Particularitati liturgice si devieri cultice legate de administrarea Sfintelor Taine si ierurgii

Particularitati liturgice si devieri cultice legate de administrarea Sfintelor Taine si ierurgii Mareste imaginea.


Particularitati liturgice si devieri cultice legate de administrarea Sfintelor Taine si ierurgii

Sfintele Taine si Sfintele Ierurgii se savarsesc in numele si spre folosul credinciosilor sau al comunitatii crestine. Prin ele se indeplineste functia harismatica sau sfintitoare a cultului divin public ortodox. "Prin lucrarea Sfintelor Taine, Soarele Dreptatii intra, ea printr-o mare deschizatura a firii, in aceasta lume intunecata si omoara tot ce-i pieritor in ea, imprastiind peste tot duh de viata nemuritoare". Prin Sfintele Taine se constituie Biserica ca organism spiritual sau "trup tainic al Domnului" (Efes. I, 23). Ele sunt vasele comunicante prin care Hristos, Mantuitorul si Dumnezeul nostru, patrunde cu energiile Sale divine in viata noastra umana, actualizand astfel prezenta si lucrarea Sa mantuitoare si sfintitoare in Biserica, in iconomia sacramentala a Duhului Sfant. "Biserica are puterea sa faca sa se coboare Duhul Sfant in Sfintele Taine. Cincizeeimea, care a avut loc odinioara pentru adunarea Apostolilor, se implineste mereu in sanul Bisericii, in Taine, gratie succesiunii apostolice sau ierarhiei".

Sfintele ierurgii sunt lucrari sfintitoare prin care se transmite binecuvantarea si ajutorul lui Dumnezeu, atat omului, in anumite momente si imprejurari ale vietii, cat si naturii inconjuratoare, asupra careia s-a rasfrant greul blestem al pacatului stramosesc (Rom. V, 20).

In cadrul acestor categorii de slujba au aparut in timp unele inovatii, sau anumite inventii, nascociri si improvizatii personale, unele dintre ele izvorate din ignoranta slujitorilor, altele din incalcarile regulilor de tipic iar altele din misticism bolnavicios, cum ar fi de pilda practica necanonica a unor preoti de a deschide cartea (Sfanta Evanghelie sau Psaltirea) pentru a prevesti viitorul. Dintre aceste obiceiuri si practici locale, vom specifica in continuare pe cele mai importante si anume:

1. Botezul copiilor avortati, savarsit de unii preoti in ziua Sfantului Ioan este una din cele mai oribile si mai condamnabile inovatii liturgice egala in gravitate cu sacrilegiul sau batjocorirea celor sfinte, pentru ca Sfintele Taine se administreaza numai persoanelor care sunt in viata, fiindca numai acestea au nevoie de harul pe care il mijlocesc aceste lucrari sfinte. Daca Biserica nu admite nici macar oficierea slujbei inmormantarii copiilor avortati sau lepadati fara voie, cum ar putea ingadui oficierea Tainei Botezului copiilor avortati?

In primul rand Taina Sfantului Botez nu se poate adminstra decat in prezenta persoanei umane, careia i se oficiaza slujba. Persoana respectiva, fie ca este prunc, fie ca este matur, dobandeste o conditie harica, i se sterge pacatul stramosesc sau pacatele proprii, deci este in varsta, iar din punct de vedere dogmatic si canonic, devine membru spiritual al Bisericii, "madular cinstit" al trupului lui Hristos. in lipsa persoanei, ce rost si ce efect ar mai avea Taina Sfantului Botez? Se subintelege, ca slujba in sine, inventata de anumiti preoti, nu este identica cu randuiala Tainei Botezului, ci este o improvizatie si o abatere liturgica grava si aberanta iar unde se practica trebuie combatuta si inlaturata cu desavarsire.

2. O oarecare lipsa de concordanta in raport cu regulile tipiconale si randuielile liturgice mai persista inca astazi in practica administrarii Tainei Sfintei Spovedanii. Mai sunt anumiti preoti care fac spovedania numai cu epitrahilul, lucru incompatibil cu insemnatatea Tainei. Pentru savarsirea Tainei Marturisirii, Molitfelnicul impune preotului imbracarea "in toate vesmintele preotesti" si, chiar aca s-ar ivi o situatie neprevazuta sa fie silit de imprejurari sau constrans de timp, "fara epitrahil si felon sa nu indrazneasca a marturisi", mai ales atunci cand oficiaza Sfanta Taina in biserica, pentru a pastra atmosfera de solemnitate in care se cuvine sa se oficieze aceasta Taina, atat de importanta pentru viata religioasa a credinciosilor nostri.

In epitrahil, nu ii este permis preotului sa oficieze Sfanta Taina decat in cazuri extrem de rare, cum ar fi de pilda in case parohiale, pe campul de lupta, in penitenciar etc.

In practica, foarte multi preoti rostesc formula sacramentala de dezlegare chiar penitentilor care au comis pacate grave, desi le prescriu canon si le interzic o perioada de timp sa se impartaseasca. in mod normal, potrivit randuielilor Sfintilor Parinti si dispozitiilor sfintelor canoane, celor vinovati de pacate grele, care nu pot fi admisi la impartasire, si li se impune canon de pocainta, nu li se acorda dezlegarea. Deci, acestora nu li se rosteste formula "Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu iubirea Sa de oameni, sa te ierte pe tine...", ci in locul acestei formule obisnuite de dezlegare, Molitfelnicul prevede o alta formula, sfatuind astfel pe duhovnic: "Fiule, atatia ani poruncesc dumnezeiestii Parinti sa nu te impartasesti", formula care se refera exclusiv la oprirea impartasirii cu Sfintele Taine si care conditioneaza iertarea pacatelor de aceasta oprire, pana la indeplinirea canonului in limita de timp fixata de duhovnic.

Ideal ar fi ca cel canonisit sa nu-si paraseasca duhovnicul, mergand la altul, cu speranta si increderea ca acesta va proceda cu mai multa clementa si ii va acorda incuviintarea de a se impartasi. Nici un duhovnic nu are dreptul sa dezlege ceea ce a legat alt duhovnic, atata timp cat acesta este in viata. Cel canonisit este indatorat sa pastreze neintrerupta legatura cu duhovnicul, sa duca la indeplinire epitimiile si sfaturile recomandate de parintele sau sufletesc, sa rupa definitiv legatura cu pacatele grave savarsite inainte de spovedanie, sa faca o pocainta sincera si completa si sa se marturiseasca regulat in cele patru posturi de peste an. In asemenea cazuri, cand penitentul vine din nou sa se spovedeasca si duhovnicul constata ca s-a infranat si nu a mai repetat pacatele grave savarsite anterior, ii rosteste formula de dezlegare, in virtutea careia, i se iarta pacatele savarsite de la ultima spovedanie pana in prezent, cand s-a infatisat din nou in scaunul marturisirii. Iertarea pacatelor grele, pentru care a primit canonisirea, o obtine numai dupa expirarea termenului de pocainta si implinirea corecta a canonului de pocainta. In cazul acesta, cand se observa o indreptare corecta si un progres real in viata duhovniceasca a penitentului, duhovnicul ia cunostinta de acest act cu prilejul unei marturisiri viitoare si ii acorda dreptul de a se impartasi. Acest aspect deosebit de important il releva insasi textul formulei speciale ce se rosteste in locul formulei propriu-zise de dezlegare: "Si de vei tine sa nu te impartasesti, ti se vor dezlega pacatele tale; iar de vei indrazni, peste porunca Sfintilor Parinti, ca sa te impartasesti, atunci te vei socoti al doilea Iuda". Un lucru primordial nu trebuie ignorat in aplicarea epitimiilor, si, anume, faptul ca, dispozitiile sfintelor canoane referitoare la sanctionarea unor pacate, nu tebuie respectate ad litteram, pentru a nu cadea in extrema indepartarii de Biserica a celor ce doresc insanatosirea vietii lor sufletesti si comuniunea cu Hristos. Canoanele au ramas ghiduri normative si orientative pentru aprecierea epitimiilor si nu litera de lege. Ele pot fi adaptate si indulcite, de la caz la caz, tinand cont de gravitatea pacatului, de posibilitatea indeplinirii pocaintei, de intensitatea si sinceritatea caintei si a dorintei de indreptare, de varsta, conditie sociala etc. Prima treapta a canonului este parasirea pacatului dupa care urmeaza celelalte mijloace de practicare a virtutilor; rugaciunea, postul, milostenia, citirea cartilor folositoare si ziditoare de suflet si savarsirea faptelor cu caracter social-caritativ si filantropic pentru intrajutorarea aproapelui si promovarea binelui obstesc.

Foarte gresit procedeaza acei preoti, care, in loc sa dea credinciosilor ce se spovedesc epitimiile regulamentare, ii obliga sa cumpere lumanari, pentru a-si regla bugetul parohiei, uitand de faptul cel mai esential si elementar, ca orice canon sau epitimic data penitentului are prin excelenta un rol pedagogic-educativ, de corijare si redresare moala, ori vanzarea lumanarilor nu produce o innoire si transformare sufleteasca a vietii credinciosilor.

3. Taina Sfintei Spovedanii este un moment pregatitor si hotarator in acelasi timp, in vederea impartasirii reale cu Sfintele si Prea Curatele Taine ale lui Hristos pe care le primim pentru vindecarea bolilor sufletesti si trupesti, pentru intarirea si sporirea in virtute, pentru curatirea pacatelor, si mostenirea vietii vesnice. Si la capitolul impartasirii exista divergente in practica de toate zilele, in sensul ca unii preoti recomanda deasa impartasire iar altii rara impartasire. Cine are dreptate? Nici unii si nici altii, fiindca primirea Sfintei impartasanii nu este conditionata de intervale de timp sau de anumite sarbatori, ci de dispozitia interioara si curatia sufleteasca cu care ne prezentam sa gustam din "painea cea cereasca si paharul vietii". Biserica noastra Ortodoxa a adoptat o pozitie de echilibru in aceasta privinta, interzicand celor vinovati de pacate grele sa se apropie de sfantul potir, pana in clipa ispasirii pacatelor prin penitenta, dar a ingaduit si posibilitatea impartasirii regulate a celor ce cu buna credinta, cu cuget curat, cu smerenie si cu evlavie si cuviinta crestineasca se pregatesc insistent prin post, rugaciune si lucrarea faptelor bune, sa primeasca margaritarul cel prea cinstit al Trupului si Sangelui lui Hristos. In contextul acesta nu trebuie sa fim exagerati, procedand in spirit rigorist, in conformitate cu acrivia canonului, ci trebuie sa analizam problema cu mult discernamant, tact, masura, echilibru, intelepciune si ingaduinta, avand mereu in vedere faptul ca Dumnezeu primeste si pe cel din urma pacatos, daca se pocaieste in mod sincer.

Intr-adevar, cand preotul rosteste inainte de chinonic cuvintele "Sa luam aminte, sfintele sfintilor", ne incredinteaza ca numai cei vrednici sunt chemati la impartasire, insa "prin sfinti intelegem aici nu numai pe cei desavarsiti in virtute, ci pe toti cati se straduiesc spre desavarsire, chiar daca n-au ajuns inca la ea; nimic nu-i impiedica pe acestia sa se sfinteasca si ei prin impartasirea cu Sfintele Taine si sa devina sfinti".

4. In ritul Tainelor s-au mai inregistrat si alte practici si inovatii individuale, unele neconforme cu traditia liturgica si regula tipiconala, iar altele izvorate dintr-un exces de evlavie sau pietism exagerat. Cele mai multe dintre ele le intalnim frecvent la Taina Sfantului Maslu. In timpul oficierii acestei Taine, unii credinciosi intind in fata preotilor haine, prosoape si lenjerie de corp (ale membrilor absenti ai familiilor lor), pentru a fi unse cu untdelemn sfinti si preotii slujitori admit si chiar incurajeaza asemenea obicei susceptibil de pericolul alunecarii pe panta unui empirism magic sau a minimalizarii Tainei prin coborarea acesteia la nivelul ierurgii-lor sau a confundarii ei cu cele mai obisnuite slujbe: molitfe dezlegari, binecuvantari, sfestanii etc.

Sfinte Taine se administreaza numai persoanelor prezente la oficierea lor si care beneficiaza de roadele si efectele Tainelor si nu prin substituiri cu alte persoane umane sau obiecte neinsufletite, pentru a nu se ajunge la parodierea lucrarilor de cult. "Taina se savarseste la intalnirea a doua subiecte umane deschise prin credinta Duhului Sfant lucrator in ambianta Bisericii".

Savarsirea Maslului pe haine, pe motiv ca persoana (omul, in unitatea sa psiho-somatica) nu poate sau nu doreste sa vina la biserica, nu este compatibila cu demnitatea si functionalitatea Tainei, care trebuie sa-si pastreze importanta si caracterul ei sacramental, ca Taina de exceptie in viata credinciosilor. Biserica a dispus ca in conditii normale aceasta Sfanta Taina sa se oficieze intr-un cadru solemn cu prezenta a sapte preoti si numai in mod cu totul exceptional, cand nu poate fi gasit un al doilea preot, se admite, ca un pogoramant, sa se savarseasca de catre un singur preot.

Tot legat de Taina Sfantului Maslu este si practica deschiderii si citirii Sfintei Evanghelii, inainte de otpustul slujbei, dupa cea de-a saptea rugaciune si ungere a bolnavului cu untdelemn sfintit.

Potrivit randuielii prescrise in Molitfelnic sau Aghiasmatar, dupa citirea celor sapte grupe de texte liturgice (Apostol, Evanghelie, ectenie intreita prescurtata, rugaciune pentru bolnav si ungerea acestuia insotita de citirea rugaciunii de tamaduire: "Parinte Sfinte, doctorul sufletelor si al trupurilor" care cuprinde formula Tainei) preotul - protos - "ia Sfanta Evanghelie, o da bolnavului sa o sarute si apoi o deschide el insusi", dupa care o asaza cu fata in jos peste capul bolnavului, si punand deasupra ei Molitfelnicul, citeste din el a opta rugaciune: "imparate Sfinte, indurate si mult-Milostive...".

Deci, deschiderea Sfintei Evanghelii se face de catre preot si nu de catre bolnav, asa cum in mod gresit procedeaza unii preoti. insa ceea ce este si mai grav si condamnabil in acelasi timp este faptul ca foarte multi preoti citesc aceasta Evanghelie si lucrul acesta genereaza cultivarea si raspandirea a tot felul de superstitii, caci in functie de continutul pericopei evanghelice si de culoarea vignetelor si a chenarelor observate in pagina se nasc in randurile credinciosilor tot felul de interpretari si preziceri eronate referitoare la soarta lor care poate fi favorabila sau nefavorabila raport cu explicatia puerila si nefundamentata care si-o insusesc ei. Pentru a nu compromite doctrina si slujirea liturgica ortodoxa, banalizand Taina in asa masura, incat cei mai putini initiati sa identifice, din ignoranta, ritul liturgic cu magia sau ghicitoria, este bine si de folos sa se dezradacineze asmenea obiceiuri paganesti, neconforme cu spiritul traditiei si invataturii Sfintei noastre Biserici.

Aceasta inovatie extraliturgica extinsa si practicata in afara programului de slujba (din propria initiativa sau la solicitarile credinciosilor) de catre preotii lipsiti de convingeri religioase temeinice, care incearca sa transforme slujirea sfanta a preotiei intr-un mijloc de castig urat, trebuie combatuta cu vehementa pentru a nu denatura fiinta si caracterul cultului divin public ortodox, care nu are nimic comun cu practicile oculte si superstitioase.

Preotul este savarsitor si interpret al cultului si in calitatea sa de slujitor al Bisericii lui Hristos si "iconom al tainelor Lui" (I Cor. IV, 1), trebuie sa se fereasca de innoiri, schimbari si inventii personale, sa le starpeasca la vreme, sa le "evite pe cat ii sta in putinta si sa ramana fidel dreptarului sfant al Ortodoxiei. Nu trebuie speculata credulitatea si naivitatea credinciosilor in scopuri lucrative si meschine, ci trebuie intensificata activitatea catehetica, explicand acestora tainele si misterele cultului, indepartandu-i de practicile anormale si lamurindu-le adevarurile fundamentale ale credintei noastre crestine, pentru a face din ei "madulare cinstite ale Bisericii lui Hristos" si participanti activi si constienti la riturile si serviciile noastre liturgice.

5. La oficierea Tainei Sfintei Cununii nu s-au semnalat abateri de la regula tipiconala si de la practica liturgica traditionala a Bisericii Ortodoxe. Exista mai ales in Moldova, frumosul obicei crestinesc, ca mirii sa-si aleaga un sfant ca patron si ocrotitor al caminului lor familial, si, cu prilejul Cununiei religioase, preotul slujitor ii intreaba pe miri pe care sfant din randul sfintilor mari, cu polieleu, sarbatoriti in cursul anului, ar prefera sa-l aiba ca patron si calauzitor al vietii lor si dupa incheierea slujbei cununiei, cand mirii impreuna cu nasii trec in ordine si saruta Sfanta Evanghelie, Sfanta Cruce si icoanele de la baza catepetesmei, in loc de "Cuvine-se cu adevarat" se canta troparul acelui sfant.

Tot in legatura cu slujba Cununiei exista obiceiul destul de raspandit, dar nu generalizat, ca sotii sa-si serbeze intr-un cadru festiv si religios, asa zisa nunta de argint, nunta de aur sau nunta de diamant, adica aniversarea a 25 de ani, 50 de ani, respectiv 75 de ani de la incheierea casatoriei. Cu acest prilej, preotul invitat la casa respectivilor soti, savarseste "Randuiala slujbei de multumire pentru toata facerea de bine primita de la Dumnezeu ", care este tiparita In Molitfelnicele noi imediat dupa randuiala slujbei de la adoua nunta sau slujba intitulata "Multumire pentru castigarea cererii si pentru facerea de bine a lui Dumnezeu " ce se gaseste in Liturghier. Fie ca alege primul gen de slujba, fie ca recurge la al dolilea, din Liturghier, care este mai scurta, preotul trebuie sa adapteze continutul slujbei la acest moment festiv, pentru a marca evenimentul sarbatorit. Cu aceasta ocazie se binecuvinteaza inelele (de argint, de aur sau platina) si se pun in degetele inelare ale sotilor, rostindu-se formula: "Se binecuvanteaza robul lui Dumnezeu (X) cu roaba lui Dumnezeu (Y)...", se poate citi rugaciunea de la logodna, se face otpustul de la randuiala Cununiei si se adauga eventual un Polihroniu.

6. Si in ritul sfintelor ierurgii exista cateva practici locale si regionale dezvoltate sub impulsul cerintelor si nevoilor religioase ale credinciosilor din anumite zone ale tarii cu un specific de viata spirituala deosebit. Dintre aceste practici amintim: savarsirea slujbei Agheasrnei Mari la malul apei, potrivit obiceiului traditional al locului si aruncarea crucii de gheata in apa, stropirea crucis cu vin sau cu agheasma a trupului mortului si a sicriului asa cum se practica in unele locuri in nordul Moldovei si in Ardeal, pentru a aminti imbalsamarea mortilor de odinioara, si intrebuintarea pomului impodobit cu fructe si a colacului in loc de coliva la slujba inmormantarii, obicei raspandit in Ardeal si Bucovina, pentru ca painea si coliva sunt simboluri ale trupului si sufletului celui raposat, iar pomul infrumusetat cu roade ne aminteste de poniul cunostintei binelui si a raului, din care, gustand protoparintii nostri, au facut posibila patrunderea mortii in imperiul vietii umane. Acest pom mai inchipuie si indestularea celui adormit de fericirea vietii vesnice, dupa cum dulciurile si ingredientele care intra in compozitia colivei reprezinta in mod simbolic dulceata vietii de vecii pe care nadajduim ca a dobandit-o mortul.

Tot legat de ritul inmormantarii, mai exista si practica de a se citi mai multe Evanghelii la slujba stalpilor si obiceiul sporadic, incetatenit astazi in multe parti ale Bisericii noastre, de a se dezgropa osemintele mortilor la sapte ani dupa trecerea la cele vesnice, cand i se oficiaza slujba panihidei sau a parastasului. Gustarea membrilor familiei si a rudelor din paharul cu vin si din coliva de grau, obicei indatinat in multe zone ale tarii, inchipuie comuniunea noastra vesnica cu cel raposat.

7. Tot legat de contextul ierurgiilor mai sunt si situatii si imprejurari cand credinciosii solicita binecuvantarea unor obiecte de uz obstesc, cum ar fi de pilda sfintirea autoturismelor pentru a fi ferite de primejdii pe parcursul calatoriilor. In Molitfelnic nu se gasesc rugaciuni si randuieli consacrate pentru asemenea situatii si, in astfel de cazuri, preotii oficianti sunt nevoiti sa improvizeze sau sa adapteze ad-hoc pe cele existente care se potrivesc starii de fapt in care sunt nevoiti sa-i deserveasca pe credinciosi. In astfel de momente, este bine ca preotul sa citeasca din Molitfelnie rugaciunea binecuvantarii corabiei si rugaciunea speciala pentru cei ce calatoresc precedate de inceputul obisnuit (binecuvantarea mica, rugaciunile incepatoare si troparul sfantului din ziua respectiva), iar dupa citirea acestor doua rugaciuni sa rosteasca din Liturghier ectenia intreita pentru cei ce calatoresc. Tot la acest capitol in Liturghier, se mai afla si ectenia mare pentru cei ce calatoresc, pe care o poate rosti indata dupa inceputul obisnuit, urmand ca ectenia intreita sa o rosteasca dupa a doua rugaciune randuita sa se citeasca pentru ocrotirea si apararea calatorilor. Acest serviciu religios se incheie in mod normal cu otpustul mic, care, in partea lui introductiva, ar putea incepe cu formula: "Cel ce cu Luca si cu Cleopa impreuna a calatorit si intoarcerea lor pasnica o a facut, Hristos, Adevaratul Dumnezeul nostru...".

Dupa otpust urmeaza actul propriu zis al sfintirii care se savarseste prin stropirea autoturismului de trei ori cu aghiasma si rostirea formulei sacramentale tipica: "Se sfinteste masina aceasta cu harul Prea Sfantului Duh, prin stropirea cu aceasta apa sfintita, in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh".

Aceste compilatii, adaptari si prelucrari trebuie sa respecte spiritul adevaratei traditii liturgice a Bisericii noastre Ortodoxe..

Diferentele de cult mentionate in aceasta lucrare nu sunt atat de mari incat sa desfigureze unitatea ritului liturgic comun. Ele nu denatureaza uniformitatea si fizionomia cultului divin public ortodox si nici manifestarile vietii religioase adevarate ale credinciosilor, cu exceptia practicilor rituale superstitioase si magice care trebuie eliminate cu desavarsire atat din cult Cat si din viata de toate zilele, pentru ca ele reprezinta o primejdie reala atat pentru caracterul si unitatea cultului cat si pentru fiinta insasi a Ortodoxiei.

In sanul Bisericii noastre Ortodoxe Romane, ca si in aria si spatiul larg al Ortodoxiei rasaritene, unitatea liturgica este aproape perfecta. Minusculele forme externe si amanuntele secundare, nesemnificative si neesentiale ale cultului, care variaza si predomina in anumite locuri, nu afecteaza unitatea si autenticitatea credintei ortodoxe si caracterul divin si unitar al cultului. Aceste mici diferente nu au constituit inovatii daunatoare, ci fenomene legate mai mult de evolutia fireasca si normala a cultului si impuse de nevoia de adaptare a acestui cult la conditiile de timp, de loc si de imprejurari. Unele au aparut si din necesitatea stringenta de a raspunde la solicitarile credinciosilor, care, in anumite situatii cer preotului sa li se citeasca acatiste, dezlegari si alte rugaciuni folositoare cum ar fi: Moliftele cele Mari ale Sfantului Vasile cel Mare si ale Sfantului Ioan Gura de Aur, rugaciunile de alungare a duhurilor necurate si chiar exorcismele de la Botez. Pagubitoare si daunatoare pentru fiinta si omogenitatea formelor si randuielilor de cult sunt inovatiile, devierile de la regula tipiconala. Acestea nu pot sa aduca ceva nou, mai bun sau superior fata de acest inepuizabil tezaur de doctrina, pietate si simtire crestina, experimentat, verificat si consfintit de intreaga Biserica, ci dimpotriva, contribuie la dezmembrarea si desfigurarea lui. Identitatea perfecta a actelor si formelor de cult este expresia fidelaa unitatii de credinta, a vietii de comuniune si a simtirii religioase care leaga pe fiii duhovnicesti ai aceleiasi Biserici. Aceasta uniformitate liturgica nu se prezinta in mod absolut aceeasi la nivelul tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale, decat in linii generale si esentiale. Speram ca viitorul sinod panortodox sa reglementeze aceasta problema capitala, adaptand reguli fixe si uniforme si alcatuind formule si randuieli de rugaciune identice pentru toate Bisericile Ortodoxe surori, pentru a se pastra nestingherita unitatea si comuniunea spirituala de cult si de credinta intre toate popoarele ortodoxe, ca toti "cu o gura si cu o inima sa slavim preacinstitul si de mare cuviinta numele Sfintei Treimi, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor".

Arhim. lect. dr. Vasile Miron

Pe aceeaşi temă

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 8618

Voteaza:

Particularitati liturgice si devieri cultice legate de administrarea Sfintelor Taine si ierurgii 5.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • APETREI EMANUELPostat la 2013-03-27 02:42

    CARE ESTE TITLUL CARTII?

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE