Pictura la hotarul dintre lumea vazuta si nevazuta

Victoria Fatu-Nalatiu este un nume cunoscut si apreciat in lumea artistica bistriteana. Nascuta la Domnesti in judetul Bistrita-Nasaud, Victoria Fatu-Nalatiu a absolvit Institutul de Biblioteconomie din Bucuresti si Scoala Populara de Arta din Bistrita, sectia Pictura, sub indrumarea pictorului Octavian Stoia.

Din 1975 lucreaza la biblioteca Grupului Scolar "Grigore Moisil" din Bistrita unde initiaza, in domeniul artelor plastice, grupuri de elevi. A avut pana in prezent 30 de expozitii personale de pictura si a organizat cam tot atatea expozitii pentru elevii pe care-i indruma.

Victoria Fatu-Nalatiu te intampina cu foarte multa caldura sufleteasca si iti vorbeste cu pasiune despre minunata lume a picturii si a cartilor in care isi petrece cea mai mare parte a timpului dar si despre munca ei dedicata elevilor.

- Doamna Victoria Fatu-Nalatiu, de cand pictati?

- Pictez de peste 30 de ani. Am inceput sa pictez singura. Imi placea sa ma joc cu culoarea. Lucram in invatamant si faceam diverse materiale didactice care-mi erau necesare in munca mea. La inceput am lucrat ca suplinitor la gradinita. Acolo am descoperit ca pot sa desenez pentru copii, in cadrul orelor speciale de desen. Am lucrat apoi doi ani de zile ca invatatoare si, de la primele incercari, lucrarile mi-au fost duse la Baia Mare. A fost mai intai o harta, apoi un desen pe care l-am facut pentru copii, intitulat "Intr-o stupina".

Am fost chemata sa tin o lectie deschisa la desen. Am avut emotii foarte mari pentru ca veneau sa asiste la lectie peste jumatate din invatatorii din judet. Am inceput pe urma sa studiez metodic si mi-am dat seama ca eu faceam deja lucrurile "ca la carte", fara sa fi stiut in prealabil daca e bine sau rau. La inceput am facut materiale didactice pentru colegi.

Mai tarziu am terminat biblioteconomia si am lucrat un an de zile la o biblioteca comunala. Acolo raspundeam de gazeta satirica si primul desen destul de indraznet, in care satirizam CAP-ul, a fost publicat intr-o revista, fiind insotit si de o poezie. Apoi am mers la Bistrita si de 32 de ani lucrez la o biblioteca scolara. Acolo am inceput sa fac grafica. Erau de fapt reproduceri de portrete de scriitori pentru ca aveam nevoie de material de pavoazare. Pe urma am incercat sa lucrez cu pensula dar nu prea imi placea cum ies lucrarile. Am inceput sa lucrez in spaclu. Eu nu stiam ce este un spaclu de pictura. Am facut cateva lucrari destul de reusite cu un spaclu mare de zugrav.

Cand m-am inscris la Scoala Populara de Arta, profesorul care ne coordona nu si-a dat seama cum am realizat eu acele lucrari si m-a intrebat cu ce spaclu lucram. Eu eram foarte naiva. Profesorul s-a amuzat copios cand a vazut spaclul si nu intelegea cum am reusit sa fac, cu acel spaclu de zugrav, un asemenea rafinament la peisaje sau flori. Profesorul era foarte ironic iar eu eram singura femeie intre noua barbati. Spunea tot timpul: "Femeile nu pot face un sasiu, nu pot sa-si faca o rama, femeile nu sunt perseverente, s.a.m.d." Dar profesorul Stoia era un teoretician si un practician foarte bun.

Mi-am dat seama ca singura mea sansa era sa studiez si sa lupt. Neavand sevalet, la inceput lucram pe masa si profesorul ma certa: "Nimeni nu lucreaza asa..." Imi dadea de lucru, acolo, pe o capra inclinata si eu nu puteam sa lucrez deloc din cauza faptului ca nu eram obisnuita. Pana la urma am invatat. A fost o provocare timp de trei ani din care am invatat foarte mult. Atunci am inceput practic sa studiez in domeniu si desigur am continuat sa invat de-a lungul anilor.

Acasa am un perete intreg cu albume de arta iar la biblioteca am facut tot posibilul sa cumpar albume de arta pentru folosul elevilor. Tot acum 30 de ani am inceput sa lucrez si cu elevii. Eu invatam si ii invatam si pe ei facand progrese impreuna. Multi dintre elevii mei s-au indreptat, la absolvirea liceului, spre arta. Pe la cercul meu de pictura au trecut peste 500 de elevi. Eu am incercat treptat sa invat ce este bine si ce nu este bine. Am trimis lucrari la diverse concursuri, am inceput sa iau si premii si am capatat curaj. In pictura gasesc libertatea. Cred ca pictorul se aseamana cu semanatorul care se gandeste numai la bogatia rodului, nu si la calamitati. Cand pictez, aud culorile cantand".

- Ce v-a placut sa pictati in mod deosebit?

- Am pictat indeosebi flori si peisaje iar dupa Revolutie am inceput sa pictez si iconostase. Cu copiii am inceput pictura religioasa pe sticla si lemn, iar eu am pictat iconostase si biserici de tara. Am crescut langa o biserica de tara si auzeam slujbele chiar din curtea noastra. M-am indreptat spre iconostas pentru ca inca din copilarie imi placea sa privesc de-acolo din podul bisericii iconostasul in plinatatea lui. De aceea m-am si oprit la atatea iconostase de tara. Am fost de doua ori la Manastirea Nicula si-n alte parti, imi place sa ma duc sa fac schite si pe urma completez ceea ce trebuie.

- Reproduceti practic iconostasele pe care le vedeti sau creati unele noi in picturile dvs.?

- Si creez, adica dau personalitate, poate si subiectivitate. E greu de pictat un iconostas, e o constructie grea. Am iconostase de catedrale, de biserici de tara dar si alte simboluri spirituale.

 

- Ce ganditi si ce simtiti cand pictati "Iconostasul" din biserica ortodoxa?

- Iconostasul este hotarul dintre lumea vazuta si nevazuta. In el se arata Sfintii si Ingerii care radiaza har si lumina, iar in el se arata Divinitatea, Dumnezeu Insusi. Pictura ortodoxa are multe particularitati. In registrele suprapuse ale iconostasului este o abundenta de aur-lumina, de pietre pretioase, de nestemate. Acestea toate il fac unic, de neinlocuit, vesnic nou. La acest crez am ajuns dupa observatii multiple facute in aceasta directie.

Cand pictez un iconostas, din suflet imi dispar vapaile patimilor si jocul grijilor lumesti. Se deschide o alta usa prin care patrund intr-o lume sensibila, diferita de lumea reala, dar sunt incercata si de mari emotii, pe care le creeaza liniile si culorile ce cuprind chipurile Sfintilor. Desenez serios si gandesc culoarea. In pictura religioasa incep intai sa studiez (sunt bibliotecara si imi place sa citesc) pentru a putea exprima spiritualitatea iconostasului, autenticitatea sa artistica.

Mai intai trebue sa construiesc prin desen registrele, iar apoi prin culori sa-l aduc in starea luminii scanteietoare pe care o aduce lumanarea. In bisericile noastre ziua este prea multa lumina. Abia in intuneric, la lumina lumanarii apare misterul. Cand pictez, am presentimentul ca aduc la vedere o alta lume, nestiuta, nevazuta, nepamanteana...

- Inainte de a continua dialogul nostru dati-mi voie sa reproduc cateva randuri scrise de critici cu ocazia unor expozitii pe care le-ati avut. Eugenia Vasile scria in Suplimentul de cultura al cotidianului "Economistul", din 20 august 1999: "Iconostasul imaginat de Victoria Fatu-Nalatiu este poarta de unde se patrunde in acel ceva de dincolo ce poate fi vazut doar cu ochii inimii si ai mintii. Verdele plumburiu, ocrul cu reflexe rosiatice, albastrul inchis spre negru de fum sunt culorile preferate..." iar Cornel Radu Constantinescu scria in "Adevarul literar si artistic" in 1999: "Victoria Fatu-Nalatiu bate potecile care duc catre modeste biserici de tara, pastreaza nota unei somptuozitati bizantine, unde aurul, culoarea mistica, necreata, sunt invocate de o lumina grea, materiala, de amurg vechi si bland in care se sting treptat lumanari. Stai in fata iconostaselor ei ca in fata Portii Raiului, cu mirare si incantata umilinta. Sentimentul e de simplitate imbelsugata, de fireasca pietate, de credinta in limba romana."

Negoita Laptoiu scria in "Adevarul de Cluj" in 1994: "Sondand misterul spatiului liturgic, surprinde placut capacitatea de a compune si restitui acea impresie de ambianta solemna si grava, dincolo de timp. Pictura Victorei Fatu-Nalatiu isi afirma clar apartenenta la un mod specific de simtire romaneasca, marturisita prin finetea acordurilor, discretia sugestiei, stiinta si bucuria ritmului..."

- Doamna Victoria Fatu-Nalatiu, traiti intr-o zona cu foarte bogate traditii populare. V-ati aplecat in pictura dvs. si asupra traditiilor?

- Da. Pictez sarbatorile la romani sau interioare de case taranesti impodobite. De asemenea pictez portete de batrani si copii. Asta iarna am avut la Primaria din Bistrita o expozitie de portrete de batrani si copii.

- De ce v-ati oprit la copii si batrani?

- Cred ca m-a atras inocenta la copii si la batranii cei truditi de vremuri. Copiii nu stiu sa minta, sunt frumosi, senini, cu tot ce au bun in ei. Imi place apoi sa "prind" temperamente, caractere diferite: sfatosul, voiosul, suparatul, sugubatul, inteleptul, obositul...

- E vorba de oameni pe care i-ati cunoscut?

- Da, si voi continua cu astfel de portete. Am pictat patru batrani care se odihnesc dupa truda zilei la camp. Am o alta lucrare cu o femeie ce are o mare durere sufleteasca dar care ramane puternica prin credinta, are un crez ca este o Inviere... se resemneaza, reuseste acest lucru. Sau am o lucrare cu tacutul care tace si suspina... Ochii exprima foarte mult, ochii povestesc iar eu incerc sa redau fidel privirea lor.

- Unde veti avea urmatoarea expozitie?

- In Bucuresti, in luna august, la Galeria Galateca de la Biblioteca Centrala Universitara, voi avea o expozitie de portrete. Vor urma si altele, tot de portrete, probabil la Timisoara, la Zalau. Acum lucrez peisaje si flori pentru o expozitie mai putin obisnuita care va fi deschisa in luna mai la o cabana de la intrarea in Targu Mures, o cabana care are doua spatii expozitionale foarte frumoase. Mi-a placut ideea de a expune peisaje si flori intr-un loc atat de legat de natura.

- Am aflat cu surpriza ca sunteti si autoare de carti...

- Am scris pana acum cinci carti, patru de poezie si una de proza. Una dintre carti cuprinde poezii pentru copii. Toate cartile sunt ilustrate de mine cu imagini iar acum am in lucru inca o carte de versuri hai-ku. In acelasi timp, la scoala pregatesc o carte "Treizeci de ani de la infiintarea cercului de pictura". Cu elevii am avut pana acum tot treizeci de expozitii.

Aceasta carte va fi ilustrata cu pictura realizata de elevi. Multe dintre lucrarile lor au fost expuse anul trecut la Bucuresti, la Biblioteca Centrala Universitara, in cadrul unei expozitii de icoane. Cu elevii pregatim acum o alta expozitie consacrata unui sat transilvanean pe cale de disparitie. Casele acelea foarte vechi nu vor mai exista mult timp si am vrut sa retinem ceva din acele interioare.

- Se vrea aceasta expozitie a fi si un strigat?

- Da, un strigat! Ii invat pe copii sa creeze ceva care sa dea de gandit lumii din jurul nostru, ceva care sa-i indemne pe oameni sa aprecieze valorile, traditiile, sa nu mai fie distructivi, sa fie ei insisi mai buni. Cred ca am mai spus ca in arta depinzi de oamenii din jur, de puterea lor de intelegere si desigur de talent, care trebuie sustinut cu multa munca. As zice precum  scriitorul Liviu Rebreanu: "Traditia adevarata e singura merinde sufleteasca".

Dorina Zdroba

• Raportul Sfintei Fecioare cu lumea vazuta, nevazuta si cu Sfanta Treime
  Publicat in : Dogma
• Cum poate lucrarea rugaciunii sa mearga din lumea vazuta in cea nevazuta?
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Lumea, vazuta diferit
  Publicat in : Pilda zilei
• Leucipp din Milet
  Publicat in : Perioada cosmologica