Interviu cu IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului


“Libertatea Revolutiei a adus si libertatea punerii in valoare a mostenirii noastre spirituale”

 

Interviu cu IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

 

In ultimii ani, in Arhiepiscopia Tomisului, de unde s-a raspandit crestinismul pe meleagurile noastre prin cuvantul si invataturile Sfantului Apostol Andrei, s-au efectuat multe lucrari de constructie ori renovare a lacaselor de cult prin deosebita grija arhiereasca a IPS Teodosie.

 

Teodosie- Ce obiective aveti pentru acest an cat si pentru viitor privind punerea in valoare a vechilor centre episcopale din marile cetati antice de pe teritoriul Dobrogei?

- Nu numai din acest an exista o preocupare pentru punerea in valoare a vechilor centre episcopale, ci inca de acum aproape 16 ani, cand libertatea Revolutiei a adus si libertatea punerii in valoare a mostenirii noastre spirituale. Pana atunci s-a incercat o ascundere sub obroc a luminii izvorate din acest colt de tara. Este lumina vie a credintei crestine adusa aici de Sfantul Apostol Andrei. In anii trecuti s-au reactivat vechile manastiri inchise in perioada comunista, iar in acest an ne-am propus sa punem in valoare vechile centre episcopale, prin ridicarea de manastiri care sa poarte denumirea centrului episcopal in vecinatatea caruia se va ridica o manastire. Spre exemplu, Manastirea Adamclisi care va purta si hramul Sfantului Apostol Filip a inceput sa prinda deja contur, avandu-se in vedere ca anul acesta se vor implini si 1900 de ani de la victoria romanilor asupra dacilor. In toamna vom incepe construirea de manastirii si biserici in vechile centre istorice de la Axiopolis (Cernavoda), Carsium (Harsova), Cupidava si Sucidava. Prin construirea acestor manastiri nadajduim sa punem in valoare si siturile arheologice si, in acelasi timp, sa aratam contemporanilor ca aceste locuri au constituit leaganul crestinarii daco-romanilor si implicit al poporului roman.

 

- Care sunt cele mai noi asezaminte renovate?

- In ultima perioada am acordat o deosebita atentie pentru refacere bisericilor vechi, mai ales celor care sunt ctitorii regale. Putem spune ca in ultimul an s-au renovat si zidit multe manastiri si biserici intre care si manastirea de la Halmyris unde s-au descoperit moastele Sfintilor Epictet si Astion. Tot aici se spera a se finaliza, in acest an si demisolul bisericii. La manastirea Dervent s-au finalizat lucrarile de constructie a clopotnitei si ale unui muzeu de arta crestina veche. De altfel sunt multe alte lacase de cult aflate in constructie sau in timpul lucrarilor de renovare, dar peste toate acestea prioritar pentru noi este sa zidim suflete si in aceasta directie in cadrul centrului eparhial isi desfasoara activitatea foarte multi preoti misionari care au inteles ca mi-

siunea Bisericii este, in special, zidirea sufleteasca a credinciosilor.

 

- Cum s-a implicat Arhiepiscopia Tomisului in ajutorarea sinistratilor de pe urma inundatiilor din ultima perioada?

- Dobrogea a fost afectata de inundatii, ca si alte zone ale tarii, in zilele premergatoare Marelui Praznic al Invierii. De aceea apelurile umanitare pe care Arhiepiscopia Tomisului le-a adresat credinciosilor ei, de a fi aproape de semenii ai nostri, au fost foarte bine percepute si din putinul lor crestinii au venit in intampinarea nevoilor celor afectati de inundatii. Astfel, saptamanal au fost trimise in zonele afectate convoaie umanitare, iar preotii au fost aproape de cei aflati in suferinta, intarindu-i in momentele de grea incercare prin care au trecut. Si acum se desfasoara la nivelul eparhiei o intensa activitate social-caritativa care are drept scop ajutorarea celor afectati de inundatii.

Cronica Romana

26 Iulie 2012

Vizualizari: 7407

Voteaza:

Interviu cu IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE