Interviu cu Protosinghelul Nifon Corduneanu

Protos. Ioanichie Balan: De cand cunoasteti Manastirea Neamt si cine v-a calauzit sa intrati in nevointa monahala?

Protos. Nifon Corduneanu: Am fost sase copii la parinti, dar de mici am ramas orfani de tata si de mama si am crescut greu, in familia bunicilor mei. Insa aveam un mos calugar la Manastirea Neamt, anume parintele Iov Burlacu, "farmacistul" manastirii.

Cand imi era dor de parintii care m-au nascut, ma luam cu satenii din sat si veneam adeseori la mosul meu de la Neamt, parintele Iov. Batranul ma gazduia in chilia lui, imi dadea de mancare si ma trimitea sa ascult utrenia la miezul noptii. In timp ce ma odihneam pe o lavita la Parintele Iov, sfintia sa citea rugaciuni si facea metanii. Uneori dormea putin pe o banca tare de lemn, iar ca perina avea o piatra patrata invelita cu ziar. Acolo se odihnea, imbracat cu dulama, incins cu curea si in picioare cu ciorapi, ca un ostas al lui Hristos. Imi spunea batranul uneori ca el niciodata nu s-a culcat pe patul sau din chilie.

Aceste vizite sfinte pe la manastiri, prietenia mea cu parintii de la Neamt si mai ales convorbirile mele cu parintele Iov, m-au hotarat sa imbrac haina monahala.

- Cum v-a primit in obste staretul Manastirii Neamt?

- Dupa ce am sosit la mosul meu, parintele Iov, el m-a dus intai sa ma inchin la icoana miraculoasa a Maicii Domnului. Apoi m-a prezentat parintelui staret, Arhimandritul Victorin Ursache. Iata ce sfaturi duhovnicesti imi dadea Prea Cuviosia Sa la intrarea in manastire:

"Frate Nicolae, viata unui monah se aseamana cu un om care doreste sa urce pe un munte inalt, pentru a ajunge pe varful lui. Dar mergand pe cararea urcanda cu multa osteneala si cu dorinta de a ajunge sus, poate sa cada impiedicat de cate un bolovan sau rug, si aluneca jos la poalele muntelui de unde a plecat. Dar nu trebuie sa stea acolo. Ci din nou sa urce, cu dorinta de a ajunge sus, pe culme. Tocmai cand sa ajunga pe creasta muntelui - care este mantuirea, din nou cade si mai cu forta ajunge jos la poala muntelui, adica aluneca in robia pacatului.

Dar ajutat de harul lui Dumnezeu, iarasi se ridica si din nou urca pe munte ca sa ajunga pe varful lui. Aceasta simbolizeaza viata unui calugar care mereu are tinta sa ajunga sus deasupra muntelui, unde se poate odihni prin harul lui Dumnezeu, dobandind mantuirea.

Deci fratia ta sa ai permanent dorinta de a urca pe culmea cea de sus unde este mantuirea. Iar daca in viata monahala vei cadea cumva in vreun pacat - sa nu fie - trebuie sa te ridici degrab si sa mergi la duhovnic cerand iertare. Apoi din nou sa incepi o viata duhovniceasca cu mai multa ravna si incredere in ajutorul lui Dumnezeu, pentru a-ti mantui sufletul, caci cu acest scop am venit cu totii in aceasta manastire".

Sfaturile parintelui meu staret le-am primit cu mare bucurie si le-am urmat in toata viata mea.

- Ce ascultari deosebite ati avut in manastire?

- Timp de trei ani am facut ascultare la obste, unde era nevoie, impreuna cu toti fratii. Eram vreo 50 de tineri incepatori. Dupa ce m-am calugarit si hirotonit diacon, am fost numit secretarul Manastirii Neamt, ascultare de raspundere si destul de grea, pe care am dus-o cu ajutorul Maicii Domnului, ocrotitoarea acestui sfant asezamant, timp de 41 de ani fara intrerupere.

Intre anii 1952-1957 am fost si egumen la schitul Vovidenia din apropiere, unde am adunat cativa frati si am innoit dupa putere viata duhovniceasca de acolo. In sarbatori si in posturi slujeam regulat la biserica si spovedeam calugari, credinciosi si elevi din Seminarul Teologic de la noi.

Ma sileam sa fac toate cu dragoste, dupa puterea si harul pe care mi le-a dat Dumnezeu, constient ca viata pamanteasca trece si ca vom da socoteala de toate faptele, cuvintele si cugetele noastre.

- Ce duhovnici mari ati cunoscut in Manastirea Neamt?

- Primul a fost Arhimandritul Ambrozie Nichifor, un duhovnic bland, cu mila de oameni si cu multa dragoste fata de Dumnezeu, de rugaciune si de biserica. Era ca o luminare in sfesnic, dreapta si nestinsa. Al doilea cred ca a fost marele duhovnic Mina Prodan, un arhimandrit misionar renumit in tara. A fost si egumen, si staret, si preot paroh, si duhovnic la manastiri de maici, si scriitor de carti bisericesti pentru credinciosi, si predicator iscusit.

Apoi as aminti pe Protosinghelul Ioachim Spataru, la fel bland la suflet, dulce in sfaturi, bisericas bun, cautat si iubit de multa lume. Duhovnici buni erau si Doroftei Alexa, si Efrem Arsintescu si altii.

Fiecare se silea sa aduca cat mai multe suflete la Hristos, pe calea pocaintei, a rugaciunii, a vietii curate si a milosteniei.

- Cum erau slujbele in biserica Manastirii Neamt?

- Erau ca in cer, mai ales in sarbatori si Duminica. Slujeau toti proiestosii manastirii, in frunte cu staretul. Imbracati in vesminte din cele mai frumoase. La strana se adunau toti marii nostri cantareti de rasuna biserica de cantari, iar inimile noastre si ale credinciosilor saltau de bucurie si se inaltau spre Dumnezeu.

In mijloc Maica Domnului, reprezentata prin Icoana ei miraculoasa, o simteam prezenta tainic, ca o imparateasa a cerului si a pamantului. Ce sa mai spun de frumoasele privegheri de la Neamt, care durau pana catre miezul noptii! Biserica era plina de calugari si credinciosi, iar la cele doua strane cantau adeseori elevii de la Seminar.

Cel mai mult ne inaltau sufleteste spre Dumnezeu slujbele din biserica si Sfanta Impartasanie.

- Ce sfinti si cuviosi deosebiti, cunoscuti sau doar amintiti, a dat Manastirea Neamt, de-a lungul secolelor?

- Numarul lor este mare si viata aproape necunoscuta. Unul din cei mai vechi, amintit in "Patericul sfintilor din Moldo-Romania" si citat de preotul profesor Liviu Stan in "Sfinti romani", a fost "Gavriil, Sfantul de la Neamt". El s-a nevoit in obstea acestei manastiri in secolele XIV-XV. Alti cuviosi monahi de la Neamt ar putea fi toti marii sihastri care au sihastrit in aspra nevointa in muntii Ceahlau, Tarcau, Bistrita si in codrii Neamtului.

In secolele XIV-XVII, majoritatea daca nu aproape toti sihastrii sfinti din partea locului erau monahi cu metania de la Neamt, crescuti si formati in marea lavra. Dintre acestia pot fi amintiti: Cuviosul Agapie (secolele XIV-XV), nevoitor in muntele care ii poarta numele; Cuviosul Silvestru (secolul XV), intemeietorul unei sihastrii care ii poarta numele, sub Muntele Ceahlau; Sfantul Daniil Sihastru, care dupa o insemnare pe pomelnicul vechi al Manastirii Sihastria ar fi sihastrit pe la jumatatea secolului XV, 14 ani pe valea Secului din apropiere, de unde apoi s-ar fi retras in partile Putnei si Voronetului. Daca este asa, atunci desigur putea fi cu metania din Neamt; Cuviosii Chiriac si Eftimie, cu metania din Neamt, mari sihastri in padurile din jurul manastirii, prin secolele XV-XVII.

In secolele XVI-XVIII pot fi amintiti: Cuviosul Zosima, intemeietorul primei sihastrii pe valea Secului (secolul XVI); Cuviosii Ioan si Atanasie, ambii din obstea Manastirii Neamt, mari sihastri si intemeietori de mici sihastrii prin secolele XVI-XVII in vatra Manastirii Sihastria de azi; Cuviosul episcop Pahomie, mare nevoitor si ascet la Pocrov-Neamt, intemeietorul celei mai ascetice sihastrii cu acelasi nume, la 2 km vest de lavra de la Pecerska.

Cuviosul Paisie de la Neamt, cel mai vestit staret si organizator al monahismului moldovean din sec. XVIII -1794- recent canonizat; Cuviosul Iosif Pustnicul, ucenicul staretului Paisie de la Neamt, fost sihastrii la Sihla, duhovnic si organizator al sihastriilor de calugarite de la Durau si Varatec (+1828), si multi altii.

Pentru secolele XIX si XX, amintesc doar cativa: Cuviosul Irinarh Roseti, mare sihastru din lavra Neamtului, ucenicul duhovnicului Iosif Pustnicul, ctitor al Minastirii Horaita, apoi sihastru pe Muntele Tahor si fondatorul Manastirii « Schimbarea la Fata» de pe acelasi munte din Tara Sfanta (1859); Cuviosul Dometie, un mare monah al ascultarii de la Neamt (1905); Cuviosul Ioan Iacob recent proslavit ca sfant intr-o pestera din pustiul Hozeva-Ierihon, cu metania de la Neamt, mare sihastru in Tara Sfanta intre anii 1937-1960 (+1960).

Ultimul ar trebui amintit aici Cuviosul Sihastru fara nume, descoperit la 26 mai 1986, la un metru jumatate in pamant, sub pavajul de piatra ce duce la biserica voievodala din curtea Manastirii Neamt. Este considerat a fi un mare cuvios, traitor in obstea acestei manastiri, prin secolul XIV.

Iata ce scrie despre acest cuvios, printre altele, intr-o revista atonita, Protosinghelul Petroniu Tanase Prodromitul, egumenul Schitului romanesc Prodromul: "A fost improvizat in graba un sicriu, unde au fost asezate aceste moaste si, in sunetul clopotelor manastirii, au fost duse in procesiune cu nespusa bucurie duhovniceasca in biserica centrala pentru inchinaciunea cuvenita si pentru binecuvantare.

Cine este, insa, cum se numeste, cand a trait, sunt intrebari care asteapta raspunsul, deoarece la locul unde au fost moastele nu s-a gasit nici o inscriptie sau vreo indicatie in acest sens. Faptul ca moastele au fost descoperite in poteca pavata ce duce la biserica manastirii, ne arata ca acest cuvios a trait intr-o perioada cand nu exista aceasta poteca, pentru ca niciodata vreun mort nu a fost inmormantat in drum.

Daca biserica mare este datata in anul 1497, atunci este foarte posibil ca acest cuvios sa fi trait inainte de zidirea acesteia, in secolele XIV-XV. Daca Dumnezeu a binevoit sa descopere aceste moaste, dintr-o epoca necunoscuta inca, El va descoperi, fara indoiala, si numele si faptele sale".

- Care este influenta spiritual-culturala a Manastirii Neamt in tarile ortodoxe din sud-estul Europei si in lumea contemporana?

- Fiecare Biserica ortodoxa isi are rolul, experienta, traditia si meritul ei, in pastrarea spiritualitatii mostenite de la stramosi si inaintasi.

Manastirea Neamt a devenit europeana inca din secolul XV, prin echipa marilor calugari caligrafi si copisti din scoala monahului Gavriil Uric, ca si prin numerosi monahi nemteni care se retrageau la nevointa peste hotarele Moldovei in Tara Sfanta, Muntele Sinai, Muntele Athos mai ales, si chiar in Manastirea Pecerska din Kiev.

In sec. XVI-XVII ea se impune peste tot prin viata duhovniceasca ce se ducea aici, prin spiritualitatea si cultura patristica al caror centru pentru Moldova era aici. In sec. XVIII, Manastirea Neamt se face cunoscuta in toate tarile ortodoxe prin personalitatea staretului Paisie si curentul paisian creat la Neamt si raspandit din Athos pana in inima Rusiei pravoslavnice. Iar din secolul XIX Neamtul se impune mai ales prin cartile bisericesti tiparite aici si raspandite in toate tarile si centrele ortodoxe sud-est europene.

Astazi cand numeroase manuscrise si carti lucrate de monahii Manastirii Neamt sunt raspandite pe o vasta arie europeana, de la Oxford pana la marile biblioteci si muzee din Moscova, Roma, Viena, Belgrad, Atena, Sofia, Ierusalim si mai ales Muntele Athos si Sinai, putem afirma ca nu este tara crestina care sa nu fi auzit si sa stie cate ceva despre marea lavra a monahismului romanesc.

Manastirea Neamt s-a impus in lumea crestina mai ales prin patru cai: prin viata duhovniceasca intensa si curentele de innoire spirituala raspandite din sanul acestei obsti monahale; prin frumusetea dintotdeauna a sfintelor slujbe de zi si noapte, cu vestita scoala nemteana de muzica psaltica de traditie bizantina; prin marile ei personalitati: cuviosi, sihastri, monahi, mistici, duhovnici, stareti, ierarhi ridicati de aici si sfinti locali; si, in sfarsit, prin manuscrisele, miniaturile si cartile tiparite la Neamt si raspandite peste tot in tara si peste hotare.

- Cum vi se pare hramul Manastirii Neamt - Inaltarea Domnului?

- Hramul Manastirii Neamt are un caracter unic in tara noastra. Mai intai prin faptul ca dureaza o saptamana intreaga. Este emotionant sa vezi sute, mii de credinciosi venind pe carari de munte din toate partile, cantand «Hristos a inviat!» si inchinandu-se la toate manastirile si schiturile din tinutul Neamt. Iar in ajunul hramului, miercuri inainte de inaltarea Domnului, sa-i vezi aici umpland incinta si poienile din jurul manastirii, cantand in biserica, inchinandu-se la icoana Maicii Domnului sau stand cete, cete, pe iarba, si mancand cu totii.

Te intrebi, cine ii cheama sa vina pe la manastiri, cine ii organizeaza, cine ii calauzeste, decat singur Dumnezeu si marea lor credinta ortodoxa, pastrata cu sfintenie din tata in fiu. Apoi nu pot uita slujbele asa de frumoase de la hram, privegherea de toata noaptea, cantarile inaltatoare, ca si jertfa pe care o fac parintii din manastire in frunte cu staretul, ca totul sa se sfarseasca bine.

Trebuie sa amintesc aici ca la hram vin de obicei credinciosii mai de departe, chiar din Maramures si Muntii Apuseni. Localnicii din satele apropiate vin la hram dupa zece zile, la Duminica Mare, cand iarasi se face slujba cu sobor, priveghere frumoasa si toate dupa traditia noastra manastireasca.

- Ce sfaturi dati fiilor duhovnicesti la spovedanie?

- Le cer mai intai sa se roage mereu, sa nu lipseasca de la sfanta biserica, sa se marturiseasca regulat, sa fie in pace cu toti si sa faca dupa putere milostenie. Cu alte cuvinte sa marturiseasca pe Hristos in lume prin viata si faptele lor, prin copiii si ucenicii lor, prin tot ce gandesc, vorbesc si fac.

- Care va sunt cele mai mari bucurii duhovnicesti in viata?

- Prima si cea mai mare bucurie este ca m-a nascut Dumnezeu pe pamant. A doua, la fel de mare ca prima, ca m-a chemat Dumnezeu la viata monahala. In manastire, cele mai deosebite bucurii, pe care nu le puteam gusta in alta parte, le-am simtit in inima la sfintele slujbe de zi si de noapte, cu calugari si preoti multi si cantari ca in Bizant. Apoi am fost bucurat de Duhul Sfant cand ma spovedeam si cand savarseam Sfanta Liturghie, cand miluiam si spovedeam pe cineva si pleca multumit de la usa mea si cand ma rugam lui Dumnezeu in liniste, singur.

- Ce sfaturi doriti sa lasati marturie ucenicilor si fratilor?

- Sa fie oameni de rugaciune si de credinta adevarata. Sa nu-si vanda sufletul si constiinta pentru nimic din cele pamantesti, sa traiasca in desavarsita iubire si sa se hraneasca din sfintele carti. Cand nu vor mai avea duhovnici buni, rugaciunea si cartile sfinte ii vor calauzi si mantui.

- Parinte Nifon, cum va pregatiti pentru vesnicie?

- Omeneste, ni-am pregatit. Mi-am facut sicriu si cruce pe care le tin in chilia mea, la icoane. Imi mai trebuie rugaciune si lacrimi sa-mi plang pacatele si sfarsit crestinesc.

Protos. Ioanichie Balan - Convorbiri duhovnicesti