Un dialog ingemanat din arta, spiritualitate si dor de tara: Maica Marina a invatat 120 de maicute evanghelice sa picteze icoane bizantine.
Cu multi ani in urma, la vremea sarbatorilor si a dalbelor ninsori, la Manastirea Dintr-un Lemn, am cunoscut-o pe maica Marina, o fiinta a carei profunzime spirituala m-a impresionat inca de la primele noastre discutii. De zece ani traieste la Nürnberg, unde are o ascultare draga sufletului ei, aceea de indrumatoare a scolii de pictura bisericeasca "Sfantul Evanghelist Luca", in cadrul Mitropoliei Romane pentru Europa Centrala si de Nord. Dupa ce a incondeiat oua cu motive religioase si i-au fost expuse ani de zile la Berlin, dupa ce a pictat integral iconostasul Bisericii Romanesti de la Stuttgart, maica Marina a invatat 120 de calugarite evanghelice de la Selbitz sa picteze icoane bizantine.
Cand ati simtit ca v-a prins mirajul picturii bisercesti si cat de lung a fost drumul pana la prima lucrare pe care ati realizat-o?
Din cat imi aduc aminte, inca pe bancile scolii imi placea tot timpul sa "mazgalesc" ceva cu creionul. Era un neastampar pe care-l aveam, dar care imi dadea o bucurie interioara si o implinire nedefinita. La varsta aceea nu realizam ca este Darul lui Dumnezeu. Abia dupa ce am intrat in manastire, la 20 iulie 1981, am constientizat acest lucru. Acum as putea spune ca dupa cel mai mare dar pe care-L face Dumnezeu omului, de a-L cunoaste, de a i se descoperi, pentru mine al doilea mare har mangaietor este acesta al zugravirii icoanelor. Acesta umple inima de o negraita bucurie atat in timp ce se zugraveste icoana, dar mai cu seama la sfarsit, cand deja vorbesti cu ea.
Icoana este rugaciunea care coboara haric prin mana pictorului, pentru ca mai apoi sa devina rugaciune in fata privitorului, pentru ca "nu noi suntem cei care privim icoana, ci ea ne priveste pe noi". Atat la inceput, cat si in timpul realizarii ei, pictorul are sentimentul ca el stapaneste lucrarea respectiva, dar, pe masura ce se apropie de capatul muncii, Domnul creste, iar pictorul se micsoreaza. La capatul icoanei sale, artistul trebuie sa se incline.
Prima icoana am pictat-o in 1990. Pana atunci lucram in manastire la diverse ascultari: pirogravura, iconite lipite pe lemn, ghidaj, gradina. in anul acela au venit doi restauratori pentru cele doua icoane mari din clopotnita manastirii. Aici as putea spune ca a fost inceputul drumului meu in lumea icoanei. Monahia Epiharia Diaconeasa, vrednica si neuitata stareta a manastirii din vremea aceea, stiind dorinta mea, mi-a dat ascultare sa stau in preajma restauratorilor in timpul lucrului. Asta a durat vreo doua luni de zile. imi pregatisem singura cateva panouri, iar seara, dupa ce pictorii isi terminau treaba, la rugamintea mea, au inceput sa ma-nvete primele notiuni despre pictura. si asa am lucrat doi ani icoane pictate in ulei, dupa care, tot prin randuiala Proniei Divine, un alt pictor iconar a poposit la manastirea noastra pentru trei luni, timp in care am trecut la pictura in tempera cu emulsie de ou.
Pe langa modelele supreme ale oricarui pictor bisericesc, Mantuitorul Iisus Hristos si Maica Domnului, ce alte surse de inspiratie v-au calauzit drumul inspre icoana?
intotdeauna am pictat cu mare bucurie si nadejde Icoana Maicii Domnului cu pruncul in brate, indiferent de pozitia in care se gasea. Apoi au urmat sfintii cei mai cunoscuti sau spre care inclina inima mai mult si orice imagine sau figura de sfant pe care si-a dorit-o cineva.
Dincolo de rigorile monastice, considerati ca orice absolvent al unei scoli de arte plastice poate aborda pictura bizantina?
Asa cum nu haina il face pe om sau nu cel care a studiat teologia se poate numi teolog, tot asa, nu inseamna ca toti cei care au terminat o scoala de arte plastice pot sa lucreze icoane adevarate. Sinodul "Stoglav" din 1551 afirma ca icoana nu poate fi realizata ca lucrare eclesiala decat numai de "maini curate", ceea ce inseamna ca iconarului i se cere sa fie smerit, bland, evlavios, sa nu graiasca in desert, sa nu rada (ca un inconstient), sa nu fie betiv, hot, ucigas, sa pazeasca plin de toata grija curatia trupeasca si sufleteasca. Pictorii trebuie sa vina adeseori la parintii duhovnicesti, sa se sfatuiasca intru toate cu ei si sa se spovedeasca, sa traiasca plini de smerenie in post, in rugaciune si in infranare. Avand in vedere pegatirea practica a iconarilor si slujirea misionara pe care acestia si-o asuma, Sinodul precizeaza ca atunci cand un ucenic oarecare va incepe "sa nu mai vietuiasca dupa randuielile si poruncile acestui Testament si va trai in necuratie si necinste, acela sa fie indepartat de tot de la lucrarea icoanelor". Iconarul este "omul dorintei" de a vedea fata lui Dumnezeu, ceea ce inseamna ca el poarta in memoria inimii sale acea senzatie naturala a sacrului. Astfel, putem face o paralela intre lucrarea iconarului si slujirea liturgica a preotului, din care reiese ca slujirea sfanta a zugravirii incepe de la Apostoli, dupa cum stim ca Sfantul Evanghelist Luca a fost primul care a zugravit imaginea Fecioarei cu Pruncul. Preotul ne infatiseaza Trupul lui Hristos in slujbe prin puterea cuvintelor, iar zugravul o face prin imagini. Prin urmare, exigentele de natura ascetica si morala ii revin atat teologului sau parintelui duhovnicesc, cat si artistului crestin.
Ce trairi ati avut in fata celei dintai icoane pe care ati pictat-o si daca mai stiti unde se afla astazi?
Trairi? Delicat lucru. Unei astfel de trairi i se mai spune si taina, iar taina inimii fiecaruia trebuie simtita, sa te desfatezi cu ea in taina, nu trebuie explicata, caci, spunand despre ea, risti sa ramai gol in inima ta. Cand omul este convins de lucrarea lui Dumnezeu, in viata lui nu-i mai vine sa dea explicatii, ci in tacerea inimii vorbeste doar cu El. Cea dintai icoana pe care am pictat-o o am si acum si o pastrez cu mare drag, aici, la Nürnberg, intr-o vitrina din atelierul de pictura, este o iconita a Maicii Domnului - Dulcea sarutare - dupa modelul icoanei din Vladimir.
Am inteles ca sunt monahi care picteaza icoane tinand post negru. Ati putea sa ne dati cateva detalii despre acest lucru?
Da, cunosc personal si eu cativa dintre acestia pe care nu-i voi spune nominal. Sigur, ca orice alt lucru bun pe care-l face cineva in viata, daca este insotit de mai mult post si rugaciune, roadele sunt mai vizibile. Asa si la icoana, unele sunt simtirile pe care le ai cand pictezi cu stomacul plin si cu totul altele cand esti adancit in meditatia dialogului dintre tine si icoana, insotit de post si rugaciune. Cum va spuneam si la inceput, "icoana este rugaciunea care coboara haric...". Ce lucru minunat! Dar, la urma-urmei, totul este Har, El vine si face totul intru noi. Omul, creatura lui Dumnezeu, este doar pionul prin care lucreaza Harul. si de aceea nu trebuie sa ne atribuim noua insine nici un merit, pentru ca El vine si isi face lucrarea, dar, in acelasi timp, imprumuta mainile noastre ca prin ele sa se realizeze acel ceva.
Ce realizari deosebite ati avut pe cand va aflati la Sfanta Manastire Dintr-un Lemn si care a fost continuarea desavarsirii in pictura bisericeasca, dupa venirea la Nürnberg?
In Manastirea Dintr-un Lemn am stat din 1981 pana in 2000, cand am venit la Nürnberg. Cu doi ani inainte de a veni in Germania, la Mitropolie, venem de la manastire inainte de Pasti la Berlin pentru a participa la diferite expozitii de oua incondeiate. Eu ma prezentam cu oua pictate cu diferite motive religioase, imbracate in foita de aur si argint si sigur ca era interesanta intalnirea cu diversi artisti veniti din imprejurimi, cunostinte noi, experiente noi, dialog. Dupa 2000, aflandu-ma aici, expozitiile au continuat in fiecare an in mai multe orase, in special din nordul Germaniei. in prezent, participarea la aceste expozitii este tot atat de frumoasa si de interesanta, insa a ramas oarecum pe locul doi din pricina timpului care-mi lipseste. in jurisdictia noastra, in prezent, Mitropolia Germaniei are 50 de parohii, insa numai sapte dintre ele sunt proprietate personala, fie cumparate, fie construite din temelie (Nürnberg, Stuttgart, Viena, Offenbach, Landshud, Mannheim si Berlin). La unele din acestea am fost solicitata sa pictez icoanele din iconostas. La parohia noastra romaneasca din Stuttgart, de exemplu, am pictat iconostasul in intregime, la altele, doar partial. Nu pot decat sa aduc multumire Bunului Dumnezeu pentru toate bucuriile pe care mi le-a harazit in viata prin intermediul icoanei. si-L rog in continuare sa nu ia de la mine acest dar.
Se spune ca in toate comunitatile din diaspora oamenii sunt mai reci, mai putini comunicativi. V-a afectat oarecum acest lucru?
Nicidecum! Ce dai, aceea primesti. Daca daruiesti celuilalt deschiderea si ajutorul tau, el se va intoarce la tine cu dobanda. Pe la intalnirile si expozitiile la care am participat nu m-am lovit de acei "oameni reci", cum li se spune in general nemtilor, ci, dimpotriva, au o deschidere totala spre tot ce e frumos si folositor. si-am sa va dau un exemplu elocvent: nu departe de mitropolie, la 150 km, exista o comunitate monastica de 120 de maicute evanghelice, la Selbitz. Am fost chemata acolo inca din primii ani dupa ce am venit in Germania ca sa le invat cum sa picteze icoane bizantine. in ciuda faptului ca ele au numai crucea in biserica lor, acum au si o capela pe care au impodobit-o cu icoane pictate de dansele. Asa ca tainele lui Dumnezeu sunt mari si nu le poate patrunde mintea noastra omeneasca.
Ce inseamna pentru dumneavoastra acest dar al picturii cu care v-a invrednicit Dumnezeu?
In primul rand, recunostinta pe care trebuie sa i-o aduc Domnului pentru acest mare Har cu care m-a inzestrat. in toti acesti ani de cand pictez, pentru mine icoana a fost si ramane rugaciune, implinire, hrana, bucurie, salvare din diferite situatii, impactul frumosului asupra simturilor, asupra sufletului si multe altele. Nu spune Dostoievski ca "Frumusetea va mantui lumea"?
Asa ca omul este insetat de Frumusete! Or, pictorii de icoane nu au gandit decat la crearea acestei Frumuseti. Frumusetea icoanei nu sta in primul rand in finetea desenului - cuvantul "iconar" inseamna "scriitor de imagine", si nu "pictor" -, ci in armonia care se degaja din intreg. Adevaratii iconari nu reprezinta realitatea exterioara, ci pe cea spirituala, care este adevarul prin excelenta.
Va este dor de obstea de la Dintr-un Lemn?
Obstea de la Dintr-un Lemn a fost si ramane familia mea in care m-am nascut duhovniceste si cu care am vietuit 20 de ani. Nici nu pot spune ca am sentimentul plecarii mele de acolo. Aici sunt temporar, Dumnezeu stie cat va trebui sa mai stau si, cu siguranta, eu zic ca tot acolo ma voi intoarce. Atat cu maica stareta, cat si cu celelalte maicute pastrez o legatura permanenta si ori de cate ori ajung in tara nu am cum sa ocolesc casa mea spirituala. Asa ca, Slava Domnului pentru toata ocrotirea si purtare de grija pe care ne-o arata fiecaruia dintre noi! Fiecare om in parte este preferatul lui Dumnezeu, indiferent de rasa sau nationalitate.
Autor: Mariana Borloveanu
mariana borloveanu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.