Substituirea Euharistiei lui Hristos

Substituirea Euharistiei lui Hristos Mareste imaginea.

Interviu realizat cu parintele Dumitru Popescu

- Sfinţia Voastră aţi detectat la o serie de teologi ortodocşi o tendinţă de a substitui Sfânta Euharistie lui Hristos. Aţi şi scris în legătură cu această deviaţie. V-aş ruga să arătaţi pe scurt în ce constă pericolul unei astfel de poziţii.

- M-a frapat în ultima vreme faptul că foarte mulţi teologi ortodocşi, nu numai greci sau ruşi, dar chiar şi români, au început să vorbească despre Sfânta Euharistie, fără să mai amintească prea mult despre Hristos. Căutând să văd de unde vine această tendinţă, am descoperit că ea îşi are originea în opera unui mare teolog răsăritean din secolul al XlV-lea, Nicolae Cabasila, care este cunoscut prin opera lui celebră, Viaţa în Hristos. Acolo, prima dată, nu se mai vorbeşte atâta de Hristos, se vorbeşte mai mult de Euharistie. In mintea lui Cabasila s-a născut ideea că numai în măsura în care pui accentul pe Sfânta Euharistie poţi să dai Bisericii posibilitatea de a fi foarte activă în istorie, în dimensiune orizontală. Această tendinţă de a te înălţa către Dumnezeu era, în mintea lor, identificată cu un fel de evaziune, de părăsire a lumii, a realităţii pământeşti pentru cele cereşti.

Or, adevărul este că Biserica e chemată să lupte pentru purificarea, pentru transfigurarea lumii şi nu pentru fuga faţă de lume. Pietismul (sau fuga de lume) este foarte periculos, fiindcă din opoziţia faţă de el poate să apară o altă teologie, de data asta foarte activistă, care duce la o secularizare şi la fuga de Dumnezeu. Adevărata teologie este teandrică, după cum spunea Nichifor Crainic, îşi are temeiul în întruparea Mântuitorului lisus Hristos. Această realitate spirituală trebuie să pătrundă în realităţile pământeşti, să le purifice şi să le desăvârşească.

Cele două tendinţe, una activistă şi alta pietistă, sunt rezultatul unei concepţii dualiste spirit-materie, care nu mai poate să înţeleagă ce înseamnă sfinţenia materiei. Or, cum spunea Părintele Stăniloae, taina creştinismului este taina materiei transfigurate în Hristos. Nu trebuie nici să te axezi pe o dimensiune verticală, ruptă de cea orizontală, nici pe una orizontală, ruptă de cea verticală, ci verticalul trebuie să pătrundă în orizontal. Duhul Sfânt, la Cincizecime, S-a coborât în lume, tocmai pentru ca să ducă lumea înainte către împărăţia lui Dumnezeu, către cerul nou şi pământul nou care vor apărea la a doua venire a lui Hristos, după învierea morţilor.

Eu găsesc că e un pericol foarte mare în această tendinţă de a pune accentul pe Euharistie fără Hristos Cel personal. Ea poate duce la secularizarea creştinilor, pentru două motive, întâi de toate, pentru faptul că în momentul în care detaşezi Euharistia de Persoana lui Hristos, transformi Evanghelia în ideologie impersonală. In al doilea rând, pentru că, în momentul în care detaşezi Euharistia de Persoana lui Hristos, o transformi în sistem eclesiologic.

Creştinismul nu a fost făcut să trăiască prin sisteme, mântuirea nu se obţine prin încorporarea unui credincios sau altul într-un sistem sau altul, ci prin dialog spiritual cu Dumnezeu. Toată Liturghia ortodoxă este expresia acestui dialog dinamic intre Hristos şi Biserică, între Treime şi Biserică. Se începe cu Binecuvântată este împărăţia lui Dumnezeu" şi se termină cu "Am văzut lumina cea adevărată". Biserica aduce jertfa ei, aceasta e oferită la altar, Dumnezeu o primeşte, Hristos o primeşte, o transformă în Sângele şi Trupul Lui şi apoi le redă credincioşilor, pentru viaţa veşnică şi pentru mântuirea lor. Şi acesta este motivul pentru care a făcut pe om după chipul Lui, ca omul să fie partener de dialog al lui Dumnezeu. Această discuţie şi acest dialog între om şi Dumnezeu se duce în Biserică. Mântuirea care se realizează prin sisteme este o mântuire mecanică. Se apropie de magie. Se apropie de tot felul de deviaţii care nu au nimic comun cu caracterul personal al creştinului, care s-au rupt de dimensiunea spirituală, de Sfânta Treime. Adevărata mântuire creştină este rezultatul acestui dialog dintre om şi Dumnezeu, prin care Dumnezeu se coboară către om, pentru ca omul să se înalţe la Dumnezeu. Astfel, omul îşi poate găsi împlinirea spirituală prin pătrunderea în lumina necreată a Dumnezeirii, în care se transfigurează întreaga creaţie. Aşa cum rezultă din întreaga Liturghie a Sfântului loan Gură de Aur sau din cea a Sfântului Vasile cel Mare, Sfânta Euharistie este expresia dialogului personal dintre Hristos şi Biserică.

- E puţin surprinzător că lucrul acesta a apărut tocmai de la Nicolae Cabasila. Eu îmi explicam această tendinţă, astăzi, de a accentua Sfânta Euharistie, prin opoziţia la o altă tendinţă, pe care o aflăm îndeosebi la mulţi intelectuali, aceea de a neglija Sfânta Euharistie, de a se mărgini la o credinţă în afara vieţii liturgice şi a Tainelor Bisericii.

- Sigur, există intelectuali care vin la Biserică... S-a vorbit foarte mult despre cercul de la Antim, „Rugul aprins", care era alcătuit din oameni ai Bisericii şi oameni de cultură. Ei mergeau împreună la biserică şi se rugau. Orice tendinţă de a te depărta de Biserică te duce implicit la individualism. Nu mai ştii ce înseamnă Dumnezeu şi comuniunea. Căci aceasta este taina Bisericii: să-i aducă pe oameni după chipul Tatălui, să trăiască în legătura comuniunii dintre ei. Numai în momentul în care te integrezi în Biserică, când vii la Biserică, când te împărtăşeşti, numai în această măsură descoperi frumuseţea şi profunzimea negrăită a comuniunii. Omul n-a fost făcut să trăiască în însingurare, în el însuşi, ci în legătura dragostei cu celălalt.

Treimea este taina creştinătăţii, fiindcă acolo Persoanele Treimii trăiesc una pentru alta. Şi lumea tot aşa a fost creată, în esenţa ej în constituţia ei internă.

Omul, este adevărat, are şi această posibilitate: libertatea de a distruge comuniunea, de a se revolta împotriva lui Dumnezeu şi de a se închide în el. Dar asta echivalează cu moartea lui spirituală. Numai dacă vrea să trăiască în comuniune cu Dumnezeu el va fi capabil să se împărtăşească de nemurirea lui Dumnezeu. De fapt, acesta este rolul creştinismului şi al oricărei religii: să-l ajute pe om să-L găsească pe Dumnezeu, să găsească în Divinitate împlinirea dorinţei sale celei mai profunde, cea a nemuririi.

Creştinismul nu se mulţumeşte, ca celelalte religii, să vorbească, numai, despre nemurirea sufletului. El este singura religie care vorbeşte despre nemurirea trupului. De aceea, noi respingem reîncarnarea, fiindcă reîncarnarea este o falsă soluţie dată la problema nemuririi trupului. Acolo trupul moare de fiecare dată fără să mai învie. în creştinism, Hristos a murit şi a înviat cu acelaşi trup. S-a ridicat cu el la cer şi I-a făcut să participe la eternitatea lui Dumnezeu. Din această cauză, Ortodoxia a pus în evidenţă, cu o strălucire extraordinară, transfigurarea materiei, care îşi are temeiul atât în înălţarea Mântuitorului cu trupul la cer, cât şi în faptul că Mântuitorul nostru lisus Hristos S-a schimbat la faţă înaintea ucenicilor pe Muntele Taborului (Matei 17, 1-6; Marcu 9, 2-4; Luca 9, 28-30). Sfânta Evanghelie ne spune că atunci faţa Lui strălucea ca soarele şi hainele îi erau mai albe decât lumina. Materia poate fi transfigurată.

Şi merg mai departe şi spun că omul a fost creat de Dumnezeu nu cu trupul acesta biologic de carne, pe care-l Purtăm noi astăzi, ci a fost creat cu trup de lumină. Numai căderea în păcat I-a făcut pe om să se înveşmânteze într-un trup biologic. Sfânta Scriptură spune că omul s-a îmbrăcat în tunici de piele (Facerea 3,21). Mântuitorul lisus Hristos a venit, S-a născut pe cale supranaturală, a transfigurat materia trupului. Şi S-a înălţat cu el la cer, pentru ca din nou trupul acesta să devină rup de lumină. Iar Sfânta Scriptură ne spune că în împărăţia lui Dumnezeu drepţii vor străluci ca luminătorii cerului.

Deci, Biserica creştină, începând de la Cincizecime, este un loc în care lucrează această putere dumnezeiască a Duhului Sfânt, ca să purifice şi să transfigureze natura omenească, începând de aici şi terminând în viaţa de dincolo. Aici facem începutul, după cât ne este în putinţă. Puterea noastră provine din puterea lui Dumnezeu, din puterea spirituală a Duhului dat la Cincizecime de Hristos Bisericii, pentru ca oamenii să poată converti patimile în virtuţi, agresivitatea în bunătate, ura şi violenţa în iubire. Atunci au fost puse bazele acestui proces de transfigurare a fiinţei umane, care va începe aici şi va dura în veşnicie. Noi dorim să angajăm dialogul cu intelectualii, dar este destul de dificil de realizat acest lucru cu intelectualii care nu vor să ştie de Biserică. Unii dintre ei consideră că esenţa creştinismului se referă la legătura lor pur subiectivă cu Dumnezeu. Acest fel de a vedea creştinismul implică însă primejdia de a confunda propriile tale idei cu ideile lui Dumnezeu. In acest fel nu se mai preface omul după voia lui Dumnezeu, ci Dumnezeu se preface după voinţa omului. Aceasta este primejdia pe care o implică un creştinism care nu vrea să ştie de Biserică.

Costin Nicolescu

Bucuria convorbirii, Editura Teognost

 

21 Iulie 2015

Vizualizari: 880

Voteaza:

Substituirea Euharistiei lui Hristos 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE