Ritualul Sfintei Jertfe

Ritualul Sfintei Jertfe Mareste imaginea.

Simbolul credintei


a. Sarutarea pacii
b. Marturisirea credintei
 

a. Sarutarea pacii. In Liturghia primelor veacuri, proaducerea darurilor era precedata de un act cu adanc sens duhovnicesc, pentru pregatirea spirituala a asistentei. Spiritul unei stranse legaturi de familie sau de corp al lui Hristos, schitat deja prin retinerea in biserica numai a celor botezati, era sensibilizat acum prin sarutarea pacii, sau "sarutarea sfanta" (Rom. 16, 16 si I Cor. 16, 20), ori "sarutarea dragostei" (I Petru 5, 14), cum este numita in textele Noului Testament.

 

Pentru evitarea neoranduielilor insa, sarutarea pacii a fost restransa de timpuriu numai la clerici, asa cum este uzul pana astazi, cand slujesc in sobor. Comuniunea dragostei, figurata prin actul simbolic al sarutarii pacii, a fost inlocuita, asadar, nu peste multa vreme, de comuniunea credintei prin cuvant, sub forma recitarii Simbolului credintei. In acest scop, vechea formula "Sa ne iubim unii pe altii" a primit o adaptare noua prin adaosul : "ca intr-un gand sa marturisim", inlesnindu-se astfel credinciosilor sa se uneasca mai intai prin marturisirea persoanelor Sfintei Treimi, sub forma raspunsului : "Pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh...".

 

In timpul intonarii acestui imn, preotul isi afirma iubirea sa fata de Domnul, inchinandu-se mai intai de trei ori inaintea Sfintei Mese si rostind de fiecare data versetul 1 din Psalmul 17 : "Iubi-Te-voi, Doamne, vartutea mea ! Domnul este intarirea mea si scaparea mea si izbavitorul meu"; saruta apoi peste sfantul "aer" sfintele vase cu darurile prin care este simbolizat Mantuitorul, Sfantul Disc si dupa aceea Sfantul Potir, iar la sfarsit Sfanta Masa. Cand Liturghia este savarsita in sobor de preoti si diaconi, urmeaza indata sarutarea frateasca intre dansii. Potrivit randuielii din Liturghier, preotii se saruta pe umeri, intai pe cel drept si apoi pe cel stang, cel mai mare in rang intampinand cu formula "Hristos in mijlocul nostru" pe cel ce vine la dansul pentru sarutare, la care celalalt raspunde : "Este si va fi", dupa care cel dintai incheie : "Totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor". Diaconii nu saruta darurile, ci numai semnul crucii de pe orarul lor, dupa care cei din altar implinesc intre ei sarutarea pacii, ca si preotii.

 

b. Marturisirea credintei.

In vechime, Bisericile din Rasarit isi aveau fiecare marturisirea lor de credinta. Aceasta nu gasea intrebuintare liturgica decat de cateva ori pe an, si anume la Pasti, la Cincizecime si la Epifanie sau Teofanie, adica la Nasterea si Botezul Domnului, cand catehumenii trebuiau sa o rosteasca cu ocazia botezului lor. Obiceiu de a se recita la fiecare Liturghie marturisirea de credinta niceoconstantinopolitana s-a generalizat in intreaga Biserica Bizantina in urma hotararii patriarhului constantinopolitan Timotei (512-518), reprezentand semnul de recunoastere al crestinilor ortodocsi.

 

Unele amanunte ce au urmat dupa Jertfa Domnului sunt chiar simbolizate prin actiunea ce se desfasoara in altar, in timp ce se rosteste marturisirea de credinta. Astfel, preotul ridicand "aerul" de pe sfintele daruri, il clatina deasupra lor, simbolizand prin aceasta cutremurul ce s-a petrecut la invierea Domnului, cand ingerul a ridicat piatra de pe mormant.  Dupa  articolul al  cincilea al Simbolului ("Si a inviat din morti a treia zi...") inceteaza clatinarea "aerului", care este pus de o parte.

 

Anafora sau ritualul Sfintei Jertfe euharistice

 

Dialogul dinaintea Anaforei euharistice.

