Parintele Constantin Necula: pentru romani Biserica inseamna acasa

Zi torida de vara. In tabara "Sfantul Nicodim" de la Tismana, tineri romani din Episcopia Ortodoxa Romana a Europei de Nord s-au reunit pe binecuvantatul plai gorjean, in dorinta comuna de a deslusi necunoscute cai ale trairii intru Hristos, sau altfel spus, reuniti intr-o mare familie crestina, in asteptarea mentorului lor. Amintindu-mi ca “Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres”(La umbra marilor copaci nu creste nimic) mi-a fost nespus de greu sa ma apropii de parintele profesor Constantin Necula de la Sibiu, considerat unul dintre cei mai populari si indragiti preoti misionari ai romanilor. Monumentalitatea parintelui mi-a dat fiori. Stiind ca multe destine au fost salvate de cuvantul sau, i-am adresat cateva intrebari, al caror raspuns avea sa identifice o verticalitate conturata sub semnul celei mai curate binecuvantari.

Modul in care v-ati apropiat de tinerii veniti din indepartata Scandinavie, m-a ajutat sa descopar o traire aparte, amplificata de nebanuite bucurii. Cum se contureaza traiectul acestor frumoase intalniri, pliat pe marea familie crestina de la Tismana?

Am venit aici la invitatia si cu binecuvantarea Preasfintitului Macarie, un prieten drag sufletului meu, care m-a atras spre leaganul meu monahal. Eu sunt legat de Manastirea Tismana prin toata adolescenta mea teologica si chiar prin maturitatea mea teologica, zic eu. Si pentru ca nimic nu este intamplator, ci totul este proniator, Dumnezeu ne-a ingaduit sa fim impreuna pentru a discuta pe teme diverse, legate de familie, de tinerete, in modul acesta al familiaritatii.

Cu mare bucurie descopar printre acesti tineri, fosti studenti ai Sibiului, care acum sunt in Scandinavia si-si fac treaba bine. Eu personal ii gasesc la fel de copii ca si copiii pe care ii insotesc aici. Sincer vorbind, venind aici, traiesc nebanuite bucurii. Inainte de toate ma bucur pentru ca ma intalnesc cu maica proinstareta Ierusalima, ea fiind parte integranta din sufletul meu preotesc; l-am regasit aici pe parintele Avraam, al carui prim invitat am fost pe cand era presedintele ASCOR de la Iasi. Si-am mai trait o mare bucurie, afland ca la Complexul Turistic Tismana, acolo unde se afla in plina desfasurare proiectul “Alege scoala”, in aceasta serie, sunt sibienii mei si brasovenii mei, pe care ii voi vizita negresit. Imi doresc foarte mult sa simta ca nu i-am trimis aici doar pentru a face un act de prezenta si mai ales sa simta ca le suntem alaturi. Este cea dintai deplasare a mea de cand a inceput proiectul si ma bucura nespus de mult aceasta intalnire.

Prin aceste generatii se va reverticaliza coloana vertebrala a poporului roman

Se poate vorbi in anul familiei despre o comuniune de prietenie si de simtire, care sa duca la revigorarea unitatii familiei cerstine?

Acesti tineri sunt o generatie mai puternica decat a noastra. Noi ne-am zbatut un pic printre lianele materialismului dialectic si am ramas din nefericire fie materialisti, fie dialectici. Ei au sansa de a veni din alta lume si majoritatea dintre ei au predat lectii de religie parintilor lor, acasa. Ideea ca generatia elecrocutata la bac este facuta spre pierzarea nemului romanesc, e una falsa. Daca privesti copiii ca pe niste dosare de inchizitie sau ca niste arestari la Auschwitz, sigur ca asa este, dar cand ii vezi asa, alergand si bucurandu-se alaturi de parinti, iti dai seama ca prin copiii acestia recuperam familia romaneasca. Eu cred ca este singura sansa de a vorbi in anul familiei, despre familie, este singura sansa sa pornim de la ceea ce este ea cu adevarat: o comuniune de prietenie si de simtire si, as indrazni sa spun, de particulara fraternitate cu Dumnezeu. Dumnezeu in familie se-arata altfel, El Insusi fiind o familie: Tata, Fiu si Duh Sfant, se-arata altfel de fiecare data si iata, ii tine uniti altfel. Nu judec eu credinta si nici dragostea nimanui, in schimb imi pun mari nadejdi in Dumnezeu, in faptul ca prin aceaste generatii se va reverticaliza macar cu un grad coloana vertebrala a poporului roman si ca prin aceste generatii vom invata o data in plus ca acesti copii nu sunt suma examenelor la care participa in viata, ci parte integranta a examenului nostru pentru vesnicie.

Daca ar fi sa vorbim despre dramele familiilor ramase acasa, in comparatie cu cele ale romanilor care au ales sa traiasca si sa munceasca in diaspora, care credeti ca atarna mai greu in balanta destinului?

Cei care au plecat peste hotare au plecat cu mortii dupa ei. Eu le-am spus ca primul lucru pe care l-au luat cu ei sunt mortii, pentru ca i-au trecut primii pe pomelnice. Nimeni nu se poate rupe de iubirile si de dramele din propria familie. Ei nu sunt altfel decat acestia, doar ca uneori viteza de reactie la lumea materiala pe care o strabat e mult mai apriga si mai ampla decat aici, desi si-aici se moare cu capul pe calculator; continuam sa ne-mbacsim la serviciile la care suntem chemati sa ne castigam painea cea de toate zilele. Cei ramasi acasa sunt un pic mai complexati, ii privesc in sus pe ceilalti, zambesc atunci cand ii vad si asteapta tot timpul ceva de la cei care vin. Ei stiu ca-i asa si se scotocesc si cauta si cauta si mai scot o ciocolata, mai scot o gumita de undeva. Mie mi-e drag de modul lor de a se manifesta asa alaturi de cei de-acasa. Cel mai tare sunt impresionat de faptul ca ii vad pe toti construind case. Si asta e semn bun! In ciuda faptului ca ei simt ca nu mai e mare lucru de facut in tara, cuibul tot aici si-l lasa. Si toate pasarile de elita, egretele, cocorii, isi pastreaza cuiburile in locurile cele mai sigure. Pentru ei, sigur e acasa.

Nu ambasadele si nu consulatele ii fac pe romani sa se simta ca acasa

Cum se poate contura o mare familie romaneasca in diaspora , facand ascultare pe taramul Bisericii lui Hristos si care este impactul acestor intalniri de catehizare?

As vrea sa transmit multumirile mele ca preot arhiereilor care au gandit aceste actiuni. Ma gandesc acum la toti cei care traiesc in diaspora, fara niciun fel de exceptie. Sunt impresionat ca s-au gandit la aceasta si ma gandesc ca gestul lor este pana la urma recuperator si ca memorie a acestui popor. E o vorba daneza la care tin tare mult: “Cine nu mai stie incotro se-ndreapta, sa-si aduca aminte de unde vine”. O astfel de remarca ajuta foarte mult si insanatosirii propriei noastre memorii, a celor care suntem aici. Contactul cu ei de fiecare data este benefic si eu i-am vazut de multe ori si-n Marea Britanie si-n Franta si-n Belgia, mai ales acolo unde actioneaza unitatea Nepsisului de elita. Cei din jurul bisericii “Sfantul Nicolae” a parintelui Patriciu, sunt absolute fenomenali si dovedesc ca tinerii cand vor, pot muta muntii din loc. Asta este cert. Am remarcat si vreau sa ramanem cu imaginea aceasta a unei familii mari romanesti, care se regaseste si peste hotare daca Biserica sta in mijloc. Nu ambasadele si nu consulatele ii fac pe romani sa se simta ca acasa. Cu toata parerea de rau pentru tot efortul Statului Roman de a sacraliza niste institutii desacralizate cu totul, Biserica inseamna acasa pentru romani. Trebuie sa va marturisesc faptul ca mie imi sunt tare dragi astfel de intalniri. Este foarte important sa ii ascultam pe toti cei care au ceva de spus. Eu provoc astfel de ascultari, pentru ca ii simt pe oameni ca au nevoie ca Biserica sa-i asculte si cand i-asculta Biserica, incep sa creasca si ei in ascultare.

Acesti tineri, crescuti in ascultare, au invatat oare sa se apropie de Biserica pe trepte mai sigure, mai bine asezate in deslusirea urcusului spiritual?

Nu neaparat. Mai degraba putem spune ca Biserica este un pic mai trezita la realitate, mai in trezvie. Aceasta a inteles ca nu mai merge nici cu triumfalisme, nici cu jumatati de masura si Slava Domnului ca mesajul pe care il dam catre tara este legat de aceasta trezvie a Bisericii, reasezarea in normalitate. Asta nu inseamna ca a lipsit vreodata Biserica dintre oameni, fereasca Dumnezeu, numai ca acum stie s-o faca, zic eu, cu mai mult profesionalism si cu ceva mai multa atentie in pastoralitate. Sigur ca avem smintelile noastre pe care le mai provocam in popor, sigur ca avem jumatati de preoti si mici probleme legate de propria noastra prezenta in mijlocul lor, dar cu siguranta s-a recuperat enorm si constat pe zi ce trece ca sunt un fericit ca preot, pentru ca poporul roman chiar iubeste preotii. In ciuda injuraturilor pe care media ni le arunca, in ciuda jignirilor si a escamotarilor de adevar. Ma bucur de acest prilej pentru a ne aduce aminte ca preotul niciodata nu lucreaza in interes personal; cand lucreaza in interes personal, el nu mai e preot.

Cu Dumnezeu nu-i de glumit pe bloguri

Cu toti stim ca in intalnirile duhovnicesti, tinerii vi se alatura asemenea unor pioase statui. Si totusi, nu v-au intrebat niciodata ce pareri aveti despre facebook?

Nu le aprob, dar nici nu le indracesc, sunt mijloace de comunicare si atat. Nu am cont de facebook, chiar daca se spune ca daca nu esti pe facebook, nu existi. Nu tin sa fiu in trend, sunt in trend doar la amvonul catedralei. Chiar tin foarte mult la amvon si la comunicarea aceasta fata catre fata. Miile de km pe care ii fac pentru a ma intalni cu tinerii din intreaga tara, vin din aceasta nevoie de a ne vedea fata catre fata, de a ne sti, de a ne cunoaste. Eu de pe bloguri am aflat lucruri inimaginabile despre mine. M-a bucurat intr-un fel ca m-au judecat si m-au alterat ca om, pentru ca sa ramana Hristosul pe care-l propovaduiesc. Cu Dumnezeu nu-i de glumit pe bloguri, El este o prezenta si cine stie asta a castigat totul. Simti cand te cheama cineva la o treaba serioasa. Nu mi s-a intamplat in ultimii douazeci de ani sa pierd vremea in biserica. Avem o Biserica cu un ceas foarte bine reglat. Si cand ti se pare ca mergi intr-un loc fara niciun fel de finalitate, constati ca sunt doua suflete care se bucura si se-ntorc catre Dumnezeu.

Un mesaj catre familia crestina din Romania

Sa se tina tare, sa refuze anularea ei ca unitate si sa stie ca genunchii preotilor sunt plecati pentru ei intr-o dragoste desavarsita, ca de la frate la frate.

Mariana Borloveanu

Ai intrebari, opinii despre acest articol? Adreseaza-te forumului!