Ritualul Impartasirii in riturile liturgice orientale

Ritualul Impartasirii in riturile liturgice orientale Mareste imaginea.


Ritualul Impartasirii in riturile liturgice orientale

 

Sfanta Euharistie este taina in care, sub chipul painii si al vinului, se impartaseste credinciosilor insusi Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor si spre viata de veci;  este prelungirea jertfei reale de pe Golgota, adusa de Mantuitorul pentru mantuirea lumii si reprodusa sacramental de catre Biserica, prin slujitorii ei.

 

Sfanta Euharistie a fost instituita de Mantuitorul la Cina cea de Taina, iar Sfintii Apostoli au savarsit-o in cadrul adunarilor de rugaciune, cand se oficia frangerea painii si cand credinciosii se impartaseau cu Sfantul Trup si Sfantul Sange al Domnului nostru Iisus Hristos (Fapte II, 42).

 

In cartile Noului Testament si, mai tarziu, in scrierile patristice, intalnim Sfanta Euharistie, mentionata sub diferite denumiri, cum ar fi: Cina Domnului (I Cor. X, 21 si XI, 20 : Tertulian, Ad. uxorem. III, 4), fractio panis (Fapte II, 42, 46 si XX, 7), binecuvantare sau paharul binecuvantarii (I Cor, X, 6), paharul Domnului (I Cor. XI, 26-27), ofranda, euharistie sau multumire, jertfa sau rascumparare.

 

Ritualul impartasirii in primele patru secole crestine

 

1. Ritualul impartasirii Sfintilor Apostoli la Cina cea de Taina (Prima Liturghie crestina savarsita de Mantuitorul).

Din lectura Sfintei Evanghelii observam ca Mantuitorul n-a neglijat indatoririle cu privire la cult. El a participat impreuna cu ucenicii la actele de cult mozaic, atat la templu "(Matei IV, 23, IX, 35; Marcu I, 21, 'IM, 1 ; Luca IV, 15, 44, VI, 6; I Ioan VII, 59), cat si in sinagogile din provincii:(Matei XXVI, 55; Ioan VIII, 20; Luca XIX, 16). El recomanda rugaciunea individuala {Matei VI, ;6) si pe cea publica (Matei VUM, ,19-20) si da chiar un model de rugaciune (Matei VI, 5-7), fapt pentru care nu ne indoim ca Cina cea de Taina, pe care a celebrat-o impreuna cu Sfintii Apostoli, s-a desfasurat dupa un anumit ritual traditional, cunoscut si practicat la evreii din vremea aceea.

 

Lipsa unor marturii despre acest lucru face ca parerile liturgistilor sa fie impartite, unii afirmand ca Cina s-a desfasurat in cadrul ritualului Pastelui iudaic, ceea ce ne permite sa credem ca Mantuitorul a observat in mare parte randuielile ceremoniilor pascale; altii, respingand ipoteza, plaseaza momentul Cinei intr-un cadru aparte, fara nici o legatura cu ritualul pascal.

 

Din Sfintele Evanghelii reiese clar ca Cina cea de Taina, in cadrul careia s-a instituit Sfanta Euharistie, a fost sau o serbare anticipata a Pastelui iudaic, din acel an (Matei XXVI, 7; Marcu XIV, 12; Luca XXJiI, 8, ll, 13, 15), cum sustin si o parte dintre exegetii crestini, ca depilda Origen, Sfantul Ioan Gura de Aur s.a., sau o masa pregatita de Mantuitorul in mod special, careia i-a dat un caracter deosebit, prin instituirea Sfintei Euharistii.

 

Liturgistii ortodocsi contemporani sustin ca nu se poate tagadui orice relatie a Cinei cu Pastile iudaic, care se serba in seara zilei de 14 Nisan. Ceremoniile mesei pascale erau consemnate in Legea si Traditia mozaica si se desfasurau in felul urmator : Dupa ce se intorceau de la templu, membrii familiei se asezau la masa, pe care erau asezate doua paini, mielul pascal, un vas cu vin si unul cu otet, mai multe pahare si ierburi amare. Seful familiei lua una din paini, o binecuvanta, o frangea si gusta primul din ea, apoi impartea si celorlalti. Ridica paharul sau, il umplea cu vin amestecat cu putina apa, il binecuvanta, gusta primul din el si-l transmitea si celorlalti, care sorbeau din el, pe rand. Urma masa propriu-zisa, in timpul careia se beau patru randuri de pahare rituale. La al patrulea rand de pahare se aducea sefului familiei un pahar cu vin, acesta il binecuvanta zicand "Sa multumim Domnului nostru...", iar cei de fata raspundeau : "Binecuvantat fie numele Domnului, acum si totdeauna...". Seful familiei rostea rugaciunea de multumire si cantau cu totii psalmii CXIII, CXVIII, CXXXV-CXXXVJ numiti Hallel sau de lauda, cand incepea sa se intunece, se aducea o lampa asupra careia se rostea binecuvantarea luminii ".

 

Dupa opinia liturgistilor ortodocsi, si Mantuitorul s-ar fi conformat in seara Cinei, unui astfel de ritual. Dupa rugaciunea de multumire de la sfarsitul mesei pascale, s-a pregatit al patrulea pahar, Mantuitorul a spalat picioarele ucenicilor (Ioan XIII, 4), s-a asezat din nou la masa, a cantat impreuna cu ucenicii a doua parte a imnului Hallel (Psalmii CXIV-CXVII), a rostit o rugaciune de multumire si au continuat cu totii cantarea Marelui Hallel (Psalmul CXXXV). Ajungand la versetul 25 ("cel ce da hrana la tot trupul"), Mantuitorul s-a oprit, a luat una din cele doua paini si a binecuvantat-o cu binecuvantarea traditionala, la care a adaugat propriile Sale cuvinte: "Acesta este Trupul Meu..." (Matei XXVI, 26; Marcu XIV, 16; Luca XXII, 19 ; I Cor. XI. 24), a frant-o, a gustat primul din ea si a dat si ucenicilor. A ridicat apoi paharul cu vin, l-a binecuvantat, adaugand la binecuvantarea cea veche, cuvintele "Acesta este Sangele Meu". Formula "beti dintru acesta toti" marcheaza inceputul liturghiei crestine, prin anuntarea  Pastelui  celui  nou ".

 

Daca acceptam existenta unei asemanari intre Cina Euharistica si ritualul Pastilor iudaice, nu putem insa trece cu vederea marea deosebire, care le distanteaza, atat ca timp cat si ca forma. Marea deosebire consta in aceea ca, la masa pascala se consuma azima, pe cand la Cina Euharistica, Domnul a folosit painea dospita. Teologii romano-catolici plaseaza momentul Cinei in cadrul serbarii Pastelui iudaic, pentru a fundamenta practica Bisericii Romano-Catolice, care a inlocuit painea dospita de la Sfantul Euharistie, cu azima.

 

Dupa Evangheliile sinoptice reiese insa clar ca Mantuitorul n-a folosit azima, ci painea dospita, deoarece Cina are loc in seara zilei de joi 13 Nisan, cand, dupa calendarul iudaic, se incepea ziua de 14 Nisan. Prinderea, judecarea, rastignirea si ingroparea Domnului s-au petrecut in ajunul Pastelui iudaic, adica in noaptea si in ziua de 14 Nisan, adica prima zi de Pasti. In consecinta,  Sfanta  Euharistie s-a savarsit cu paine dospita  si nu  cu  azima.

 

Biserica Romano-Catolica, administreaza Sfanta Euhartistie laicilor numai sub forma painii. Dar, deoarece insusi Mantuitorul a impartasit pe Sfintii Apostoli sub ambele forme - cu paine si vin -, aceasta practica a fost pastrata de Biserica Ortodoxa asa cum i-a fost transmisa prin Sfanta Traditie.

 

2. Ritualul impartasirii in vremea Sfintilor Apostoli.

Din cele relatate de Sfantul Evanghelist Luca (XXIV, 53); (Fapte I, 12-14, II, 1), aflam ca ucenicii Domnului isi petreceau timpul in rugaciune, asteptand pogorarea Sfantului Duh, Cincizecimea ramanand hotaratoare pentru intrarea in functiune a puterii preotesti a Apostolilor si pentru inceputul cultului crestin.      

 

Primele date despre oficierea liturghiei in cadrul unui cult cu fiinta aparte si cu specific crestin, le aflam din Faptele Sfintilor Apostoli (II, 42-47), cand primii crestini din Ierusalim duceau o viata de obste, mergeau la templu (Fapte III, 1 ; XXII, 17) si frangeau painea prin case, aceasta din urma fiind caracteristica noului cult (Fapte III, 11-12; XVIII, 21 ; XX;  16) .

Suntem siguri ca perioada de formare a randuielii liturghiei a inceput inca din vremea Sfintilor Apostoli, deoarece Sfantul Pavel, in numeroasele Sale epistole mentioneaza lecturile biblice (I Tim. V, 17; I Tesal. V, 27; Colos. IV, 16), predica doctrinara (I Tim. V, 7 ; I Cor. XIV, 26 ; Fapte XX, 7), psalmii  (I Cor. XIV, 26), cantarea imnelor (Efes. V, 29 ; Colos. III, 16), rugaciunea (Fapte II, 42 ; I Tim. II, 11-12), sarutarea pacii (Rom. XVI, 16; I Cor. XVI, 20; I Tesal. V, 26), toate acestea constituind elementele componente ale liturghiei apostolice.

 

Scrierile Noului Testament nu ne-au pastrat nimic in legatura cu ritualul impartasirii din liturghia apostolica, dar nimic nu ne impiedica sa credem ca apostolii practicau aceeasi randuiala, pe care o urmase si Mantuitorul in seara Cinei. Daca nu avem o descriere randuielii liturghiei apostolice, nu inseamna ca ea nu exista, deoarece Sfantul Pavel spunea corintenilor, ca atunci cand va sosi la ei, va randui si alte lucruri cu privire la randuiala Sfintei Euharistii (1 Cor. XI, 34). Ceea ce stim este faptul ca Sfanta Euharistie se celebra in cadrul meselor fratesti (agapele), cu care se prelungeau adunarile de rugaciune si care se terminau intotdeauna, cu frangerea painii si impartasirea tuturor participantilor (Fapte II, 42). In asemenea ocazii se proceda astfel : Masa era precedata de o lectura biblica (obisnuiau sa citeasca din Evanghelii, Epistole sau Faptele Apostolilor), se aducea paine si vin, se rosteau rugaciuni de lauda si multumire (I Cor. XIV, .16), pentru harul mantuirii, se rugau pentru diferite categorii de credinciosi (II Tim. II, 1), se facea amintire de patimile, moartea si invierea Mantuitorului, se binecuvanta si se frangea painea, sfarsindu-se cu impartasirea credinciosilor.

 

3. Ritualul impartasirii dupa Randuielile apostolice si scrierile Sfintilor Parinti (secolele al II-lea-al IV-lea.

Din secolul al II-lea, intalnim tot mai multe mentiuni, cu privire la existenta unei randuieli a impartasirii, consemnate in scrierile bisericesti din aceasta perioada. Sumare si sporadice, ele prezinta o importanta deosebita pentru reconstituirea unui ritual al impartasirii din cadrul liturghiei primelor veacuri crestine. Daca nu intalnim o randuiala integrala a impartasirii, avem totusi certitudinea ca ea exista deoarece Sfantul Policarp, episcopul Smirnei, coliturghiseste la Roma cu Papa Anicet, ceea ce denota existenta unei randuieli comune a liturghiei.

 

Explicarea lipsei unei randuieli sau a unor izvoare mai ample pentru istoria liturghiei din primele secole crestine, o aflam de la Sfantul Atanasie cel Mare, care o pune pe seama disciplinei arcane, care interzicea celor neinitiati sa participe la Sfanta liturghie si in general la nici o taina, de tema ca paganii sa nu rada de ele sau sa se produca indoiala in randui candidatilor neinitiati (catehumenii).

 

Prima scriere patristica din secolul al II-lea, in care intalnim o scurta descriere a ritualului impartasirii, din cadrul liturghiei baptismale, - prima de acest fel -, este Apologia I-a a Sfantului Justin Martirul, (c. LXV, 3 s.u. si LXVII). Descrierea Sfantului Justin este pe cat de sumara, pe atat de pretioasa. El se rezuma doar la cateva momente principale din partea a doua  a liturghiei, numita "a credinciosilor". Se aducea protosului paine si vin amestecat cu apa si acesta rostea asupra lor rugaciuni de multumire, la care poporul raspundea cu formula Amin (c. LXVII, 5). Se facea amintirea patimilor Domnului si se rosteau cuvintele de instituire a Sfintei Euharistii  (c.   LXVI,   2-3;   Cf.   Dialogul  cu  iudeul  Triton,   c.  XLI  si   OXVII).   Urma ritualul impartasirii. Diaconii impartaseau pe credinciosi si tot ei duceau Sfintele Taine si celor ce nu participau la liturghie (c. LXV, 5 si LXVilI, 5).

 

In Traditia Apostolica atribuita lui Ipolit, episcopul Romei (cea. 231-235), gasim de asemenea o randuiala a impartasirii, expusa insa ceva mai pe larg. Duminica, ziua cand se savarsea Sfanta Liturghie, episcopul sau preotul era ajutat la oficierea frangerii painii de catre diaconi, care aduceau tava cu painea destinata sfintirii, prin binecuvantarea episcopului sau a preotului. Dupa ce painea era sfintita, episcopul sau preotul liturghisitor o impartea cu mana, dand tuturor credinciosilor care veneau sa se impartaseasca (cap. XXII). Dupa ce se impartaseau cu Sfantul Trup, credinciosii se apropiau sa primeasca si Sfantul Sange, avand grija ca nu cumva sa cada  ceva   pe   jos  (cap.  XXXVM),   sau  sa  se  verse  ceva  din  potir  (cap.  XXXVIII).

 

O descriere mai completa a ritualului impartasirii, in cadrul liturghiei baptismale, o intalnim mai tarziu, in Catehezele mistagogice, ale Sfantului Chiril al Ierusalimului si in cele ale lui Teodor de Mopsuestia, insa izvoarele cele mai pretioase raman Constitutiile Apostolice si Testamentum Domini.

 

In forma actuala, aceste doua scrieri provin din secolul al IV-lea, dar contin materiale anterioare. Randuiala cea mai dezvoltata a impartasirii o gasim in cartea a opta din Constitutiile Apostolice (c. XIII-XV).

 

Dupa ce episcopul sau preotul liturghisitor rostea marea rugaciune euharistica, diaconul rostea cu glas tare: ";Sa luam aminte", iar episcopul completa formula "Sfintele Sfintilor". Credinciosii intonau imnul "Unul Sfant, Unul Domn, Iisus Hristos, intru slava lui Dumnezeu" (Luca II, 14), si pe pamant pace, intre oameni buna voire (Matei XXI, 9), Osana fiul lui David, binecuvantat cel ce vine in numele Domnului (Psalmul CXVII, 27), Dumnezeu este Domnul si s-a aratat noua, Osana intru cele de sus (Matei XXI, 9). Teodor de Mopsuestia mentioneaza si adaosul "Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, in vecii vecilor, Amin. In acest timp, in altar se oficia frangerea Sfantului Agnet, urmata indata de ritualul impartasirii, care se facea intr-o anumita ordine.

 

Mai intai se impartasea episcopul sau preotul liturghisitor, care impartasea si pe ceilalti preoti si slujitori ai altarului (clerul inferior) care erau de fata in timp ce primeau Sfantul Trup, direct din mana episcopului, ii sarutau mana acestuia. Dupa ce se impartaseau cu Sfantul Trup, se apropiau in ordine de Sfantul potir, pe care-l oferea un diacon slujitor sau un preot si sorbeau de trei ori din Sfantul Sange. La fel se impartaseau si cei ce faceau parte din categoria clerului inferior, inclusiv diaconitele,  fecioarele,  vaduvele  si  copii,   care,   dupa  cum  stim,   aveau  o  situatie   speciala in Biserica primelor veacuri crestine.

 

Dupa ce se impartaseau clericii, venea randul credinciosilor, care se apropiau de altar intr-o anumita ordine, mai intai barbatii, apoi femeile. Credinciosii se apropiau cu mainile intinse inainte, cu palma mainii drepte avand degetele stranse si indoite in sus (asemeni unui caus) sustinuta de cea stanga. Slujitorul punea Sfantul Trup direct in palma credinciosului, in timp ce rostea formula "Trupul lui Hristos" iar cel ce primea, raspundea Amin, saruta Sfantul Trup, isi atingea cu el ochii si fruntea, apoi se impartasea. Femeile primeau Sfantul Trup in palma dreapta, care era acoperita cu un giulgiu alb, in care luau Sfanta Taina si acasa, pentru a se impartasi in cursul saptamanii. La strana se canta imnul "Gustati si vedeti ca bun este Domnul" (Psalmul XXXIII, 8).

 

Dupa ce se impartaseau sub forma painii, diaconul oferea credinciosilor potirul cu Sfantul Sange, insotind aceasta actiune cu formula "Sangele lui Hristos, paharul vietii", formula, la care, dupa Traditia lui Ipolit, se facea adaosul "in Dumnezeu Tatal, atotputernicul". Credinciosii sorbeau de cate trei ori, direct din potir, fara intermediul altui recipient, cum ar fi lingurita folosita azi in unele Biserici de rit rasaritean, avand grija sa nu cada ceva pe jos; raspundeau Amin, duceau palma dreapta la buze, la ochi, la frunte si la celelalte simturi, pentru a le sfinti, obicei pastrat pana astazi, in randuiala Bisericii nestoriene. Dupa ce se impartaseau toti, diaconul ducea ceea ce a mai ramas din Sfintele Taine in pastoforiu, episcopul rostea rugaciunea de multumire si se facea concedierea  credinciosilor.

 

 

4. Formarea riturilor liturgice. 

Din secolul al V-lea, in Imperiul bizantin, exista deja o impartire pe provincii liturgice, - Orient si Occident - fiecare din: ele avand limba sa liturgica, greaca pentru Biserica din Rasarit si latina pentru Biserica din Apus.

 

Evenimentele care s-au succedat in istoria Bisericii au produs o ruptura in unitatea liturgica a crestinismului din Orient, fapt care a dat nastere mai multor familii liturgice, prin despartirea Bisericilor orientale si separarea lor de trunchiul Biserici Ecumenice. Ereziile hristologice incepusera sa tulbure viata Imperiului inca din secolul al IV-lea, jucand un mare rol in viata Bizantului, iar in urma hotararilor Sinodului al IV-lea ecumenic de la Calcedon (451), au facut ca vechile tari ale Orientului, Egiptul, Siria, Palestina, Armenia si Mesopotamia, sa se separe de Bizant. La momentul despartirii, Bisericile orientale, apartineau, din punct de vedere cultic, la doua rituri liturgice surse, care incepusera sa se formeze in Rasarit si anume : cel sirian (antiohian) si cel egiptean (alexandrin). Ritului sirian, cu origine apostolica de-la Sfantul Iacob cel Mic, ii apartin Bisericile separate de patriarhatul Ierusalimului si al Antiohiei, adica Biserica Armeana si Bisericile de limba siriaca, iar ritului alexandrin, cu originea de la Sfantul Marcu, ii apartin Bsericile Orientale din vechiul Egipt si din Etiopia.

 

La inceput, deosebirea intre cele doua rituri liturgice nu consta in variantele de ritual, tipic sau texte liturgice, ci mai mult in idiomele folosite in cadrul oficierii; serviciilor divine- (armeana, siriaca, araba, copta sau vechea limba egipteana si limba; etiopiana sau abisiniana).

 

Lipsa unei legaturi continue intre aceste Biserici, a dus la accentuarea deosebirilor, dand nastere la asa-zisele liturghii derivate, care se deosebesc atat de cele din cultul ortodox cat si intre ele. Luand drept criteriu liturghia aflata in uzul fiecarui rit, care a ramas pana azi temelia, centrul si inima cultului crestin, liturgistii contemporani reduc riturile principale, din Rasarit, la patru si anume: 1. Ritul bizantin, propriu Bisericii Ortodoxe de Rasarit; 2. Ritul armean propriu Bisericii Armene; 3. Ritul sirian, cu subdiviziunile lui si anume a) Ritul sirienilor monofiziti sau iacobiti, din patriarhatele Ierusalimului si Antiohiei, b) Ritul sirienilor rasariteni sau nestorieni, numit si ritul haldeian sau persan, pastrat la nestorienii de origine persana din Irak, Kurdistan si Malabar (coasta sud-vestica a Indiei), c) Ritul maronit, folosit de maronitii (sirieni) din Liban si 4. Ritul copt, propriu Bisericilor Orientale din Egipt si Etiopia.

 

Ritualul impartasirii in riturile liturgice rasaritene

 

Ritul bizantin, propriu Bisericii Ortodoxe. - In liturghia bizantina, ritualul impartasirii n-a suferit nici o schimbare in ce priveste ordinea si forma de administrare a Sfintei Impartasanii, ramanand in partile esentiale, esemenea celui descris in scrierile sfintilor Parinti si Traditia Apostolica. Pentru pregatirea Sfintelor Daruri, Biserica Ortodoxa a pastrat cele doua materii de la inceput : painea dospita si vinul amestecat cu putina apa.

 

Dupa sfintire, inainte de inceperea ritualului impartasirii, Sfintele Daruri sunt supuse unei serii de actiuni manuale, oficiate dupa un anumit ritual, pe care le vom intalni, cu mici deosebiri, si in celelalte rituri liturgice orientale. Dupa ce a sfarsit de citit rugaciunea pregatitoare pentru impartasire, preotul ridica Sfantul Agnet si face cu el semnul crucii deasupra discului, zicand cu glas tare "Sa luam aminte, Sfintele Sfintilor". Corul intoneaza imnul "Unul Sfant... iar preotul procedeaza la frangerea Sfantului Agnet. In timp ce rosteste formula "se sfarama si se imparte..." ", frange painea sfintita, in patru parti, pe care le aseaza pe disc in forma de cruce, particica cu inscriptia IS punand-o in partea de sus, cea cu HR in partea de jos, NI, in partea stinga si KA in partea dreapta. Ia apoi particica IS, face cu ea semnul, crucii deasupra potirului, zicand "Plinirea paharului credintei Sfantului Duh, amin" si o pune in sfantul potir. Binecuvanteaza apa calda (caldura) si o toarna in potir, insotind aceasta actiune cu formula  "Caldura credintei  plina  de Duhul Sfant,  amin"..

 

Urmeaza ritualul impartasirii. Se impartasesc mai intai clericii, apoi credinciosii. Clerici se impartasesc cu particica HS, iar credinciosii cu particelele NI si KA. Preotul ofera Sfantul Trup, mai intai diaconului slujitor, care-L primeste in palma mainii drepte pusa peste cea stanga, ia si el o particica si dupa ce au rostit fiecare rugaciunea pentru primirea Sfintei impartasanii, consuma Sfantul Trup, zicand.: "Ma impartasesc eu robul lui Dumnezeu (N.) cu cinstitul si Sfantul Trup"... etc. Sfarsind, preotul ia cu ambele maini potirul rostind formula "Ma impartasesc eu, robul lui Dumnezeu (N.), cu cinstitul si Sfantul Sange"... etc, soarbe de trei ori, apoi ofera si diaconului, zicand : "Se impartaseste robul lui Dumnezeu...". Dupa ce s-au impartasit clericii, diaconul pune celelalte particele in sfantul potir, pe care il ia cu amandoua mainile si iese in fata sfintelor usi, anuntand momentul impartasirii credinciosilor : "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati". Corul, canta "Bine este cuvantat, cel ce vine intru numele Domnului..." (Psalmul CXIVI1, 25-27). Diaconul se intoarce si aseaza potirul pe Sfanta (Masa, de unde-l ia preotul si vine in fata sfintelor usi, unde rosteste rugaciunea dinainte de impartasire: "Cred, Doamne, si marturisesc..." etc. Credinciosii se apropie de sfantul potir cu multa evlavie, intai barbatii, apoi femeile. Preotul ia, cu ajutorul linguritei, o particica din Sfantul Trup, imbibata cu Sfantul Sange, rosteste formula : "Se impartaseste robul lui  Dumnezeu... (N),   spre  iertarea  pacatelor  si  spre  viata  de  veci,   amin" si  o  da credinciosului direct in gura, care o consuma pe loc. Dupa ce s-au impartasit toti, se rostesc rugaciunile de multumire pentru Sfanta impartasanie si se continua Sfanta Liturghie.

 

Rituri proprii Bisericilor Vechi Orinetale.

 

a) Ritul armean. Dintre toate riturile Bisericilor Orientale, ritul Bisericii Armene prezinta cele mai multe afinitati cu ritul bizantin, desi a suferit si oarecare influenta catolica, in unele puncte neesentiale, ca de ex., intrebuintarea azimei ca materie a jartfei euharistice, in loc de paine dospita. De asemenea Biserica Armeana a inlaturat cu totul intrebuintarea apei de la pregatirea Sfintei Euharistii.

 

Dupa sarutarea frateasca, preotul se inclina catre ceilalti clerici si citeste marea rugaciune euharistica sau a Sfintei Jertfe, care este compusa dupa modelul tuturor anaforelor din liturghiile crestine, incepand cu rugaciunea euharistica, rugaciunea teologica si cea hristologioa, intre care se intercaleaza trisaghionul biblic. Preotul rosteste cu glas tare cuvintele de instituire a Sfintei Euharistii si citeste in taina epicleza, cu intreita formula de sfintire ca si in ritul bizantin: o data pentru paine, o data pentru vin si la urma pentru amandoua in timp ce toti clericii si credinciosii stau in genunchi. Sfarsind de citit partea intai din Epicleza (pentru sfintirea painii), preotul ridica Sfantul Agnet si rosteste cu glas tare "intru sfintirea sfintilor" si continua cu partea a doua a Epiciezei (pentru sfintirea vinului). La sfarsit ridica sfantul potir, zicand : "Binecuvantare si marire Tatalui si Fiului si Sfantului Duh" si continua cu partea a treia a Epiclezei (pentru sfintirea ambelor elemente). (La sfarsitul rugaciunii, saruta Sfanta Masa, ia Sfantul Trup si il inmoaie in Sfantul Sange, rostind in taina o rugaciune. Ridica potirul in vazul credinciosilor, face cu el semnul crucii si zice "Sa ne impartasim cu sfintenie din Trupul Sfant... etc", se intoarce cu fata spre popor si continua : "El este viata, nadejdea, invierea, lasarea si iertarea...", binecuvinteaza pe credinciosi, cu potirul, se intoarce cu fata spre altar si se trage perdeaua cea mica. In timp ce corul intoneaza un imn, preotul se roaga, ia Sfantul Trup, il saruta si-l frange in patru parti, pe care le pune pe disc. Rosteste o rugaciune de iertare, ia o particica, o inmoaie in Sfantul Sange si se impartaseste, mai intai el, apoi diaconul. Dupa ce s-au impartasit clericii, se deschide dvera si se procedeaza la impartasirea credinciosilor. Desi Biserica Armeana a suferit o anumita influenta din partea Bisericii Catolice, totusi ritualul impartasirii a ramas acelasi, ca si in ritul bizantin, credinciosii impartasindu-se sub ambele forme - cu Sfantul Trup si cu Sfantul Sange. Preotul ia cu mana cate o particica de pe disc, o inmoaie in Sfantul Sange din potirul pe care-l tine diaconul slujitor si o pune in gura credinciosului. Dupa ce toti credinciosii au fost impartasiti, preotul ii binecuvinteaza cu binecuvantarea "Mantuieste Doamne poporul tau si binecuvinteaza mostenirea Ta", se rostesc rugaciuni de multumire, se intoneaza imne si cantari la fel ca in ritul bizantin. In acest timp preotul face potrivirea Sfintelor Taine si se intoarce in mijlocul bisericii, unde continua liturghia, cu rugaciunea amvonului   etc.

 

b) Ritul sirienilor (iacobiti). - Liturghia aflata in uzul sirienilor monofiziti este liturghia de  origine  apostolica,  a Sfantului Iacob,  provenita  de  la Ierusalim,  in  versiune siriaca, pastrata si dezvoltata in patriarhatul Antiohiei. In cadrul acestei liturghii se intrebuinteaza o mare multime de anafore vechi, atribuite la diversi autori.

 

Pentru pregatirea Sfintelor Daruri, sirienii monofiziti folosesc paine dospita careia   ii   adauga  putina  sare   si  putin  untdelemn,   aduse   de credinciosi   la   biserica. Indata dupa citirea celor doua rugaciuni penitentiale si pregatitoare pentru primirea Sfintei impartasanii, care se pun dupa epicleza, preotul saluta pe credinciosi si procedeaza la frangerea Sfantului Trup, dupa un ceremonial care cauta sa simbolizeze cat mai mult patimile si invierea Mantuitorului. Dupa ritul sirian vechi, atunci cand preotul frange Sfantul Trup, rosteste formula "Frangem painea cea cereasca".

 

Iesuyab al III-lea de Adiabene, scria pe la 944, ca preotul ia ostia cu mana dreapta, asezata peste cea stanga o saruta, o apropie de ochi, isi ridica privirea spre cer, zicand "Te laud pe tine Doamne..." si in timp ce rosteste "Te marturisesc pe Tine Doamne", o frange mai intai in doua, simbolizand, prin aceasta, moartea Mantuitorului (despartirea sufletului de trup); apoi le reuneste, simbolizand invierea si slava Domnului dupa inviere. Ia apoi o particica, o inmoaie in Sfantul Sange si insemneaza, de sase ori in forma de cruce, jumatatea ostiei ramasa pe disc, in timp ce rosteste "Sa fie semnate..." si o pune in potir. Preotul rosteste o rugaciune cu caracter dogmatic, cu privire la efectele Sfintei Euharistii, face inaltarea Sfantului Trup si a Sfantului Sange, in vazul  credinciosilor, care canta "Unul Sfant"... .

 

Urmeaza imediat momentul impartasirii, care se face la fel ca in ritul bizantin, cu mici deosebiri. Se impartasesc mai intai clericii, apoi credinciosii. Preotul slujitor ia cu ajutorul linguritei, o particica din Sfantul Trup, care se afla deja pusa in sfantul potir, se impartaseste, apoi soarbe putin din Sfantul Sange direct din potir. Dupa ce s-a impartasit, procedeaza la Impartasirea celorlalti clerici, dandu-le Sfanta Taina tot cu ajutorul linguritei (la fel cum se obisnuieste in ritul ortodox, la impartasirea credinciosilor), in timp ce corul canta imnul "Ca un tata care are grija de copiii lui... Aliluia. Credinciosii primesc Sfanta Taina sub forma Trupului si a Sangelui, pe care preotul le-o administreaza direct cu mana, fara a se folosi de lingurita. Preotul ia cu mana  cate  o particica  din Sfantul Trup, o inmoaie in Sfantul  Sange (la  fel  ca

in  ritul  ortodox)   si   o  pune  pe  buzele  credinciosilor,   in   timp   ce   corul intoneaza imnul Sfintelor Taine ("Hau dnurone").

 

Dupa ce i-a impartasit pe toti, preotul face potrivirea Sfintelor Taine, bea putina apa, isi spala mainile si rosteste o rugaciune de multumire si una de luare de ramas bun de la Sfanta Masa ".

 

c)  Ritul maronitilor din Liban. - Maronitii (sirienii monoteliti) din Liban (Muntele Alb), au avut la inceput acelasi  rit ca si  sirienii iacobiti,  dar  dupa  despartirea lor de acestia, prin adoptarea monotelismului (secolul al VII-lea)  si unirea cu Roma (secolul al XVI-lea),  si-au faurit propriul lor cult,  ceea ce  a determinat o puternica influenta de romanizare a ritului liturgic.

 

Liturghia existenta in ritul maronit este o varianta a liturghiei siriene a Sfantului Iacob, care, dupa unirea cu Roma, a suferit unele modificari, devenind foarte asemanatoare cu liturghia dominicanilor. La oficierea Sfintei Liturghii, maronitii folosesc azima in loc de paine dospita, care este pregatita in aceeasi zi, cand se oficiaza ltiurghia. Persoana care o pregateste trebuie sa fie un cleric sau o femeie mai varstnica si curata. Inaltarea, frangerea si insemnarea Sfantului Trup, se face la fel ca in ritul sirienilor iacobiti, iar randuiala impartasirii se face dupa ritualul catolic, formulele rituale fiind insa asemanatoare cu cele din liturghia ortodoxa .

 

d)  Ritul sirienilor rasariteni sau nestorieni. - Numit  si  ritul haldeian (siro-hal-aic) sau persan, ritul nestorian este o derivatie a vechiului rit sirian, care s-a pastrat  la sirienii de origine persana (haldeiana) din  Irak, Kurdistan  si Malabar.

 

Liturghia aflata in uzul nestorienilor persani si haldeilor uniti, este numita a Sfintilor Apostoli Addai si Marii(s) si este o derivatie a liturghiei Sfantului Iacob, care se foloseste la crestinii persani din partile Edesei, Nisibei si Seleuciei. Pentru pregatirea jertfei euharistice, sirienii nestorieni folosesc paine dospita si vin amestecat cu apa. Painea este pregatita de un cleric, care poarta de grija sa adauge in aluatul din care se face, putina sare, untdelemn, (la fel ca la sirienii iacobiti), apa calda, putina coca din aceea din care s-au pregatit prescurile de la liturghia precedenta si putin aluat sfintit de episcop in joia mare.

 

Dupa rugaciunea Sfintei Jertfe, preotul face inaltarea, frangerea si pecetluirea Sfantului Trup si a Sfantului Sange. Preotul rosteste formula "Sfintele se cuvin sfintilor", iar credinciosii canta imnul "Unul este Tatal Sfant, Unul este Fiul Sfant, Unul este Duhul Sfant". Preotul ia Sfantul Trup, il saruta pe ambele parti, il rupe in doua si pune pe disc partea din stanga, cu marginea franta spre rasarit, iar cu partea din dreapta face semnul crucii deasupra potirului, zicand "Pecetluit fie Sfantul Sange cu Sfantul Trup al Domnului nostru Iisus Hristos", o inmoaie in Sfantul Sange si pecetluieste partea din stanga, care se gaseste pusa pe disc, in timp ce zice : "Pecetluit fie Sfantul Trup cu Sfantul Sange al Domnului ... cel ce impaca". Aseaza ambele parti una linga alta, pe disc, pentru a. simboliza integritatea trupului omenesc al Domnului, zicand "Impartite sunt sfintitoarele, unitele Taine...". Binecuvinteaza pe credinciosi si procedeaza la sfaramarea Sfantului Trup in particele mici, destinate impartasirii clericilor si credinciosilor. Dupa rugaciunea Tatal nostru, preotul face a doua inaltare a Sfantului Trup, iar corul canta "Cantarea altarului sau a jertfelnicului". Urmeaza imediat momentul impartasirii. Mai intai se impartasesc clericii slujitori, in altar, iar ceilalti clerici care au asistat,- fara sa slujeasca sunt impartasiti de catre preotul slujitor, afara in fata altarului, o data cu clerul inferior, dupa care urmeaza imediat impartasirea credinciosilor.

Se pare ca liturghia sirienilor rasariteni a pastrat cel mai bine disciplina impartasirii descrisa in liturghia din Constitutile Apostolice, cartea a VIII-a, cap. XIII. Preotul da fiecarui credincios, mai intai o particica din Sfantul Trup, pe care acesta il primeste in palma dreapta pusa peste cea stanga, consumand-o imediat. Isi sterge palma dreapta de frunte, apoi se apropie si soarbe putin Sfant Sange, din potirul pe care-l ofera un diacon si pleaca tinand palma dreapta lipita de buze. Femeile primesc Sfanta Taina in acelasi mod, insa la sfarsitul liturghiei. Preotul se intoarce la Sfanta Masa unde face potrivirea Sfintelor Taine, iar cantaretii canta Psalmul CXVII.

Dupa ce a terminat de potrivit, preotul se intoarce, binecuvinteaza pe credinciosi, iar daiconul rosteste formula de concediere a lor.

 

e) Ritul copt. - Propriu Bisericilor Orientale din vechiul Egipt si din Etiopia, ritul copt reprezinta faza actuala de evolutie a vechiului rit egiptean {alexandrin), oficiat astazi in doua limbi : copta (limba vechilor egipteni inlocuita in vorbirea zilnica cu limba araba) si etiopiana (dialectul gheez). Liturghia aflata in uzul Bisericilor de rit alexandrin, din patriarhatul Alexandriei a fost cea atribuita Sfantului Marcu, care, dupa traditie, ar fi crestinat Egiptul.

 

Pregatirea Sfintelor Daruri in ritul copt se face ca si in ritul nestorian, la proscomidie folosindu-se paine dospita, fara sare, contrar uzului liturgic de rit latin si vin dulce, nefermentat (must), amestecat cu putina apa. Numarul prescurilor din care se extrag miridele, variaza de la trei la cinci sau la sapte, fiecare prescura avand imprimate pe fata ei 12 cruci, care formeaza un careu mai mare, tot in forma de cruce, partea din mijloc fiind constituita din a treisprezecea cruce (simbolizand pe Mantuitorul) si care poarta denumirea de aspadicon. In jurul aspadiconului sunt cinci orificii, simbolizand cele cinci rani ale Mantuitorului crucificat, iar pe marginea prescurii este inscris imnul "Sfinte.Dumnezeule", in limba copta.

 

Dupa ce s-a sfarsit partea preanaforala a liturghiei, preotul procedeaza la o prima frangere si pecetluire a Sfantului Trup. Frange painea, mai intai in doua parti, apoi in patru parti, pe care le aseaza pe sfantul disc in forma de cruce. Preotul inmoaie degetul sau o particica din Sfantul Agnet si face semnul crucii pe potir, apoi pe Sfantul Trup. Dupa rugaciunea Tatal nostru, preotul face a doua inaltare a Sfantului Trup, in timp ce rosteste cu glas tare formula "Sfintele sfintilor". Imediat el procedeaza la frangerea Sfantului Agnet, in mai multe particele destinate impartasirii clericilor si credinciosilor. Credinciosii intoneaza Psalmul CL, iar in altar incepe sa se desfasoare ceremonialul impartasirii clericilor. Preotul slujitor saruta mai intai Sfanta Masa, se inclina catre ceilalti clerici si credinciosi, cerandu-si iertare. Daca este prezent un arhiereu, acesta se impartaseste primul, iar daca nu este, preotul slujitor descopera discul, saruta Sfantul Trup, ia o particica din aspadicon, care este rezervat, in exclusivitate pentru impartasirea clericilor, o consuma apoi, folosindu-se de lingurita, se impartaseste cu Sfantul Sange, din potir. Procedeaza la impartasirea clericilor, slujitorilor altarului si la urma a credinciosilor. Mai intai ii impartaseste numai cu Sfantul Trup si la urma cu Sfantul Sange "..

 

Impartasirea credinciosilor se face ca in vechime, fara a se folosi lingurita, aceasta fiind rezervata, numai clericilor. Barbatii si copiii se impartasesc in altar, privilegiu rezervat alta data numai clericilor pana la rangul de diacon . Inainte de a patrunde in altar, ei se descalta. Preotul, incadrat de doi diaconi, care tin faclii aprinse, ofera Sfantul Trup, credinciosilor, care se apropie tinand un voal pe mana dreapta. Cand le ofera Sfintele Taine, preotul rosteste "Acesta este intr-adevar trupul lui Emanuel, Dumnezeul nostru, amin", iar credinciosul raspunde "Cred !" ; si in timp ce pune Sfantul Trup in gura, tine voalul sub barbie, pentru ca nu cumva sa cada ceva din Sfantul Trup pe jos. Dupa ce a terminat de impartasit in altar, preotul acopera discul, il ridica, se intoarce cu fata spre apus, face semnul crucii, pentru bine-cuvantare, iar credinciosii raspund: "Fie binecuvantat cel ce a venit in numele Domnului". Precedat de doi diaconi slujitori, preotul merge in partea de nord a bisericii, la locul unde stau femeile si le impartasesc la fel ca pe barbati si pe copii. Se intoarce in altar, pune discul pe  masa  si procedeaza la impartasirea cu Sfantul  Sange a clericilor si a poporului. La impartasirea slujitorilor se foloseste de lingurita, pe cand credinciosii sorb Sfantul Sange direct din potirul pe care-l ofera un diacon. In timp ce se ofera Sfantul Sange se rosteste formula "Acesta este intr-adevar Sangele lui Emanuel, Dumnezeul nostru, amin", iar credinciosul raspunde : "Cred!". Pe femei le impartaseste intr-un mod asemanator cu cele descrise la impartasirea cu Sfantul Trup. Daca sunt prunci  de  impartasit,  preotul  introduce  degetul  in  potir  si-l  inmoaie in  Sfantul Sange,  apoi  atinge buzele sau limba  pruncului. Dupa ce s-au impartasit cu totii,  preotul face potrivirea Sfintelor Taine,  rosteste rugaciunile  de  multumire si concediaza pe credinciosi cu formula "Mergeti in pace", iar credinciosi raspund "Asa sa fie ! Suta de ani".

 

f) Ritul liturgic etiopian. - Ritul liturgic etiopian este o derivatie a ritului liturgic egiptean (alexandrin), liturghia Bisercii Etiopiene fiind aproape identica cu cea existenta in uzul coptilor alexandrini, ea purtand numele de Liturghia celor 12 Apostoli. Pregatirea Sfintelor Daruri  se face ca si la  copti, prin coacerea  painii si  stoarcerea  vinului  din  strugurii  adusi de  credinciosi  la biserica.  Inainte  de  rugaciunea pacii, diaconul exclama:  "Cine este curat sa primeasca (Trupul lui Hristos), cine nu sa se abtina".

 

In timpul  epiclezei,  credinciosii  stau  prosternati  cu fata  la  pamant,   ca  in  fata  Domnului. Pregatirea pentru impartasire, inaltarea si  frangerea Sfantului  Trup se face  ca in ritul coptilor alexandrini.

 

Preotul ia asbadiconul (o particica din Sfantul Agnet, rezervata in exclusivitate pentru impartasirea diaconilor), care poarta pe el semnul crucii, il inmoaie in Sfantul Sange si insemneaza cu el Sfantul Trup pe toate partile. Procedeaza apoi la frangerea Sfantului Trup, pe care il frange la fel cum am vazut sa se procedeaza in ritul copt. Preotul ia o particica, face cu ea semnul crucii deasupra potirului, in timp ce zice "Binecuvantat este Domnul si Mantuitorul nostru", si o pune in potir. Se spala pe maini si incepe ritualul impartasirii, dupa ce mai inainte a rostit rugaciunea pentru primirea Sfintei impartasanii: "Doamne Iisuse Hristoase, nu lasa ca aceasta Taina sa-mi fie spre necinste...". Protosul ia o particica din Sfantul Trup si impartaseste pe preotul coliturghisitor, iar acesta, la randul sau, ofera protosului potirul cu Sfantul Sange. Impartasirea se face in ordine ierarhica, mai intai patriarhul, apoi arhiepiscopul, episcopul,  preotii si diaconii, clerul inferior si  la urma barbatii  si femeile.

 

Daca s-au botezat copii in ziua aceea, acestia sunt impartasiti imediat dupa clerici. In timp ce impartaseste pe credinciosi cu Sfantul Trup, preotul rosteste formula. "Aceasta este painea vietii, care s-a pogorat din cer, cu adevarat trupul Domnului nostru Emanuel", iar credinciosii raspund: "Sfanta, Sfanta Treime, necuprinsa, daruieste-mi mie sa primesc acest Trup si Sange spre viata si nu spre osanda". Cand se impartaseste cu Sfantul Trup, credinciosul isi pune mana dreapta la gura si rosteste rugaciunea "Umple, gura mea de lauda, inima mea de bucurie si sufletul meu de veselie". Preotul ajutator ofera Sfantul Sange cu ajutorul linguritei, insotind aceasta actiune de formula "Acesta este Sangele lui Hristos", iar cel ce primeste raspunde, "Amin, Amin, Amin". Liturghia se incheie cu aceleasi rugaciuni de lauda si multumire ca si in ritul copt.

 

Observam ca randuiala liturghiei primelor patru secole crestine a avut un caracter unitar, ritualul impartasirii fiind aproape acelasi in toate Bisericile de rit oriental. Lipsa unei legaturi continue intre Bisericile din marile provincii rasaritene a dat nastere micilor deosebiri din cadrul riturilor, iar evenimentele care s-au petrecut cu ocazia Sinodului de la Calcedon (451) si dupa aceea, au marit si mai mult zidul despartitor dintre crestinii diferitelor rituri. Liturgistii contemporani afirma ca cultul Bisericilor orientale in raport cu cel al Bisericii Ortodoxe, a ramas fidel stadiului de dezvoltare pe care il avea in momentul despartirii de trupul Bisericii Ecumenice.

 

Ceea ce este important, este faptul ca ritualul impartasirii din cadrul liturghiei, precum si forma de administrare a Tainei sunt aproape aceleasi in toate riturile orientale. Spre deosebire de ritul armean si ritul sirienilor monoteliti maroniti din Liban, care sub influenta ritului roman, folosesc azima pentru pregatirea Jertfei Euharis-tice, toate celelalte rituri folosesc paine dospita si vin amestecat cu apa, la fel ca in ritul Bisericii Ortodoxe. impartasirea credinciosilor, in toate riturile, se face sub ambele forme, cu Sfantul Trup si Sfantul Sange, majoritatea Bisericilor pastrand vechiul obicei de a impartasi pe credinciosi cu mana si de a oferi Sfantul Sange invitandu-i sa se impartaseasca direct din potir, fara a se folosi de lingurita, cum se obisnuieste in ritul bizantin pentru impartasirea credinciosilor (din secolele VIII-IX inainte) si in ritul coptilor alexandrini, pentru impartasirea clericilor care au slujit. De asemenea, formulele din cadrul ritualului impartasirii sunt in majoritatea lor asemanatoare cu cele din ritul bizantin.

 

Ritualul impartasirii, considerat in ansamblul sau, este acelasi in toate riturile liturgice orientale in elementele lui esentiale (materia tainei, modul administrarii, formularul liturgic s.a.). Sfanta Euharistie constituie deci un mijloc de apropiere, o punte de legatura intre diferitele Biserici rasaritene (atat din punct de vedere dogmatic (doctrinar) cat si ritual (liturgic). Ea reprezinta deci, ca toate celelalte taine, o platforma comuna, de la care se poate pleca si care poate apropia pe crestinii rasariteni   in   discutiile   dintre   ei   pentru   refacerea   unitatii crestinatatii din Rasarit.

 

Doctorand Sorin  I.  Petcu

09 Iulie 2012

Vizualizari: 4476

Voteaza:

Ritualul Impartasirii in riturile liturgice orientale 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE