Omul nu poate trai sanatos fara sa se roage!

Omul nu poate trai sanatos fara sa se roage! Mareste imaginea.

Reporter: IPS Voastra, pornind de la tema meditatiei pe care ati sustinut-o la Facultatea de Teologie din Galati, „Rugaciunea ca izvor de vindecare sufleteasca si trupeasca”, Va rugam sa ne spuneti in ce masura stilul de viata din ce in ce mai occidentalizat al credinciosilor ortodocsi constituie o piedica in practicarea rugaciunii?

IPS Serafim: Eu cred ca, intotdeauna, practicarea rugaciunii a necesitat un efort, indiferent in ce lume traim, in ce societate traim. A te ruga inseamna un efort, sa faci un efort de concentrare, deatentie, sa iti gasesti un timp pentru rugaciune, vorbind de rugaciunea la anumite ore traditionale: de dimineata, de seara, cat de putin; noi trebuie sa gasim timp de cateva minute dimineata, cateva minute seara, inainte de masa, dupa masa pentru ca sa rostim o rugaciune cu atentia concentrata in inima. Adica, avand atentia concentrata la rugaciunea respectiva. Sigur ca rugaciunea nu se delimiteaza doar la momentele indatinate: de dimineata, de seara sau duminica, in zilele de sarbatoare, ci rugaciunea trebuie sa devina, intr-un fel, o stare de rugaciune, o rugaciune continua, cum ne indeamna Sfantul Apostol Pavel si Mantuitorul Insusi. Si pentru aceasta trebuie sa ne rugam cat mai des si sa ne rugam in orice conditii: in calatorie, la munca, oriunde ne-am afla, daca ne gandim la Dumnezeu cu evlavie si cu credinta si rostim rugaciunea lui Iisus sau orice altfel de rugaciune scurta, atunci mintea noastra se invata cu rugaciunea si, incetul cu incetul, va fi tot mai atenta la rugaciune.

Ea va cobori, fara sa ne dam noi seama, in inima, va angaja inima. Rugaciunea va deveni, deci, o rugaciune a inimii si aceasta, inca o data, nu tine seama de mediul in care traim. Este adevarat ca societatea de astazi este stresanta din toate punctele de vedere, ne angajeaza, ne risipeste, dar tocmai de aceea avem mai multa nevoie de rugaciune, pentru ca sa facem fata, sa rezistam ispitelor, tentatiilor, stresului in care traim. Deci, daca noi nu ne rugam, nu gasim un timp de rugaciune, nu ne rugam in toata vremea si in tot locul, cum ne spune Cartea Sfanta, atunci sigur ca ne vom pierde in societatea in care traim si ne vom imbolnavi si sufleteste si trupeste. Ca omul nu poate sa traiasca sanatos fara sa se roage.

Rugaciunea este un izvor de viata. Atat traim plenar cu adevarat, cat ne rugam, daca suntem in rugaciune inseamna ca suntem in comuniune cu Dumnezeu, ca viata lui Dumnezeu ni se transmite si traim plenar. In afara rugaciunii traim o viata imputinata, o viata deformata, o viata pervertita. De aceea, avem nevoie sa ne rugam cat mai mult!

Reporter: Constatam ca, din pacate, familia de astazi aproape a pierdut frumoasa si folositoarea traditie a rugaciunii in comun. Parintii sunt prea grabiti, prea obositi, preocupati de grijile zilnice ale asigurarii traiului, iar copiii acaparati de multimea lectiilor sau – la polul opus – fascinati or hipnotizati de produsele media – filme, jocuri pe computer – sau de retelele de socializare. Cum vedeti posibila o tamaduire la aceasta neputinta, a intalnirii parintilor si copiilor in rugaciune?

IPS Serafim: Daca parintii sunt oameni credinciosi, ei vor gasi intotdeauna cateva momente de rugaciune impreuna cu copiii, deci cu toata familia. Nu exista sa nu putem gasi cateva minute dimineata si seara ca sa fim impreuna. Numai daca neglijam, daca avem o credinta prea slaba sau o credinta pe care nu o luam in serios, care nu ne angajeaza, atunci ne plangem si dam vina pe multiplele ocupatii pe care le avem de implinit, dar noi trebuie sa stim ca omul credincios se angajeaza in credinta. Imi amintesc ca parintele Teofil – Dumnezeu sa-l odihneasca! – de la Sambata, spunea mereu: „Noi trebuie sa ne angajam responsabil in credinta. Credinta cere, pretinde anumite eforturi. Si efortul cel dintai este de a gasi un timp impreuna in familie pentru a ne ruga impreuna. Si daca e credinta, nu cred eu ca nu vom gasi acest timp”. Noi ne si risipim foarte mult, peste zi, in lucruri mai putin importante sau chiar neimportante; noi chiar ne pierdem, as zice, chiar foarte mult timp fara rost. Or timpul acesta, daca-l chivernisim mai bine, l-am putea folosi pentru rugaciune. Deci, totul e o problema de credinta si de angajare in credinta. Cat de seriosi suntem noi cu credinta pe care o marturisim? Daca vrem s-o luam in serios, atunci vom gasi timp si pentru rugaciune si vom face eforturi de a ne ruga impreuna.

Reporter: Traiti in Germania, intr-o lume diferita de cea romaneasca. Cum se impaca si, mai ales, cum este acceptata sau vazuta prezenta Bisericii Ortodoxe Romane si a credinciosilor acesteia in mijlocul unei societati desacralizate? Dati-ne cateva exemple concrete de cautare, de cercetare, de convertire la credinta ortodoxa sau mijloacele prin care noi putem sa ajutam vestul Europei si nu numai sa gaseasca o cale mai la indemana spre comunicarea cu Mantuitorul Hristos.

IPS Serafim: Sigur ca lumea occidentala este o lume desacralizata, o lume care e indepartata de Dumnezeu si, tocmai de aceea, sufera din punct de vedere spiritual, pentru ca omul nu poate trai totusi fara Dumnezeu, ignorand pe Dumnezeu. Tot omul cauta pace, liniste launtrica, pe care, in fond, nu le gaseste decat rugandu-se, sau cautandu-L pe Dumnezeu in citirea cartilor sfinte, in citirea Scripturii, in primul rand, in ascultarea unei muzici pioase, religioase, in frecventarea Bisericii sau intrarea intr-o biserica si meditatia sau concentrarea, starea in liniste. Aceasta liniste launtrica este o necesitate a omului in general. Si acuma, cum o gaseste fiecare om, depinde de fiecare in parte. Biserica Ortodoxa este o biserica a rugaciunii, o biserica a interiorizarii, o biserica care prin Liturghia ei si prin rugaciunea ei, prin atmosfera de biserica impodobita cu icoane, cu toate podoabele, odoarele sfinte, ne ofera cadrul ca noi sa ajungem la acest echilibru sufletesc, la aceasta pace si liniste sufleteasca pe care ne-o dorim cu totii. Deci, oamenii in Occident, cand se intereseaza cu adevarat de biserica, de spiritualitate, sunt doritori sa cunoasca ceea ce nu le poate oferi propria lor Biserica; acolo aud sau cunosc, stiu de Biserica Ortodoxa, vin la Biserica Ortodoxa, sunt deodata captivati de atmosfera bisericii, cum am spus, impodobita cu fresce, cu icoane. Daca participa si la o slujba, sunt fascinati de ritualul unei slujbe, de cantarea slujbei si cei mai multi care s-au convertit in Occident la Ortodoxie au facut-o tocmai prin contactul direct pe care l-au avut cu rugaciunea Bisericii Ortodoxe, cu Sfanta Liturghie, frumusetea Ortodoxiei. Deci, omul cauta frumusetea, omul este fascinat de frumusete si unde gasim frumusetea curata, adevarata altundeva decat in biserica, in icoana, in podoabele si in odoarele sfinte ale bisericii.

Biserica Ortodoxa este apreciata de cei care o cauta, de cei care incearca sa se integreze in ea. Problema este ca noi, acolo in Occident, atat romanii, cat si rusii, si grecii, si ceilalti ortodocsi, ne rugam in limbile noastre proprii, care sunt inaccesibile occidentalilor. Daca noi ne-am ruga mai mult in limbile tarilor respective, cu siguranta ca misiunea noastra ar fi mai atragatoare. Oamenii ar intelege, s-ar atasa mai usor. De obicei, cei care se convertesc la Ortodoxie, se convertesc fie pentru ca ajung, dupa un efort de cautare, la a gasi ceea ce au cautat – ortodoxia mistica, interiorizarea, spiritualitatea de care au nevoie fie pentru ca se casatoresc cu ortodocsi si, in general, din casatoriile mixte cu ortodocsii, partenerul neortodox este atras de partenerul ortodox si cele mai multe convertiri se fac prin familiile mixte.

In orice caz noi, ortodocsii, trebuie sa fim mai constienti de bogatia mistica a Ortodoxiei, de frumusetea Ortodoxiei, de faptul ca ea ne ofera noua, ortodocsilor, in primul rand, pentru ca suntem botezati in Biserica Ortodoxa, tot ceea ce sufletul nostru, inima noastra ne cere, pretinde.

Deci, inca o data, omul a fost facut pentru Dumnezeu, omul tinde spre Dumnezeu, chiar daca el nu-si da seama, n-are pace, n-are liniste, cum a zis Fericitul Augustin: „Nelinistit este sufletul meu, intru mine, Doamne, pana cand nu se va odihni intru Tine!”. Odihna aceasta in Dumnezeu o gasim in modul cel mai firesc in Biserica Ortodoxa. De aceea parintele Rafail Noica a zis ca Ortodoxia este natura insasi a omului. Firea insasi a omului! Tot ce gasim in Ortodoxie, in Biserica Ortodoxa, corespunde, este pe masura firii umane.

Reporter: Sclavia omului post-modern vine din indepartarea sa de comuniunea cu Dumnezeu si aplecarea excesiva asupra creatiei si experientelor privind lumea materiala. Cum putem depasi aceasta dihotomie suflet-trup, spirit-materie, ce mijloace ne ofera Biserica si Sfintii Parinti?

IPS Serafim: Cel care este incadrat in Biserica, cel care se roaga, cel care tine traditia postului, cel care se spovedeste, se impartaseste cu Sfintele Taine, deci duce o viata crestina, traditionala, pentru ca Traditia reprezinta o forta de care ne impartasim in masura in care noi ne incadram in Traditie, respectam Traditia sfanta a Bisericii. Sfanta Traditie este, in fond, lucrarea Duhului Sfant de-a lungul istoriei si e ca un curent, ca un val, ca un izvor care circula de-a lungul istoriei si noi intram, ne incadram, in aceasta Traditie si, in masura in care implinim preceptele credintei, preceptele evanghelice, ne rugam, postim, ne ducem la biserica, ne spovedim, ne impartasim cu Sfintele Taine, atunci dihotomia aceasta intre materie si spirit, intre lumea care ne inconjoara si nevoia duhovniceasca pe care o au toti oamenii, dispare. As zice ca atunci spiritul, viata duhovniceasca este cea care ne conduce, cea care este, in general, fundamentul vietii noastre si noi ne comportam in lume, traim in lume, in societate, calauziti de credinta. Si cu forta credintei, forta spiritualitatii. Atunci traim in modul cel mai firesc, cand nu exista lacune inaintea lui Dumnezeu si in credinta cand nu avem dihotomie intre spirit si materie. Asta-i filosofia lui Platon sau alte filosofii! Deci, noi trebuie sa ajungem sa traim in modul cel mai natural posibil, cel mai firesc si o sa vedem ca rugaciunea si credinta, ne inspira, ne lumineaza, ne ajuta sa ne implinim toate, ne da curaj, putere sa trecem peste ispite, peste incercari, peste nereusite. Asa-i viata, viata e o cruce pentru fiecare om si purtarea crucii…., sigur ca Biserica, credinta, rugaciunea ne ajuta ca noi sa nu fim doborati, sa nu ne pierdem nadejdea, sa nu ne pierdem curajul, sa tindem totdeauna sa mergem inainte.

Reporter: Se afirma in ultima vreme din ce in ce mai raspicat necesitatea coagularii unei structuri suprastatale, initiata si sustinuta mai ales de statele foarte puternice din punct de vedere economic. Persoana umana, de oriunde ar fi, se regaseste si se defineste, in primul rand, prin apartenenta la o identitate nationala, prin marturisirea la niste valori, traditii si obiceiuri care-l ajuta sa intre in legatura si sa comunice cu semenii sai. Credeti ca identitatea noastra etnica, spirituala si culturala poate fi pusa in pericol de asemenea initiative sau viziuni?

IPS Serafim: Oricum, in lumea de astazi, cel putin aici, in Europa, se indreapta spre un fel de uniformizare, de nivelare a entitatilor etnice. Secolul XIX, chiar si secolul XX au fost secole ale natiunilor. Natiunea, etnia era pe primul plan si jucau un rol foarte important. Acum se incearca, sa zicem asa, sa se niveleze in Europa aceasta, sa se ajunga la un fel de America, Statele Unite, unde natiunea nu mai este pe primul plan. Se va ajunge probabil peste zeci, sute de ani la un fel de natiune europeana. Dar, sigur ca, pana atunci, mai trece timp. Important este ca noi sa stim ca nu putem sa devenim europeni, cum ni se spune, cum se sugereaza, fara sa fim, in acelasi timp, romani sau rusi, sau sarbi, sau greci, sau germani si asa mai departe. Deci, valoarea aceasta universala europeana se exprima prin valoarea locala. Eu sunt roman sunt constient de identitatea mea romaneasca, dar in acelasi timp sunt deschis si spre realitatea europeana, in general sau universal. Intelegeti ca nu pot sa fiu european inainte de a fi roman. Eu sunt roman, intai si apoi european si universal. Dar totdeauna, fiecare om, cum ati spus, se inradacineaza intr-un plan local si pentru ca se naste intr-un anumit loc, este marcat, este format de locul respectiv, de natiunea in care s-a nascut, de limba, de cultura, de spiritualitatea, de Biserica lui. Acestea isi pun o pecete ireversibila asupra sufletului si vietii noastre, a fiecaruia, si noi trebuie sa tinem cont de acestea. In acelasi timp, noi nu trebuie sa ne inchidem in noi insine, sa traim intr-un ghetou, ci sa ne deschidem spre ceilalti si sa ne imbogatim prin valorile celorlalti. Si apoi, in felul acesta vom fi si romani, si europeni si universali. Dar, inca o data, valoarea aceasta locala a etniei, a culturii, a spiritualitatii in care ne nastem fiecare este definitorie, este fundamentala si noi daca nu tinem seama sau suntem prea usuratici si calcam in picioare identitatea, in cazul nostru, ortodoxa si romaneasca, inseamna ca ne mutilam si nu vom fi niciodata nici universali, nici europeni. Esti european, esti universal atata cat esti, in primul rand local, roman sau rus etc.

Dupa aceea, despre guvernul universal se vorbeste, se vehiculea-za, sunt teorii, sunt… nu stiu cand se va realiza lucrul acesta. Probabil ca se va tinde, fara indoiala, spre lucrul acesta, dar daca tinem seama, in acelasi timp, de ,,Charta” aceasta a drepturilor omului, nu cred eu ca ne va impiedica niciun guvern universal sa ne pastram identitatea noastra. Sau daca nu renuntam la ea noi insine, de bunavoia noastra… Totul depinde de taria noastra sufleteasca de a ne apara identitatea. Daca suntem slabi, sigur ca ne-o pierdem inainte de a veni guvernul universal. Daca suntem tari, nu ne-o pierdem nici cu guvernul universal.

Interviu realizat de pr. Gelu Aron

.

27 Mai 2014

Vizualizari: 1367

Voteaza:

Omul nu poate trai sanatos fara sa se roage! 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE