Precautie pastorala sau secularizare?

Precautie pastorala sau secularizare? Mareste imaginea.

Răzvan Codrescu: Au voie preoţii care se află în relaţie de rudenie, ca tată şi fiu, să slujească la acelaşi altar, în aceeaşi parohie?

Pr. Mihai Valică: Din punct de vedere biblic, canonic şi a Sfintei Tradiţii a Bisericii Ortodoxe, nu a existat şi nu există o asemenea restricţie, excepţie făcând doar unele eparhii din Biserica Ortodoxă Română. Ba dimpotrivă, este ceva rânduit biblic - şi continuat şi în istoria Bisericii - slujirea împreună a tatălui şi a fiului ca preoţi la acelaşi Altar. Personal am marea bucurie de a sluji la acelaşi Sfânt Altar cu fiul meu preot, datorită chemării şi voii lui Dumnezeu şi înţelepciunii pastorale a episcopului meu eparhiot.

R. C: Ce anume prevede Vechiul Testament în acest sens?

Pr. M. V.: Intr-un firesc dumnezeiesc al eficienţei pastorale, în Vechiul Testament se rânduieşte la porunca Domnului prin Moise (Levitic 8, 36) slujirea la Cortul Sfânt în echipă tată-fiu/fii, ca preoţi. De exemplu, la Ieşire 29, 1: "Iată ce trebuie să săvârşeşti asupra lor, când îi vei sfinţi să-Mi fie preoţi..."; 29, 4: "Apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la intrarea cortului adunării şi să-i speli cu apă..."; 29, 8: "După aceea să aduci şi pe fiii lui şi să-i îmbraci cu hitoane"; 29, 9: "Să-i încingi cu brâie şi să le pui turbanele; şi-Mi vor fi preoţi în veac. Aşa vei sfinţi tu pe Aaron şi pe fiii lui". Apoi se arată clar că ei slujesc împreună şi după sfinţirea ca preoţi (29, 10): "Să aduci apoi viţelul înaintea cortului adunării şi să-şi pună Aaron şi fiii lui mâinile pe capul viţelului, înaintea Domnului, la uşa cortului adunării".

Porunceşte ca această rânduială de aducere de jertfă şi slujire să fie veşnică şi ca unul din fiii lui Aaron să urmeze ca Mare Preot şi să primească drept moştenire şi veşmintele cu care a slujit Aaron. 29, 24: "Să le pui toate pe braţele lui Aaron şi pe braţele fiilor lui, ca să le aducă, legănându-le, înaintea Domnului"; 29, 28: "Şi acestea să fie prin lege veşnică pentru Aaron şi fiii lui din cele ce aduc fiii lui Israel"; 29, 29: "Veşmintele sfinte cele pentru Aaron să fie, după el, ale fiilor săi, şi să fie unşi şi sfinţiţi, îmbrăcaţi cu ele"; 29, 30: "Marele preot dintre fiii lui, care-i va urma şi care va intra în cortul adunării, ca să slujească în locul cel sfânt, se va îmbrăca cu ele şapte zile". A se vedea, pe larg, şi cap. 8 din Levitic.

Se ştie faptul că fiii lui Samuel - Ioel şi Abia - au fost împreună cu tatăl lor la Cortul Sfânt. In mai multe locuri este menţionat Aaron împreună cu fiii săi. Pentru slujirea preoţească nu li se cerea candidaţilor la preoţie decât descendenţa din Aaron şi integritatea fizică (Levitic 21. 17-23).

Lipsa urmaşilor ca preoţi la Cortul Sfânt a fost chiar pedepsită şi apoi rânduită seminţia lui Levi la îndemnul lui Aaron, cum citim în Numeri 3, 4: "Insă Nadab şi Abiud au murit înaintea feţei Domnului, când au adus foc străin înaintea feţei Domnului în pustiul Sinai, neavând copii, şi au rămas preoţi numai Eleazar şi Itamar, cu tatăl lor Aaron"; şi tot în Numeri 3, 5-6: "Atunci a grăit Domnul cu Moise şi a zis: «Ia seminţia lui Levi şi o pune la îndemâna lui Aaron preotul, ca să-l ajute în slujba lui»". A se vedea şi Leviticul 16, 8-19.

Pentru slujirea lor li se cuvenea pârgă din toate cele închinate lui Dumnezeu de fiii lui Israel, fiind menţionaţi din nou preoţii împreună cu fiii lor: Numeri 18, 1-15 sau Levitic 6. 14-18. La Numeri 18, 2 citim: "Apropie-ţi pe fraţii tăi, seminţia lui Levi, neamul tatălui tău, ca să fie pe lângă tine şi să-ţi slujească; iar tu şi fiii tăi împreună cu tine veţi fi la cortul adunării".

R. C: Pentru Legea veche lucrurile sunt mai mult decât clare. In Noul Testament există vreo menţiune în legătură cu acest lucru?

Pr. M. V.: Iisus Hristos a ales ca primi chemaţi la apostolat tot rudenii strânse: doi fraţi, Petru şi Andrei, apoi Iacob şi Ioan împreună cu tatăl lor, care din păcate nu a răspuns chemării lui Iisus - decât numai fiii lui. Scrie la Matei 4, 18-22: "Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. Şi de acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele, şi i-a chemat [se poate interpreta că şi pe tatăl lor l-a chemat]. Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El"...

R. C: Evangheliile nu spun prea mult, dar Canoanele ce prevăd? Există vreo recomandare? Sau vreo interdicţie?

Pr. M. V.: In mod absolut, în nici un canon nu există vreo interdicţie ori restricţie în acest sens de a sluji tată şi fiu ca preoţi la acelaşi Sfânt Altar.

Pentru a evita nepotismul există restricţii doar pentru episcopi de a nu-şi numi rudele ca urmaşi în scaun sau ca administratori ai eparhiei lor. Canonul 76 apostolic stabileşte: "Orânduim că nu se cuvine ca episcopul să hirotonească în demnitatea episcopală pe cine voieşte, dăruind-o fratelui sau fiului, sau altei rude, căci nu este drept să se rânduiască moştenitori episcopiei, dăruind simţirii (patimiei) omeneşti cele ce sunt ale lui Dumnezeu; pentru că nu se cade a pune Biserica lui Dumnezeu sub moştenitori. Iar dacă va face cineva aceasta, hirotonia să rămână fără tărie, iar el să se pedepsească". A se vedea şi restricţiile hirotonirii episcopilor prin puterea şi influenţa lumească: 1, 30 ap.; 4 Sin. I ec; 3 Sin.VII ec; 19, 23 Antioh.; 22, 49 Cartagina.

Episcopul să nu hirotonească pe vreo rudă de-a sa ca urmaş al lui la Episcopie. Veniturile bisericeşti trebuie administrate de Episcop, cu ştirea clericilor din eparhie. Episcopul care le dă spre administrare rudelor sale să fie tras la răspundere de Sinod (25 Antiohia; 41 ap.). Veniturile Bisericii să se întrebuinţeze cu folos pentru trebuinţele Bisericii, pentru întreţinerea clerului, pentru văduve, săraci şi străini (41, 59 ap.; 10, 11 Teofil. Alex).

Se ştie că poporul (credincioşii) are dreptul de a participa la alegerea clerului (6 Sardica; 50 Cartagina). Dacă credincioşii sunt de acord ca fiul unui preot să fie hirotonit şi aceştia ştiu că este vrednic să slujească alături de tatăl său, atunci este conform Canoanelor şi perfect biblic, şi este fi-resc să fie aşa.

Nenumirea sau îndepărtarea fiului de preot de la aceeaşi parohie desfiinţează apriori prezumţia de corectitudine a familiei preotului, slăbeşte încrederea în relaţia episcop-preot şi aduce multe suspiciuni şi în rândul credincioşilor, care pot pune sub semnul întrebării şi al îndoielii încrederea în preotul paroh şi familia acestuia.

In lumea laică, fiii/fiicele de medici, avocaţi, ingineri, profesori etc. lucrează adeseori împreună cu părinţii lor în aceeaşi categorie socio-profesională. Tradiţia Bisericii arată clar că acolo unde tatăl preot a slujit cu fiul preot la acelaşi Altar, acolo s-a întărit parohia respectivă şi a adus multă sta-bilitate şi folos duhovnicesc. La motivaţia hristică se adaugă şi cea psihologică privind slujirea Bisericii cu toată responsabilitatea, deoarece de felul cum te îngrijeşti de ea vor beneficia şi urmaşii tăi, dacă ai fii preoţi.

Pentru ca o eparhie să fie puternică din punct de vedere pastoral e nevoie să fie întărite sub toate aspectele parohiile şi respectiv familiile preoţilor, care susţin eparhia.

R. C: Mai este şi problema inventarului patrimonial...

Pr. M. V.: Păi la fel se întâmplă şi cu inventarierea averii Bisericii, nu conform canoanelor. Bunurile bisericeşti trebuie inventariate, ca să nu fie confundate cu ale clericilor (40 ap.; 24 Antiohia). Averea fiecărei mănăstirii trebuie să fie trecută într-un inventar, care se păstrează în dublu exem-plar, ca în "normele europene": unul la Episcopie şi unul la Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, ca să reproduc exact din adresa nr. 392 din 19.09.2009, trimisă de centrul eparhial, la ordinul administraţiei patriarhale.

Se poate observa fără putinţă de tăgadă că Episcopia transmite către puterea lumească inventarul averii Bisericii, contrar Sfintelor Canoane. Aceste inventarieri de bunuri trimise şi puterii laice demonstrează că Biserica este subordonată Statului şi achiesează alinierii şi mondializării cu orice preţ, la toate nivelurile cerute de artizanii globalizării, care includ şi evaluează Biserica doar după criterii economice şi nu după criteriile pastorale şi de discreţie patrimonială.

Privitor la inventarierea bunurilor Bisericii, Sfinţii Părinţi au recomandat discreţie tocmai pentru a nu atrage ură, invidie, sau, cum se zice mai nou, "mânie proletară", cum deja s-a petrecut din partea societăţii civile asupra Bisericii recente...

Ştim din Sfânta Scriptură, anume din Cartea IV Regi, cap. 20, 12-20, că regele Iezechia a fost atenţionat de proorocul Isaia şi pedepsit de Dumnezeu tocmai pentru că a arătat străinilor vistieriile templului şi bogăţiile din stăpânirea lui: în vremea aceea Merodac Baladan, fiul lui Baladan, regele Babilonului, a trimis scrisoare şi dar lui Iezechia, căci auzise că Iezechia a fost bolnav. Ascultând Iezechia pe trimişi, le-a arătat cămările sale, argintul, aurul, aromatele, mirurile cele scumpe şi toată casa sa de arme şi tot ce se afla în vistieriile sale; şi nu a rămas nici un lucru din casa sa şi din toată stăpânirea sa pe care să nu-l fi arătat lor Iezechia. Venind însă Isaia proorocul la regele Iezechia, a zis către el: "Ce au zis oamenii aceştia şi de unde au venit la tine? ". Iezechia a răspuns: "Dintr-o ţară depărtată, au venit din Babilon ". Isaia a zis: "Ce au văzut ei în casa ta? ". Şi Iezechia a zis: "Tot ce este în casa mea au văzut şi n-a rămas nici un lucru din vistieriile mele pe care să nu-l fi văzut". Atunci Isaia a zis: "Ascultă cuvântul Domnului: Iată vor veni zile când vor fi luate toate câte sunt în casa ta şi ce-au adunat părinţii tăi până în ziua aceasta şi vor fi duse la Babilon. Nimic nu va rămâne, zice Domnul" (12-16).

Cred că Biserica este deasupra timpurilor şi a celor trecătoare şi nu trebuie să stea la comanda şi discreţia puterii seculare, locale, europene sau mondiale, sau să se alinieze după duhul lumii privind legislaţia muncii, normelor laice patrimoniale ori altor principii de organizare, cu preţul des-considerării Sfintelor Canoane.

R. C: Cunoaşteţi cazuri concrete când unui preot-fiu i s-a interzis să lucreze cu preotul-tată, numai pentru că există acest raport de filiaţie?

Pr. M. V.: Cunosc, dar nu în eparhia Sucevei şi Rădăuţilor, de care aparţin. Nu aş vrea să dau exemple, mai ales că sunt bine cunoscute de cei afectaţi de astfel de atitudini...

R. C: Există riscul, lucrând împreună, să facă "afaceri" care ar putea sminti lumea? Ce ar fi de făcut în acest caz?

Pr. M. V.: Este posibilă şi această situaţie, însă nu se poate desconsidera o tradiţie biblică şi canonică a Bisericii în schimbul adoptării unei politici personale a drobului de sare, ca să zic aşa. Dacă se întâmplă şi nereguli, sunt atâtea mijloace pastorale şi canonice să se îndrepte acea greşeală. Până la proba contrarie, se cuvine să se acorde prezumţia de nevinovăţie şi toată încrederea, întrucât, dacă a primit cineva marele dar de a administra Tainele Bisericii, care sunt dumnezeieşti şi veşnice, cu atât mai mult va fi cinstit şi demn să administreze şi bunurile pământeşti şi trecătoare, cu aceeaşi responsabilitate preoţească. Dacă nu se gândeşte aşa, atunci înseamnă că se pune din partea episcopului mai mult grija, accentul şi prioritatea pe bunurile administrative şi nu pe cele duhovniceşti...

Articol preluat din cartea "Prigoana cea dinauntru", Editura Christiana

Cumpara cartea "Prigoana cea dinauntru"



 

03 Decembrie 2014

Vizualizari: 974

Voteaza:

Precautie pastorala sau secularizare? 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE