Cadirea Evangheliei

Cadirea Evangheliei Mareste imaginea.

Există numeroase documente care nu menţionează cădirea dinaintea Evangheliei42. Argumentul tacit este adesea înşelător, dar, în cazul nostru, aflându-ne în faţa unor mss. cu rubrici foarte detaliate, dar care omit cădirea43, trebuie să concluzionăm că aceasta nu exista pretutindeni.

Comentariul Sfântului Gherman menţionează cădirea dinaintea Evangheliei44. In secolele al X-lea şi al XI-lea, existau evhologhioane care semnalează o cădire făcută de diacon în timpul cântării Aliluia45. In ajte mss. cădirea apare frecvent, dar detaliile de execuţie variază. In primul rând, trebuie ţinut seama care erau locurile cădite de diacon, apoi momentul în care se făcea cădire şi, în sfârşit, dacă se folosea vreo formulă pentru binecuvântarea tămâiei.

In ceea ce priveşte locurile cădite, în niciun document nu apare niciodată o cădire în afara altarului. Cea mai simplă formă este cădirea sfintei mese împrejur46; adeseori este adăugată cădirea preotului47 sau a tuturor preoţilor48. O amplificare ulterioară extinde cădirea la proscomidiar sau la darurile pregătite pe masa laterală49, omiţând uneori cădirea preotului50. Alte mss. prescriu cădirea sfintei mese, a altarului şi a preotului, sau a sfintei mese51, a proscomidiarului şi a altarului52.

Scopul iniţial al acestei cădire era, fără nicio îndoială, cinstirea Evangheliei, aşezate pe sfânta masă. Toate dezvoltările ulterioare ale acestei forme foarte simple demonstrează o deteriorare progresivă a înţelegerii sensului ceremoniei; se merge până acolo în a plasa cădirea proscomidiarului înaintea celei a sfintei mese53 sau până la a extinde o cădire făcut spre cinstirea Evangheliei la icoanele iconostasului, aşa cum se întâlneşte în practica actuală.

Cădirea era în mod normal făcută în timpul cântării Aliluia; după câteva mss.54, nu dintre cele mai vechi55, cădirea se face în timpul Apostolului. Uneori se lasă libertatea de a cădi în unui sau altul dintre momente56.

Care a putut fi motivul acestei anticipări a cădirii, anticipare care perturbă atenţia necesară ascultării citirii? In parte, evident, chiar prelungirea cădirii; dar probabil şi intercalarea de noi piese între apostol şi Evanghelie, cum ar fi rugăciunea dinaintea Evangheliei (rostită uneori tot de diacon) şi solemnizarea binecuvântării diaconului.

Toate acestea au făcut insuficient timpul cântării Aliluia, iar pentru a suplimenta acest timp a fost lezată citirea Apostolului.

Mss. care prezintă o rugăciune a cădirii nu sunt prea numeroase57. Să vedem formula dată de traducerea arabă din secolul al XI-lea:

Doamne Dumnezeule, Stăpânul nostru, Ziditorule a toată zidirea, Cel ce eşti Stăpânul tuturor popoarelor şi al tuturor neamurilor, primeşte tămâia aceasta şi cererile slujitorilor Tăi ca un miros de bună mireasmă, şi fii milostiv nouă şi întregului Tău popor.

Cu harul şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni ale Fiului Tău Celui preaiubit, cu Care împreună eşti binecuvântat, şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.58

Această rugăciune nu pare a fi bizantină, ci siriană. Aluzia la cererile alăturate tămâiei, care sunt în afara contextului acestui moment al Liturghiei, trădează structura rugăciunilor de primire a tămâiei care se rostesc în partea finală de la hussaya siriană59. O particularitate a acestui ms. constă în situarea cădirii după binecuvântarea diaconului care va citi Evanghelia; ceea ce poate indica o introducere recentă şi eronată a uneia din cele două ceremonii.

Pentru textul rugăciunii, codicele Vatican Gr. 1554 (sec. XII) face referire la pregătirea darurilor, unde apare textul următor, variantă a rugăciunii actuale:

Tămâie cu mireasmă duhovnicească aducem înaintea Ta, Doamne Dumnezeul nostru; pe care primind-o în sfântul, cerescul şi nema-terialnicul Tău jertfelnic întru miros de bună mireasmă, să ne răsplăteşti trimiţând peste noi îndurările cele bogate şi dându-ne nouă, robilor Tăi, care chemăm sfânt numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.60

Această formă a rugăciunii este trinitară, pe când cea actuală este hristologică. In orice caz, ea nu este o binecuvântare a tămâiei şi, de fapt, chiar după indicaţiile ms., era rostită în timpul cădirii. Scopul ei nu era însoţirea cădirii spre cinstirea Evangheliei ci, mai degrabă, jertfa de tămâie. De fapt, ms. spune apoi că preotul, terminând rugăciunea, se roagă pentru el însuşi şi, dacă vrea, pentru toţi creştinii.

Diataxa din secolul al XIII-lea61 menţionează de două ori rostirea rugăciunii tămâiei, la pregătirea darurilor şi înainte de Evangheliei dar fără a da textul. De asemenea, documentul face distincţie între binecuvântarea tămâiei şi rostirea rugăciunii:

Citindu-se apostolul, diaconul ia cădelniţa şi tămâie şi vine lângăg preot, iar [preotul] dă binecuvântarea [pentru ca diaconul să cădească] zicând şi rugăciunea cădirii.
Diataxa lui Filotei (sec. XIV) indică în plus o invitaţie adresată dej diacon preotului:

In vremea cântării [Aliluia], sau chiar mai devreme, în timp ce se citeşte Apostolul, diaconul, luând cădelniţa şi tămâie, se apropie de preot, zicând: Binecuvintează, stăpâne, codirea. Iar după ce [preotul] a binecuvântat-o după obicei şi a adăugat rugăciunea, [diaconul] cădeşte...63

Rugăciunea era, fără îndoială, cea rostită la pregătirea darurilor, având formularul actual64. Binecuvântarea pentru cădire, aşa cum putem remarca, nu este suprapusă cu rostirea rugăciunii.

Tipiconul din codicele Moscova Sf. Sinod 381 (sec. XIII-XIV) nu face distincţie între binecuvântarea tămâiei şi rostirea rugăciunii, nici înaintea Evangheliei şi nici la pregătirea darurilor. In ultimul loc zice explicit:

Diaconul, luând cădelniţa şi tămâie, se apropie de preot şi zice: Binecuvintează, stăpâne, tămâia. Iar preotul face semnul crucii asupra [cădelniţei] zicând: Tămâie [= începutul rugăciunii].65

Din aceste observaţii privind rugăciunea tămâiei, se pot trage două concluzii. In primul rând, rugăciunea şi binecuvântarea sunt independente, binecuvântarea făcându-se prin simpla însemnare în chipul crucii. Apoi, rugăciunile cădirii întâlnite în mss. nu aparţin acestui moment al Liturghiei; ele au fost alcătuite, de fapt, pentru a însoţi o cădire cu totul diferită. Marea majoritate a mss., după cum am văzut, ignoră rugăciunea. Practica actuală, care o omite, urmează cea mai bună tradiţie.

Juan Mateos

Celebrarea Cuvantului in Liturghia Bizantina, Editura Renasterea

Cumpara cartea "Celebrarea Cuvantului in Liturghia Bizantina"

Note:

43 Astfel, dintre cele citate, Vatican Gr. 1863, Ettenheim Munster 6, Sinai Gr. 1020.
44 BORGIA, nr. 30 (gr.), p. 25 [trad. rom. cit, p. 73].
45 Evhologhionul lui Porfirie (sec. X) (ed. KRASNOSELŢEV, Svedeniia); Grottaferrata P.p. III (sec. XI) (ed. MURETOV).
46 Traducerea arabă din sec. XI (BACHA, p. 421 - textul arab, p. 452 - textul francez)! Vatican Gr. 1554 (sec. XII, inedit).
47 Grottaferrata F.f>. III (sec. XI), Vatican Gr. 1811 (1147 d.Hr.); Vatican Gr. 1863 (sex.l XII); Vatican Gr. 1973 (1374 d.Hr.).
48 Codicele Athos Sf. Andrei (sec. XV) (DMITRIEXŞKI, Opisanie I, p. 170).
49 Vatican Gr. 573 (diataxă italo-grecească, sec. XV) (KRASNOSELŢEV, Materiali, I p. 105).
50 Grottaferrata P.p. III (sec. XIV) (MURETOV, p. 13).
51 Atena 662 (Diataxă, sec. XII-XIII) (TREMPELAS, p. 8); Diataxa lui Pilotei (sec. XIV) (ibid., p. 7); Moscova Sf. Sinod 381 (Tipicon, sec. XIII-XIV) (KRASNOSELŢEV, Materiali, p.24).
52 Ierusalim Patriarhia Gr. Ort. 305 (Diataxă, sex. XV) (ibid., p. 89). 63 Grottaferrata P.p. III (sec. XIV)
53M Grottaferrata F.p. III (sec. XI); versiunea georgiană (sec. XI); versiunea arabă (sec. XI); Vatican Gr. 1811 (1147 d.Hr.); Patmos 719 (sec. XIH) (DMITRIEVSKI, Opisanie II, p. 170-175); Grottaferrata T.p. III (sec. XIV); Vatican Gr. 1973 (1374 d.Hr.); codicele Athos Sf. Andrei (sec. XV); Ierusalim Patriarhia Gr. Ort. 305.
55 Vatican Gr. 1554 (sec. XII); Atena 662 (sec. XII-XIII); Sf. Sava 362 (sec. XIV) (DMITRIEVSKÎ, Opisanie II, p. 307); Moscova Sf. Sinod 381 (sec. XIII-XTV); Vatican Gr. 573 (sec. XV).
56 Diataxa lui Pilotei (sec. XIV).
57 Traducerea araba (sec. XI); Vatican Gr. 1554 (şec. XII); 662 (sec. XH-Xm); Diataxa lui Pilotei (sec. XIV); Moscova Sf. Sinod 381 (sec. XIII-XIV); Vatican Gr. 573 (sec. XV).
5S BACHA, p. 421 (text arab), p. 452 (text fr.).
59 Cf. J. MATEOS, „«Sedre» et prieres connexes dans quelques anciennes collections", OCP XXVIII (1962), pp. 269-270.
60 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
61 Ed. TREMPELAS, pp. 4,8.
63 TREMPELAS, p. 7.
65 Ed. KRASNOSELŢEV, Materiali p. 21. Codicele Vatican Gr. 573 (sec. XV) (ibid., p. 105) şi ediţia lui Doukas (ed. SWAINSON, Liturgies, p. 117) fac distincţie între binecuvântare şi rugăciune. în Vatican Gr. 573, textul invitaţiei diaconale probabil conţine o eroare a copistului: Binecuvintează, stăpâne, rugăciunea tămâiei. In ediţia lui Doukas, textul rugăciunii este mai simplu decât cel actual.

 

Pe aceeaşi temă

28 Octombrie 2016

Vizualizari: 2666

Voteaza:

Cadirea Evangheliei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE