Sfanta Liturghie transpusa in limbaj mimico-gestual la Biserica Popa Nan din Bucuresti

 


Sfanta Liturghie transpusa in limbaj mimico-gestual la Biserica Popa Nan din BucurestiInterviu realizat cu Cosmin Claudiu Costache, profesor de religie

 

 

Cosmin Claudiu Costache este absolvent al Facultatii de Teologie Ortodoxa Pitesti - Sectia Comunicare si Slujire prin limbaj mimico-gestual, in prezent profesor de religie la Scoala Speciala pentru Surzi Nr.2 din cartierul bucurestean Drumul Taberei. Transpune Sfanta Liturghie in limbaj mimico-gestual la Biserica Popa Nan pentru persoanele cu deficiente auditive.
 

          Cosmin Claudiu Costache            Cosmin Claudiu Costache

- Ati putea sa ne vorbiti despre activitatea dvs. de profesor? V-as propune, de aceea, sa ne intoarcem la inceput. Cum ati ajuns sa faceti aceasta alegere? Unde ati studiat?


- Dupa ce am terminat liceul am optat pentru Facultatea de Teologie Ortodoxa de la Pitesti, Sectia Comunicare si Slujire prin limbaj mimico-gestual. Asta se petrecea in anul 1999. Preotul meu duhovnic a fost acela care mi-a vorbit despre existenta acestei sectii si mi-a propus sa ma gandesc daca as putea ajuta aceste persoane. Parintele mi-a spus sa slujesc lui Dumnezeu si Dumnezeu avea sa randuiasca modul prin care eu sa slujesc semenilor.

 

- Cunosteati persoane cu deficiente de auz?

- Ii vazusem in Bucuresti, la biserica din apropierea Bisericii Armenesti, unde se afla Asociatia Surzilor; eu locuiesc in imediata lor apropiere. Eu cred ca toti suntem egali, cred ca ei sunt oameni ca si noi. Nu stiu daca sa-i numesc speciali, dar din punctul meu de vedere - chiar daca parte din ei nu stiu - eu cred ca sunt binecuvantati, pentru ca asa cum spun Scripturile: "Domnul cearta pe fiul pe care-l iubeste", ma gandesc ca daca ei sunt "incercati" prin aceasta deficienta, inseamna ca sunt si binecuvantati.

- Cum de ati reusit sa va faceti inteles? Se deprinde greu acest limbaj?

- Am fost putin sceptic la inceput, dar am avut sansa ca ei sa se simta atrasi de mine si eu la randul meu m-am simtit atras de posibilitatea de a-i ajuta. Initial au venit doar doua persoane, aceasta a fost la Biserica Udricani. Ulterior la biserica din Titan, "Pogorarea Duhului Sfant", din vara anului 2001, numarul lor a ajuns la 50 de persoane. De atunci si pana in prezent, aici se tin lectii de cateheza, in fiecare zi de sambata, intre orele 13-15. In 2007, duminica la Sfanta Liturghie, suntem impartiti in doua biserici: Biserica-Paraclis de la Manastirea Radu-Voda si Biserica Popa Nan (in care ne aflam acum) unde persoanele cu deficiente de auz asista la o interpretare a Sfintei Liturghii.
 

Cosmin Claudiu Costache

 

- Sunteti interpretul, translatorul preotului, cel care transmite mesajul preotului spre cei care nu-l pot auzi.

- Eu mai degraba as spune ca sunt slujitor inaintea preotului, pentru ca incerc asa, prin functia pe care o am in acest moment, aceea de a fi profesor in scoala celor cu deficiente de auz - Scoala Speciala pentru Surzi nr. 2 din Bucuresti, Sfanta Maria - sa-i indrum pe acesti copii sa mearga catre ceea ce primesc deplin din partea preotului.
 

- Ce alte activitati in afara orelor de religie si a slujbelor, mai desfasurati impreuna cu elevii dvs.?

- Un exemplu de activitati extrascolare ar fi pelerinajele in care mergem destul de des. Doamna directoare intelege acest aspect, acela ca pentru persoanele cu deficiente de auz, natura este un mod de comunicare cu ei, pentru ca ei comunica in partea aceasta vizibila.

- Va descurcati financiar, sunteti sponsorizati?

- Dumnezeu randuieste in asa fel incat vin donatii, sponsorizari. As putea spune, ca el "supravegheaza" ca atunci cand avem nevoie, in scoala noastra sa vina cineva si sa spuna: "Uitati asta pentru copii!"
 

Cosmin Claudiu Costache


- Cand plecati cu copii in pelerinaje, cum sunteti primiti in acele locuri?

- Cu multa dragoste, pentru ca ei sunt considerati ca fiind persoane ce au nevoie de spijin, de ajutor.
 

- Aveti locuri pe care le frecventati mai des?

- Da, avem o manastire a noastra de suflet, este Manastirea Bistrita de langa Ramnicu Valcea. Maicile de la aceasta manastire, care ne cunosc de foarte mult timp, au o mare intelegere pentru noi. In Ramnicu Valcea avem un preot slujitor cu deficiente de auz, e surd, mai trecem si pe la parintele, fiind in apropiere.
 

- Sunt multe cazuri in care, datorita unor deficiente ale unor simturi, persoanele respective sunt inzestrate cu aptitudini deosebite. Elevii dvs. cum sunt?

- La noi in scoala, copiii sunt pregatiti intensiv la pictura si au realizat multe lucrari frumoase. Sunt foarte talentati, profesorul lor de arte plastice li se dedica mult si au obtinut chiar locul doi intr-o competitie europeana.
 

Cosmin Claudiu Costache

 

- Ce se intampla cu cei care termina scoala? Mai pastrati legatura cu ei?

- Dupa ce au terminat, pe unii i-am indrumat mai departe catre Facultatea de Teologie de la Pitesti unde au posibilitatea sa studieze si astfel sa ajunga sa fie si ei mai aproape de semenii lor. V-as putea da un exemplu: o absolventa a Facultatii de Teologie care este acum in Suceava si savarseste cu multa migala activitatea de misionar, raspandind Cuvantul Mantuitorului, atat prin ceea ce a invatat acolo, cat si prin viata ei. Pastrez legatura cu multi dintre ei, atat prin serviciul de mesagerie SMS, cat si prin e-mail pe Internet. Este un mod de comunicare accesibil persoanelor cu deficiente de auz.
 

- Sa revenim la elevii pe care-i aveti in grija acum. Ce bucurii va aduc?

- De curand am fost foarte impresionat de o initiativa a clasei la care sunt diriginte, o clasa a-X-a. Ei au dorit, in chip deosebit, sa faca o donatie. Desi ei sunt obisnuiti sa primeasca mereu, de data aceasta au strans din banutii lor, din putinul pe care l-au avut si am mers la un azil de batrani. Bucuria a fost de ambele parti, cei care au primit au fost mai impresionati vazand ca astfel de copii s-au gandit sa faca darul acesta pentru ei. M-am bucurat si eu pentru ei, cand i-am vazut bucurandu-se, nu numai sa primeasca, dar si sa daruiasca. As vrea sa va mai vorbesc despre o initiativa de-a mea. O sa-i duc in Bulgaria, sa vada acolo o scoala pentru copii cu deficiente de auz, din orasul Tarnovo. Vrem sa ajungem si la Pestera Sfantului Dimitrie din Basarabi - Cuviosul Dimitrie cel Nou, in calendarul nostru - sa vizitam Manastirile de Piatra la Ivanov, Catedrala din Tarnovo... cam peste doua saptamani, asta pentru ca avem un ajutor din partea unui domn cu "inima mare", care atunci cand i-am spus la telefon ce vreau sa fac, mi-a promis fara nici o problema ca ma sprijina. Acum nu stiu daca au si ei preot slujitor, nu stiu cum sunt organizati acolo, dar sper sa ne ajute Dumnezeu sa ducem cu bine la bun sfarsit dorinta noastra.
 

- Asa sa va ajute Bunul Dumnezeu!

 

 

 

25 Iulie 2012

Vizualizari: 7458

Voteaza:

Sfanta Liturghie transpusa in limbaj mimico-gestual la Biserica Popa Nan din Bucuresti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE