Anafura

Anafura Mareste imaginea.

ANAFURA SAU ANTIDORON

1. Privire istorica

Ca rit sau institutie bisericeasca, anafura a intrat si a fost acceptat in practica liturgica drept o masura de sustinere a nivelului vietii religioase, in vremea cand deprinderea impartasirii tuturor, la fiecare Liturghie, era aproape iesita din uzul comun.

Potrivit regulii de viata bisericeasca din epoca primara, credinciosii care participau la Liturghie erau obligati sa ramana pana la sfarsitul slujbei, cand aveau sa se impartaseasca. Canonul 9 apostolic hotara ca "toti credinciosii care intra (in biserica) si asculta Scripturile, dar nu raman la rugaciune si la sfanta impartasire, trebuie sa fie afurisiti, ca unii care fac dezordine in biserica." Textul canonului 9 apostolic si indeosebi cel al canonului 2 al Sinodului de la Antiohia ne prezinta situatia in chipul urmator : unii credinciosi, profitand de momentul cand se dadea drumul catehumenilor, se strecurau afara din biserica o data cu ei, indata dupa lecturile biblice (din Vechiul Testament, Evanghelie si Apostol) si omilia asupra acestora ; altii, ceva mai zelosi, ramaneau pana la sfarsitul Liturghiei, dar, nesocotindu-se vrednici sa se apropie de Sfintele Taine, nu intrau in randurile celor ce se impartaseau.

Sesizandu-se de aceasta scadere a disciplinei vietii bisericesti, precum si pentru a inlatura pricina tulburarii ordinii in timpul serviciului divin de catre aceia care il paraseau la momentele considerate oportune de fiecare, Sinodul local tinut la Antiohia in anul 341 hotaraste prin canonul 2 ca "toti cei care intra in biserica si asculta Sfanta Scriptura, dar nu participa la rugaciune impreuna cu poporul, sau se feresc de impartasirea cu Sfanta Euharistie, sa fie exclusi din Biserica, pana ce vor marturisi si vor dovedi roade de pocainta si vor fi dobandit iertare prin rugaciunile lor".

Probabil ca din cauza amenintarii canoanelor 9 si 10 apostolic, precum si a canonului 2 al Sinodului de la Antiohia, "s-a conceput pe cat se pare", cum se exprima Balsamon, "impartirea anafurei ; asa incat este neaparata nevoie ca si aceia care nu pot sa se impartaseasca cu Sfintele si de viata facatoarele Taine sa ramana pana la sfarsitul dumnezeiestii slujbe, ca s-o primeasca din mana preotului, spre sfintire".

Cu privire la fixarea inceputurilor intrarii in practica liturgica a impartirii anafurei, un prim punct de orientare il aflam in dispozitiile luate prin canoanele 14 si 32 ale Sinodului de la Laodiceea (la o data dintre anii 345-381).

Pe de alta parte, canonul 8 al lui Teofil, episcopul Alexandriei (381- 412), face dovada ca in ultimele decenii ale veacului al IV-lea sau cel mai tarziu in primele decenii ale veacului al V-lea credinciosii erau admisi sa participe alaturi de clerici la impartirea de anafura. "Cele ce se aduc sub cuvant de jertfa, dupa ce se folosesc cate sunt necesare pentru Taine, sa le imparta clericii" randuia acest canon, "dar catehumenii nici sa nu manance, nici sa nu bea din acestea, ci numai clericii si fratii credinciosi, cei ce sunt impreuna cu dansii". Pare ca tonul acestui canon cade mai mult pe privarea catehumenilor de acest drept. Nu este exclus ca accentul acestei reguli a lui Teofil al Alexandriei sa fi vizat tocmai practica locala poate inscrisa in Testamentum Domini, de a se invoi evloghii catehumenilor, in ajunul botezului lor. Potrivit randuielii bisericesti de sub acest nume si din aceeasi familie cu Constitutiile Apostolice, dar mai evoluata decat acestea, se ingaduia catehumenilor candidati la botez sa primeasca bucati din evloghiile prosfore, in sambata Pastilor, adica in ajunul botezului lor. "Se va da drumul mai intai catehumenilor, dupa ce vor fi primit binecuvantarea (evloghia) de la frangerea painii". Iata deci o masura prin care anafura capata un caracter de rit, simplu intr-adevar, dar un rit.

2. Denumiri

Prin masura de a se imparti anafura credinciosilor, care se considerau nepregatiti sa primeasca dumnezeiescul Trup si Sange al Domnului, se inlaturau motivele de parasire a serviciului divin, determinandu-i astfel sa astepte pana la sfarsit, cand aveau sa primeasca particele din prosforele binecuvantate, ramase din cele ce servisera la pregatirea Sfintei Jertfe. Nesocotindu-se vrednici sa participe la Cina Domnului, credinciosii puteau totusi sa se impartaseasca acum de particelele ramase din elementele pentru pregatirea mesei euharistice. De aceea, aceste particele au primit numele de antidoron, adica in loc de Sfantul si dumnezeiescul Dar, denumire care a ramas pana astazi un termen tehnic pentru anafura sau painea din prosforaua binecuvantata.

De altfel, anafura a purtat numiri diferite in cursul istoriei, fiecare din ele inspirata intr-un fel sau altul de raportul ei fata de Sfanta Euharistie. Dintre acestea, cea mai veche o reprezinta termenul evloghie, adica binecuvantare. Dar, la inceput, prin el se desemna Sfanta Euharistie.

In legatura cu semnificatia pe care a dobandit-o mai tarziu anafura, cuvantul evloghie este intalnit, se pare, pentru prima oara, in scrierile Parintilor apostolici, si anume in Constitutiile Apostolice, cartea VIII, cap. 31. Prin acest termen se desemneaza aici darurile ramase dupa ce s-a pregatit Jertfa euharistica : "Evloghiile care prisosesc din cele aduse pentru Sfintele Taine sa le imparta la cler diaconul, cu incuviintarea episcopului sau a preotilor : episcopului patru parti, preotului trei parti, diaconului doua parti, iar celorlalti ipodiaconilor sau psaltilor sau diaconitelor o parte". Denumirea de evloghie pentru prosforele aduse de credinciosi s-ar putea presupune ca a fost sugerata de binecuvantarea primita de painile din care se alegeau partile necesare pentru pregatirea Sfintelor Taine.

In limba Liturghierului roman, ca si in vocabularul religios al altor Biserici, pentru partile ce se impart credinciosilor dupa slujba din cele ramase din painea sau prescurile aduse si intrebuintate la pregatirea Sfintei Euharistii, a fost acceptat alt termen, tot de origine greaca, si anume : anafura (ridicare, inaltare, ofranda sau aducere de daruri, jertfa). Noi, ca si Biserica Ortodoxa Bulgara, care foloseste cuvantul "nafora", am retinut termenul anafora (anafora, anafura, nafura), asa precum Biserica Ortodoxa Rusa a acceptat pentru acelasi obiect cuvantul "prosfora" (in pronuntia populara rusa "prosfora"), intrebuintat la noi in forma corupta "prescura".

3. Anafura in raport cu Sfanta Euharistie

Instituirea anafurei, atunci cand impartasirea obsteasca a incetat de a mai fi un uz regulat la fiecare Liturghie, a fost inspirata si s-a gasit autorizata, desigur, prin caracterul religios pe care deja il aveau in conceptia bisericeasca evloghiile sau darurile aduse pentru savarsirea Sfintei Euharistii. Fiind pregatite cu intentia de a fi aduse ca dar lui Dumnezeu, ele erau scoase deci prin insasi destinatia lor initiala din categoria alimentelor comune. Indeosebi painea, prosforele sau prescurile aveau marcat acest caracter prin crucea si monograma Mantuitorului imprimate pe ele.

Anafura nu inlocuieste deci Sfanta Euharistie. Primirea anafurei este menita numai sa intretina viu in suflete simtul lipsei Sfintei Euharistii si deci aspiratia neincetata de a ne invrednici de ea printr-o viata imbunatatita, asa precum sublinia in Scrisoarea sa pastorala mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei (1668-1672 si 1678-1708) : "Iara anafora nu iaste Taina, nici Trupul si Sangele lui Hristos, ci iaste paine blagoslovita, din care se scoate Sfantul Agnet. Si au socotit Sfintii Parinti sa sa dea... intru aducerea aminte de Sfanta Cuminecatura, ca sa sa gateasca si sa sa curateasca mai inainte pana ce nu sa curninica...".

4. Ritualul anafurei

In ceea ce priveste binecuvantarea anafurei, singurele formule consacrate in hotarari oficiale si investite cu autoritate, prin inscrierea lor in cartile de ritual, le gasim in Occident. Cea mai veche dintre acestea ne este transmisa de Sacramentarul (Evhologiul) Sfantului Grigorie cel Mare sau Dialogul (+ 604), sub forma unei scurte rugaciuni : "Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce esti painea ingerilor (Ps. 87, 25) si painea cea vie a vietii vesnice, binecuvinteaza painea aceasta, precum ai binecuvantat cele cinci paini in pustie, pentru ca toti cei ce vor gusta dintr-insa sa dobandeasca sanatatea trupului si a sufletului ; Tu, Cel ce viezi si stapanesti in vecii vecilor. Amin !". O alta formula poarta girul Sinodului din Nantes (intre anii 638-658), care, in canonul 9 mentionat mai inainte, arata ca aceste evloghii vor fi binecuvantate prin urmatoarea rugaciune : "Sfinte Doamne, Parinte atotputernic si Dumnezeule cel vesnic, binecuvinteaza painea aceasta cu binecuvantarea Ta cea sfanta si spirituala, pentru ca toti cei ce vor manca dintr-insa sa dobandeasca sanatatea trupului si a sufletului si apararea impotriva bolilor si a curselor vrajmasilor. Te rugam, prin Fiul Tau, Domnul nostru Iisus Hristos, Painea cea adevarata a vietii, care s-a pogorat din cer pentru viata si mantuirea lumii si care, ca un Dumnezeu, viaza si imparateste (stapaneste) impreuna cu Tine in unitatea Sfantului Duh, in vecii vecilor. Amin". Practica de a se stropi cu aghiazma aceasta paine binecuvantata nu se gaseste indicata in vechile manuscrise.

In Biserica Ortodoxa insa si in Bisericile Vechi Orientale in general, materiile de jertfa sunt aduse de credinciosi, iar anafura, care provine ca si Sfantul Agnet dintr-una si aceeasi prosfora proscomidita, este considerata impartasita de sfintenie, cum am vazut, prin insesi lucrarile Proscomidiei; necesitatea si importanta unei rugaciuni dezvoltate si independente nu s-a impus, prin urmare, cu aceeasi stringenta ca, in Apus. Negresit, existenta unei formule pentru binecuvantarea anafurei nu poate fi pusa la indoiala, dar ea nu a imbracat caracterul unei rugaciuni aparte, ci s-a gasit inclusa ca un articol in ritualul Proscomidiei. Dupa toate aparentele, formula pentru binecuvantarea painii sau prosforei, ale carei resturi devin anafura, servea in acelasi timp si era considerata suficienta ca binecuvantare si pentru anafura, ea facandu-se prin formula pentru deschiderea serviciului Proscomidiei : "Binecuvantat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor". Editia din anul 1908 a Liturghierului de Ierusalim indica de asemenea : "Preotul, luand prescura cu amandoua mainile, face cu ea semnul crucii deasupra Sfantului Disc, zicand totodata : Binecuvantat este Dumnezeul nostru".

Desi nicaieri, cu exceptia editiilor de Bucuresti din anii 1937, 1950, 1956 si  1967   ale   Liturghierului   roman,   nu se da vreo  indicatie   cu privire la binecuvantarea anafurei si la formula respectiva, totusi in practica anafura s-a binecuvantat totdeauna, folosindu-se diferite formule. Ceremonialul este sumar. In timpul Axionului, vasul cu anafura este prezentat preotului, cu invitatia : "Binecuvinteaza, parinte, anafura". Luandu-l, preotul il poarta in chipul sfintei cruci in fata vaselor cu Sfintele Taine, unii obisnuind sa atinga Sfantul Disc si Sfantul Potir in timp ce se rosteste formula de binecuvantare, care, in unele cazuri, este aceea prin care se deschide serviciul Prosoomidiei ; dupa alte practici, aceasta formula are un caracter introductiv, ea fiind completata prin urmatoarea, in timp ce anafura este atinsa sau apropiata de sfintele vase : "Binecuvinteaza, Doamne, pe toti cei ce vor gusta dintr-insa...".

20 Iunie 2012

Vizualizari: 9211

Voteaza:

Anafura 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE