Basilici din epoca paleocrestina in tara noastra

Basilici din epoca paleocrestina in tara noastra Mareste imaginea.

 

Basilici din epoca paleocrestina in tara noastra

 

Cele mai vechi locasuri crestine de cult construite in tara noastra apartin stilului basilical din epoca paleocrestina. Cele mai multe basilici au fost ridicate mai ales in Dobrogea de astazi (vechea provincie Scitia Minor a imperiului roman), intre secolele IV-VII, in vechile cetati greco-romane : Tomis (Constanta de azi), Callatis (Mangalia de azi), Histria (pe malul lacului Sinoe), Tropaeum-Traiani (Adamclisi de azi), Axiopolis (langa Cernavoda de azi), Dinogetia (satul Garvan de azi, in jud. Tulcea), Argamum (Dolojman), Ibida, Troesmis (Iglita, in jud. Tulcea), Ulmetum (Pantelimon), Noviodunum (Isaccea), Berroe (pe malul dobrogean al Dunarii, langa Daieni, jud. Constanta), Capidava (satul Calachioi, pe malul Dunarii, intre Cernavoda si Hirsova).

Sunt in general basilici de tip elenistic, cu cate trei nave si de mici dimen­siuni, construite din piatra si avand uneori si diferite anexe (baptistere, cripte sau gropnite, diaconicoane etc.). Cele mai multe au fost biserici de parohie. Daramate in cea mai mare parte de avari, in sec. VII, odata cu cetatile respective, urmele lor (temelii, resturi de zi­duri, fragmente de coloane etc.) au iesit la iveala in urma sapaturilor arheologice incepute spre sfarsitul secolului trecut. In restul tarii s-au mai descoperit basilici din epoca paleocrestina in Oltenia (la Sucidava, langa Celei) si in Banat (la Giridava-Morisena, azi Cenad).

.

20 Iunie 2012

Vizualizari: 5800

Voteaza:

Basilici din epoca paleocrestina in tara noastra 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE