Interviu cu Inalt Preasfintitul Parinte Irineu, Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei.
Rugaciunea isihasta ne fascineaza si ne lumineaza pe toti intru aleasa linistire, asa cum numai Dumnezeu a randuit sa primim darul de adanca pace si traire intru Hristos. Discutia cu IPS Irineu mi-as fi dorit sa dureze o viata. Era senin vladica si in acelasi timp, vadit tulburat de subiectul pe care cu indrazneala l-am ales. Astfel de traitori sunt greu de abordat, dar atunci cand manastirea de metanie este Frasinei, lucrurile se schimba. Am vorbit despre rugaciune isihasta, despre smerenie, despre comuniunea cu Dumnezeu, pentru ca in final, sa inteleg ca nimic nu este mai de pret, decat privirea cu sfiala plecata in fata maretiei Harului Divin.
- In abordarea unui asemenea subiect e greu sa gasesti tariectul care sa defineasca o stare de lucruri, motiv pentru care dintru inceput as vrea sa stabilim concret, ce este isihasmul, un concept sau un principiu de viata?
Isihasmul nu este un concept, ci un principiu de viata. Isihasmul este o modalitate de a trai in liniste, dar nu neaparat intr-un loc retras sau intr-un loc ascuns, ci linistirea despre care vorbeste Patericul si experienta parintilor. Este in primul rand un soi de viata placuta lui Dumnezeu, care se adreseaza sufletului, vietii, intelectului, vointei si sentimentului.
Cei care doresc sa se linisteasca pot fi atat calugari, cat si mireni. Nu este o vocatie prin excelenta a calugarilor. Este adevarat ca monahul trebuie sa practice acesta linistire. Prin definitie monahus inseamna reunit in sine, adica devii una cu Dumnezeu. Si daca vrei sa devii una cu Dumnezeu, trebuie ca viata ta sa fie intr-o stare de har. Proorocul Ilie a primit descoperirea lui Dumnezeu in liniste, nici in furtuna, nici in tunete, ci intr-un zefir lin, intr-o stare de pace, de linistire sufleteasca, astfel incat nimic din ceea ce este pamantesc sa nu tulbure aceasta liniste.
Nevoitorul atunci cand iese din lume doreste sa se uneasca cu Dumnezeu, doreste intr-adevar viata pustniceasca, asa cum se spune la slujba calugariei. Aceasta dorinta are un singur tel, apropierea de Dumnezeu. in activitatea lui, el urca neancetat. Dinamismul din fiinta umana ne face sa intelegem ca in fiecare zi trebuie sa facem ceva pentru a junge mai sus. intotdeauna ne raportam spre o tinta, la care privim si la care intotdeauna ne nevoim sa ajungem.
Sfantul Apostol Pavel fixeaza aceasta nevointa in crucea lui Hristos. Deci cu ochii atintiti spre crucea lui Hristos inaintam, suntem intr-o permanenta ascensiune spre Dumnezeu, care este iubire. Din partea lui Dumnezeu aceasta linistire este impartasita prin Sfintele Taine, prin rugaciune, prin nevointa. Deci Dumnezeu, in aceste porunci ale sale a asezat multa liniste, multa pace sufleteasca. Omul insa trebuie sa descopere prin meditatie, prin contemplatie, printr-o cercetare de sine, ce este linistea ca stare sufleteasca, pentru ca isihia, tocmai aceasta este, o pace a noastra interioara. Dar nu este o pace a firii, ci o pace ca dar al lui Dumnezeu, care s-a revarsat asupra noastra prin Duhul Sfant.
Atunci cand ne rugam si cand ne concentram asupra rugaciunii, mintea intra intr-o stare de nevointa, intr-o stare de asceza, astfel incat ea trebuie sa ajunga la desertare, la smerenie. in acelasi timp si inima trebuie sa se ridice spre minte, pentru ca trairea sufleteasca are nevoie de Cuvant, care la randul lui, trebuie perceput rational.
- Cuvantul ca perceptie rationala implica ridicarea inimii spre minte. Cand descoperi insa ca esti in Dumnezeu, ca esti cuprins de puterea Duhului Sfant?
Psalmistul vorbeste adesea despre munti, despre locuri inalte, ceea ce ne indeamna sa ne ridicam de la starea pamanteasca, spre starea cereasca. Coborarea mintii in inima nu este ceva la care trebuie neaparat sa gandim, aceasta coborare se face numai pe caile smereniei. Calea smereniei este o cale de intelegere a propriei fiinte. Este o stare prin care vedem slabiciunea noastra, vedem neputinta noastra, dar in acelasi timp vedem si puterea lui Dumnezeu.
Am putea spune ca in momentul acesta suntem in slava dumnezeiasca, asa cum si Sfantul Serafim de Sarov ne invata. El spune: " Acum esti in slava, acum esti in bucurie" si il intraba: "Ce simti?" Iar el ii raspunde ca slava dumnezeiasca este doar slava de linistire, care de fapt este o linistire a propriei identitati, o aflare si o implinire in acelasi timp. Linistea o gasesti numai atunci cand esti cuprins de puterea Duhului Sfant, cand ai aflat calea, cand ai aflat viata, cand descoperi ca esti in Dumnezeu, fara sa te opresti vreodata.
Fericitul Augustin spune: "Ne-ai facut pentru tine Doamne" si"Ne linisteste sufletul nostru, pana cand se va odihni intru tine". Mistica ortodoxa vede intr-adevar in liniste o lumina, o pace sufleteasca, pe cand mistica apuseana vede intotdeauna un zbucium al crucii, al suferintei, al durerii, al ascezei dusa la extrem. Omul cand ajunge la lumina, nu mai are frica, nu mai are acea incrancenare interioara, pentru ca lumina aduce linistirea sufletului.
- Isihasmul este perceput ca o permanenta asceza si o traire aparte. Totusi, ati putea sa delimitati centrele reprezentative ale isihasmului, ca traire de sine?
Putem vorbi de centre isihaste, adica locuri unde s-au nevoit parintii. Isihasmul este unul si-acelasi, ca si traire, ca si invatatura. Pornind de la Sfantul Munte Athos, unde isihasmul este de o asceza si o traire aparte si continuand cu Meteora, vorbim de centre isihaste cu traditie. Putem continua cu Sfantul Ioan de Rila, in Bulgaria, cu centre isihaste din Serbia. Un astfel de centru, extrem de important dupa parerea mea, a fost Palestina, cu traitori precum Sfantul Sava, Sfantul Teodosie, Gherasim de la Iordan. Un alt centru isihast care trebuie amintit este Siria. Manastirea Sfantului Simion Stalpnicul este un loc ales, de rugaciune isihasta.
Felul in care se ruga Sfantul Simion, traind in varful stalpului, este unul dintre cele mai aspre moduri de rugaciune. Dumnezeu a randuit sa ajung in locul acela magnific si sa simt prezenta acestui sfant de o smerenie inimaginabila si de o traire aparte. La mastirea Sfanta Tecla, tot in Siria, am simtit aceeasi putere a rugaciunii isihaste. si la noi in tara sunt centre isihaste de traditie, precum cele de la Manastirea Frasinei, Manastirea Neamt, Manastirea Tismana, Manastirea Sihastria. Ca pretutindeni in centrele isihaste si aici traiesti certitudinea ca fructul se coace noaptea, intr-o ardere treptata, in liniste si lumina dumnezeiasca.
Cine vrea sa fie patruns de acest foc al crucii, trebuie sa se faca painea lui Hristos. Jerfa este absolut necesara. Ea ne subtiaza, ne transfigureaza, pentru ca doar asa vom putea primi lucrarea lui Dumnezeu. Cu cat inima se micsoreaza fata de lume, cu atat se dilata fata de Dumnezeu si ajungem sa-L iubim pe Dumnezeu. Rugaciunea in asemenea cazuri este insistenta, este srigat. Sfintii ridicau glasul spre Dumnezeu pentru ca ei ajungeau la starea pe care insusi Mantuitorul a avut-o pe cruce, atunci cand a strigat: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce m-ai parasit!?"
Sfantul Siluan vorbeste adesea despre aceasta parasire si ne face sa intelegem ca nu putem ajunge la Dumnezeu daca nu staruim. Dumnezeu ne spune "Bate si ti se va deschide", dar aceasta staruinta trebuie sa fie intocmai ca a lui Iacob cu ingerul. Mantuitorul ne intreaba: "Vrei sa te vindeci?", iar noi ii raspundem: "Da Doamne, vreau", dar vindecarea cere sacrificiu, cere jertfa, cere smerenie. Trairea in suferinta este o mare catastrofa, te pandeste urmatorul pas, moartea, ori ca sa scapi de moarte, trebuie sa te vindeci.
Intotdeauna m-a impresionat o scena in care Michelangelo l-a redat pe pacatos, incorsetat de sarpe. Este extrem de sugestiva aceasta imagine a omului pacatos, in care se vede clar cum pacatul il sugruma pe om. Pacatul implica existenta in chinuire, dar impacarea cu Dumnezeu ne arata ca traim in pace si murim in pace. De-aceea se si spune: "S-a savarsit in pace". Asta inseamna ca s-a savarsit in liniste, in bucurie, in dragostea lui Dumnezeu.
- In Sfanta Manastire Frasinei, in care de-a lungul timpului s-au nevoit desavarsiti sihastri, am pute vorbi despre o traire desavarsit atonita?
Manastirea Frasinei este un loc ales de sfinti. Inainte de Sfantul Calinic, ocrotitorul acestei sihastrii, la Frasinei s-au nevoit parintii sihastri, care inca din vremea aceea aveau randuiala athonita. in legamantul de blestem pe care Sfantul Calinic l-a lasat acolo este mentionat clar ca viata monahala de la Frasinei este o viata de tip athonit.
Acest loc de rugaciune si de viata pustniceasca este si un loc al prezentei Sfantului Calinic. El nu a parasit niciodata acesta sfanta manastire, randuiala impusa de el pastrandu-se si astazi. Ceea ce-nseamna ca harul pe care l-a primit Sfantul Calinic de la Dumnezeu de a intemeia aceasta sfanta manastire este prezent acolo, prezent in viata si trairea monastica a locului.
Ceea ce ma impresioneaza foarte mult este ca cei care ajung la Manastirea Frasinei nu cauta un calugar anume, ci randuiala sfantului Calinic, care este o randuiala de slujba, de rugaciune, de viata duhovniceasca. Prin aceeasi randuiala, se stie ca femeilor nu le este ingaduit sa paseasca in Sfanta Manastire Frasinei si asta din simplul motiv de a respecta regulile monastice ale locului ocrotit de duhul Sfantului Calinic.
- Stiu ca manastirea dumneavoastra de metanie este Frasinei, ca niciodata nu veti avea o viata duhovniceasca menita sa se detaseze de rugaciunea si asceza athonita. As vrea sa stiu insa cum ati perceput impactul rugaciunii isihaste?
Avand in vedere ca si acum ma consider tot acolo, am 34 de ani de Frasinei. Cele mai multe amintiri si trairi duhovnicesti, tot de Frasinei ma leaga. Dupa cum bine stim "viata pustnicilor fericita este", iar intalnirea cu Dumnezeu, la Frasinei este prezenta, este profunda, este vie, cel putin asa simte sufletul meu de monah. Sa nu credeti ca viata de acolo este frumoasa pentru ca este lipsita de griji, ci pentru ca acolo poti trai cu desavarsire o permanenta asceza. Manastirea nu este un loc de meditatie si odihna. Postul, rugaciunea, metaniile, lacrimile, slujbele de noapte, acestea sunt hrana de fiecare clipa a calugarului.
Daca monahul reuseste sa isi faca randuiala, ca pe un principiu de viata, abia atunci putem spune ca a dobandit calea cea dreapta a imparatiei lui Dumnezeu. Slujba calugareasca ne invata ca: "Iisus Hristos trebuie sa iti fie la sculare, Iisus Hristos sa-ti fie la culcare,Iisus Hristos sa-ti fie intotdeauna preocuparea de capetenie". Ori esti ars de focul duhului, ori esti ars de focul acesta al instabilitatii, sau altfel spus, nu te tine locul. Frasineiul a avut dintotdeauna mari traitori in Hristos.
- Traind puterea rugaciunii isihaste in aceeasi perioada cu parintele Ghelasie, ati putea delimita traiectul spiritual si ascetic al acestui atipic isihast?
Noi am fost contemporani, el ajungand doar cu cateva luni inaintea mea in manastire. Eram din aceeasi zona, aveam aceleasi idealuri, asemanandu-ne in dorul permenent dupa Dumnezeu si dupa rugaciune, fiind cu toata fiinta iubitori ai Sfantului Calinic. Pentru parintele Ghelasie randuiala manastirii era ceva sacru, de care nu-i era ingaduit nimanui sa se atinga. El a avut un canon al lui, datorita caruia multa vreme nu a slujit, iar eu am avut marea bucurie sa-l repun in activitate ca preot. Si a fost un preot traitor si un bun duhovnic, preocupat de mistica.
In cei din urma ani ai vietii nu a dorit sa fie consultat de medici, ci a ales sa-si duca propria cruce. si a ars ca o lumanare, cu o prezenta continua. in ultima perioada a vietii manca extrem de putin si slabit fiind, statea tot timpul pe pat, cu patrafirul pregatit pentru cei care veneau sa se spovedeasca.
- Pana la urma, cine poate practica isihasmul?
Orice om, fie calugar, fie mirean, oricine! Important este sa ajungi la acea stare, in care Dumnezeu sa coboare in inima ta si sa te unesti cu El. Rugaciunea inimii este un dar al lui Dumnezeu, pe care trebuie sa-l cautam si trebuie sa-l gasim cu orice pret, dar nu trebuie sa-l fortam pe Dumnezeu sa ni-l dea. Ca orisice dar, se cuvine doar aceluia care il merita cu desavarsire.
Mariana Borloveanu
mariana borloveanu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.