Cultul Sfintilor Ingeri in antichitatea crestina

Cultul Sfintilor Ingeri in antichitatea crestina Mareste imaginea.


Cultul Sfintilor Ingeri in antichitatea crestina

Unul dintre obiectivele cultului nostru de venerare il alcatuiesc Sfintii Ingeri, care sunt nu numai obiective ale cultului de venerare, adica primitori ai manifestarilor de cinstire pornite din partea credinciosilor, ci si subiecte ale cultului de adoratie, adica cinstitori ai lui Dumnezeu, impreuna cu noi, oamenii, si cu sfintii.

Cultul ingerilor are un solid fundament vechi-testamentar (Facere 48, 4; Jud. XIII, 15, 16; Iesire 23, 20-23; III, 15; Iosua 5, 13-16) si chiar nou-testamentar (Apoc. 22, 8- 9).

Totusi, in crestinismul primar constatam o oarecare rezerva in ceea ce priveste cinstirea ingerilor, din pricina denaturarii sau practicarii abuzive si eronate a acestui cult, fapt la care contribuia o dubla influenta: una venita din partea paganilor - care asimilau pe ingeri cu numeroasele divinitati adorate de ei - si alta din partea gnosticilor, care asimilau pe ingeri cu eonii, pe care ei ii socoteau intermediari intre Fiinta suprema si oameni.

Impotriva unui asemenea cult pagan sau superstitios al ingerilor previne pe credinciosi chiar si Apostol Pavel. De aceea, marturiile despre existenta unui cult crestin al ingerilor, care se intalnesc inca din sec. II, sunt contrabalansate de altele, care par ca interzic acest cult, sau cauta sa-l mentina in adevaratul lui spirit, atunci cand el este conceput sau practicat gresit.

Astfel, Sf. Iustin Martirul enumera pe ingeri intre fiintele spirituale pe care le cinstesc crestinii; acelasi lucru face si apologetul Atenagora. Sfantul Irineu declara gnosticilor ca Biserica nu invoca pe ingeri; in schimb, Origen afirma ca cinstirea (sspairsia) pe care crestinii o acorda ingerilor nu trebuie confundata cu cea pe care o dam lui Dumnezeu.

In sec. IV, distinctia aceasta intre cultul dat ingerilor si cel dat lui Dumnezeu apare formulata si mai lamurit la Eusebiu al Cezareei. Sf. Ambrozie recomanda, in termeni clari, invocarea ingerilor.

La inceputul secolului V, Fericitul Augustin inca dezaproba teoretic ridicarea de biserici in cinstea ingerilor, ca si a martirilor, desi acestea existau in realitate pretutindeni in lumea crestina, inca mai dinainte. In schimb, el admite bucuros cinstirea relativa a ingerilor, deosebind-o de adorarea lui Dumnezeu, singurul Caruia putem aduce jertfa.

Numeroase inscriptii din primele secole crestine cuprind, de asemenea, invocatii litanice si formule de rugaciuni adresate direct sau indirect ingerilor si indeosebi Sfintului Arhanghel Mihail.

Cultul Sfintilor ingeri a luat o mare dezvoltare in vechimea crestina, mai ales in Egipt, Italia si Siria, unde intalnim de timpuriu cele mai numeroase paraclise, oratorii si biserici inchinate indeosebi sfintilor arhangheli.

Un focar in care cultul acesta luase probabil o directie gresita, idololatra, era Biserica Frigiei din Asia Mica, mai ales prin orasele ei Colosse si Laodiceea, unde urmele unui asemenea cult le intalnim, precum am vazut inca din epoca apostolica (Col. 2, 18).

De aceea, Sinodul local din Laodiceea, tinut in a doua jumatate a secolului IV, se vede nevoit sa opreasca cinstirea ingerilor prin hotararea sa din Canonul 35, a carui interpretare a dat loc la o multime de dificultati, discutii si controverse; despre aceasta hotarare aminteste, putin mai tirziu, si episcopul Teodorei al Cirului.

Asemenea masuri restrictive impotriva cultului superstitios al ingerilor s-au luat si in Biserica de Apus, chiar mult mai tarziu, prin sinoadele tinute la Roma in anul 492 si in anul 745. Toate acestea nu interzic si nu osindesc cultul corect al ingerilor, ci numai pe cel eretic.

Astfel, sub stricta supraveghere si indrumare a Bisericii, conceput si practicat in spirit cu adevarat crestin - ca o venerare sau simpla cinstire, iar nu ca adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu - cultul Sfintilor ingeri a luat cu timpul o mare dezvoltare, atat in pietatea particulara cat si in cultul liturgic al Bisericii, ceea ce se vede atat din marturiile literare, care se inmultesc treptat din sec. IV inainte, cat si din numeroasele forme de exprimare pe care le-a imbracat credinta crestina in existenta ingerilor si evlavia fata de ei, ca de ex.: invocarea puterii lor supranaturale in rugaciuni, consacrarea unei zile pe saptamana (luni) deosebitei lor cinstiri, slujbele speciale de origine mai noua, alcatuite in cinstea si spre lauda lor (Acatistul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, Canonul de rugaciune catre ingerul pazitor al vietii omului si Canonul de rugaciune catre Puterile ceresti si catre toti Sfintii), rugaciunile si imnele compuse in acelasi scop de catre marii imnografi crestini si incadrate treptat in slujba zilei de luni din Octoih si in randuiala diferitelor servicii divine, dar mai ales bisericile, din ce in ce mai numeroase, inchinate lor si sarbatorile oranduite in cinstea lor.

Pr. Prof. Ene Braniste

09 Iulie 2012

Vizualizari: 7678

Voteaza:

Cultul Sfintilor Ingeri in antichitatea crestina 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE