Actualitatea gandirii Sfintilor Trei Ierarhi despre preotie

Izvoare vii de credinta, de neasemuita gandire teologica, de minunata talcuire a cuvantului lui Dumnezeu si de inalta traire crestina a duhului evanghelic, numiti cu intelepciune de Biserica Ortodoxa: "Mari dascali ai lumii si Ierarhi", Sfintii Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz si Ioan Gura de Aur, ne-au adunat la sarbatoarea lor comuna de astazi, mai intai la rugaciune si apoi, la cuvant de invatatura. Ne-am rugat cu rugaciunile cu care s-au rugat si ei, iar acum dorim sa-i cinstim impartasindu-ne din invatatura lor teologica si din experienta lor bogata, experienta de preoti, de conducatori bisericesti, de invatatori ai Cuvantului divin, de oameni duhovnicesti. Biserica i-a numit pe Sfintii Trei Ierarhi : Mari. Si pe buna dreptate, caci ei au fost mari prin sfintenia vietii lor, prin cugetarea lor geniala, prin ortodoxia invataturii prin dragostea lor fierbinte fata de Dumnezeu si fata de semeni, prin lucrarea lor uriasa pentru imbunatatirea vietii semenilor in sufletul rarora ei vedean chipul lui Dumnezeu, prin virtutea lor, prin slujirea lor intr-o vreme de mari framantari, de ambitii, de neliniste, de contradictii, de tensiune in interiorul Bisericii.

In secolul al IV-lea, numit secolul de aur al crestinismului, s-a inregistrat un progres considerabil in dezvoltarea literaturii teologice, in cult si in arta crestina, in organizarea bisericeasca si in dezvoltarea vietii monahale. Cele doua Sinoade ecumenice din Niceea (325) si Constantinopol (381) cu hotararile dogmatice luate si canoanele fixate, au contribuit si ele la ridicarea Ortodoxiei pe noi culmii alle dezvoltarii ei.

Sfintii Trei Ierarhi, inzestrati cu calitati morale si intelectuale deosebite, au dat stralucire Bisericii timpului lor, atat ca teologi, dar mai ales ca preoti si ierarhi. Ei au slujit Biserica lui Hristos cu toata ravna si cu toata dragostea. Ei au dorit ca Biserica, Mireasa lui Hristos, sa fie pururea frumoasa si fara pata, prin grija, oboseala, credinta si dragostea preotilor, carora li s-a incredintat aceasta slujire prin porunca dumnezeiasca. Sfintii Trei Ierarhi s-au straduit sa traiasca preotia in toata dimensiunea acestei Taine Sfinte, constituind in aceasta privinta, de-a lungul timpului, pilde neintrecute de urmat, pentru preoti si pentru cei ce se pregatesc sa devina preoti. Mai este si astazi actuala gandirea Sfintilor Trei Ierarhi despre preotie ? Din tezaurul de gandire teologica si de viata crestina al Sfintilor Trei Ierahi, bogat in teme si probleme, care fac neincetat obiect de studiu, Sfanta Taina a Preotiei, constituie punctul central al intregii activitati si al intregii vieti pentru acesti mari luceferi ai Bisericii Ortodoxe. De aceea cercetarea invataturii Sfintilor Trei Ierarhi cu privire la preotie, la pregatirea pentru preotie si la implinirea acestei vrednicii, de catre preoti si de catre viitorii preoti, este si o datorie, dar si un omagiu, cel mai frumos omagiu pe care-l aducem celor intre Sfintii Parinti ai nostri Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz sau Teologul si Ioan Gura de Aur.

Sfintii Trei Ierarhi au meditat indelung asupra Tainei preotiei. Sfintii Grigorie de Nazianz si Ioan Gura de Aur socoteau preotia o taina atat de sublima si o raspundere atat de mare si sfanta incat au stat mult in cumpana pana sa o primeasca socotindu-se nevrednici si nepregatiti pentru o slujire asa de aleasa. Ei au scris doua tratate despre Preotie. Sfantul Vasile cel Mare a alcatuit rugaciuni minunate pentru preoti, a dat sfaturi cu privire la tinuta preotilor, a alcatuit canoane pentru indreptarea moravurilor; si a luat masuri hotarate, in timpul episcopatului sau, pentru ca preotii de sub jurisdictia sa sa-si implineasca slujirea lor cu demnitatea cuvenita.

Sfintii Trei Ierarhi afirma ca este o singura preotie sacerdotala, cea care vine de la Mantuitorul Hristos, prin Sfintii Apostoli, implinita prin alegere si hirotonie, de catre episcopi, preoti si diaconi. Demnitatea fiecarei trepte din ierarhia bisericeasca pretinde insa aceeasi pregatire si aceeasi tinuta morala. Preotia este randuita de Dumnezeu. "Dupa cum in trup, unele madulare conduc si stau in frunte, iar altele sunt conduse sl supuse, spune Sfantul Grigorie, tot asa si in Biserica a randuit Dumnezeu - atat in virtutea dreptatii Sale, care da fiecaruia dupa merit, cat si in virtutea purtarii Sale de grija, prin care uneste pe toate - ca unii sa fie pastoriti si condusi si indreptati prin cuvant si fapta spre cele de trebuinta, iar altii, care depasesc marea multime in virtute si in asemanarea cu Dumnezeu, sa fie pastorii si invatatori, spre desavarsirea Bisericii (Efes. 4, 11-12) ; sa fie ceea ce este sufletul pentru trup sau mintea pentru suflet, pentru ca cele doua parti, pastorii si pastoritii, unindu-se si impreunandu-se, in chipul madularelor trupului si legandu-se intre ei prin legatura Duhului, sa arate un trup desavarsit, vrednic cu adevarat de insusi Hristos, Capul nostru".

Preotia este randuita de Dumnezeu. Dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, preotia coboara din ceruri, caci preotului i s-au incredintat lucruri ceresti atunci cand Mantuitorul nostru Iisus Hristos a spus ucenicilor Sai: "Cate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer" (Matei 16, 19). Iar in alta parte: "Preotia se savarseste pe pamant, dar are randuiala a lucrurilor ceresti. Si pe buna dreptate; caci slujba aceasta n-a randuit-o un om, sau un inger sau un arhanghel, sau alta putere creata, ci insusi Paracletul. Sfantul Duh a oranduit ca preotii, inca pe cand sunt in trup sa aduca lui Dumnezeu aceeasi slujba pe care o aduc ingerii in ceruri. De aceea, trebuie ca preotul sa fie asa de curat, ca si cum ar sta in ceruri intre puterile cele ingeresti".

Sfantul Grigorie de Nazianz precizeaza ca preotia are drept scop ca sa faca sufletul sa pazeasca chipul lui Dumnezeu (Fac. 1, 26) daca nu l-a pierdut; daca e in primejdie sa-l piarda, sa-i arate calea, ca sa-l pastreze; iar daca si l-a striciat, sa-l aduca din nou la starea cea dintai. Preotia urmareste sa faca sa locuiasca, prin Duhul Sfant, Hristos, in inimile oamenilor (Efes. 3, 17). Si, in sfarsit, scopul cel mai de seama al preotiei este sa-l faca Dumnezeu si partas fericirii celei de sus, pe om". Cu alte cuvinte, scopul preotiei este mantuirea credinciosilor: "In vederea acestui scop, continua Sfantul Grigorie, a venit Omul cel nou in locul omului vechi, adica Mantuitorul Hristos S-a intrupat, a patimit, a murit, a inviat, S-a inaltat, si tot ceea ce s-a petrecut, s-a propovaduit. Toate acestea au fost invatatura data noua de Dumnezeu si vindecare a slabiciunii noastre... Preotii sunt slujitorii si lucratorii acestei vindecari", adica ai restaurarii chipului lui Dumnezeu in credinciosii pe care ii pastoresc, iar acest lucru il cere de la preoti toata iconomia dumnezeiasca pentru care S-a intrupat Mantuitorul. La randul sau Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca pretul preotiei si demnitatea acesteia este Mantuitorul Iisus Hristos Fiul Unul Nascut al lui Dumnezeu, Care n-a pregetat sa se goleasca de slava Sa, sa se faca om si sa ia chip de rob, sa fie scuipat si palmuit si sa moara cu trupul de moarte de ocara.

Preotia din secolul al IV-lea este aceeasi cu cea exercitata de Apostoli, caci Jertfa euharistica este neschimbata. "Este aceeasi Jertfa spune Sf. Ioan Gura de Aur, pe care Hristos a dat-o ucenicilor si pe care o savarsesc preotii acum. Aceasta nu este cu nimic mai mica decat aceea ca si pe aceasta nu oamenii o sfintesc ci Acela care a sfintit-o si pe aceia. Dupa cum cuvintele pe care le-a rostit Dumnezeu sunt aceleasi pe care le zice preotul si acum, tot asa si Jertfa euharistica este aceeasi... Cel ce socoteste ca aceasta este mai mica, decat aceea nu stie ca Hristos este prezent si acum si lucreaza si acum".

Sfantul Ioan Gura de Aur numeste preotia semnul iubirii pentru Hristos si semnul iubirii credinciosilor, aratand prin aceasta cat de minunata este puterea cu care Dumnezeu poate investi un om. Preotul trebuie sa-i iubeasca pe credinciosi cu iubirea Mantuitorului Hristos si sa faca pentru credinciosi ce a facut El. De aceea, preotia este nu numai taina sfanta dar si infricosatoare. Nu este o slujire ca oricare alta, ci este o slujire mai mare decat cea a ingerilor. "Daca ai putea sa te gandesti ce lucru mare este ca om fiind si imbracat inca in trup si sange sa te poti apropia de fericita si nemuritoarea Fire a Dumnezeirii, atunci ai putea intelege bine cu cata cinste a invrednicit pe preoti harul Sfantului Duh. Prin preoti se savarseste si sfanta Jertfa si alte slujbe, intru nimic mai prejos de Sfanta Jertfa si in ce priveste vrednicia preoteasca si in ce priveste mantuirea noastra. Oameni care traiesc pe pamant si locuiesc pe el au primit ingaduinta sa administreze cele ceresti si au luat o putere pe care Dumnezeu n-a dat-o nici ingerilor, nici arhanghelilor. Nu s-a spus ingerilor, ci oamenilor : "Oricate veti lega pe pamant vor fi legate si in cer si oricate veti dezlega pe pamant vor fi dezlegate si in cer" (Matei 18, 18)... Puterea de a lega a preotilor leaga sufletele si strabate cerurile. Dumnezeu intareste sus in ceruri cele facute de preoti jos pe pamant. Stapanul aproba hotararea data de robi. Ce oare altceva a dat Dumnezeu preotilor decat toata puterea cereasca ? Domnul a spus : "Carora veti ierta pacatele se vor ierta si carora le veti tine vor fi tinute" (Ioan 20, 23). Ce putere poate fi mai mare decat aceasta? Domnul a spus iarasi: "Tatal a dat toata judecata Fiului" (Ioan 5, 22). Vad insa ca toata aceasta putere a fost incredintata de Fiul, preotilor. Au fost inaltati la slujba aceasta atat de mare ca si cum de acum s-ar fi mutat in ceruri, ca si cum ar fi depasit firea omeneasca, ca si cum ar fi scapat de toate patimile omenesti".

Vrednicia preotiei sta si in faptul ca preotilor li s-a incredintat zamislirea noastra cea duhovniceasca; ei sunt aceia carora li s-a dat sa ne nasca prin botez; prin preoti ne imbracam in Hristos ; prin preoti suntem ingropati impreuna cu Fiul lui Dumnezeu; prin preoti ajungem madulare fericitului cap al lui Hristos. Ei sunt mai mult decat parintii nostri trupesti, caci preotii ne nasc pentru viata viitoare. Privind la maretia, la natura dumnezeiasca, la raspunderile infricosatoare ale preotiei, Sfintii Trei Ierarhi au pus un accent cu totul deosebit pe pregatirea morala si intelectuala a preotului, pe alegerea si hirotonia acestuia, ca si pe activitatea lui. Invatatura lor in privinta pregatirii pentru preotie au scos-o mai intai din experienta lor personala, pentru ca ei au facut din preotia lor o realitate profunda, cuceritoare si transformatoare de inimi. "Pentru preot e nevoie de multa pricepere, spune Sf. Ioan Gura de Aur, iar inainte de pricepere e nevoie de mult har de la Dumnezeu, de purtari bune, de viata curata, de virtute mai mare decat omeneasca".

Este necesara o pregatire temeinica inainte ca cineva sa fie investit cu puterea preotiei, care sa fie indreptata spre cele trei laturi ale slujirii sacerdotale: de conducere, de invatare si de sfintire. Sfantul Grigorie Teologul spunea ca "preotia, arta de a conduce pe om, fiinta cea mai complexa si mai felurita in gand si fapta, este arta artelor si stiinta stiintelor", aratand prin aceasta ca preotul trebuie sa fie pregatit temeinic. Comparatia pe care o face el intre preotie si medicina, duce la concluzia ca preotia este mai grea prin natura ei si prin scopul lucrarii ei, caci "preotia se ocupa cu sufletul, care-i din Dumnezeu si dumnezeiesc". "Ca a incerca sa inveti pe altii, continua el, inainte de a fi tu destul de invatat, sa inveti olaritul, dupa cum spune proverbul, facand de-a dreptul oale, sa inveti tu adica dreapta credinta atunci cand inveti pe altii, ei bine, acest lucru mi se pare tare nebunesc si indraznet. Nebunesc, pentru ca nu-ti dai seama de nestiinta ta; indraznet, pentru ca tu cutezi sa faci un lucru pe care stii bune ca nu il stii".

Pregatirea pentru preotie cere timp si efort, "zabovire cu cap" cum zice acelasi Parinte. "Cine este cel ce pune graba inaintea temeiniciei faptei si a folosului? Cine este cel ce crede ca poate plasmui, intr-o singura zi, ca pe o statuie de lut, pe preot, pe aparatorul dreptei credinte, pe cel ce va sta impreuna cu ingerii, pe cel ce va slavi pe Dumnezeu impreuna cu arhanghelii, pe cel ce va inalta jertfele la jertfelnicul cel de sus, pe cel ce va fi preot impreuna cu Hristos, pe cel ce va plasmui din nou pe om, pe cel ce va reface chipul lui Dumnezeu in om". Pregatirea nu are limita anumita ; nu se termina cu dobandirea harului preotiei. Intr-adevar, "cel ce adauga stiinta adauga durere" (Ecll. 1, 18), pentru ca nu-i mai mare bucuria pentru stiinta ce am dobandit-o, decat durerea pentru stiinta care ne lipseste".

Pentru zidirea Bisericii trebuie curaj, interes si dragoste, dar mult contribuie la aceasta, zice Sfantul Ioan Gura de Aur, ca preotii sa fie invatati, caci altfel Bisericile sufera mult. De aceea, Apostolul Pavel, impreuna cu alte virtuti, cu iubirea de ospitalitate, cu bunavointa, cu purtarea frumoasa, numara si pe aceasta zicand : preotul trebuie sa fie invatat. Invatatura este necesara mai cu seama la explicarea dogmelor. Asaltati de invataturi eterodoxe, credinciosii ortodocsi din secolul al IV-lea erau sfatuiti sa fie si ei pregatiti pentru apararea credintei. In ceea ce priveste pe preoti, au indoita cinstire cei ce se ostenesc cu cuvantul si cu invatatura (I Tim. 5, 17). Preotul este un invatator desavarsit atunci cand si prin cele ce face si prin cele ce invata conduce pe credinciosi la viata cea fericita pe care a poruncit-o Mantuitorul Hristos. Si trairea si invatatura sunt necesare pentru o desavarsita zidire sufleteasca. Dar, se intreaba Sfantul Ioan, "ce traire va putea sa-i dea cuiva viata sa imbunatatita, cand incepe lupta pentru credinta si cand toti lupta cu argumente din aceleasi Scripturi? La ce-i va folosi atata munca daca dupa atatea osteneli cade, din pricina nestiintei sale, in erezie si se desparte de trupul lui Hristos ?... Credinciosii care nu sunt destul de intariti in credinta, daca ar vedea ca povatuitorul lor e infrant, nu pun infrangerea pe seama nestiintei acestuia ci pe netrainicia credintei lor... Chiar daca credinciosii nu trec cu totul de partea protivnicilor, totusi sunt siliti sa puna la indoiala invataturile de care mai inainte se apropiau cu credinta nezdruncinata" .

De asemenea, Sfantul Grigorie Teologul socoteste ca cea dintai dintre indatoririle preotesti este predicarea cuvantului, adica a invataturii celei dumnezeiesti si inalte. Ca sa chiverniseasca bine adevarul dogmelor crestine, preotul trebuie sa vorbeasca despre toate invataturile aflate in Sfanta Scriptura legate de mantuire si anume, despre lume si lumi, despre materie, despre suflet, despre spirit, despre firile cele spirituale, atat ale ingerilor cat si ale demonilor, despre pronia lui Dumnezeu, care uneste si carmuieste totul, despre pacea cea dintai a omului, despre restaurarea sa cea din urma, despre simboale si adevar, despre legaminte, despre intaia si a doua venire a lui Hristos, despre intruparea Lui, despre patimile Lui, despre moartea Lui, despre inviere, despre sfarsitul lumii, despre judecata, despre rasplatirea celor buni si pedepsirea celor rai si despre invatatura cea mai inalta, Sfanta Treime. Sfantul Grigorie ridica vocea in repetate randuri impotriva celor care erau nepregatiti si care vorbeau de Dumnezeu in orice imprejurare. Nu poate oricine sa vorbeasca despre Dumnezeu. "Voi adauga, spune el, ca nu se cade a vorbi despre Dumnezeu nici in orice vreme, nici oricui si nici orice, ci este o vreme cand trebuie sa vorbim despre El si cui trebuie sa vorbim despre El si cat trebuie sa vorbim despre El. Nu este in puterea oricui sa filozofeze despre Dumnezeu, fiindca lucrul atesta pot sa-l faca cei care s-au cercetat cu de-amanuntul si care au inaintat pas cu pas pe calea contemplatiei si care, inainte, de aceste indeletniciri, si-au curatat si sufletul si trupul, sau care cel putin se silesc sa se curete".

Preotul este deci chemat sa teologhiseasca, sa invete cuvantul adevarului. Sfantul Ioan Gura de Aur vorbeste pe larg despre insusirile pe care sa le aiba predicatorul si predica pentru a face sa patrunda cuvantul lui Dumnezeu la inima credinciosilor. O astfel de predica cere osteneala, simt critic si mai ales smerenie. Singurul indreptar si singura calauza in alcatuirea desavarsita a predicilor este Dumnezeu. Predicile, asadar, trebuie sa fie alcatuite astfel, ca "ele sa placa lui Dumnezeu". Preotului i se cere, nu numai invatatura ci si o viata ireprosabila. Sfintii Trei Ierarhi se opresc cu multa staruinta asupra acestei laturi a preotiei. Sfantul Vasile cel Mare da sfaturi preotilor pentru a avea o tinuta cu totul vrednica de slujirea preoteasca, mai ales in timpul savarsirii Sfintei Liturghii. El socoteste ca cel ce vine la hirotonie a fost, deja examinat cu multe marturii cu privire la invatatura si purtare, de aceea indemnul se indreapta la implinirea Tainei Preotiei cu multa atentie. "Ia seama la tine insuti, o preotule, spune Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, si fii cu luare aminte la dregatorda preoteasca, pe care ai primit-o, cu scopul s-o savarsesti intru frica lui Dumnezeu (Col. 4, 17). Gandeste-te bine, ca nu ti s-a incredintai o slujire pamanteasca, ci cereasca, nu omeneasca, ci ingereasca. Invata ca sa te infatisezi lucrator cinstit, drept indreptand cuvantul adevarului. Ia seama ca sa nu stai la rugaciune avand dusmanie cu cineva ca sa nu te departezi de Mangaietorul. Pana la ceasul Liturghiei, citeste si te roaga si numai asa sa te apropii de Sfantul Altar, fiind adanc patruns de duhul pocaintei". Sfantul Grigorie de Nazianz socoteste ca preotul trebuie sa fie el mai intai curat si apoi sa curateasca pe altii. Sa fie el intelept ca sa intelepteasca pe altii. Sa fie el lumina, ca sa lumineze pe altii. Sa fie el aproape de Dumnezeu, ca sa apropie pe altii. Sa fie el sfant, ca sa sfinteasca pe altii. Preotul trebuie sa fie curat, fara pacate si sa nu fie rau. Dar aceasta nu e de ajuns, ci el trebuie sa straluceasca si in bine, potrivit poruncii care spune : "Sa se abata de la rau si sa faca binele" (Ps. 36, 27). Preotul "nu trebuie numai sa stearga din sufletul lui pildele cele rele, ori sa intipareasca in ei si pe cele bune, in asa fel incat sa covarseasca pe credinciosii sai cu virtutea mai mult decat ii, depaseste cu dragostea. Nu trebuie sa cunoasca hotar binelui si propasirii in bine si nici sa nu se uite mai mult la castigul binelui savarsit decat la paguba ce-o are de pe urma binelui pe care a evitat sa-l faca, ci sa faca totdeauna din binele savarsit treapta pentru pasii urmatori. Sa nu se mandreasca daca intrece pe pastoritii sai, ci sa socoteasca paguba daca viata sa e mai prejos de vrednicia dregatoriei sale. Sa-si masoare faptele sale cu poruncile, nu cu faptele vecinilor, fie rai, fie savarsitori de fapte de virtute".

La randul sau Sfantul Ioan Gura de Aur subliniaza ca preotul este pandit de multe primejdii, intre care slava desarta, mania si invidia tin loc de frunte. La acestea se adauga tristetea, cearta, hula, para, minciuna, fatarnicia, uneltirea, urgia impotriva celor ce nu ne-au facut nici un rau, bucuria si multumirea sufleteasca pricinuite de greselile celorlalti slujitori, mahnirea cauzata de succesele si bunastarea altora, placerea de a fi laudati, dorinta dupa onoruri. De aceea este necesar ca preotul sa depuna eforturi statornice pentru a-si pastra nevatamata frumusetea cea duhovniceasca. "Sufletul lui trebuie sa fie mai curat decat razele soarelui, pentru ca Duhul Sfant sa nu-l paraseasca niciodata si pentru ca sa poata spune : "Iar de acum nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine" (Gal. 2, 20)... Ca si cum i s-ar fi incredintat intreaga lume, ca si cum ar fi parintele tuturor oamenilor, asa se apropie preotul de Dumnezeu, rugandu-se sa se stinga razboaiele de pretutindeni, sa inceteze tulburarile si cerand, atat in rugaciunile de acasa cat si in rugaciunile din biserica, pace, an imbelsugat, izbavire grabnica de toate necazurile ce supara pe fiecare... Spune-mi, te rog, unde vom pune pe preot cand cheama Duhul Sfant, cand savarseste prea infricosata jertfa si cand atinge necontenit pe Stapanul obstesc ? Cat de mare curatie, cat de mare evlavie ii vom cere. Gandeste-te, ce fel trebuie sa fie mainile acelea care slujesc, ce fel trebuie sa fie limba aceea care rosteste acele cuvinte? Nu trebuie sa fie oare mai curat si mai sfant decat orice sufletul care a primit atata Duh ?".

Sfintii Trei Ierarhi constata cu durere ca sunt unii nedemni de slujirea preoteasca. Dupa cum remarca Sfantul Grigore de Nazianz, acestia intra in locurile cele preasfinte cu maini nespalate si cu sufletele necurate si fara a fi vrednici se apropie de cele sfinte, se ating de altar, se imping in jurul sfintei mese, ca si cum ar socoti ca preotia nu este un mod de a trai virtuos, ci un mijloc de trai, nu este slujire plina de raspundere, ci domnie fara indatoriri. Preotia spune Sfantul Ioan Gura de Aur, nu are nici o vina de pacatele celor ce o practica, dar preotia ne va invinui, pe buna dreptate, daca nu o intrebuintam cum trebuie, de aceea el face urmatoarea recomandare : "Din respect fata de preotie, daca i se intimpla cuiva sa savarseasca un pacat care trebuie pedepsit cu caterisirea, sa nu astepte sa-l judece altii, ci sa o ia inaintea judecatii lor parasind aceasta inalta slujire".

Pentru a preintampina astfel de cazuri, adica de patrundere in randul preotilor a unora nepregatiti sau nedemni, Sfintii nostri Parinti recomanda unele masuri, sau, in vremea pastoriei lor iau ei insisi masurile trebuitoare. Astfel Sfantul Ioan Gura de Aur accentueaza necesitatea cercetarii canonice, adica cercetarea mai dinainte a vietii si a sufletului celui propus pentru preotie pe baza unor marturii serioase, la care sa se adauge si parerea multimii. Sfantul Vasile cel Mare, la inceputul episcopatului sau, scrie horepiscopilor ca sa fie mult mai atenti si sa aplice canoanele Parintilor, atunci cand recomanda pe cineva pentru diaconie sau preotie, deoarece subliniaza el, s-au strecurat in randul clerului multi nevrednici, admisi fie din motive de rudenie, fie din alte motive afective, mai ales ca multi vor sa scape de serviciul militar.

Intreaga activitate pastorala si misionara, teologica si invatatoreasca, desfasurata de Sfintii Trei Ierarhi ca diaconi, preoti si episcopi se poate caracteriza ca un act de dragoste fata de Mantuitorul Hristos si fata de turma sa lasata in paza dragostei Sfintilor Apostoli si a ierarhiei bisericesti de mai tarziu. Din dragoste fata de oameni a aparut Vasiliada, cetate a milei crestine dupa marturia Sfantului Grigorie de Nazianz, si din floarea dragostei a rasarit apelativul de "Ambasadorul saracilor" dat Sfantului Ioan Gura de Aur, pentru dragostea fierbinte pe care le-a aratat-o cu inima si cu fapta, miilor de oropsiti din timpul lui. De altfel, el afirma ca "fara dragoste si unire intre oameni toate celelalte calitati si fapte ale omului n-au valoare, pentru ca nu promoveaza viata si fericirea. Dragostea este viata, este mers inainte, este lumina, este izvor spre inaltimi, este biruinta asupra intunericului si a mortii. Dragostea trebuie sa infloreasca in orice om si in orice situatie, mai ales in imprejurarile grele. Trebuie sa iubim pe orice om, indiferent daca ne este prieten sau nu, cunoscut sau necunoscut, drept sau pacatos. Omul e cel mai pretios lucru din cate exista in lume si mai valoros decat lumea intreaga".

O problema majora din timpul Sfintilor Trei Ierarhi, ca si a tuturor timpurilor a fost realizarea pacii intre oameni. Bunul pacii spune Sfantul Vasile este un lucru mare si minunat si vrednic de cercetat de cei care iubesc pe Domnul. "Nimic nu este, intr-adevar, mai propriu crestinului decat sa fie facator de pace, de aceea, pentru acest lucru, Domnul ne-a fagaduit cea mai mare rasplata". "Ce este mai dulce de auzit decat numele pacii ? Sau ce este mai sfant si mai placut Domnului decat sa te straduiesti pentru ea ?... Nu pot sa ma numesc adevarat slujitor al lui Hristos, fara dragpstea mea fata de altii si fara sa fiu in pace cu toti atat cat depinde de mine".

Sfantul Grigorie Teologul numeste pacea "prietena scumpa" si nu gaseste nimic asemanator cu ea, caci "Dumnezeul nostru este in mod esential, spune el, Dumnezeul pacii si al dragostei. In aceasta stau toate atributele care plac cel mai mult inimii Sale. Ii place sa se numeasca Dumnezeul pacii si al dragostei ca sa ne avertizeze ca prin practicarea acestei virtuti ne apropiem cel mai mult de El". "Pacea este chezasia armoniei si frumusetii universului: "popoarele, orasele, familiile, comunitatile se conserva prin pace, de aceea, e mai bine sa ne facem mijlocitori de unire si iubire, decat de dezbinare si despartire".

La fel, Sfantul Ioan Gura de Aur, cel mai mare iubitor, propovaduitor si aparator al pacii, socoteste pacea ca mama a tuturor bunurilor si temelie a bucuriei si darul cel mai minunat al sufletului omenesc. Pacea trebuie sa domneasca mai intai in sufletul fiecaruia de acolo, ea trece la semeni si-i uneste pe toti intr-o comunitate a pacii. Imploram pacea spune Sfantul Ioan Gura de Aur, caci nimic nu este asemenea ei, iar daca lipseste aceasta toate celelalte sunt de prisos.

Lucrarea preotului este sublima si complexa. Ea pretinde de la preot calitati deosebite, pregatire temeinica, suflet ales, perseverenta, rabdare, dar mai ales dragoste fata de Dumnezeu si fata de oameni. "Nimic nu ne poate face imitatori ai lui Hristos, observa Sfantul Ioan Gura de Aur ca zelul pentru binele semenului. Poti sa postesti si sa te culci pe pamant, sa te mortifici, daca nu ai grija de aproapele n-ai realizat nimic...Daca nu aduci un folos semenului n-ai facut nimic". Preotul este pilda vie pentru credinciosi. Credinciosii doresc ca preotul lor sa fie bun, curat si sfant, cu sufletul alaturi de ei. 

Pr. Prof. Stefan Alexe

 

• Taina Preotiei - Parintele Dumitru Popescu
  Publicat in : Dogma
• Taina Preotiei - Hirotonia
  Publicat in : Sfintele Taine
• Taina Preotiei
  Publicat in : Dogmatica
• Taina Preotiei
  Publicat in : Religie