 

a) Anuntarea Sfintei Jertfe. Prima parte a Liturghiei credinciosilor se poate considera incheiata prin recitarea Simbolului credintei. A doua parte a acestei Liturghii o formeaza ritualul pentru aducerea Sfintei Jertfe euharistice, sau anafora (inaltare, ofranda, jertfa). Ea reprezinta punctul culminant al Liturghiei crestine, deoarece in cursul acestui ritual se atinge obiectul catre care tinde intreaga slujba, si anume "prefacerea darurilor in dumnezeiescul Trup si Sange", realizandu-se in acelasi timp si scopul  Liturghiei, care este "slavirea lui Dumnezeu" si "sfintirea credinciosilor".

 

Sosirea momentului pentru aducerea Sfintei Jertfe este semnalata de diacon sau de preot, cand liturghiseste singur, imediat dupa Simbolul credintei, printr-o fraza rostita solemn si cu sublinieri impresionante : "Sa stam bine, sa stam, cu frica, sa luam aminte : Sfanta Jertfa in pace a o aduce". 

 

Dialogul introductiv

Rugaciunea anaforei nu incepe direct, ci este precedata de un dialog introductiv, intretinut intr-o forma stransa cu credinciosii, nu de diacon, ci de preotul insusi. "Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti!" (II Cor. 13, 13), binecuvantandu-i in acelasi timp cu sfanta cruce. Aceasta binecuvantare este insa in acelasi timp si o rugaciune. Este ca si cum preotul, ar vrea sa spuna: Pentru marturisirea pe care o faceti ca veniti cu jertfe spirituale, ma rog ca sa fie neintrerupt cu voi "harul Domnului nostru Iisus Hristos", Care S-a jertfit in dar pentru mantuirea noastra.

 

O data cu intonarea imnului "Cu vrednicie si cu dreptate..." de catre credinciosi, preotul  incepe rostirea in taina a Rugaciunii anaforei. Textul ei difera in cele doua Liturghii bizantine, atat din punct de vedere verbal, cat si ca extindere. "Cu vrednicie si cu dreptate este (se cuvine si este drept) a-Ti canta Tie, pe Tine a Te binecuvanta, pe Tine a Te lauda, Tie a-Ti multumi, Tie a ne inchina in tot locul stapanirii Tale ; ca Tu esti Dumnezeu negrait si necuprins cu gandul..." incepe textul anaforei din formularul Sfantului Ioan Gura de Aur. Nu se remarca aproape nici o deosebire fata de urmatoarele propozitii cu care se deschide anafora Sfantului Vasile cel Mare : "Cel ce esti (existi), Stapane, Doamne Dumnezeule, Parinte atottiitorule, Cel inchinat, vrednic cu adevarat si drept si cuvenit lucru este maretiei sfinteniei Tale pe Tine a Te lauda, Tie a-Ti canta, pe Tine a Te binecuvanta, Tie a ne inchina, Tie a-Ti multumi, pe Tine a Te slavi, Cel ce singur esti Dumnezeu cu adevarat...".

 

Liturghia Darurilor mai inainte sfintite fiind de fapt un serviciu solemn pentru administrarea Sfintei impartasiri, iar nu pentru aducerea Sfintei Jertfe, care a fost savarsita la Liturghia dintr-o sarbatoare precedenta, nu are Rugaciunea anaforei.

 

Rugaciunea anaforei este o singura rugaciune, de la inceput pana la  sfarsit.  Asa-zisele ecfonise ("Cantarea de biruinta...", "Luati, mancati...", "Ale Tale dintru ale Tale...", "Mai ales pentru Preasfanta, curate..." s. a.) nu sunt de fapt decat pasaje din cuprinsul ei, rostite tare, pentru a orienta cantarea ce se executa paralel de catre credinciosi. Deci numai o privire superficiala in cuprinsul Liturghiei ar putea lasa impresia ca anafora este compusa din mai multe rugaciuni deosebite, asa cum se obisnuieste a se vorbi si in liturgica, pentru consideratii de metoda.

 

Anafora se incheie cu ecfonisul : "Si ne da noua cu o gura si cu o inima a slavi si a canta preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau : al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor".

 

Marea Rugaciune euharistica.

 

a) Rugaciunea teologica.


Dupa continutul ei, Rugaciunea anaforei se infatiseaza ca expresie a laudei si a multumirii, pe care preotul le aduce lui Dumnezeu in numele Bisericii. Primul fragment al Rugaciunii euharistice este consacrat Laudei si slavirii lui Dumnezeu, acte in care se exprima ofranda mintii si a vointei noastre. In acelasi sens de adoratie a fost completata si transformata in imn si formula "Cu vrednicie si cu dreptate", probabil in epoca disputelor hristologice.

 

In Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, prima Rugaciune a anaforei este consacrata exclusiv elementului eulogic si doxologic. Aceasta graire a maririlor lui Dumnezeu ia insa ca punct de plecare, in ambele anafore, expunerea atributelor puterii si perfectiunii Lui : "Cel ce esti fara de inceput, nevazut, neajuns, necuprins, neschimbat..." (Sfantul Vasile cel Mare, rugaciunea I ; a se vedea rugaciunea I si la Sfantul Ioan Gura de Aur). Prin aceste eulogii se exprima, intr-o forma sublima si desavarsita, teocentricitatea sau caracterul prin excelenta teocentric al anaforei din cele doua Liturghii principale ale Bisericii Ortodoxe. Lauda si adoratia sunt adresate, in principiu, lui Dumnezeu, "unica si prima realitate..., existenta vesnica si creatorul transcendent al cosmosului". Aceasta pozitie, axata pe linia gandirii Sfintilor Parinti ai crestinismului primar, apare deosebit de accentuata in anafora Liturghiei Sfantului Vasile cel Mare : "Cel ce esti (existi), Stapane, Doamne Dumnezeule..., Cel ce singur esti Dumnezeu cu adevarat..., Stapane al tuturor, Doamne al cerului si al pamantului si a toata faptura vazuta si nevazuta, Cel ce sezi pe scaunul slavei si privesti adancurile..., Tatal Domnului nostru Iisus Hristos, al marelui Dumnezeu si Mantuitorului nostru..." (Sfantul Vasile cel Mare).

 

b) Trisaghionul serafimic. Primul fragment din Rugaciunea euharistica,   adica  cel care constituie   rugaciunea   teologica,   isi   atinge punctul culminant in momentul Imnului serafimic. In anafora Sfantului Ioan Gura de Aur aceasta cantare se desfasoara ca final al formulei prin care se multumeste lui Dumnezeu pentru ca, binevoind a primi din maini omenesti Liturghia, a creat in acest chip oamenilor o imprejurare de a-si uni strigarea lor de bucurie cu aceea a cetelor ingeresti, "care se inalta zburand, cantarea de biruinta cantand, strigand, glas inaltand si graind: Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot; plin este cerul si pamantul de marirea Ta. Osana intru cei de sus ! Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului. Osana Celui dintru inaltime". In Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, amintindu-se, in general, ca toate puterile ingeresti slujesc lui Dumnezeu, inaltand pururea cantari de slavire, se descrie mai amanuntit tinuta serafimilor, "cei cu cate sase aripi, care cu doua isi acopera fetele, cu doua picioarele, iar cu doua zburand, striga unul catre altul, ou neincetate graiuri, cu laude fara tacere, cantarea de biruinta cantand" etc. Formula "Cantarea de biruinta cantand, strigand, glas inaltand si graind", prin care preotul introduce cantarea Trisaghionului serafimic, avand acelasi text in ambele Liturghii si fiind singura ce se rosteste cu voce tare in prima parte a Anaforei, face ca oficiul ambelor Liturghii sa nu apara diferit in fata comunitatii. Acest ecfonis da ocazie credinciosilor sa cante Imnul triumfal sau serafimic.

In timp ce credinciosii sau corul canta Trisaghionul serafimic, diaconul agita usor ripida deasupra vaselor cu cinstitele daruri, in primul rand cu un scop practic, desigur, si anume de a impiedica sa cada ceva in ele. Actul a capatat insa totodata si o semnificatie simbolica, mai ales ca ripida poarta pe dansa imaginea serafimilor, inchipuind astfel prezenta multimilor ingeresti, dar mai ales participarea reala a serafimilor, preinchipuita deja in Vechiul Testament prin serafimii care umbreau cu aripile lor chivotul Legii din Sfanta Sfintelor.

20 Iunie 2012

Vizualizari: 4028

Voteaza:

Ritualul Sfintei Jertfe 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE