Cununia si Calugaria, asemanari in randuiala liturgica

Cununia si Calugaria, asemanari in randuiala liturgica Mareste imaginea.

Cununia si calugaria sunt doua moduri de vietuire intru multe asemanatoare, incepand inca din vremea slujbei; o slujba se foloseste de multe elemente din cealalta. In randuiala Tainei Nuntii are loc simbolul muceniciei, iar in ritualul tunderii in monahism sunt randuite imagini ale Nuntii. In Cununie se moare vechii familii, iar in calugarie are loc logodirea cu Mirele Hristos.

Vietuirea crestina, oriunde s-ar duce, trece printr-o perioada de incercare, printr-o moarte si inviere, prin parasiri ale harului si mari bucurii, prin munca facuta in comun, iar pericolele sunt peste tot aceleasi. Oriunde si oricum ar trai, omul se afla pe sine incadrat intr-o obste: obstea monahala sau obstea familiei. In ambele se traieste in comun, se munceste in comun, se impart toate, se bucura si sufera impreuna, avand totul la un loc.

Tunderea in numele lui Hristos, pentru Hristos, este un lucru intalnit in ambele slujbe, dupa cum citim, ca ritualul intrarii in monahism se serveste de simbolismul conjugal si ritul vechi al casatoriei continea tunderea monahala, cu semnificatia daruirii celor doi Domnului.

Perioada de incercare si pregatire pentru intrarea pe cale nu lipseste in nici o parte. Este foarte cunoscuta perioada de incercare a fratelui, la intrarea in manastire. Tot asa si in casatorie, perioada de incercare a sotului/sotiei, nu lipseste. Este nevoie sa stim pe cine luam, sa stim daca acela isi doreste sa traiasca viata cea intru Hristos.

Indrumarea celor doi miri se face si dupa casatorie, de catre nasi si de catre parinti. Traditia veche concepea perioada logodnei ca pe un noviciat monastic si prescria noilor casatoriti ca dupa slujba Cununiei sa se retraga o perioada la o manastire pentru a se initia in sacerdotiul conjugal.

Atat calugaria, cat si casatoria, vorbesc despre o moarte si despre o inviere la o noua viata. Cel ce intra in manastire moare vechii lumi, oamenilor si tuturor celor ce l-au insotit pana in acel moment. Tot asa si in casatorie, cei ce intra mor vechii lor lumi, parintilor si randuielilor fiecaruia; ei intra intr-o noua randuiala, intr-o noua viata, viata in doi, spre zidirea comuna si spre mantuire, fiecare corectand ceea ce a vazut la vechea familie. Fagaduintele schimbate de catre logodnici ii introduc intr-un fel de stare monahala particulara, caci este si aici o moarte a trecutului in noi si nasterea la o viata noua.

Cel calugarit poarta lumanarea aprinsa o anumita perioada, spre adancirea in intelegerea sensurilor monahismului. Cei ce se cununau purtau cununia, adica coroana folosita in cadrul Sfintei Taine, timp de mai multe zile, spre indeplinirea aceluiasi scop: intelegerea mai buna a ceea ce inseamna rolul de parinte. Cununiile se purtau sapte zile, iar aceste sapte zile erau o initiere in asceza barbatului si un noviciat monahal.

Experienta parasirii harului cuprinde sufletul omului, oriunde ar vietui si orice mod de vietuire ar avea. Sunt multi care considera ca doar calugarii simt parasirea harului si se apropie cu mintea de deznadejde. Perioadele in care sufletul se afla la limita sunt necesare sufletului. Calugarul si mireanul se mantuiesc prin rabdarea neputintelor si a caderilor proprii. Un cuplu este ceva ce se zideste prin multe indepartari si intoarceri, prin pustiuri in care mai ramane doar credinta promisa, prin tandrete brusc reinnoita, prin iubire plina de umor, mereu mai statornica, mai plina de lepadare de sine.

Cele doua moduri de vietuire se implinesc reciproc, in ambele fiind sadite aceleasi randuieli: castitatea si nasterea. Nasterea si intreaga-intelepciune isi fac simtita prezenta in ambele obsti (manastirea si familia). Vocatia castitatii, proprie vietii monahale, se implineste duhovniceste si-n viata de familie; iar vocatia creatoare a nasterii se implineste duhovniceste si-n viata monahala.

Iesirea din manastire este totuna cu divortul. Mintea stricata a omului de rand vede un adevarat iad deschizandu-se cand aude de iesirea unui calugar din manastire, insa i se pare atat de firesc divortul vecinilor sau al unora oarecare. Ambele sunt caderi, ambele necesita pocainta. Indraznesc sa spun ca mai urat inaintea lui Dumnezeu este cel casatorit care divorteaza decat un calugar ce nu a mai rezistat ispitelor. In ambele se intra cu juramant.

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

13 Iunie 2012

Vizualizari: 3486

Voteaza:

Cununia si Calugaria, asemanari in randuiala liturgica 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE