practica in viata de zi cu zi nevointele monahilor pustiei. Cine il cunoaste de la slujbele care se tin in Paraclisul Manastirii Radu Voda, stie cu cata grija si implicare se daruieste, pentru ca toate sa decurga cum este randuiala, pentru ca cei saraci, aproapele, sa fie miluit, pentru ca locul de rugaciune sa fie in ordine, sa ramana curat dupa slujbe. Vazandu-l facand acestea, remarci starea de kenoza pe care o traieste cu o naturalete si simplitate de urmat, demonstrand ca aceasta virtute a smereniei poate fi experiata si ca laic, la fel de firesc ca si in monahism. Cuvintele Mantuitorului: "care intre voi vrea sa fie mare, sa fie slujitorul vostru" (Mt. 20,26), ii sunt indemn.

Iconarul semnelor si al simbolurilor

M-am straduit sa-l solicit cat mai putin in a comunica gestual. Familia lui si parintele Victor Preoteasa de la Paraclisul Manastirii Radu Voda, care-i este duhovnic, au fost cei care au colaborat la realizarea acestui mai putin obisnuit interviu.

Se numeste Victor Parlac Gabriel si este pictor iconar. Povestea carierei lui este una de exceptie, asa cum si intreaga sa viata de pana acum. A fost intaiul nascut, baiat, intr-o familie de intelectuali, familia Parlac. Pana la varsta de un an si jumatate nimeni nu banuia ca micutul Gabriel nu aude. In urma unui control audiologic a fost depistata deficienta de auz, fara sa existe vreo posibilitate de tratament.
 

Iconarul semnelor si al simbolurilor

Anii au trecut. La trei ani era in gradinita de hipoacuzici, apoi de la 7 ani a urmat ciclul gimnazial la Scoala de surzi nr. 2 din apropierea casei - cartierul Drumul Taberei - o scoala de fete.

A studiat cu o profesoara de logopedie limbajul mimico-gestual, atat el, cat si membrii familiei. A invatat sa citeasca pe buze, descurcandu-se de mic, singur pe strada, la cumparaturi, in locurile publice.

In clasa a VI-a, un desen de-al sau premiat pe scoala, ajunge, urmand fazele pe sector, apoi pe tara, sa participe la un concurs international organizat la Budapesta, primind premiul I. Aceasta fericita intamplare a fost prima certificare a valorii talentului sau. Parintii isi amintesc cum peretii albi din noul apartament, in care se mutasera prin '77, au fost desenati in intregime, cum afara la joaca desena pe asfalt cu creta colorata, peste tot.
 

Iconarul semnelor si al simbolurilor

In 1990, noul director al Liceului Tonitza, dupa ce i-a vazut desenele, si-a dat seama de talentul sau, care "nu era scolit" si fiind in clasa a VIII-a, i-a propus ca sambata si lunea sa participe la orele de desen din liceu si sa lucreze cu cei dintr-a VIII-a. Dar fiindca profesorii erau barbosi, Gabriel nu-i intelegea si nu le putea citi pe buze explicatiile lor. A trebuit sa ia lectii in particular cu profesorul Nicu Veniamin. Acest om minunat, care a acceptat sa faca gratuit aceste lectii, i-a incurajat pe parinti sa-l inscrie pentru examen la Liceul Tonitza, la finalul clasei a VIII-a. A intrat al doilea pe lista, cu peste 9,50.

Dupa terminarea Liceului Tonitza, s-a pregatit pentru Academia de Arte Plastice. Primul examen la facultate l-a ratat. Acest esec a fost pentru el un mare consum, o mare suparare... Cu multa grija si delicatete a cautat sa-si consoleze parintii. Isi reprosa ca nu a reusit sa scoata in evidenta talentul sau, ca nu a reusit sa convinga ca sa poata fi admis la cursuri. In trei, patru luni de zile, dupa  o asidua pregatire, a intrat al treilea pe facultate. Acelasi profesor Nicu Veniamin sarindu-i in ajutor, l-a spijinit si l-a ajutat sa atinga aceasta performanta. A intrat la sectia de pictura monumentala pe care a terminat-o ca sef de promotie in 2000. Pe tot parcursul facultatii, parintii n-au stiut cand avea examene, caci nu voia sa-i ingrijoreze si le comunica de-abia a doua zi.

A muncit enorm, peste 14 ore pe zi, aproape ca nu se odihnea deloc spunand: "Pictura inseamna odihna". Si din aceasta odihna, icoanele lui au ajuns in peste 20 de tari, desi el n-a iesit niciodata din tara. A invatat singur franceza, citind de mic din revistele Pif si Rahan, pastrand si astazi cu drag colectiile adunate. Are de altfel, o biblioteca impresionanta, agonisind foarte multe carti, dintotdeauna i-a placut sa zaboveasca in librarii, anticariate si expozitii.
 

In scoala i-a placut mai mult istoria, in special cea medievala, epoca domnitorilor Stefan cel Mare, Mihai Viteazu... Insa si istoria Bucurestiului se numara printre preferintele sale. A cautat, a cercetat prin bisericile si manastirile din jur: Cernica, Caldarusani..., sa vada si sa studieze picturile bizantine de acolo, sa cunoasca monumentele istorice si vestigiile din trecut.

Asa l-a si intalnit pe actualul duhovnic al sau, parintele Victor Preoteasa care-si aminteste: El are o ravna deosebita pentru biserica. O avea si inainte de a veni aici (Paraclisul Manastirii Radu Voda). Eu asa l-am cunoscut pe el, in pangarul de la Manastirea Antim, acolo mi se vorbise despre el si chiar acolo i-am vorbit prima data despre biserica noastra, de care el nu stia. Nu sunt sigur ca atunci m-a inteles, pentru ca traind oarecum rupt de comunitatea celorlalti, care se intalnesc si prin alte locuri decat la biserica, "semnele lui" sunt mai speciale, sunt foarte personale, foarte ale lui, si nu am putut sa-mi dau seama daca m-a inteles, chiar si acum uneori il pun sa repete si chiar fac un efort deosebit. A doua oara cand ne-am intalnit, eram pe Dealul Patriarhiei, dupa o slujba la hramul Catedralei, de Sfintii Mari Imparati Constantin si maica sa Elena, si i-am reamintit de Paraclisul in care slujesc. Dupa ceva timp a venit. A urmat o perioada in care l-am initiat in ceea ce priveste "cantarea la strana", a fost de fapt o conlucrare intre mine si ei - prin rotatie cu un alt baiat (Marian) cand unul este la strana celalalt este in Sfantul Altar; am vrut sa se deprinda amandoi cu ambele slujiri ca sa nu se simta lipsa daca vreunul din ei nu poate veni - le-am explicat cum ar trebui facute niste semne in viziunea mea - paradoxal, ei fiind surzii - dar fara sa le impun, ci am convenit de comun acord, impreuna si cu domnul diacon Barbu. Lucram in continuare, am facut un Liturghier de strana, unde am pus ce trebuie sa spuna strana prin semne, asezand cuvintele intr-o ordine propice pentru semne. In afara de cantarea la strana, Gabriel ma ajuta in Sfantul Altar: pregateste cadelnita, taie anafura, pregateste caldura pentru turnarea in Sfantul Potir, face ordine, aranjeaza ce este de aranjat, suplineste intr-un fel atributiile diaconului care nu are timpul fizic necesar ca sa le faca. Ar mai fi initierea noilor veniti, adica ii invata cum se scrie un pomelnic, le arata unde este lumanararul, la pangar le arata ce carti de rugaciuni sunt, icoanele. De la candela Sfantului Nectarie aduce sticlute cu mir celor care le solicita pentru sanatate. Gabriel a pictat icoana hramului nostru, are o evlavie deosebita pentru Sfantul Meletie, pictandu-l in mai multe ipostaze printre care: "Sfantul Meletie cu biserica surzilor" care se va construi, "Adormirea Sfantului Meletie"...

Dar mai bine sa-l intrebam pe el:

- Cum l-ai gasit pe Dumnezeu?

- Cautam pacea sufletului. Inca de mic, de pe la 5-6 ani mergeam duminica cu bunicii mei la biserica Cuvioasa Parascheva, aproape de Comuna Bragadiru, spre Turnu Magurele. Am fotografii de cand am fost botezat si am primit prima data Sfanta Impartasanie. Parintii in timpul comunismului mergeau in ascuns la biserica, le era teama. Apoi la Bucuresti, in timpul liceului, cand am facut iconografie, am fost initiati, ni s-a predat despre icoana. Dorul si focul dupa Dumnezeu mi-au ramas tot timpul in inima, nu s-au estompat. Dupa revolutie era foarte mare agitatie in jur si am cautat sa nu fiu implicat in aceasta agitatie, cautam linistea. Traiesc nostalgia trecutului, cand noi oamenii eram curati si nu  aveam pacate, vreau sa regasesc acea stare. Vreau sa-mi ajut aproapele.

- Care este stilul tau de pictura?

- Am ales sa pictez numai icoane, nu mai vreau sa pictez altceva. Icoana este arta desavarsita, icoana nu face loc emotiilor, are simplitate si sobrietate. Cand fac o icoana caut un model specific bizantin. Arta bizantina reflecta o imagine lipsita de "pasiuni" in sensul filocalic. Icoana este lucrarea linistii sufletului, bucurie duhovniceasca.



Icoana bizantina este cea mai simpla arta si cea mai curata, nu are perspectiva, nu are nici iluzie optica, nu se face in mod savant peisajul, adica perspectiva inversa, cromatica simpla.
Principalele simboluri crestine pentru iconografia bizantina sunt: ramura de palmier si coroana, vita de vie si pomul vietii, apa vie si pestele, corabia Bisericii, plugul si toporul, steaua lui Iacob, Cei 12 Apostoli.

As vrea sa ajung specialist in iconografia semnelor si simbolurilor, caut ilustrari iconografice din Vechiul si Noul Testament si vreau sa le interpretez.
O astfel de ilustrare iconografica ar putea fi Maica Domnului a Semnului. In icoana "Oranta"apare figura unei femei in rugaciune, ce reprezinta singura atitudine adevarata a sufletului omenesc.

In Vechiul Testament scrie: Dumnezeu va da un semn: "Iata fecioara va lua in pantece si va naste un fiu si vor chema numele lui Emanuel" (Isaia 7:14)
In Noul testament: PIETA (Maica Domnului cu Iisus coborat de pe cruce - iconografie rara) sau Iisus Hristos cu coaste din care izvoraste sangele: "Si chiar prin sufletul tau va trece sabie, pentru ca gandurile din multe inimi sa se descopere" (Luca 2:35).

Un alt exemplu este inspirat din invataturile Sf. Meletie: A ridicat trei degete in sus, in semnul Sf. Treimi, a inchis apoi pumnul si a ridicat numai un deget, inchipuind unimea Dumnezeirii. A spus: trei ipostaze avem, dupa cum trei degete sunt, insa numai despre o fiinta vorbim dupa cum un singur deget este indoit. Alegand teme care sunt legate de preinchipuirile Vechiului Testament, vad in asta o legatura cu semnele, pentru ca asa cum o astfel de icoana trimite catre altceva, la fel semnele din limbajul mimico-gestual trimit catre ceva.

Pe aceeaşi temă

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 12137

Voteaza:

Iconarul semnelor si al simbolurilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE