Hirotonia episcopului in ritul liturgic ortodox si in cel armean - studiu comparativ

Alegerea si consacrarea episcopului dupa Sfanta Scriptura si vechile scrieri bisericesti.

Ca Taina, hirotonia a fost instituita in scopul sfintirii credinciosilor si nu numai pentru sfintirea personala a celui care o primeste. Prin botez, omul se face crestin pentru sine, iar prin hirotonie se face preot pentru altii.

In Biserica lui Hristos, rangul cel mai inalt al ierarhiei, chemat spre a lucra cele sfinte, este cel de episcop, cea mai inalta demnitate liturgica. Aceasta demnitate se dobandeste prin hirotonie, adica prin punerea mainilor de catre ierarhi, insotita de rugaciunea sfintitoare.

Termenul "hirotonie" a avut in decursul timpului diferite sensuri, indicand intai alegere, votare, aprobare prin intinderea mainilor, apoi "punerea mainilor" sau hirotonia de azi. Cu sens de alegere este folosit in Didahia celor doisprezece Apostoli, cap. XV, 1 2, la Sfantul Ignatie al Antiohiei , in Traditia Apostolica a lui Ipolit si in Constitutiile Apostolice (II, 2, 3; VI, 17; VII, 46), unde pe langa sensul vechi de alegere, il capata si pe cel de consacrare sau ridicare intr-o treapta a ierarhiei bisericesti, sau ceea ce se numeste astazi, in limbajul liturgic, hirotonie.

Cu semnificatia de "punerea mainilor" hirotonia este polivalenta, fiind folosita si pentru celelalte trepte preotesti, sensul cuvantului fiind determinat prin rugaciunea sau cuvintele care o insotesc, constituind, impreuna, ceea ce se numeste partea vazuta a tainei. Cat priveste termenul "episcop" a fost folosit in lumea greaca, atat in literatura profana cat si in cea religioasa, de unde a fost imprumutat in cartile Noului Testament cu diferite sensuri, ca cel de pazitor, ocrotitor, supraveghetor, etc. In cartile Noului Testament, termenul "episcop" se foloseste de cinci ori, si anume : in Faptele Apostolilor XX, 28 ; Filip. I, 1 ; I Tim. III, 2 ; Tit. I, 7 ; I Petru II, 25. In primele patru texte, termenul alterneaza cu cel de prezbiter, fara a se face vreo distinctie intre cele doua denumiri. Aceasta lipsa de precizie a sensurilor se explica prin lipsa une terminologii precise, in primele zile ale crestinismului, care a permis folosirea de denumiri comune pentru slujitori deosebiti.

Relativ la textele din Faptele Apostolilor XX, 17, 18, si Filip. I, 1, unde sunt folositi ambii termeni, se ridica intrebarea : erau toti cei din Efes preoti si cei din Filipi episcopi, sau erau si unii si altii ? Precizam faptul ca Sfintii Apostoli lasau in fiecare comunitate nou evanghelizata un singur episcop sedentar, si in concluzie, in Efes si la Filipi nu putea fi decat cate un singur episcop stabilit, restul fiind preoti. Dintre acesti episcopi unici si stabili Sfantul Apostol Pavel aminteste pe doi, care au fost si cei mai apropiati ucenici ai sai : Timotei si Tit. Tit ocupa un loc de frunte in randurile credinciosilor convertiti dintre pagani si a fost lasat in Creta ca sa in-drepteze cele ce mai lipseau si sa aseze preoti prin cetati (Tit I, 5).

Referiri mai bogate si mai precise aflam cu privire la Timotei, primul episcop al Efesului (Fapte XVI, 1). Pe langa faptul ca ne ofera un argument, cu ajutorul caruia putem dovedi existenta primilor episcopi hirotoniti de Apostoli, textele in care este amintit Timotei ne dau si un alt amanunt important, anume acela ca a fost hirotonit episcop "cu punerea mainilor preotimii", act care constituie, impreuna cu rugaciunea concomitenta, esentialul intregului rit.

I. P. S. Mitropolit Iustin Moisescu gaseste mai potrivita o traducere libera a textului din I Timotei IV, 14, recomandand sa fie tradus prin "ceata mai marilor preotilor". Conform acestui sens, savarsitorii hirotoniei lui Timotei n-au fost simpli preoti, n-a fost nici Sfantul Pavel, cum s-ar crede din I Tim. I, 6, ci de "ceata mai marilor preotilor", din care, pe la mijlocul secolului I, faceau parte episcopii, preotii si diaconii. Dar, desigur, noi ne gandim la episcopi, pentru ca preotii nu puteau participa efectiv la hirotonia unui episcop. Din textele biblice observam ca lui Timotei si Tit li se recunoaste nu numai dreptul de a conduce Bisericile incredintate lor, ci si dreptul de a institui pe alti episcopi si preoti in cetati, sub indrumarea lor.

In afara de cei doi episcopi amintiti, Traditia veche bisericeasca ni-l infatiseaza pe Iacob, fratele Domnului, ca pe cel dintai episcop al Ierusalimului. Impreuna cu Petru si cu Ioan sunt numiti de catre Sfantul Pavel, stalpi ai Bisericii (Galateni II, 9). S-au pastrat si alte nume de episcopi in literatura patristica si in alte scrieri vechi, unde gasim stiri despre episcopii Romei, Atenei, Corintului, Pontului etc.. Este foarte probabil ca dintre cei sapte ingeri ai Bisericilor, de care vorbeste Sfantul Evanghelist Ioan in Apocalipsa, unii sa fi fost episcopi.

Trecand la alegerea episcopului, aceasta a fost rezervata la inceput Apostolilor, trecand in mod natural la episcopi, succesorii si continuatorii misiunii incredintate lor de catre Mantuitorul. Dar incepand chiar din epoca apostolica, atunci cand un Apostol sau un episcop alegea pe alt episcop, se tinea seama de dorintele si de asentimentul tacit sau formal al credinciosilor. Cand Sfantul Apostol Pavel numeste episcopi fara sa consulte pe membrii comunitatii respective, el tine totusi seama de sentimentele credinciosilor, alegand pe cei care se bucurau de o buna reputatie si erau placuti Bisericii respective.

In Sfanta Scriptura observam rolul credinciosilor in alegerea slujitorilor bisericesti, in Fapte VI, 3 ; I Cor. VI, 4 etc. Mai lamurit apare acest lucru in Didahia celor 12 Apostoli, cap. XV, 1, unde credinciosii sunt indemnati de autor sa-si hirotoneasca, adica sa-si aleaga episcopi si diaconi. Si aici s-ar putea ridica o intrebare : puteau simplii credinciosi sa-si hirotoneasca episcopi ? Termenul trebuie inteles numai in sensul clasic de alegere. Probabil ca in cadrul geografic in care a aparut Didahia (Egipt), initiativa credinciosilor in alegerea clerului sa fi fost mai mare decat in alte parti, dar se poate ca autorul, adresandu-se simplilor crestini, desemneaza prin acest cuvant partea care le revine lor in alegerea sau aprobarea candidatiloru. Iar hirotonia avea loc imediat dupa alegere.

In prima jumatate a secolului al III-lea, Traditia Apostolica a lui Ipolit precizeaza ca "episcop sa fie hirotonit acela care a fost ales de toti. Cand se va fi pronuntat numele sau si va fi agreeat, poporul se va aduna cu presbiterii in zi de duminica". De aici tragem concluzia ca in primele trei secole rolul obstii credinciosilor in alegerea episcopilor era destul de insemnat, lucru care se va vedea lamurit si in constitutiile Apostolice (VIII, 4). Poporul participa la alegere fie conlucrand cu episcopii si cu tot clerul, fie ca episcopii alegeau si comunitatea isi dadea consimtamantul, fie ca obstea credinciosilor si clerul alegeau si episcopii aprobau, confirmau sau nu alegerea, in secolul al IV-lea canonul 4 al Sinodului I ecumenic, precizeaza ca nu numai hirotonia trebuie facuta de 2-3 episcopi, cum era practica veche (can. I Ap.), ci si alegerea la care participa si poporul si clerul.

Pentru a putea fi ales cineva episcop, trebuie sa fie inzestrat cu insusiri sufletesti si cu calitati morale si intelectuale, deosebite, dar mai presus de acestea sa simta o vocatie interioara, care este premisa oricarei chemari sau alegeri exterioare, facuta oficial de Biserica. Aceasta trebuie sa joace un rol determinant. Pentru atragerea la episcopat candidatul trebuie sa inteleaga cuvintele Mantuitorului, adresate Apostolilor la Cina cea de taina : "Nu voi M-ati ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi" (Ioan XV, 16).

Unele dintre calitatile necesare sunt enuntate deja in Sfanta Scriptura (Tit I, 6-7; I Tim. III, 2), iar altele au fost formulate mai tarziu si cu precizie mai mare in Randuielile bisericesti, si mai ales in Constitutiile Apostolice (in special cartea II cap. I).

Mentiuni privind evolutia si formarea randuielii hirotoniei episcopului in Biserica Veche si in ritul ortodox. - Centrul sau nucleul slujbei hirotoniei episcopului il constituie, dupa Sfanta Scriptura, precum si dupa unele documente care ne-au transmis stiri privitoare la aceasta, "punerea mainii sau mainilor" pe capul candidatului, insotita de citirea rugaciunii de consacrare prin care se invoca pogorarea peste el a harului Sfantului, Duh, rit observat pretutindeni. Dar in jurul acestui nucleu, care este esential, s-au adaugat, treptat, o serie de rituri si ceremonii, care au dus, in sfarsit, la inchegarea unei randuieli destul de dezvoltate, care imbraca uneori forme solemne, si pe care o putem urmari in toate Bisericile Ortodoxe. Astfel, de timpuriu, cercetarea si votarea candidatului de catre popor preceda slujba propriu-zisa a hirotoniei, cum reiese din Didahie, chiar daca aici nu aflam nici un formular de rugaciune. Primul document care ne da si alte amanunte este Traditia Apostolica a lui Ipolit. Acest document consemneaza, pe langa alegerea de catre toti a viitorului episcop, si ziua in care trebuie sa se faca hirotonia lui, aceasta fiind, desigur, duminica. In continuare se prescrie : "Dupa aceasta toti sa pastreze tacere, rugandu-se in inima lor pentru pogorarea Sfantului Duh, dupa care unul din episcopi, la cererea tuturor, punand mana peste acela care este facut episcop, sa se roage zicand : Dumnezeule si Tata al Domnului nostru Iisus Hristos, Tata al indurarilor, Care locuiesti in cele inalte si privesti pe cel care este smerit... Tu, Care ai randuit din inceput neamul dreptilor lui Avraam si nu ai lasat altarul Tau fara slujba..., si acum revarsa puterea care vine de la Tine, Duhul cel conducator, pe care L-ai dat Fiului Tau preaiubit, Iisus Hristos, pe Care L-ai dat Sfintilor Tai Apostoli, care au intemeiat peste tot altare, pentru Tine, spre slava si lauda neincetata a numelui Tau... Parinte, Care cunosti inimile, fa ca robul Tau pe care l-ai ales pentru episcopat sa pasca sfanta Ta turma, sa indeplineasca fata de Tine oficiul preotesc, fara gres, slujindu-Te noaptea si ziua...".

Din textul de mai sus observam cateva elemente importante : a) alegerea de catre tot poporul; b) poporul se va uni cu ceata preotilor si a episcopilor prezenti, in zi de duminica ; c) un episcop isi pune mainile peste capul celui ales ; d) rugaciunea de consacrare, prin care se invoca trimiterea Duhului Sfant asupra candidatului.

La aceste elemente esentiale se vor adauga si altele, mai mult sau mai putin secundare, dar acestea vor ramane ca un element constant. In secolul urmator (sec. IV), Evhologhionul lui Serapion de Thmuis ramane pe linia Traditiei Apostolice, dandu-ne un scurt formular de rugaciune pentru sfintirea episcopului. Iata textul: "(Dumnezeule) Care L-ai trimis pe Domnul Iisus Hristos la dobandirea intregii lumi, Care, prin El ai ales pe Apostoli, Care din neam in neam ai hirotonit episcopi sfinti, fa, Dumnezeule al adevarului si pe acesta, episcop viu, episcop sfant si urmas al Sfintilor Apostoli, si-i da lui harul si duhul dumnezeiesc, pe care l-ai dat din belsug tuturor servilor Tai... fa sa fie vrednic ca sa pasca turma Ta si sa-si traiasca viata curat si netulburat in episcopat".

Desi documentul ne da doar un formular de rugaciune, aceasta ne da posibilitatea sa constatam generalitatea acestei practici in diferite epoci si regiuni din Biserica Veche.

Foarte curand Constitutiile Apostolice aduc in plus un element nou, care va fi incorporat definitiv in ritualul hirotoniei, si anume, punerea Sfintei Evanghelii deschisa pe capul candidatului, in timpul citirii rugaciunii de consacrare, si atingerea capului sau cu mana, de catre toti episcopii prezenti. Dionisie Pseudo-Areopagitul face o descriere si explicare a aceleiasi randuieli, aproape identica cu cea din Constitutiile Apostolice, dand si alte detalii, ca ingenuncherea candidatului cu amandoua picioarele, cand i se pune Sfanta Evanghelie pe cap.

Un alt document care ofera marturii despre hirotonia episcopului este Testamen-tum Domini, redactat, dupa parerea generala, in secolul V. Aici se pretinde ca Mantuitorul insusi ar fi aratat Apostolilor cum trebuie sa fie ales si consacrat episcopul, prin punerea mainilor (I, 27)20.

Treptat, ritualul hirotoniei se dezvolta, introducandu-se si alte rugaciuni si ceremonii din ce in ce mai lungi, pina se stabileste o randuiala precisa, a carei epoca nu se poate preciza cu certitudine. Tinand totusi seama de faptul ca unele dintre Bisericile necalcedoniene, cum este si cea Armeana, au imprumutat pentru hirotonia episcopului multe elemente din ritul ortodox, care au ramas in uz pana in vremea noastra, credem ca aceasta randuiala s-a format destul de timpuriu. Unul din aceste imprumuturi ar fi zugravirea vulturului si a celor trei rauri, folosite in momentul cercarii credintei candidatului, din care, la bizantini unele au intrat in desuetudine (cum ar fi cele trei rauri).

Din nefericire, nu mai aflam o descriere a ritualului de hirotonie in ritul bizantin pana la arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului (+1429), care descrie randuiala definitiv stabilita (cea de azi), aratand si simbolismul unor acte din cadrul randuielii. In secolul XVII, savantul apusean Iacob Goar da prima editie critica a acestei randuieli, dupa diferite manuscrise si editii de pana la el. Cu timpul randuiala a capatat si diferite particularitati specifice fiecarei Biserici Ortodoxe, unele simplificand-o, altele pastrand-o in extensiunea din vechime.

Cat priveste diferitele editii romanesti ale Arhieraticonului, care cuprinde si slujba hirotoniei episcopului, ele prezinta deosebiri fara importanta, in functie de locul aparitiei - Transilvania, Moldova, Bucuresti -, deosebiri pe care le vom semnala la timpul cuvenit.

In continuare vom prezenta randuiala, dupa Arhieraticonul editat de Sfantul Sinod in 1926, care reproduce fidel editiile din 1890 si 1899, dar vom avea in vedere si alte Arhieraticoane si manuale.

Randuiala hirotoniei episcopului in ritul liturgic ortodox. - In ritul liturgic ortodox, randuiala hirotoniei de episcop este una dintre cele mai bogate si mai solemne slujbe, ea fiind precedata de solemnitatea chemarii si a "cercarii" (examinarii) candidatului. Unele din aceste ceremonii se savarsesc in altar, altele in naosul bisericii. Rugaciunea de consacrare, precum si punerea mainilor peste capul candidatului, punctul central al tainei, se savarsesc numai in altar, si numai in cadrul Liturghiei Sfantului Ioan Gura de Aur si a Sfantului Vasile cel Mare.

In Biserica Ortodoxa Romana, candidatul ales de Colegiul electoral si caruia i s-a facut examinarea canonica de catre Sfantul Sinod, si este confirmat de conducerea statului (vezi art. 129-132 din Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane), poarta pana la hirotonie, atributul de ipopsifiu (candidat), adica ales, propus sau desemnat pentru arhierie .

In seara din preziua hirotonirii, dupa terminarea vecerniei, in biserica, in cadrul unei randuieli si in prezenta a doi episcopi care vor participa la hirotonie, se face vestirea arhieriei. Decretul de numire este citit de catre un delegat din partea Sfantului Sinod, fie acesta directorul Cancelariei Patriarhale, fie un episcop. Episcopii si comisia prezenta incheie un proces verbal in care se consemneaza chemarea ipopsifiului la treapta arhieriei; apoi il conduc pe candidat la arhiereul care urmeaza sa-l hirotoneasca, sau la mitropolit. Conform canoanelor, hirotonia se face de cel putin doi sau trei arhierei (vezi de ex. can. 1 si 2 apostolic, can. 4 Sin. I, ec. ; can. 3 Sin. VII ec, 19 si 23 Antiohia, 13 Cartagina).

In ziua hirotoniei, dupa terminarea utreniei, se face cercarea credintei si desemnarea ipopsifiului, in mijlocul bisericii. In acest sens, se zugravesc dinainte, pe un covor sau pe pardoseala, in naos, trei vulturi, pe care vor trece arhiereii hirotonisitori si pe care apoi va sta candidatul, cand va face marturisirea credintei.

Arhiereii hirotonisitori (de obicei trei) se imbraca cu o parte din vesminte, iau Sfanta Evanghelie si Sfanta Cruce si vin in mijlocul bisericii. La Slava de la Laude, arhiereii vin pe cate un vultur, apoi este scos ipopsifiul de catre doi diaconi, prin usile imparatesti, il predau la doi preoti, care facand prima aducere, spun: "Se aduce preaiubitul de Dumnezeu N., spre a fi hirotonit arhiereu al Episcopiei (Mitropoliei) N., cu titlul N. Este adus candidatul pe coada vulturului, tinand in maini Sfanta Evanghelie, in care are, dinainte scrisa, marturisirea credintei ortodoxe, pe care o face in trei etape. Dupa citeva formule interogative, candidatul recita Simbolul credintei.

Dus la mijlocul vulturului, se face a doua vestire, dupa care ipopsifiul citeste o lunga marturisire privitoare la credinta sa in Sfanta Treime, atributele fiecarei persoane treimice, despre intruparea Fiului etc. Apoi avanseaza pana la capul vulturului, unde se face a treia vestire si candidatul citeste a treia marturisire. Apoi fagaduieste ca va pastra toate canoanele sinoadelor ecumenice, invatatura Sfintilor Parinti, Sfanta Traditie a Bisericii Ortodoxe si semneaza actul de numire. Doi clerici il duc la arhiereul proistos zicand : "Porunceste..." iar acesta il binecuvanteaza, rostind cuvintele : "harul Sfantului Duh, prin smerenia mea..." si indata incepe Sfanta Liturghie.

Dupa vohodul mic si cantarea "Sfinte Dumnezeule..." ies toti clericii conliturghisitori, afara de ipopsifiu, care ramane in altar, asteptand in rugaciune apropierea Sfantului Duh. Acesta este adus de catre doi diaconi, pe usa de nord a altarului, iar din mijlocul bisericii, doi preoti il conduc in altar, pe usile imparatesti, unde are loc ritualul inconjurarii Sfintei Mese, de trei ori, cantandu-se in acest timp troparele : "Sfintilor Mucenici..." si celelalte. La fiecare inconjurare a Sfintei Mese, ipopsifiul saruta cele patru colturi ale ei, iar terminandu-se acest ritual, face trei metanii inaintea Sfintei Mese, dupa care este adus de doi arhierei in partea dreapta, unde ingenunchind , ipopsifiul pune mainile pe Sfanta Masa, una peste cealalta si peste ele fruntea. Arhiereul proistos ii pune pe cap omoforul si Sfanta Evanghelie deschisa, cu fata in jos sub care fiecare din arhierei isi pune mana dreapta. Un delegat al Sfantului Sinod vine si pune deasupra Evangheliei confirmarea : "Cu alegerea Sfantului Sinod...". Toti ingenuncheaza, iar arhiereul, dupa invitatia la rugaciune facuta conslujitonlor "Dumnezeiescul har...", citeste rugaciunile de consacrare, in timpul carora toti cei prezenti in altar canta incetisor "Doamne miluieste", de trei ori, care arata participarea lor la savarsirea tainei. Arhiereul citeste prima rugaciune : "Stapane, Doamne, Dumnezeul nostru..." in timp ce un arhiereu zice incetisor o ectenie. Avand mainile tot pe capul celui ce se hirotoneste, arhiereii se roaga in taina : "Doamne Dumnezeul nostru, de vreme ce firea omului nu poate suferi fiinta dumnezeirii....". Este apoi condus de catre cei trei arhierei in fata usilor imparatesti, pe solee, arhiereul protos il arata poporului zicand: "Vrednic este", inmanandu-i vesmintele arhieresti. Dupa felicitari, noul hironit are protia pana la sfarsitul Sfintei Liturghii. Se continua Sfanta Liturghie, cu citirea Apostolului si celelalte, dupa randuiala. La intrarea cu Sfintele Daruri, el primeste potirul de la arhimandrit, iar in momentul impartasirii se cumineca primul, apoi| impartaseste pe preotii si diaconii conliturghisitori si (daca este cazul) pe credinciosi. La sfarsitul Liturghiei arhiereul protos ii da, in mijlocul bisericii, mantia si carja pastorala, in semn ca acum are deplina putere sacerdotala.

Hirotonia de arhiereu in ritul armean. Ritul armean este cel mai remarcabil dintre toate riturile vechi-orientale, pentru solemnitatea pe care o imbraca randuiala hirotoniilor si mai cu seama cea a hirotoniei episcopilor .

Ca si la ortodocsi, hirotonia tuturor treptelor este savarsita prin punerea mainilor si prin conferirea insignelor fiecarei trepte. Trei dintre treptele clerului - preotii, episcopii si catolicosul (patriarhul) - primesc in plus ungerea cu Sfantul Mir, dupa consacrare, element imprumutat din cultul Bisericii Romano-Catolice, cu care, Biserica armeana a avut legaturi mai ales incepand de prin secolul al XIII-lea inainte.

In ce priveste hirotonia episcopului, in ritul armean este mult mai dezvoltata decat in ritul bizantin, cuprinzand in plus ceremonii, citiri biblice, rugaciuni si alte acte.

Actul consacrarii episcopului arc loc duminica, fiind rezervat numai catolicosului, insotit de cel putin doi episcopi. La armenii uniti, hirotonia o savarseste patriarhul.

In continuare vom expune randuiala hirotoniei episcopului in ritul armean, aratand, acolo unde este nevoie, asemanarile cu ritul ortodox.

La vacantarea unei eparhii, toata obstea, credinciosi, clerici si monahi aleg pe cel socotit vrednic, pe care il trimit cu delegati la catolicos, spre a fi examinat si hirotonit. Sjunsi la el, acesta fixeaza un numar de 12, 6 sau 3 episcopi, in scopul examinarii candidatului cu privire la cultura teologica si intreaga sa stiinta, calitatile morale, fizice si intelectuale. Acest examen are loc in biserica, cei desemnati pentru cercetarea lui, avand Sfanta Evanghelie in mijlocul lor. Candidatul vine cu marturii scrise din partea eparhiei respective, care atesta ca acesta are varsta canonica, cultura teologica necesara, cunoasterea canoanelor, credinta curat ortodoxa si conforma cu a intregii Biserici sobornicesti. Se adreseaza candidatului o serie de intrebari cu privire la intruparea Mantuitorului, cele doua naturi, despre canoane, slujbele Bisericii etc.

Edificati asupra pregatirii teologice si a eruditiei sale, arhiereii cerceteaza din marturiile trimise viata morala a candidatului. Daca se constata ca indeplineste conditiile canonice si este inzestrat cu darurile si calitatile necesare unui episcop, il aproba si fac demersul necesar catre catolicos, propunand ziua hirotoniei.

La vecernia din ajunul hirotoniei, catolicosul, imbracat cu o parte din vesmintele episcopale, merge in biserica, invitand acolo pe delegatii eparhiei vacante si-i intreaba ce doleante au si in legatura cu reputatia celui propus. Sunt rugati sa citeasca public marturiile. Este invitat apoi candidatul, pe care il conduc spre catolicos doi dintre preotii cei mai vrednici, catolicosul ii adreseaza o serie de intrebari, pentru a se edifica personal asupra vocatiei si pregatirii lui, ii da sfaturi privitoare la datoriile misiunii sale, il indeamna la virtute si la observarea doctrinei si canoanelor Bisericii.

A doua zi are loc hirotonia propriu-zisa, in jurul careia s-a format o randuiala destul de bogata si care ii da o nota de solemnitate. Dupa serviciul de dimineata, catolicosul, insotit de clerici, se duce in biserica si intra in altar. Trebuind sa iasa in mijlocul bisericii, pentru cercarea credintei candidatului, are loc o procesiune cu totul deosebita". Ordinea iesirii incepe cu psaltii, doi cate doi imbracati in vesminte specifice treptei si tinand in maini Psaltirea si alte carti de imne. Acestia sunt urmati de ostiari, purtand cheile bisericii, clopotele si torte. Vin apoi lectorii, avand in maini cartile profetilor, carja catolicosului si carjele episcopilor. Exorcistii poarta cartile de exorcisme si carji inalte, acolutii lumini de ceara, sticle cu vin, cani, lighene si alte ustensile necesare. Urmeaza ipodiaconii, care duc unii, Faptele Apostolilor si Epistolele canonice, altii Liturghiere si alte carti de cult, altii cupe si potire. Diaconii poarta Sfanta Evanghelie si cadelnite fumegande. Pe diaconi ii urmeaza -preotii purtand cruci, apoi arhiereii si la sfarsit catolicosul, inconjurat de arhidiaconi. Ajunsi in mijlocul bisericii, catolicosul se urca pe un jet, cu sapte trepte, in fata caruia, pe pardoseala sau pe un covor, este figurat un vultur cu aripile intinse, iar langa acesta trei rauri.

Unul dintre arhidiaconi invita cu voce inalta pe psalti si pe ostiari sa se apropie si sa faca un act de devotiune in fata catolicosului, care ii binecuvinteaza. Acestia vin cantand Trisaghionul, ingenuncheaza inaintea vulturului si, facand metanii mari, zic: "intru multi ani, stapane!". Acesta ii binecuvanteaza cu formula: "Sa va binecuvanteze pe voi Domnul din Sion, Cel ce locuieste in Ierusalim".

Sunt invitati apoi toti pe rand, preoti, episcopi si credinciosi. In urma acestui ceremonial, catolicosul exclama cu voce tare: "a Domnului este mantuireia si peste poporul Tau, binecuvantarea Ta", si indata este adus noul ales de catre doi preoti. Ajungand la primul rau pictat, candidatul se opreste, ingenuncheaza si cere binecuvantare, zicand : "porunceste, stapane

Catolicosul: "Domnul nostru sa ne pazeasca pe noi, sa ne apere si sa ne ocroteasca".

Condus la al doilea rau, dupa un ritual asemanator, doi reprezentanti il prezinta pe candidat in numele scaunului vacant. Patriarhul ii intreaba daca a condus bine treburile, daca are reputatia de a fi trait in probitate morala si viata sfanta etc. si dispune-ca unul dintre delegati sa citeasca scrisorile de recomandare. Dupa terminarea lecturii, inainteaza catre al treilea rau, unde este intrebat daca a venit in mod cinstit la aceasta demnitate, la care candidatul raspunde : "Doamne, nu sunt vrednic, de acest har, totusi fratii mei m-au ales sa le fiu lor pastor". Aici catolicosul reproduce multe din sfaturile date in seara precedenta, cerand sa fie adus deasupra vulturului si intrebindu-l daca intr-adevar doreste sa se desavarseasca in sfintenie, prin meditatie continua, prin citirea asidua a Sfintei Scripturi si sa devina un model al tuturor virtutilor pentru turma sa. Candidatul raspunde la toate : "Vreau din toata inima sa indeplinesc mandatul vostru".

I se face apoi cercarea credintei : "Crezi in Sfanta Treime : Tatal, Fiul si Sfantul Duh, un Dumnezeu Atottiitor, si toate cele in legatura cu Dumnezeirea ?

Crezi in Biserica, in Scriptura ?" Si enumera toate cartile, iar candidatul raspunde : "Cred cu tarie. Eu insumi cred cu tarie aceasta. Cred si marturisesc si fagaduiesc ca voi urma totdeauna aceasta Scriptura a Domnului...".

Dupa ce se edifica asupra credintei lui, catolicosul ii cere sa anatematizeze pe ereziarhi si partizanii lor, incepand cu Eutihie..., la care candidatul si toti credinciosii zic : Anatema. Apoi catolicosul enumera mai multi dintre Sfintii Parinti si il intreaba daca este dispus sa le urmeze doctrina, daca accepta cele opt sinoade ecumenice care au aparat doctrina Bisericii impotriva ereziilor. Candidatul raspunde : "marturisesc si urmez", si rosteste Simbolul credintei. Urcand treptele pana la catolicos, acesta isi pune mainile pe capul lui, rostind rugaciunea: "Doamne, Atotputernice, cauta spre rugaciunea noastra..." il binecuvanteaza, ii pune mantia episcopala pe umeri, ii da sarutare si coboara impreuna din jet, mergand in altar.

Incheiata cercarea, cu tot ritualul ei, incepe Sfanta Liturghie, in timpul careia se face consacrarea. Dupa vohodul cu Evanghelia si rugaciunile randuite, doi dintre episcopi iau pe cel ales de maini, il duc la Sfanta Masa, unde ingenuncheaza, iar catolicosul pune Sfanta Evanghelie deschisa pe capul lui, tinand-o unul dintre cei doi episcopi, si pe capul candidatului pune mana dreapta. In acest timp se canta psalmul 88 "Milele Tale Doamne, in veac le voi canta...".

Arhidiaconul face cateva indemnuri, anuntand consacrarea, dupa care, un episcop citeste cu voce tare Cartea canonica de alegere si numire, iar catolicosul zice : "Harul cel Dumnezeiesc...". Pronuntand aceste cuvinte, face de trei ori semnul Sfintei Cruci deasupra lui si cu voce scazuta invoca Duhul Sfant ca sa coboare asupra noului episcop si sa-l umple de virtute, ca sa poata duce in mod demn jugul Evangheliei si sa sfinteasca pe credinciosul incredintat lui. In acest timp, doi episcopi asistenti, cu voce scazuta fac un alt indemn catre popor, sa se roage pentru catolicos, pentru cel hirotonit ca sa dobandeasca plenitudinea darurilor Sfantului Duh, sa fie intarit spre implinirea misiunii sale, pentru eparhia careia ii este destinat, ca sa-l poata primi pastor, si pentru popor.

Catolicosul pune din nou mana pe capul episcopului si roaga pe Dumnezeul milelor sa-l faca imitator al lui Hristos, astfel ca, precum El, sa-si poata da viata pentru oi si sa fie indrumator al celor rataciti, lumina celor orbi..., oglinda sfinteniei si aparator neobosit al Evangheliei.

Tot clerul, cu voce inalta, spune : "Dumnezeiescul si cerescul har, acum ridica pe N. de la preotie la episcopat pentru slujba Sfintei Biserici. Poporul canta "vrednic este", de trei ori. Catolicosul repeta "Dumnezeiescul si cerescul har..." imi pun manile peste el; voi toti rugati-va pentru ca sa poata fi vrednic de a indeplini cu demnitate oficiul episcopal, "altarul lui Dumnezeu". Aici catolicosul se roaga indelung Mantuitorului sa trimita peste noul episcop Duhul cel Sfant, cu care au fost umpluti Apostolii... Se recita psalmul 131 "Adu-Ti aminte, Doamne, de David si de toate blandetile lui...", apoi unul din episcopi face o lunga exhortatiune (o ectenie), careia ii urmeaza o alta rugaciune plina de caldura, rostita de catolicos, in care il roaga pe Duhul Sfant sa coboare de sus cu toate darurile Sale peste cel ales; corul cantand un imn relativ la sfintire, catolicosul unge fruntea episcopului hirotonit, cu Sfantul Mir, in forma de cruce, si zice : "Sa fie uns capul tau si binecuvantat prin ungere cereasca, ca sa fii demn de episcopat. In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh...". Zice inca o rugaciune, unge cu Sfantul Mir cele doua degete mari ale noului episcop, zicand : "Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Iisus Hristos, Care dupa vointa Sa te-a inaintat la episcopat prin puterea Sa, te confirma prin aceasta rugaciune si te umple din belsug de binecuvantarile spirituale...".

Urmeaza apoi inmanarea insignelor : carja, semn al onoarei si autoritatii, inelul, gaj al fidelitatii, Evanghelia, mitra si vesminte. Continua Liturghia, iar la sfarsit noul arhiereu se cumineca cu propriile maini, sub ambele forme, sfintite de catolicos, si cu permisiunea acestuia il impartaseste si pe el, pe ceilalti episcopi, pe clerici si poporul.

Pentru noul hirotonit se prescrie sa slujeasca patruzeci de zile consecutiv.

Comparatie intre ritul bizantin si cel armean. - Facand o comparatie intre hirotoniile de arhiereu din cele doua rituri, ortodox si armean, constatam cu satisfactie multe puncte comune, care dovedesc pe de o parte vechimea si originea comuna a nucleului randuielii, iar pe de alta, raporturile de imprumut si legaturile dintre cele doua familii de Biserici.

Ca elemente comune mentionam punerea mainilor pe capul ipopsifiului, precum si a Sfintei Evanghelii deschise, rugaciunea "Dumnezeiescul har...", chemarea si cercarea credintei, cu recitarea Crezului. Observam apoi asemanari in privinta momentelor principale din cadrul randuielii, ca vestirea facuta sambata seara la vecernie, cercarea credintei dupa terminarea utreniei si consacrarea propriu-zisa, dupa vohodul mic de la Sfanta Liturghie, protia si impartasirea, de catre noul episcop a celorlalti etc.

In ce priveste caracteristicile proprii ritului armean, mentionam inainte de toate rolul activ al credinciosilor in alegerea si desemnarea candidatului, precum si in timpul hirotonirii, la rostirea anatemelor, "Dumnezeiescul har...", si la rugaciuni pentru noul episcop.

O alta caracteristica o constituie examinarea mai aprofundata a candidatului de catre o comisie de episcopi si de catre catolicos, apoi rostirea anatemelor impotriva ereziarhilor si enumerarea Sfintilor Parinti si a cartilor canonice ale Sfintei Scripturi, trei citiri din Sfanta Evanghelie (una la ortodocsi), citirea in plus a psalmilor 88 si 131 (care nu se afla in ritul ortodox), repetarea rugaciunii "Dumnezeiescul har..." si invocarea in cadrul a trei mari rugaciuni a Sfintului Duh peste cel ales.

Dar dincolo de orice, identitatea riturilor esentiale si marile asemanari dintre cele doua randuieli in ansamblul lor dovedesc unitatea celor doua grupe de Biserici pana in secolul al V-lea, si de aici originea comuna, care ne da sperante in posibilitatea refacerii unitatii dintre cele doua familii de Biserici, pentru care se straduiesc impreuna prin dialogurile pe plan ecumenic.

 Mihai D. Radu

• Necesitatea prezentei Sfintei Traditii alaturi de Sfanta Scriptura
  Publicat in : Revelatia
• Sensul cuvantului "credincios" in Sfanta Scriptura
  Publicat in : Religie
• Sfanta Scriptura
  Publicat in : Religie
• Sfanta Scriptura
  Publicat in : Religie
• Sfanta Scriptura
  Publicat in : Dogma