Persoana si Individul - Doua entitati diferite

Persoana si Individul - Doua entitati diferite Mareste imaginea.

 

"Persoana" si "Individul" - Doua entitati diferite

     Interviu cu Parintele Dumitru Staniloae

 

"Teologul sperantei", dupa cum a fost numit de Parintele John Meyendorff, Parintele Dumitru Staniloae este o personalitate marcanta a Bisericii Ortodoxe contemporane: teolog, profesor de Teologie Dogma­tica, traducator si comentator al Sfantului Grigorie Palama, al Sfantului Maxim Marturisitorul, al Sfantului Grigorie de Nissa, etc, autor a numeroase carti de hristologie si antropologie, a fost recunoscut; si onorat de multe universitati din intreaga lume. Si, citandu-l din nou pe Parintele J. Meyendorff: "Parintele Staniloae incearca sa combine intr-o teologie ortodoxa echilibrata totalitatea creatiei: natura si civi­lizatia umana. Referindu-se frecvent la, Sfantul Maxim Marturisitorul si la doctrina sa despre Logosul creator, Parintele Staniloae considera ca intruparea este fundamentul ultim si complet al transfigurarii cos­mice".

 

Dialogul cu Parintele Staniloae era centrat mai ales pe Persoana lui Hristos. Uneori, el nu raspundea direct intrebarilor, caci raspunsurile sale urmareau un scop mai inalt: sa apropie pe oameni mai mult de Dumnezeu ori sa le intareasca credinta.

 

Cuvintele sale veneau ca dintr-o fantana adanca, plina de inte­lepciune, credinta si pioasa smerenie. Aceasta a fost ceea ce m-a impre­sionat mai tare, fiindca gandurile sale erau exprimate potolit ca si firul tors din fuiorul de lana.

 

 

Parintele D. Staniloae: In comparatie cu "individul", "persoana" traieste in comuniune cu alte persoane in asa chip, incat vietile lor se impletesc: persoana nu stie unde incepe viata sa si unde se sfarseste a celuilalt... ca intr-un continuum... Eu nu pot fi, nu pot exista fara celalalt, si celalalt nu poate exista fara mine. Nu este bucurie intr-o viata izolata si separata de semeni. Niciodata nu vom putea trai singuri. Chiar daca gandim despre altii uneori cu ura sau la modul critic, planuind a-l folosi pe celalalt exclusiv pentru scopurile noastre, si tot avem nevoie de cineva, de un "altul". In nici un chip nu ne putem lipsi de prezenta cuiva, de prezenta "celuilalt". Am nevoie de celalalt si celalalt are nevoie de mine. Intre persoane nu exista granita; intre parinte si copil nu exista granita, asa dupa cum nu exista limitari intre barbat si femeia sa, intre sot si sotie..., aceasta este comunitatea ridicata la rangul de comuniune, de impreuna urmare. Intr-un fel toti suntem plecati si supusi unii altora, dar in supunerea comuniunii nu suntem anihilati. In singuratate noi suferim. Chiar individualistul, narcisistul insusi, nu se simte bine fara altii. El trebuie sa gandeasca despre altcineva chiar daca pe acesta il concepe ca inferior. Astfel, persoana nu poate fi sepa­rata de persoana. Adevarata comuniune si impreuna-lucrare nu este aceea in care poporul devine o masa amorfa, cum s-a intamplat in comunism, unde nimic si nimeni nu are importanta, cu exceptia celui care detine puterea. In comuniune, cealalta persoana este pentru mine mult mai importanta decat eu insumi sunt, si, pe masura ce uit mai mult de nevoile mele, in aceeasi masura primesc si devin mai fericit, in timp ce celalalt la randul lui ma intareste pe mine prin practicarea deopotriva a uitarii de sine. Daca imi dau mie insumi importanta deosebit de mare, raman singur, pentru ca celalalt imi va raspunde la fel... si astfel noi devenim singuri, ne insinguram.

 

Acest fel de singuratate este cea mai grea si mai mare nefericire dintre toate. Fericirea sta in comuniune, in a sti ca nu esti singur, ca ii pasa cuiva de tine si ca cineva este interesat si implicat in viata ta.

 

Parinte, ce parere aveti despre parintii care si-au dus viata in pustiu, petrecand acolo in singuratate, deci in afara comunitatii?

 

Parintele D. Staniloae: Parintii desertului erau intr-o permanenta comuniune cu Dumnezeu. Ei il aveau pe Dumnezeu salasluind deplin in fiinta lor. De asemenea, ei se rugau pentru altii, purtau pe ceilalti in rugaciunile lor si in adancul sufletului ei nu erau separati de ceilalti si de lume.

Omul nu a fost creat sa traiasca izolat, sa vietuiasca singur. Calea individualista a devenit modelul de existenta a Apusului. S-a creat in Vest o viziune foarte simplista si un rationalism unilateral care il izo­leaza pe om; iar rezultatul acestei conceptii este individualismul exa­cerbat, care prevaleaza in societatea vestica.

 

Mai exact, ce s-a separat si de ce?

 

Parintele D. Staniloae: Oamenii s-au despartit unii de altii. Lumea s-a separat de Dumnezeu. Secularizare la modul absolut. Dumnezeu a fost considerat ca fiind prea departe, undeva in cer. El nu mai este prezent in viata cotidiana. Nu mai exista viata intru Duhul Sfant. Aceasta vine numai cand Dumnezeu salasluieste in tine prin Duhul Sfant. Adevarata fericire este cand cineva gandeste la mine, astfel manifestandu-se pe sine insusi ca persoana. Aceasta se intampla indeosebi numai daca nu sunt individualist, deoarece individualismul meu va atrage dupa sine si individualismul celuilalt. Cu cat daruiesc mai mult, cu atat devin mai bogat. Cu cat dai mai mult, cu atat mai mult primesti - desigur vorbesc in special despre darurile spirituale, dar trebuie sa tinem cont ca noi suntem si trupuri, entitati materiale. De fapt, cineva nu poate fi generos si bun in afara comuniunii cu alte persoane. Bunatatea nu poate spori si nu se poate intari in izolare. Rautatea incepe si se sfarseste cu izolarea. Rautatea este o izolare. Aceasta consta in dorinta de a minimaliza sau anihila persoana celuilalt, pentru ca eu sa apar mai grozav decat el. Dar bineinteles in aceleasi nevoi ale comuniunii se potrivesc si scopuri ale celui rau: de a folosi, de a exploata pe celalalt, de a-l face pe celalalt sclavul tau, de a-l face sa ti se inchine. Din nenorocire, pe cat doresc de mult admiratia celorlalti, prezentandu-ma pe mine intr-o aureola grandioasa, pe atat atrag neincrederea si misc in inimile lor suspiciunea. Cu cat ma smeresc mai mult si fug de admiratia lor, cu atat mai mult ma inalt in inimile semenilor mei.

 

Cum intelegeti viata in comuniune a omului modern, care are la indemana comunicatia si lumea informatiei: instalatii TV Satelit, telefoane celulare personale si chiar "virtual reality" (programe compu­terizate de convertire a realitatii actuale in realitate virtuala)?

 

Parintele D. Staniloae: Poti fi extrem de singur, chiar inconjurat de toata lumea, daca nu esti capabil sa fii intr-o relatie personala, daca nu poti simti caldura sufleteasca a celuilalt. Adevarata comuniune este o realitate concreta: sa ai cealalta persoana aproape langa tine, sa o auzi vorbind, sa aiba cine sa te asculte. Cu privire la aceasta, romanescul "cuvant" este unic si foarte semnificativ. El vine de la latinescul "onventum", care inseamna a fi in comuniune, a fi impreuna cu cineva. Este mai mult decat un cuvant. Este o actiune. Este un fapt. Este o marturie a unuia catre celalalt, este de asemenea o promisiune si o garantie ca cei in dialog se asculta unul pe celalalt.

 

Bineinteles cuvantul poate deveni ipocrit sau cu pretentie de ade­var, totalitarist, dar aceasta nu este comuniune adevarata; sau cuvantul poate fi folosit pentru a flata sau jigni, sau pentru cearta, sau pentru a compatimi pe cineva, dar nici una dintre aceste folosinte nu este in realitate potrivita cu cuvantul. Nu este cuvantul pentru a ne justifica sau a ne lauda pe noi insine. Cuvantul trebuie sa fie folosit ca o mar­turie catre altcineva, cum ca el este important pentru mine, ca o mar­turisire sincera a dragostei mele pentru el si ca o datorie totodata. Cuvantul are nevoie sa fie folosit in asa fel incat eu sa ma pot depasi pe mine insumi.

 

Parinte, ce poate face cineva cand lumea din jurul lui este cea care perpetueaza sensurile nefiresti ale cuvintelor, in special ale celor pe care le-ati mentionat mai sus?

 

Parintele D. Staniloae: Trebuie sa ne incredem in legatura noastra cu Dumnezeu. Trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta sa-i castigam pe oameni pentru Dumnezeu. Fara a dispretui pe nimeni. Iisus o primeste pe femeia paca­toasa si o iarta, insa ii spune: "Nu mai pacatui". Cineva are nevoie sa mentina comuniunea chiar cu cei care il dispretuiesc sau il urasc pe el, in asa fel incat sa poata castiga pentru Dumnezeu inimile lor. Fireste, Iisus a mai spus si: "Nu aruncati cele sfinte porcilor".

 

Si pe cand Parintele Staniloae vorbea, se lasa inserarea, si viata incepu sa vibreze iarasi in jurul sau; oameni intrau si ieseau, soseau vesti de la cei dragi, de departe, telefonul suna...

Parintele Staniloae este constient de faptul ca el a ajuns la inte­legerea fundamentelor hristologice ale vietii noastre in comuniune, caci el defineste persoana in contrast cu individul, asa dupa cum a incercat sa o defineasca in discutia noastra. El, de asemenea, a petrecut toata viata ca profesor, fiind si un prolific autor de importante scrieri si studii cu privire la problema persoanei. Insa lucrul cel mai important este ca el traieste intr-adevar ceea ce predica, si, am simtit ca, comuniunea despre care vorbea, a devenit vie, sub ochii mei, ca un adevarat si palpabil viu trup al lui Hristos.

 

Lydia Stefanescu, M.D., Tuscaloosa - S.U.A.

(Traducere   de  Mihail Branzea, M.Th.)

 

 

25 Iulie 2012

Vizualizari: 6507

Voteaza:

Persoana si Individul - Doua entitati diferite 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE