Imnul Trisaghion, Apostolul si Evanghelia

Imnul Trisaghion, Apostolul si Evanghelia Mareste imaginea.

Imnul Trisaghion (Sfinte Dumnezeule). Tema simbolica despre coborarea lui Dumnezeu in lume prin Fiul Sau este completata, printr-o forma imnografica solemna, reprezentata prin trisaghion : "Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pre noi".

In randuiala Liturghiei primare, aici era momentul lecturilor sfinte, care erau precedate de psalmii din Vechiul Testament.

 

 

Diaconul spune "Binecuvinteaza, parinte, scaunul cel de sus". Acesta este scaunul asezat pentru arhiereu in centrul absidei de rasarit a altarului si se numeste "scaunul cel de sus", intre altele si pentru ca el se afla inaltat cu una sau doua trepte fata de scaunele din dreapta si din stanga lui, destinate preotilor slujitori. In veacurile de la inceputul istoriei Bisericii, scaunul cel de sus raspundea unui scop practic in primul rand, deoarece episcopul stand in acest loc cu fata catre persoanele din sfantul locas, supraveghea si asigura astfel tinuta ei pioasa in timpul serviciului divin. Suindu-se in acest moment pe scaunul cel de sus si stand pe el, si ca un corolar al simbolismului intrarii celei mici, arhiereul reprezinta "sederea lui Hristos cea de-a dreapta Parintelui", iar preotii impreuna-slujitori, stand pe celelalte scaune din dreapta si din stanga, inchipuie pe Sfintii Apostoli stand pe cele 12 scaune pentru judecarea celor 12 semintii ale lui Israel (Matei 19, 28 si Luca 22, 30). In lipsa episcopului, acest scaun, desi ramane liber, aminteste totusi preotului pe Iisus Hristos care, dupa inaltarea Sa la cer, sta ca imparat si mijlocitor pe scaunul slavei Sale vesnice de-a dreapta Tatalui
 

Lecturile biblice. Dupa ce corul a terminat cantarea Imnului Trisaghion, diaconul face atenta adunarea crestinilor, strigand : "Sa luam aminte !", preotul completand ; "Pace tuturor", la care i se raspunde de catre cantaret : "Si duhului tau". Prin aceste ultime doua formule se schimba in Biserica primelor patru-cinci veacuri salutul intre episcop si intre credinciosi, indata dupa intrarea in Liturghie si imediat inainte de a incepe lecturile din Sfanta Scriptura.

 

Lecturile biblice in vechiul lor stadiu. In ceea ce priveste cartile din care se alegeau pericopele de citit, ordinea, numarul si intinderea acestora, nu a fost de la inceput o regula uniforma si absoluta sau, daca era una, aceasta se reducea la voia si hotararea episcopului. Asa se explica de ce Sfantul Ioan Gura de Aur obisnuia adesea sa anunte cu cateva zile mai inainte subiectul omiliei urmatoare, pentru ca auditorii sa aiba timp a cauta si citi textul pericopei respective. Ei erau indemnati la aceasta spre a putea urmari si intelege mai bine cuvantarile marelui predicator.

Ca ordine de urmat, Constitutiile Apostolice indica pentru lecturile din Vechiul Testament Scrierile Pentateuhului si profetii dupa obiceiul observat,  de   altfel,  la   serviciul   sabatic  din sinagoga. Urmau apoi din Noul Testament, Faptele sau Epistolele Sfintilor Apostoli, iar pe urma Evanghelia. In curand insa lectura din Vechiul Testament s-a redus la o singura pericopa. O astfel de randuiala se gaseste confirmata in scrierile Sfantului Vasile cel Mare, dar mai clar in omiliile Sfantului Ioan Gura de Aur.

 

Ceremonialul actual si simbolismul lecturilor biblice. Lecturile biblice au fost introduse in Liturghie cu scopul de a instrui pe credinciosi in invatatura lui Hristos si asupra datoriilor lor de crestini.

 

In simbolismul Liturghiei, lecturile din Noul Testament au semnificatia uneia din formule mai depline ale aratarii si manifestarii lui Iisus. La Vohodul mic, Evanghelia este inaltata si ne este aratata inchisa, pentru a aminti momentul iesirii Lui la activitatea publica, atunci cand El n-a grait nimic despre Sine, ci, fiind necunoscut, a fost nevoie sa fie marturisit de Tatal si anuntat de Ioan Botezatorul. Acum insa citirile din Apostol si din Sfanta Evanghelie "sunt semne mai clare ale manifestarii Sale, in cursul careia El graia tuturor in public si se facea cunoscut nu numai prin cele ce a grait El insusi, ci si prin cele ce a invatat pe Apostoli sa propovaduiasca". Stim ca Mantuitorul nu a aratat oamenilor dintr-o data marimea puterii si a bunatatii Sale, ci treptat. De aceea, este potrivit sa se citeasca Apostolul inaintea Evangheliei, vrand sa se arate astfel ca manifestarea Domnului in lume s-a facut treptat.

 

Dupa citirea Apostolului, urmeaza citirea Sfintei Evanghelii de catre preot dintre sfintele usi, cu fata spre credinciosi. Cand este diacon, lectura pericopei evanghelice este introdusa prin cererea de binecuvantare de la preot: "Binecuvinteaza, parinte, pe binevestitorul Sfantului Apostol si Evanghelist (N)", binecuvantare pe care preotul i-o da rostind dintre sfintele usi : "Dumnezeu, pentru rugaciunile Sfantului, slavitului, intru tot laudatului Apostol si Evanghelist (N), sa-ti dea tie, celui ce binevestesti, cuvant cu putere multa, spre implinirea Evangheliei iubitului Sau Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos".

 

Locul predicii in Liturghia Bisericii primare. Un element care si-a schimbat locul din acest moment al liturghiei este predica, sau mai bine zis omilia. In Biserica primara si in tot timpul cat a fost in vigoare disciplina catehumenatului, predica urma indata dupa citiri, fiind considerata ca un corolar al acestora.

 

Scopul ei era instruirea si edificarea religios morala a tuturor asistentilor : credinciosi, penitenti si catehumeni. Dupa ce s-a inaugurat insa obiceiul ca penitentii si catehumenii sa ramana si la Liturghia credinciosilor, locul predicii a fost mutat la sfarsitul Liturghiei euharis-tice. Nu este exclus ca aceasta schimbare sa fi fost facuta si in scopul de  a  retine asistenta pana la   terminarea   serviciului   divin,  deoarece multi, precum se vede din omiliile Sfantului Ioan Gura de Aur, se simteau satisfacuti de indata ce ascultau predica, parasind biserica dupa aceea. Deopotriva de determinante pentru asezarea predicii la sfarsit, spre a fi ascultata de toti, s-ar putea considera racirea ravnei religioase si lipsa de disciplina constatata mai tarziu, cand crestinii au luat obiceiul de a veni la serviciul divin in orice moment din cursul lui.

Dupa citirea Sfintei Evanghelii, preotul o asaza pe Sfanta Masa, din sus, adica dincolo de Sfantul Antimis, cu partea care se deschide spre rasarit, avand sa urmeze apoi indata ectenia dupa Evanghelie ("Sa zicem toti din tot sufletul si din tot cugetul nostru..."). Daca prin citirea Sfintei Evanghelii preotul a reprezentat pe Mantuitorul in activitatea Sa de propovaduire si de binefaceri, acum el inchide sfintele usi si se retrage langa Sfanta Masa pentru rugaciune, vrand sa aminteasca prin aceasta ca Mantuitorul, dupa ce predica multimilor, obisnuia sa mearga in locuri retrase, pentru a se ruga.

Prin citirea pericopei evanghelice, Liturghia catehumenilor si-a ajuns punctul ei culminant. Functiunea didactica a acestei parti a Liturghiei, adica instruirea catehumenilor in adevarurile crestine si pregatirea credinciosilor pentru Liturghia euharistica, este incheiata si desavarsita prin omilie.

 

Scopul participarii catehumenilor la Liturghie se marginea la instruirea lor in adevarurile de credinta si de viata crestina si de aceea nu mai aveau nici un motiv sa ramana mai departe in biserica, la Taina Sfintei Jertfe.

 

 De aceea, precum se face si in Liturghia de astazi, venea invitatia repetata a diaconilor : "Cati sunteti catehumeni, iesiti; cei ce sunteti catehumeni, iesiti..., ca nimeni din cei ce sunt catehumeni sa nu ramana (inauntru)". Cu aceste formule, Liturghia catehumenilor se considera incheiata.

 

20 Iunie 2012

Vizualizari: 4167

Voteaza:

Imnul Trisaghion, Apostolul si Evanghelia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE