Scoala din Alexandria

Scoala din Alexandria Mareste imaginea.

SCOALA DIN ALEXANDRIA - Intinderea crestinismului si contactul lui cu mediul cultural filosofic al paganismului a creat o efervescenta de idei in chiar sanul sau. Ideile s-au grupat cu timpul in sisteme. Unul dintre acestea, celebre in epoca, a fost cel alexandrin. Este vorba chiar despre o scoala in care se “profesa” crestinismul la cel mai inalt nivel. Gnosticii aveau deja astfel de scoli in care-si expuneau credinta, aveau nuclee didactice grupate in jurul ereziarhilor.

Alexandria era unul dintre centrele economice si culturale cele mai importante ale lumii antice.

Scoala din Alexandria era una cu un program de studii, cu profesori si studenti, diferita de acelea infiintate de Iustin Martirul si Filosoful la Roma, Tertulian la Cartagina sau Irineu la Lyon. Scoala alexandrina cuprindea doua cicluri didactice distincte: unul profan incluzand dialectica, stiintele naturii si etica si unul sacru cu exegeza biblica si filosofia crestina. Metoda abordata in interpretarea Sf. Scripturi era cea alegorica si mistica pentru aceea ca se considera aceasta interpretare ca reveland sensuri mai adanci ale textului sacru. Alegoria, chiar daca in realitate nu era atat de meritorie pe cat se credea, a creat un impuls pentru dezvoltarea gandirii teologice si exegezei biblice.

De aceea, se poate spune ca Scoala alexandrina este creatoarea teologiei ca stiinta. Clement Alexandrinul: teologia despre gnoza S-a nascut probabil in Atena, la 150, din parinti pagani. A batut la portile misterelor pagane, apoi, dezamagit, a cautat la portile filozofilor pagani ca, mai apoi, sa-l gaseasca pe marele Dascal, pe Cantaretul cantecului celui nou. Probabil ca el va fi frecventat cunoscutele scoli de la Atena si Alexandria unde a putut sa-si insuseasca vaste notiuni de literatura si filozofie, pe care le va folosi in operele sale dintre care amintim: Protrepticul, Pedagogul, Stromatele, Hipotiposele. Teologia sa se distinge prin incercarea de adaptare a notiunii de gnoza – cunoastere, prezenta in filozofia greaca si in curentele gnostice la teologia crestina. Clement se silea sa demonstreze lumii de atunci ca a-ti gandi credinta, a ti-o intemeia dialectic, nu numai prin traire, nu este primejdios si nici inutil. Ca urmare, el insusi va pune accent pe cunostintele filozofice ale vremii, dorind sa argumenteze propria credinta.

Citand versuri din Empedocle si Solon, care vorbesc despre inaccesibilitatea lui Dumnezeu, Clement adauga cuvantul apostolului Ioan: pe Dumnezeu nimeni nu l-avazut vreodata, pe Fiul cel Unul Nascut, Care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut (In. I. 18). Clement releva ca prin numele de san se desemneaza caracterul invizibil si de nepatruns al lui Dumnezeu. De aici unii L-au numit adanc, inaccesibil si fara margini, ca unul ce imbratiseaza toate. Nimeni nu l-ar putea exprima corect in intregime. Intregul se apreciaza dupa importanta si este parintele tuturor lucrurilor. Nu trebuie vorbit despre anumite parti ale lui, caci Unicul este indivizibil si infinit, Eul nu poate fi inteles printr-o patrundere integrala, ci ca o continuitatea fara limite. Chiar daca uneori ii dam un nume, acesta nu-i propriu zis un nume, cand ii zicem fie Unul, fie Binele, fie Tata, Dumnezeu sau Domn. Spunem acestea nu ca nume ale Lui, ci din cauza greutatii ne folosim de termeni frumosi pentru ca vointa noastra sa aiba pe ce se sprijini, sa nu se rataceasca. Dumnezeu nu poate fi inteles printr-o demonstratie stiintifica, caci aceasta demonstratie consta din documente anterioare si necunoscute, nu precede ceea ce este necreat. Ramane ca sa intelegem incognoscibilul prin Logosul Sau Unic (Stromata V. 12, p. 81 – 82).

Dumnezeu nu poate fi cunoscut decat prin Harul divin si Logosul care este in sanul Tatalui. La aceasta teognosie se ajunge prin doua trepte succesive, purificare prin marturisire si inaintare prin contemplare, gratie separarii primei intelectii, adica eliminand insusirile naturale, adancimea lungimea si latimea; ramane monada care poseda principiul, dar pe care, daca-l inlaturam, se vede monada. Deci, eliminand toate cele proprii trupurilor si apoi pe cele proprii celor zise netrupesti, ne aruncam in marimea lui Hristos, iar de acolo, prin sfintenie, inaintam spre infinit si, ajungand la gandirea Pantocratului, vom cunoaste nu ceea ce este, ci ceea ce nu este. In general, Dumnezeu nu trebuie conceput ca figura sau miscare sau ca ceva fix, sau tron sau loc, sau dreapta sau stanga Tatalui universului, desi s-a scris despre acestea. Prima cauza nu trebuie localizata, ci asezata mai presus de loc, de timp, de nume, de intelegere. Cand Moise a zis lui Dumnezeu “arata-mi-te”, a vrut sa inteleaga ca despre Dumnezeu nu trebuie nici sa se invete, nici sa se vorbeasca la oameni, ci el trebuie facut cunoscut numai prin puterea lui. Cercetarea despre Dumnezeu este imateriala si invizibila, in timp ce harul cunoasterii despre El ne vin prin Fiul. Este o teognosie apofatica la care Clement a ajuns nu fara ajutorul religiilor de mistere, cunoscute la greci si la barbari, caci el releva, adaptandu-le la crestinism, ca misteriile mici aveau la baza invatatura si menirea de a pregati, pe cand cele mari se ocupau cu intregul univers, lucru ce ramane de studiat. Misteriile mari au pus la indemana lui Clemet treapta suprema a cunoasterii divinitatii, contemplarea, adica intelegerea naturii si a faptelor divine.

Deci, partea I consta in purificare – katarsis prin marturisire, iar a II-a prin contemplare, care ajunge, prin continua separare de elemente, la prima inteligenta, la monada. (Strom. V, 11, 71, 1 – 3). Pntru a lamuri pe crestini asupra caracterului stiintific al credintei si a defini diferenta uriasa dintre gnoza eretica si cea crestina, Clement prezinta in diferite carti ale Stromatelor chipul adevaratului gnostic crestin. Este imaginea completa a crestinului desavarsit, creatorul de filocalie patristica, ce va fi daltuit in continuare de Origen si ceilalti parinti. Clement precizeaza ca gnoza este de doua feluri: una comuna ca putere de intelegere, prezenta la toti oamenii, in care intra nu numai puteri rationale, ci si cele nerationale, iar al II-lea fel de gnoza este numit special astfel, pentru ca se caracterizeaza prin puterea de a cunoaste si prin ratiune. In timp ce gnoza comuna opereaza cu forte rationale si nerationale, prin simturi in vederea cunoasterii principiilor, gnoza superioara lucreaza exclusiv cu puteri rationale in vederea ajungerii la inteligibil. Clement sustine ca gnosticul este un om inteligent si adanc patrunzator, dar el nu se abtine de la rau si nu face binele din teama sau din nadejdea rasplatii fagaduite. Gnosticul nu trimite constiinta sa la Dumnezeu pentru o nevoie oarecare, ca un lucru sa fie si altul sa nu fie. Lui ii este suficienta cauza contemplarii, cunoasterea, gnoza. Daca cineva ar propune gnosticului ce ar vrea sa aleaga intre cunoasterea lui Dumnezeu si mantuirea vesnica, el n-ar ezita sa aleaga cuoasterea lui Dumnezeu, socotind ca cea aleasa are proprietatea de a ridica credinta prin dragoste, la cunoastere. Gnosticul adevaat este un postulat ideal, varianta putin realizabila a lui Dumnezeu.

El trebuie sa ajunga la nivelul unei gandiri continue, care echivaleaza cu contemplarea. Aceasta gandire – contemplare este identica cu mantuirea si ajunge sa ridice credinta la nivelul stiintei divine prin dragoste. Fapta buna este savarsita fara necesitate, fara speranta, fara slava si fara rasplata, este un bine facut frumos. Gnosticul iubeste pe cei ce-l urasc si instruieste pe cei ignoranti sa cinsteasca toate fapturile lui Dumnezeu. Ordinea, credinta, dragostea si cunoasterea lui Dumnezeu, prezentate la un moment dat de Clement nu sunt fixe, pentru ca nu numai dragostea poate inalta credinta la nivelul cunoasterii, ci si fiecare dintre cele doua pot face acest lucru. Gnoza propriu-zis intelectuala, fara a-si pierde identitatea, devine dragoste si credinta si exercita functiile acestora. Stiinta singura ingamfa. Gnosticul nu are a respinge nici o virtute ca fiind inacceptabila, deoarece este tras de Dumnezeu si este socotit vrednic sa primeasca harul Acestuia. Gnoza superioara, ca expresie a unei gandiri continue, capata eternitate nu prin continuitatea miscarii ca la Platon si Aristotel, ci prin dragoste, care ea insasi este infinita.

Gnosticul, imitand pe Dumnezeu pe cat este cu putinta, nu neglijeaza nimic din elementele propriei asemanari cu Dumnezeu : cumpatarea, rabdarea, viata dreapta, facerea de bine in cuvant si fapta. Laudarosenia este un rau al sufletului de care Domnul ne porunceste sa ne para rau, ca si de alte ticalosii, restabilind armonia printr-o transformare in bine gratie acestor instrumente: gura, inima si mainile. Mainile simbolizeaza faptele, inima sfatul, iar gura cuvantul. Dumnezeu admite ca rugator pe cel ce se straduieste sa trateze, sa vindece universul, fie rugatorul chiar de unul singur. ORIGEN SI CONDAMNAREA LUI Este unul cei mai prolifici autori pe care i-a avut crestinismul primei perioade patristice. Rar se poate gasi un nume in pleiada acestora care sa poata fi identificat cu un asa numar imens de opere: dupa Epifanie de Salamina, Origen ar fi lasat 6000 de titluri, dupa Rufin cam 2000, iar Ieronim ne da numai 800. Despre el ne-au lasat date importante Eusebiu de Cezarea in cartea VI din H.E si intr-o Apologie pentru Origen, scrisa cu prezbiterul Pamfil, piertduta astazi; Ieronim, in cap. 54 din De viris Ilustribus si Fotie in Biblioteca. Un alt izor pentru viata si activitatea lui Origen ni-l pune la indemana Cuvantarea de multumire a Sf. Grigorie Taumaturgul. Dintre operele sale amintim: 1) Hexapla; 2) Scholiile; 3) Contra lui Celsus; 4) Despre principii; 6) Indemn la martiriu; 7) Stromatele Se naste in 185, in al zecelea an al domniei lui Septimius Sever si in timpul pastoririi ep. Demetrius, ca fiu al lui Leonidas, martirizat pe cand tanarul Origen avea numai 17 ani. A fost ucenicul lui Panten si a urmat acestuia la conducerea Scolii din Alexandria. Prestigiul invatamantului lui Origen este marit de cel al sfinteniei si al intelepciunii sale personale. Ducea o viata exrem de sobra, postea foarte mult, dormea putin, fara asternut, pe pamantul gol. Potrivit indemnului Mantuitorului, nu avea doua haine, nu umbla incaltat si nu se ingrijea de cele necesare.

Mult timp a dus o viata de filozof, eliminand tot ceea ce ar alimenta patimile tineretii. Cu serioase preocupari ascetice in timpul zilei, iar noaptea consacrand-o studiului Sf. Scripturi. Se zice ca foarte multi ani s-a abtinut de la vin si de alte lucruri, care nu erau indispensabile pentru hrana. Eruditia sa atragea nu numai pe crestini, ci si pe pagani, oameni culti, filozofi ai vremii. In grija sa excesiva pentru prestigiul didascalului si pentru a inlatura orice banuiala asupra persoanei sale, Origen comise o greseala care reflecta lipsa de maturitate, dar in acelasi timp, credinta si castitate. Citand textul “sunt fameni care singuri s-au facut si fameni pentru Imparatia Cerurilor”(Mt. XIX: 12), el l-a interpretat in sens literar. Predicand el, om tanar, nu numai barbatilor, ci si femeilor, se putea expune, pentru a inlatura orice banuiala si calomnie din partea paganilor. Socotind ca implinea cuvantul Mantuitorului el executa in chip real cuvantul si pastra cu grija secretul fata de cei mai multi dintre prieteni. Mai tarziu, episcopul Demetrios afla si felicita pe Origen pentru gestul sau, laudandu-i zelul si sinceritatea credintei, indemnandu-l sa lucreze cu mai mult sarg la opera sa de catehizare. Din pricina unui razboiul izbucnit in Alexandria, probabil masacrele poruncite de Caracalla, 215, a fost nevoit sa paraseasca Egiptul. Merge in Paleastina unde isi continua activitatea in Cezareea. Aici, episcopii locului ii cerura lui Origen sa explice Sf. Scriptura in fata credinciosilor, desi nu era preot.

El accepta cererea, insa nu fara a provoca o reactie severa din partea episcopului de Alexandria, de care tinea ca profesor si fiu spiritual, acesta reprosand episcopilor locului ca au pus un laic sa predice in Biserica. Cei doi episcopi, Alexandru al Ierusalimului si Teoctist al Cezareei, ii replicara ca acolo unde se afla persoane capabile, sa se foloseasca fratii de ele. Acest lucru se intampla si in alte eparhii: Iconiu si Laranda. La chemarea episcopului sau, Origen se intoarce in Alexandria, iar pe la 231 este trimis in Grecia cu diferite treburi ale Bisericii si trece prin Palestina, unde la Cezareea, primeste hirotonia in preot. Eusebiu de Cezareea consemneaza ca hirotonia acestuia a provocat puternice reactii, mai ales din partea ep. Demetrius, care in doua sinoade tinute la Alexandria, il scoate pe Origen din invatamant, iar la urmatorul il cateriseste. Cu siguranta ca nu hirotonia in sine l-a deranjat pe Demetriu, ci faptul ca a fost savarsita de un alt episcop. Este posibil ca nici episcopul Alexandriei si nici unul din jurul sau sa nu fi sesizat de la inceput una din erorile profesate de el, mai ales ca el insusi declara ca Biserica nu este obligata sa-si insuseasca punctul sau de vedere. De asemenea, nu este exclus ca Demetriu sa-i fi trecut intentionat cu vederea anumite lucruri din cauza prestigiului si reputatiei de care se bucura. In aceste momente ep. Demetriu foloseste ca principala acuza castrarea lui Origen pe care o aduce la cunostinta lumii crestine prin scrisori speciale. Condamnarii lui Origen au subscris toti episcopii afara de cei ai Palestinei, Arabiei, Feniciei si Ahaiei. Eusebiu si Ieronim sunt de acord sa puna gestul lui Demetriu pe seama invidiei sale fata de celebritatea si succesul lui Origen. I

zgonit din Alexandria, Origen se stabileste in Cezareea Palestinei, dupa ce incredintase conducerea scolii catehetice, ucenicului sau, Heraclas. La catva timp dupa plecarea sa, episcopul Demetriu moare, dupa care Origen se intoarce si dupa doi ani este din nou condamnat de episcopul Heraclas, fostul sau ucenic si colaborator. La varsta de 45 – 46 ani, in culmea puterii sale intelectuale, condamnarea i-a marit celebritatea. Cei doi episcopi, Teoctist si Alexandru, il primira iarasi cu bucurie, iar Origen infiinta o scoala similara cu cea din Alexandria, in Cezareea Palestinei. A condus aceasta scoala timp de 20 de ani, pana in timpul persecutiei lui Deciu, cand fura martirizati ep. Alexandru al Ierusalimului, timp in care Origen a suferit nenumarate chinuri. Dupa persecutia lui Deciu a mai trait cativa ani si la 69 de ani, in timpul imparatului Gallus si Valusian, moare in cetatea Tyr, unde este si inmormantat. Apocatastaza Este una din invataturile cele mai originale si mai controversate ale lui Origen. Apocatastaza tuturor lucrurilor este un proces indelungat, cu inaintari si regrese, cand fiecare va plati pentru pacatele sale sau rasplatit pentru meritele sale.

Momentul il cunoaste numai Dumnezeu, cand bunatatea lui va aduna toata creatia intr-un final unic dupa ce-si va fi supus vrajmasii (Ps. 109.1 si I. Cor. XV. 25). Cand totul va fi supus lui Hristos, inclusiv moartea va fi nimicita, atunci incepe sfarsitul care este asemenea inceputului, in sensul ca si unul si altul exprima unitatea fiintelor. Dupa inceput a aparut varietatea, dar prin bunatatea lui Dumnezeu si prin supunerea de catre Hristos, fiintele au fost aduse la unitate de la inceput. Logosul vindeca si ajuta pe fiecare sa se mantuiasca dupa ce va fi distrusa si moartea. Eliminarea mortii nu inseamna distrugerea unei substante, ci a unei vointe rele, care vine din moartea insasi, nu de la Dumnezeu. Creatorul poate restaura totul, caci lucrurile facute de el sunt pentru a exista si nu inceteaza de a fi. Ajunse la purificare, multe suflete se impaca cu Dumnezeu, altele se gasesc in stadiul imediat, dupa stagiul lor in lumea actuala, iar acelea ale nelegiuitilor vor ajunge aici mai tarziu. Purificarea sufletelor celor nelegiuiti se realizeaza printr-unul sau mai multe reincarnari in alte lumi – aceasta afirmatie nu este sigura, deoarece se pare ca Origen si-a schimbat parerea. Calea purificarii nu este continua si are si reveniri, iar, in general pedepselor celor rai si demonilor sunt temporale.

Cand toate vor fi impacate va urma restaurarea sau apocatastaza tuturor, dupa care are loc venirea lui Hristos si invierea cu trupuri duhovnicesti. Eliberat de slabiciunile in care se afla acum, acelasi trup schimbat in slava devine duhovnicesc pentru ca ceea ce a fost vas nevrednic sa devina vas al cinstei si salas al fericirii. (De princip. III. 6. 6) Expresia Dumnezeu va fi totul in toate inseamna ca Dumnezeu va fi in orice persoana, adica orice inteligenta rationala va fi eliberata de vicii, va fi complet indumnezeita, raul nu va mai fi pentru ca Dumnezeu va fi in toate. Apocatastaza nu inseamna sfarsitul lumii, ci sfarsitul unei lumii si inceputul alteia. Influentat de Platon, Origen spunea ca inaintea acestei lumi au fost si altele si vor mai fi. Origen vorbeste despre o evolutie progresiva a fiintelor rationale si a tuturor lucrurilor spre o totala necorporalitate. Invierea Mantuitorului este o intoarcere din lumea materiala sensibila in cea inteligibila, noetica. Separarea sufletului de trup si retransformarea lor in spirit.

Invierea trupului este vazuta nu ca o extensiune a vietii pamantesti in viata viitoare, ci invierea va fi o transformare, in sensul unei completari si desavarsiri a vietii. Tendinta lui Origen este aceea de a aduce viitorul in prezent si nu prezentul in viitor. In comentariul la Ioan al lui Origen, el arata cum viata bisericii in aceasta lume face deja parte din viata invierii. Transformat prin inviere omul isi pastreaza si individualitatea, dar participa si la indumnezeire, legand intr-o perfecta unitate aceste situatii. Trupul serveste ca receptacol pentru schimbarile care au loc prin exercitarea liberului arbitru al naturii rationale. Ca simbol al individualitatii umane, trupul este acoperamant al tabernacolului propriu conditiilor si circumstantelor principiului de identitate. Trupul nu se limiteaza numai la corporalitate. Se defineste prin functia, nu prin substanta sa si are un registru larg de aplicatie, atat in lumea materiala, cat si in cea spirituala registru controlat de evidenta. In general, sistemul teologic pe care il creeaza Origen, din care am prezentat doar aspectul condamnat, este unul destul de bine inchegat, cu teorii care se argumenteaza una pe cealalta.

El va pune baze solide gandirii de mai tarziu pentru capitolul hristologic si pentru ceea ce va reprezenta morala. Teologia patristica de dupa el se va alimenta copios din roadele gandirii sale, pana cand se va produce teribila ruptura si care va produce “ireversibila” condamnare din sec. VI, pastrata pana azi, desi condamnarea sa - se pare - nu are valoare istorica si canonica! Origen nu s-a separat, in chip eretic, de Biserica. Si asa l-au inteles si capadocienii. Poate, insa, ca vreodata “cazul Origen” va fi reanalizat si pentru aceasta pledeaza in special teologia si cercetarea occidentala, cu argumente din ce in ce mai solide. In urma autorului a ramas o faima de nebiruit, estompata de Sinodul V Ecumenic prin condamnarea ce pana mai ieri stiam ca i s-a adus. Cel putin, in vremea vietii sale, “nenumarati eretici si filosofi ilustri s-au lasat instruiti de el, nu numai in cele dumnezeiesti, ci si in cele profane”, ceea ce nu era putin lucru. Probabil daca ar fi fost pagan, lui Origen i s-ar fi ridicat statui si i s-ar fi inchinat poate ode ca tuturor marilor oameni ai antichitatii. Dar el a fost mai mult prigonit.

Bibliografie: Moldoveanu, pr.lect.dr.Ionut, Curs de Patrologie, anI, sem. I, Bucuresti, 2000

Alex Grig

.

Despre autor

Robert Grig Robert Grig

Colaborator
4 articole postate
Publica din 06 August 2009

14 Iunie 2012

Vizualizari: 3062

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE