Simbolul Credintei - Crezul

Simbolul Credintei - Crezul Mareste imaginea.

In vechime, inainte de momentul rostirii simbolului de credinta, preotul sau diaconul cerea sa se mai verifice o data daca usile bisericii erau inchise. Se asigurau ca inlauntrul ei nu au mai ramas decat cei botezati. Catehumenii sau "cei chemati" plecau din biserica la rostirea cuvintelor: "Cei chemati iesiti...”. Constitutiile Apostolilor recomanda: "Sa se pazeasca usile bisericii, ca nu cumva sa intre un necredincios sau neinitiat. Si daca vine vreun frate sau sora din alta parte, avand scrisoare de recomandare, diaconul sa cerceteze starea lor, ca nu cumva sa fie intinati in vreo erezie”.

Catehumenii invatau Crezul ca pe o lectie de la cateheti, dar rostirea lui solemna o faceau pentru prima oara atunci cand primeau Botezul.

In zilele noastre nu mai avem diaconi strajeri la usile bisericii. Faptul ca preotii rostesc in continuare "Usile, usile, cu intelepciune sa luam aminte!”, nu inseamna ca aceste cuvinte nu mai sunt de actualitate. Nicolae Cabasila acorda acestor cuvinte un sens de actualitate simbolica: usile sunt gurile si, respectiv, urechile noastre, indemnate sa rosteasca si, in acelasi timp, sa recepteze rostirea, totul facandu-se cu profunda intelepciune si maxima atentie.

Simbolul de credinta are douasprezece articole. Primele opt au fost formulate de catre Sfintii Parinti la Sinodul I Ecumenic (Niceea 325), iar ultimele patru au fost alcatuite de Parintii care au participat la Sinodul II Ecumenic (Constantinopol 381). Acesta este si motivul pentru care Crezul se mai numeste si Simbolul niceo-constantinopolitan. Primele opt articole formuleaza credinta in Dumnezeu-Tatal si Dumnezeu-Fiul - care o include si pe Fecioara Maria -, iar ultimele patru  definesc credinta in Dumnezeu-Sfantul Duh, in Biserica, in Botez, in invierea obsteasca si in viata vesnica de dupa Judecata de Apoi.

Marturisirea este un act personal si responsabil in viata crestinilor. Ea este cauza martiriului si a prigoanelor in existenta Bisericii. Este bine sa stim ca in timpul rostirii Crezului, Cinstitele daruri sunt descoperite, Sfantul Aer fiind miscat deasupra lor de catre preot. Acest act simbolizeaza cutremurul ce s-a petrecut la invierea Domnului, cand ingerul a ridicat piatra de pe mormant. De aceea, nu-i intamplator ca dupa articolul al cincilea al Simbolului ("Si a inviat din morti a treia zi") inceteaza clatinarea "Aerului", care este impaturit si pus de o parte.

In trecut, marturisirea de credinta nu avea o intrebuintare liturgica decat la Pasti, la Cincizecime si la Epifanie sau Teofanie, adica la Nasterea si Botezul Domnului, cand catehumenii trebuiau sa o rosteasca cu ocazia botezului lor. Recitarea regulata a Simbolului de credinta in cadrul Sfintei Liturghii a fost inaugurata mai intai in Antiohia, de patriarhul monofizit Petru Gnafeus (Fullon), spre sfarsitul secolului al V-lea (471) si s-a generalizat in intreaga Biserica Bizantina, in veacul urmator, in urma hotararii patriarhului constantinopolitan Timotei (512-518).

Regulile din Liturghier prescriu ca slujitorii sa rosteasca Crezul in acelasi timp cu credinciosii, gasindu-se astfel uniti "intr-un gand" cu comunitatea.

14 Iunie 2012

Vizualizari: 5371

Voteaza:

Simbolul Credintei - Crezul 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE