Pentru o mai activa prezenta a Bisericii: Interviu cu parintele profesor Dumitru Gh. Popescu

Pentru o mai activa prezenta a Bisericii: Interviu cu parintele profesor Dumitru Gh. Popescu Mareste imaginea.

 

 

Pentru o mai activa prezenta a Bisericii: Interviu cu parintele profesor Dumitru Gh. Popescu


- In "Ortodoxia Romaneasca", spuneati: "crestinismul romanesc are un profund caracter popular". Observam insa, ca, pe de o parte, distrugerea sau moder­nizarea satelor, iar pe de alta parte, intregul context politic al ultimilor zeci de ani, au dus la o rupere a romanului de traditia, de istoria si de obiceiurile neamului sau. Ceea ce-i mai grav este ca nu realizam ca, rupandu-ne de traditie, ne rupem de felul nostru crestin de a fi. Prin urmare, romanul actual este dezorientat si confuz, in vesnica dilema si nemultumire. Cum vedeti mult discutata integrare europeana, in contextul in care tot mai multi romani isi pierd identitatea etnica nemaidand dovada de acel simt ortodox al vietii ? Totodata, "Statul European", daca se va realiza, presupune - inainte de desfintarea granitelor - desfiintarea sentimentelor de uni­tate nationala in favoarea celor de "constiinta europeana", "o viata mai buna" etc. Cum vede Biserica aceasta posibilitate de schimbare dictata de presiuni de ordin politic, economic si, nicidecum, cultural sau etnic ?

 

 

- Relatia dintre universal si local a constituit permanent o problema pentru cultura europeana. A existat mai intai tendinta de a se supune universalul fata de local, adica de a se porni de la o cultura particulara ridicata la rang de cultura universala, care a intrat in conflict deschis cu culturile locale ale diferitelor popoare, contribuind in mare masura la destabilizarea lor. Asa se explica, spre exemplu, reactia popoarelor africane sau sud-americane fata de o teologie scolastica considerata ca expresie a culturii universale, prin elaborarea unor noi teologii, cea neagra in Africa sau cea a eliberarii in America de Sud, pe care au cautat sa o impuna impotriva unei culturi straine de spiritul si mentalitatea lor. Credem ca acelasi lucru se intampla astazi si in Europa, cand se cauta sa se impuna tarilor din estul european o cultura care intra in conflict deschis cu spiritul ortodox. Nationalismul de care suntem acuzati astazi nu este decat un protest fata de astfel de tentative.

 

Dar mai exista si tendinte de a aseza localul deasupra universalului si de a da nastere la diferite culturi locale care, prin esenta lor, se opun oricarei deschideri spre universalitate. Asa s-au petrecut lucrurile in crestinismul european in cadrul luptei inversunate dintre reforma si contra-reforma sau in cazul diferitelor state europene, care au cautat sa-si impuna propria cultura fata de cultura celorlalti. Azi, s-a ajuns la exacerbarea acestui principiu atat de mult, incat se tinde sa se acorde unor prio­ritati nationale drepturi care par sa depaseasca pe cele ale majoritatii. Nu putem trece cu vederea nici atitudinea unor cercuri ortodoxe, care fac elogiul propriei lor culturi si o opun violent fata de cultura occidentala, uitand ca, in aceasta cultura, exista si lucruri extrem de pozitive, ca alaturi de umbre exista si lumina.

 

Dumnezeu a creat unitatea lumii in varietate. De aceea, din punct de vedere orto­dox, universalul nu este dat nici pe deasupra localului, nici pe sub local, ci prin local, fiindca acest universal este dat in puterea Duhului Sfant, Care este menit, in Hristos si Biserica, sa transfigureze localul. Teologia patristica spune ca Duhul Sfant este pretutindeni intreg si este intreg in fiecare parte, imbinand astfel univer­salul cu localul. De aceea, din punct de vedere ortodox, unitatea lumii, ca si unitatea Bisericii, nu poate fi decat soborniceasca, adica este vorba despre o comuniune in care se afirma identitatea fiecarui popor, fiecarei culturi. Nu este vorba de o iden­titate inchisa, ci deschisa imbogatirii reciproce a tuturor. Fiecare popor poate aduce o contributie specifica, aceasta fiind spre folosul celorlalti. Si credem ca aceasta este singura conceptie a unei comunitati care poate asigura specificul fiecarui popor, dar si cooperarea rodnica dintre ele.

 

Este extrem de interesant ca Biserica Catolica, dupa ce secole de-a randul a ple­dat in favoarea universalitatii, a inceput sa descopere importanta si valoarea cul­turilor locale. Cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea sunt extrem de concludente din acest punct de vedere : "De la inceputurile sale, spune Papa, Orientul crestin a imbracat forme interioare diferite, care s-au aratat capabile sa adopte trasaturile specifice ale fiecarei culturi si sa manifeste respect pentru fiecare comunitate par­ticulara. Nu putem decat sa multumim lui Dumnezeu, cu profunda emotie, pentru minunata varietate care i-a permis sa alcatuiasca, cu modele diferite, un mozaic atat de bogat si compozi." (Orientale Lumen, p.11).

 

Credem ca doar in aceasta directie se poate inainta catre o comunitate europeana care sa fie folositoare si acceptabila pentru toata lumea.

 

-In cartea intitulata "Biserica si societate", aduceti in discutie posibilitatea unei "politici sociale crestine, care trebuie scoasa la lumina si valorificata in contextul societatii contemporane". Care ar fi premise­le acestei "politici crestine", cum vedeti raportul dintre Biserica si stat intr-un asemenea context social si cat de aplicabil este un asemenea model societatii romanesti de astazi ?

 

-Biserica nu este menita sa elaboreze sisteme sociale sau politice, pe care sa le opuna celor existente, fiindca in acest caz, ne-am angaja intr-un razboi al ide­ologilor, care nu va putea fi solutionat. Este adevarat ca exista o politica sociala ortodoxa, dupa cum exista si una catolica. Suntem de acord cu punctul de vedere catolic, care spune ca "Biserica a respins ideologiile totalitare si atee, asociate in timpurile moderne cu "comunismul" sau "socialismul". In acelasi timp, ea a respins in "capitalism" individualismul si primatul absolut al legii pietii asupra muncii omenesti. Reglementarea economiei numai prin planificare centralizata perverteste la baza legaturile sociale ; reglementarea ei numai prin legea pietii nu poate realiza dreptatea sociala, caci exista numeroase nevoi omenesti care nu pot fi satisfacute prin intermediul pietii. Trebuie preconizata o reglementare rezonabila a pietii si a initiativelor economice, dupa o justa ierarhie a valorilor si in vederea binelui comun. Responsabilii de intreprinderi sunt datori sa tina seama de binele per­soanelor si nu numai de sporirea profiturilor. Totusi, acestea sunt necesare. Ele per­mit realizarea investitiilor care asigura viitorul intreprinderi lor, garanteaza ocuparea fortei de munca" (Catehismul Bisericii Catolice, Buc.1993, p. 2425 si 2432).

 

Suntem insa convinsi ca aceste deziderate nu se pot realiza doar pe baza unor ideologii crestine sau seculare, fiindca ideologiile sunt produsul unei activitati pur rationale, care nu vrea sa stie de iubire. Din punct de vedere ortodox, la baza misi­unii sociale crestine nu se afla ideologiile, ci comuniunea mai presus de fire a Sfintei Treimi - nu ideea, ci persoana - fiindca doar astfel Biserica isi poate aduce contributia ei la depasirea unor sisteme ideologice pur rationaliste, prin promovarea valorilor autentic crestine, cum ar fi iertarea, comuniunea, omenia, intr-o lume do­minata de ura, violenta, agresivitate, individualism si erotism.

 

Lumea mult prea tehnicizata in care traim are nevoie de valori autentic crestine, care isi au izvorul lor in Dumnezeu-Treime, adica de valori spirituale superioare. Iata doar cateva aspecte ale politicii sociale a Bisericii.

 

- Intr-un articol al Sfintiei Voastre, publicat in "Glasul Bisericii", aratati ca cele doua mari pericole ale lumii prezente, "criza spirituala si criza ecologica sunt consecintele directe ale culturii secularizate intemeiate pe ideea autonomiei omu­lui si a creatiei fata de Dumnezeu". Despre gravitatea acestei situatii nu mai este cazul sa vorbim. Ceea ce as vrea sa va intreb, privind in perspectiva istorica, unde credeti ca vom ajunge daca lucrurile vor continua astfel ?

 

- Lumea in care traim este confruntata atat de criza spirituala, cat si de criza eco­logica. Ambele sunt rezultatul inchiderii omului in imanenta acestui veac, in ruptura cu Dumnezeu, Care a fost inchis si izolat, in mod deist, in propria transcendenta. Ruptura dintre transcendent si imanent, provocata de tendinta omului de a lua locul lui Dumnezeu pe pamant, a dus atat la desfigurarea spirituala a omului, cat si la poluarea provocata de exploatarea iresponsabila a creatiei. Omul nu poate trai fara Dumnezeu, fiindca este zidit dupa chipul lui Dumnezeu si este orientat catre Dumnezeu. In momentul in care omul se desparte de Dumnezeu intra in sfera de influenta a spiritelor malefice si foloseste creatia pentru a-si spori neincetat avutia si puterea. Nu este intamplator daca s-a ajuns la aparitia sectelor satanice, in care omul este dominat de diavol, in loc de a progresa spre asemanarea cu Dumnezeu.

 

Daca omul nu se intoarce catre Dumnezeu, va fi din ce in ce mai dominat de fortele destructive, atat in raport cu sine insusi, cat si cu creatia.                       

 

- Totodata, scriati, in acelasi articol, ca "teologia rasariteana are un cuvant greu de spus in contextul dramatic al unei lumi secularizate, fiindca este singura care mai dispune de resurse spirituale ca sa poata face fata problemelor care confrunta omul, societatea si natura".  Pe ce aspecte ar trebui centrata, in acest context, propovaduirea Bisericii ? Nu credeti ca este necesara o reorientare a acestei propovaduiri?                                                                              

 

- Daca este vorba despre propovaduirea Bisericii, trebuie sa avem in vedere doua lucruri. In primul rand, consecintele unui regim care a interzis Bisericii sa-si catehizeze credinciosii pentru o perioada de aproape cinci decenii, cum s-a intamplat cu fostul regim din tara noastra. Avem mai intai datoria sa instruim credinciosii nostri din punct de vedere doctrinar, ca sa-si cunoasca propria invatatura de credinta si sa nu se mai lase usor ademeniti de prozelitismul sectar. Desi poporul drept credincios a ramas profund atasat de Biserica din punct de vedere religios, fiecare credincios este chemat sa devina constient de valorile spirituale ale credintei ortodoxe si responsabil inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor fata de actiunile pe care le intreprinde. In al doilea rand, este important ca aceasta lucrare de catehizare a cre­dinciosilor sa nu aiba doar un caracter intelectualist, de cunoastere teoretica a ade­varului de credinta, ci sa aiba si o dimensiune spirituala sau duhovniceasca, sa duca la experienta si trairea adevarului de credinta, care, in ultima instanta, este Persoana divino-umana a lui Hristos. Doar prin dialog si intalnire personala a credinciosiloi cu Hristos in Biserica se pot depasi hotarele unui crestinism speculativ si teoretic, abstract, pentru a se progresa in directia unui crestinism al trairii si iubirii fata de Dumnezeu si fata de aproape. Doar pe aceasta cale, credinciosul poate deveni om de omenie si poate contribui la renasterea spirituala si morala a societatii noastre contemporane.

 

- Intr-un interviu televizat spuneati ca "misiunea presupune organizare". Considerati ca este necesara o reorganizare in Biserica, pentru o prezenta mai activa si o influenta mai mare pe plan national ?

 

- Organizarea constituie un aspect important al misiunii, daca se doreste ca aceasta misiune sa devina eficienta - ca sa folosim si limbajul lumii secularizate. Pentru organizarea misiunii, trebuie sa dispui de fonduri banesti, de cadre calificate si de o strategie bine pusa la punct. Toate sunt aspecte importante ale misiunii. Dar, o misiune care se rezuma doar la organizare dobandeste o turnura mult prea paman­teasca sau, mai bine zis, mai mult pamanteasca decat cereasca. Pe aceasta cale a organizarii, misiunea se poate transforma usor in cruciade care n-au fost practicate nici de Hristos, nici de Apostoli. Adevarata misiune dezvoltata in numele lui Hristos, cu puterea Duhului Sfant, presupune inainte de orice organizare calitatea spirituala a vietii misionarului. Cu cat este mai inalta, cu atat este mai mare impactul ei asupra ascultatorilor. Un Sfant spunea : "Fiti urmatori mie, dupa cum eu sunt urmator lui Hristos."

 

Daca organizarea are mai mult un caracter practic si poate pregati calea misiu­nii, succesul adevarat al misiunii consta in puterea spirituala sau duhovniceasca a misionarului, izvorata din calitatea vietii lui inchinata lui Hristos. "Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine" -spune Sfantul Apostol Pavel. El a avut o excelenta strategie misionara, pe care au studiat-o in mod deosebit atat catolicii, cat si protes­tantii - in teologia ortodoxa nu am intalnit astfel de studiu, dar succesul misiunii sale a constat in puterea duhovniceasca a cuvantului ei. Exemplul personal, calitatea vietii este decisiva pentru izbanda activitatii misionare crestine.

 

- In cartea dumneavoastra "Teologie si cultura", aratati consecintele secula­rizarii si antropocentrismului contemporan : pe de o parte trecerea de la o morala teonoma la una autonoma, individualista si inumana, iar pe de alta parte separatia dogma-viata si, totodata, teologie-evlavie. Cum pot fi refacute aceste legaturi, fun­damentale pentru o viata crestineasca autentica ?

 

- Tragedia crestinismului contemporan are doua cauze mai profunde: pe de a parte, ruptura radicala dintre transcendenta lui Dumnezeu si imanenta lumii, care a transformat cultura intr-un pluralism ideologic, intr-o explozie de teorii, conceptii si sisteme care produc atata confuzie si dezorientare in mintea omului contemporan, iar pe de alta parte, dihotomia dintre teologie si spiritualitate, care tinde sa trans­forme teologia in fundamentalism, iar spiritualitatea in pietism. Ambele tendinte au contribuit la secularizarea lumii contemporane.

 

Pentra depasirea autonomiei unei creatii separate de Dumnezeu, dar si pen­tru depasirea unei autonomii a teologiei separate de spiritualitate, este nevoie sa se ia in consideratie existenta energiilor necreate, ca relatia dinamica intre Creator si creatura. Ele ne ajuta sa ne ridicam peste autonomia creatiei fata de Dumnezeu, prin teonomia ei si, de asemenea, la depasirea unei teologii inchise in ea insasi si despartita de fundamentul ei spiritual.

 

Meritul unor mari teologi romani din secolul nostru - cum ar fi Nichifor Crainic, Dumitru Staniloae sau Nicolae Chitescu, ca si multi altii - consta in faptul ca ai introdus filocalia in teologie, transformand-o in continut spiritual al afirmatiilor teologice. Am putea spune ca energiile necreate ce constituie temei al relatiei dinamice dintre Dumnezeu si creatie, dar si legatura intrinseca dintre teologie si filocalie, ca expresie a spiritualitatii crestine prin excelenta si confera spiritualitatii crestine un caracter dinamic, invitand pe om, in calitate de chip al lui Dumnezeu, sa nazuiasca spre asemanarea cu Dumnezeu in Hristos.

 

- Transfigurarea spiritului uman presupune, inainte de aceasta, transfigurare culturii. Cum vedeti rolul sacerdotiului, pe de o parte, si cum pe cel al intelectualitatii, pe de alta parte, spre o complementaritate intre punctul de vedere laic si cel teologic ?

 

- Una dintre cele mai importante probleme ale Bisericii in lumea contemporana, priveste raportul dintre Biserica si cultura. Pe de o parte, am putea spune ca preotul este intelectualul din Biserica, iar intelectualul este - in lumina sacerdotiului universal al credinciosilor - preotul din societate, preotul creatiei. Pentru depasire dihotomiei dintre Biserica si cultura trebuie sa tinem seama de doua lucruri.

 

Preotul trebuie sa ia in consideratie valoarea nepretuita a culturii pentru misiune sociala a Bisericii. Asa cum Hristos S-a coborat din ceruri si S-a intrupat in plamada noastra pamanteasca, tot astfel si preotul trebuie sa faca un act de chenoza si i se integreze in contextul cultural al vremii. Fara cultura nu poate exista o misiune autentica a Bisericii, deoarece cultura este expresia mentalitatii omenesti intr-o epoca data. Cultura permite Bisericii sa ia in considerare problemele vremii, pentru ca astfel sa poata ridica omul si cultura spre Dumnezeu. Parabolele sunt tot atatea mijloace care i-au permis Mantuitorului sa-Si expuna doctrina Sa in functie de problematica oamenilor si a vremii.

 

Dar si intelectualii, la randul lor, nu pot face abstractie de Biserica si de Revelatia divina, fiindca istoria precrestina a aratat ca intelepciunea omeneasca, chiar in expresia ei elenista superioara, n-a reusit sa depaseasca pragul panteismului care transforma omul in sclavul legilor naturale cosmice. Doar Revelatia divina l-a eliberat pe om de sub teroarea determinismului panteist, aratand astfel ca omul are posibilitatea de a se elibera de sub sclavia lumii pentru a se ridica la asemanarea cu Dumnezeu. Diferit de panteism, care indeamna omul sa se dizolve in impersonalitatea marelui tot, crestinismul arata ca Dumnezeu S-a facut om pentru ca omul sa se indumnezeiasca, adica sa se afirme ca persoana in Dumnezeu personal, Dumnezeul iubirii, Sfanta Treime.

 

Dialogul dintre Biserica si cultura este benefic atat pentru Biserica, cat si pentru societate.

 

- In cartea Sfintiei Voastre "Ortodoxie si contemporaneitate", vorbiti despre caracterul antropocentric al hristologiei contemporane, ceea ce face ca religia sa devina o "problema privata". Cum vedeti aceasta indepartare a omului de Biserica si, implicit, de comuniune si de Duhul Sfant ? Se impune o reconsiderare a locului si rolului omului in societate ?

 

- Exista o categorie de intelectuali care considera ca nu mai este necesar sa frecventezi biserica, fiindca mantuirea se poate obtine si pe calea unei relatii verti­cale dintre om si Dumnezeu. Este vorba de asa zisii "crestini fara biserica" -fenomen destul de frecvent in peisajul european actual, care confera mantuirii o dimensiune pur individuala. O astfel de atitudine intra insa in opozitie radicala cu intreg mesajul Sfintei Scripturi, care ne arata peste tot ca omul poate cadea singur in pacat, dar nu se poate mantui decat in comuniune. Caci pentru aceasta a venit Hristos, ca sa ne deschida spre comuniunea cu Dumnezeu si cu semenii nostri, in Biserica. Cine se plaseaza in afara Bisericii, se plaseaza in afara comuniunii si iubirii, ramane inchis in propriul egoism si nu se poate mantui, nu poate intra in comuniune cu Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este Treime, adica iubire. De aceea, a spus Hristos : "Din aceasta va cunoaste lumea ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste intre voi". Taina crestinismului este taina iubirii in Hristos si, cine face abstractie de iubire,

nu poate intra in imparatia lui Dumnezeu.

 

- Cineva spunea ca "astazi se studiaza teologia de dragul teologiei" si nu de dragul lui Dumnezeu, al semenilor si al vietii ? Ce parere aveti despre teologia romaneasca contemporana si mai ales despre invatamantul teologic de la noi din tara? Ce neajunsuri are si ce imbunatatiri i-ar putea fi aduse?

 

- Pentru ca teologia sa fie insufletita de dragoste fata de Dumnezeu trebuie sa aiba un continut profund spiritual, iar pentru a fi o teologie care sa manifeste dragostea fata de om, trebuie sa fie in dialog cu cultura vremii, asa cum ne-au invatat marii Parinti ai Bisericii.

 

Dupa cum spuneam, parintele Staniloae a realizat un lucru cu totul remarcabil transformand filocalia in continutul spiritual al teologiei, fapt cu totul unic in intrea­ga Ortodoxie. Astazi incercam sa pasim pe calea batatorita de inaintasii nostri si sa dezvoltam mai departe dialogul dintre cultura si teologie, avand in vedere, inainte de toate, realitatile unei lumi secularizate. Este absolut necesar ca aceste noi aspecte ale teologiei noastre sa patrunda in invatamantul teologic pentru a contribui astfel la formarea nu numai teologica, dar si duhovniceasca a viitorilor slujitori ai Bisericii noastre, adica sa se dezvolte spiritul de responsabilitate al misiunii lor inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor.

 

- Dupa Revolutie, Biserica nu a mai avut constrangeri de ordin politic si ideolo­gic. Insa, problemele cu care se confrunta in prezent neamul nostru sunt de o mie de ori mai subtile : diversitatea confesionala, pseudo-cultura contemporana, lipsa de posibilitati ce te inchide intr-un univers   meschin    dominat   de    ideea   de supravietuire, necultivarea sentimentului national, a virtutilor crestinesti si a ideii de comuniune. Cum ati caracteriza in cateva cuvinte situtia societatii romanesti contemporane si cum vedeti reactia Bisericii in fata delasarii autoritatilor ?

 

- Biserica noastra are de indeplinit o dubla misiune in situatia actuala a societatii romanesti. Pe de o parte, este vorba de reintegrarea Bisericii in societate, dupa ce mai bine de patru decenii a fost obligata sa se margineasca la activitatea ei din cadrul locasurilor de cult. S-au facut lucruri importante, din acest punct de vedere, s-a reintrodus religia in scoli, s-au reintegrat facultatile de teologie in cadrul uni­versitatilor de stat, preotii sunt acum prezenti si in armata, in spitale, in penitencia­re, in azile sau orfelinate. Dar, este vorba doar de un inceput, care are nevoie de con­solidare cu sprijinul statului. Pe de alta parte, Biserica trebuie sa lupte impotriva prozelitismului sectar, impotriva secularizarii, care orienteaza omul mai mult spre valorile materiale decat spre cele spirituale. Biserica trebuie sa combata agresivitatea,violenta, ura, erotismul, avortul, pacatele impotriva firii si multe alte racile sociale, ca sa poata contribui la renasterea spirituala si morala a neamului si soci­etatii.

 

Dar toate acestea se vor realiza, fie ca este vorba de integrare a Bisericii in soci­etate, fie de renastere spirituala si morala, doar in masura in care se vor construi bi­serici, mai ales in marile orase, iar lumea crestina se va constitui in comunitati de baza sau, mai bine zis, in parohii. Caci, numai in cadrul lor, se poate dezvolta spi­ritul de comuniune si solidaritate dintre credinciosi, spiritul unitatii de credinta si de neam si doar aici credinciosii vor invata sa-si poarte sarcinile unii altora ca sa de­vina oameni de omenie si societatea sa dobandeasca fata umana.

 

Intemeiata pe puterea de foc a Duhului Sfant la Cincizecime Biserica nu este chemata sa se secularizeze, adica sa capituleze in fata pacatelor de dragul moder­nizarii ei, ci sa purifice, sa transfigureze sau sa sfinteasca omul si creatia in Hristos.

 

Suntem de acord ca Biserica trebuie sa fie activa in societate si am aratat mai sus calea cea mai sigura in vederea realizarii acestui deziderat - dinamica comunitatilor parohiale - dar trebuie stiut ca omul crede cu tarie in Biserica atunci cand simte in ea prezenta eternitatii lui Dumnezeu, razele de lumina si iubire ale energiilor necre­ate, care singure pot satisface setea de absolut si nemurire a omului. Eternitatea s-a nascut la sat fiindca satul a gravitat in Biserica plina de Treime si eternitate divina.

 

Omul trebuie sa vada in Biserica reazimul lui neschimbat intr-o lume plina de agitatia schimbarii.

 

Leon Magdan

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 4126

Voteaza:

Pentru o mai activa prezenta a Bisericii: Interviu cu parintele profesor Dumitru Gh. Popescu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE