Simbolismul oficiului de la inceputul Liturghiei

Simbolismul oficiului de la inceputul Liturghiei Mareste imaginea.

Intreaga randuiala a oficiului de la inceputul Liturghiei este inspirata in alcatuirea structurii ei de ideea si scopul de a simboliza timpul imediat dinaintea iesirii Mantuitorului la activitatea Sa publica. Aceasta parte se refera  la episodul reprezentat de predica Sfantului Ioan Botezatorul in desertul Iudeii, cand propovaduia ca "s-a apropiat imparatia cerurilor" (Matei 3, 2), si cand Mantuitorul a primit de la el botezul. Nota specifica a acestui simbolism este marcata de la inceput prin formula de binecuvantare pentru Liturghie, care se refera la imparatia lui Dumnezeu.
 

Prin asezarea psalmilor antifonici la inceputul Liturghiei, se aminteste ca venirea Mantuitorului fusese prezisa si preinchipuita deja in scrierile Vechiului Testament. Cantarea "Fericirilor" aminteste inceputul propovaduirii Mantuitorului, cand El vestea "Evanghelia Imparatiei" (Matei 4, 23) zicand : "Pocaiti-va ca s-a apropiat imparatia cerurilor" (Matei 4, 17).

"Vohodul mic" sau "Intrarea mica"

 

Al doilea moment din Liturghia catehumenilor il reprezinta Intrarea cu Evanghelia, numita si Intrarea cea mica. Tema vohodurilor este venirea Fiului lui Dumnezeu in lume, opera Lui mantuitoare si inaltarea la cer, prin care a fost ridicata si umanitatea noastra impreuna cu El. Precum se intelege din insasi denumirea acestui act, Vohodul mic consta dintr-o procesiune solemna cu Evanghelia, care, pornind din altar, si anume din fata Sfintei Mese si urmand pe laturile ei de miazazi, rasarit si miazanoapte, pentru a iesi pe usa laterala din aceasta ultima parte si a ajunge in mijlocul naosului, se intoarce de aici iarasi in altar prin sfintele usi. In timpul cantarii antifonului al III-lea sau "Slavei..." de la "Fericiri", liturghisitorii se pregatesc in vederea "Intrarii celei mici". Deschid sfintele usi, iar cand la strana se intoneaza  "Si acum...", ori  troparul sarbatorii,  preotul si diaconul fac trei inchinari in fata Sfintei Mese. Preotul ia apoi si da diaconului Sfanta Evanghelie si, ocolind amandoi Sfanta Masa, diaconul mergand inainte, ies prin usa de miazanoapte si se opresc in mijlocul naosului, cu fata spre sfintele usi. Plecandu-si capetele, diaconul zice in taina : "Domnului sa ne rugam", pentru ca preotul sa rosteasca indata tot in taina "Rugaciunea intrarii" : "Stapane Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai asezat in ceruri cetele si ostile ingerilor si ale arhanghelilor spre slujba slavei Tale, fa ca impreuna cu intrarea noastra sa fie si intrarea sfintilor ingeri...". Dupa incheierea rugaciunii, stand drepti, diaconul arata cu orarul spre rasarit zicand in soapta : "Binecuvinteaza, parinte, sfanta intrare", iar preotul raspunde tot asa : "Binecuvantata este intrarea sfintilor Tai, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin". Diaconul prezinta apoi preotului Evanghelia spre sarutare, iar daca in biserica este arhiereu sau, la manastire, egumenul acesteia, atunci duce Sfanta Evanghelie celui mai mare sa o sarute, iar la sfarsitul cantarii troparului diaconul inainteaza in fata usilor imparatesti si inaltand-o putin zice cu glas tare : "intelepciune, drepti !". Preotul inclinandu-se spre strane, intra in urma lui in altar prin sfintele usi, in timp ce se canta "Veniti sa ne inchinam si sa cadem (Ps. 94, 6) la Hristos ; Partea finala a textului acestui imn variaza dupa zile si sarbatori.

 

La origine, Intrarea cea mica si-ar avea punctul de plecare intr-un act cu valoare practica, instituit in legatura cu lectura pericopei evanghelice. In vechime, cand se apropia acest moment, diaconul mergea in camera din dreapta altarului si luand Evanghelia o aducea in mijlocul bisericii, in vederea lecturii pericopei respective ; din aceasta aducere s-ar fi dezvoltat mai tarziu, ritualul vohodului cu Evanghelia.

 

Liturghia incepea in vechime odata cu venirea episcopului in biserica si intrarea lui in altar. Cum acesta reprezenta intotdeauna in persoana sa pe insusi Mantuitorul, venirea episcopului in biserica si intrarea sa in oficiu puteau simboliza inceperea activitatii Fiului lui Dumnezeu in lume. Cand numarul bisericilor s-a inmultit, asa ca nu mai era cu putinta participarea liturgica a reprezentantului prin excelenta al Mantuitorului, adica a episcopului, care acum trebuia sa oficieze in catedrala de la resedinta ; in aceste conditii noi ale vietii bisericesti, nevoia sau faptul reprezentarii Mantuitorului s-a gasit nimerit sa fie rezolvat prin simpla purtare solemna a Evangheliei, cu atat mai mult cu cat poate ca atunci, ca si astazi, episcopul era intampinat de cler cu Evanghelia, la venirea sa in biserica, asa ca ceea ce se facea pana aci in prezenta episcopului a putut sa continue si in lipsa lui.

 

Este interesant din acest punct de vedere randuiala insemnata in textul Liturghiei Sfantului Vasile cel Mare din Codicele ierodiaconului Jsidor Pyromalos (veacul al X-lea - al Xl-lea) de la Manastirea Sfantului Ioan din Insula Patmos. Clericii slujitori asteptau toti, in fata sfintelor usi, intrarea patriarhului. In timp ce protosul citea in taina si cu capul plecat rugaciunea primului antifon, psaltii intonau de pe inaltimea amvonului trei sau patru stihuri din primul psalm antifonic. Asezat pe a doua treapta a amvonului, diaconul rostea apoi indata ectenia mare. Urma dupa aceea rugaciunea antifonului al doilea, spusa in taina de preot, apoi o ectenie mica rostita de diacon, iar la urma, trei sau patru stihuri din al doilea psalm antifonic (102), cu "Aliluia..." si "Slava...". Dupa "Slava", preotul rostea "Unule-Nascut", diaconul intonand dupa aceea din nou ectenia mare, de la locul obisnuit. Urma rugaciunea antifonului al treilea si o ectenie mica, dupa care psaltii cantau Psalmul antifonic ("Veniti sa ne bucuram de Domnul"), cu stihul "Mantuieste-ne pre noi, Fiul lui Dumnezeu...". In acest timp, arhiereul se ridica din scaunul arhieresc, intra in altar, iar diaconul rostea pentru a treia oara ectenia mare.

 

Astfel, trebuie sa observam in primul rand ca slujitorii altarului nu incepeau singuri serviciul Liturghiei, ci asteptau mai intai intrarea episcopului. De altfel, canonul 56 al Sinodului de la Laodiceea prescrie ca preotii n-au voie sa intre si sa sada in altar mai inainte de intrarea episcopului. Exceptie se facea numai cand acesta era nevoit sa lipseasca din cauza de boala, sau cand se afla in calatorie. In al doilea rand, nu putem pierde din vedere ca ceremonia se desfasura nu in altar, ci in naos, unde se aflau nu numai psaltii si diaconii, ci si preotii insisi, randuiti pe solee. Intrarea episcopului in slujba avea loc abia dupa ce se cantasera psalmii antifonici si imnul "Unule-Nascut". Deci,  tot   ceea  ce se savarsise  pana  atunci   avea  propriu-vorbind  un caracter extraliturgic, daca putem spune astfel, pentru ca de fapt Liturghia incepea o data cu intrarea episcopului in altar, si anume in momentul in care astazi se face intrarea cu Sfanta Evanghelie.

 

La origine, inceputul Liturghiei coincidea asadar cu intrarea episcopului. Este semnificativ in aceasta privinta faptul ca Maxim Marturisitorul incepe explicarea Liturghiei din momentul primei intrari a arhiereului in biserica, mentionand ca in acelasi timp avea loc si intrarea credinciosilor. Reminiscenta acestei practici stravechi persista inca in slujba Liturghiei cu arhiereu. Potrivit, adica, randuielii dintru inceput, el nu intra in altar mai inainte de vohodul cel mic, ci ramane in mijlocul bisericii, unde se imbraca si asteapta scoaterea Sfintei Evanghelii.

 

Mantuitorul este reprezentat acum prin aceasta sfanta carte, ca una in care se cuprind invatatura si faptele Sale, adica viata si activitatea Sa de la nastere pana la inaltare. Intrarea cea mica ne aminteste inceputul activitatii Sale publice, adica iesirea Sa la predica si manifestarea lucrarii Sale profetice. Lumanarile aprinse ce se poarta in fruntea acestei procesiuni cu Evanghelia simbolizeaza lumina invataturii cuprinse in aceasta sfanta carte si totodata pe Sfantul Ioan Botezatorul, Inainte-mergatorul Domnului, precum si pe alti profeti dinaintea Mantuitorului, care au vestit venirea Lui in lume, si pe Sfintii Apostoli, pe care El ii trimitea inaintea Lui, ca sa propovaduiasca prin sate, de obicei doi cate doi (Marcu 6, 7 ; Luca 9, 2 si Matei 10, 5).

 

In ansamblul ritualului din aceasta parte de la inceputul Liturghiei catehumenilor, inchiderea si deschiderea sfintelor usi capata o semnificatie corespunzatoare si intregitoare a temei de la baza simbolismului liturgic, care, precum am spus, culmineaza in vohodul mic. Inchise pana la Doxologia cea mare, sfintele usi inchipuie in principiu portile inchise si pazite ale raiului, dupa pierderea de catre om a starii paradisiace, din cauza pacatului originar. Inainte de Liturghie, odata cu inceputul cantarii Doxologiei mari, in care se repeta imnul intonat de corurile ingeresti la nasterea Mantuitorului, sfintele usi se deschid pentru a insemna sosirea vremii ca portile raiului si imparatia cerurilor sa fie din nou deschise oamenilor de catre Fiul lui Dumnezeu, asa precum El insusi a marturisit : "De acum veti vedea cerul deschis si pe ingerii lui Dumnezeu suindu-se si coborandu-se peste Fiul Omului" (Ioan 1, 51). Viata si lucrarea Lui in lume in acest scop, sunt reprezentate uneori simbolic, iar alteori actualizate tainic, in tot cursul Liturghiei, incepand de la nasterea Sa. In atmosfera acestui episod este deschis oficiul Liturghiei, intrucat formula de binecuvantare nu este rostita decat dupa ce slujitorii au recitat mai intai de doua ori in taina imnul de slava si de lauda prin care a fost preamarit de ingeri in noaptea nasterii Lui in Betleem : "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire" (Luca 2, 14).

 

Totusi, sfintele usi se inchid indata dupa ce s-a dat binecuvantarea pentru inceperea oficiului Liturghiei, ramanand deschisa numai perdeaua lor. Vrea sa se insemneze astfel ca numai proorocii si patriarhii Vechiului Testament, Sfanta Fecioara si Iosif, pastorii si magii, simbolizati prin perdea, L-au recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu la nasterea Sa, in timp ce restul oamenilor, reprezentati prin usile imparatesti, n-au recunoscut in noul nascut pe Iisus Fiul lui Dumnezeu. La al treilea antifon insa se deschid, in vederea facerii Vohodului cu Evanghelia. Actul in sine al acestei deschideri inchipuie deschiderea intrarii pentru noi in imparatia cerurilor, prin venirea si activitatea mesianica a Fiului lui Dumnezeu pe pamant.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 3799

Voteaza:

Simbolismul oficiului de la inceputul Liturghiei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE