Familia si planificarea familiala

Familia si planificarea familiala Mareste imaginea.

Iisus Insusi, in ajunul mortii Sale, in ceasul solemn cand a stat alaturi de ucenicii Sai la ultima lor Cina, a amintit despre nasterea de prunci: "Femeia, cand e sa nasca, se intristeaza, fiindca a sosit ceasul ei; dar dupa ce a nascut copilul, nu-si mai aduce aminte de durere, pentru bucuria ca s-a nascut om in lume" (Ioan 16, 21). Si toti parintii stiu ca "angoasa", care este pe deplin uitata atunci cand vine copi­lul, nu este reprezentata doar de durerea fizica a mamei, ci de toate anxietatile umane, grijile financiare, resimtite ade­sea de toti barbatii si femeile inainte de a avea copii. Toate acestea dispar odata cu noua creatura, lipsita de ajutor si intru totul "a ta", care apare in familie si care are o nevoie disperata de iubire si de grija.

Apoi, mai este si atitudinea lui Iisus in privinta copiilor: "chemand la Sine un prunc, l-a pus in mijlocul lor, si a zis: Adevarat zic voua: de nu va veti intoarce si nu veti fi pre­cum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor." (Matei 18, 2). Va intelege oare o persoana care se fereste in mod deli­berat sa aiba copii, sensul deplin al acestui avertisment al Domnului - poate una dintre cele mai importante descope­riri din intreaga Evanghelie?

De fapt, nasterea de prunci si cresterea copiilor sunt, intr-adevar, o mare bucurie si binecuvantare de la Dumnezeu. Nu poate exista vreo casatorie crestina fara o dorinta ime­diata si nerabdatoare a ambilor parinti de a primi si de a avea aceasta bucurie comuna. O casnicie in care copiii sunt nedoriti se bazeaza pe o forma viciata/egoista si trupeasca a iubirii. Dand viata altora, omul imita actul creator al lui Dumnezeu si, daca refuza sa faca aceasta, nu numai ca-si respinge Ziditorul, dar isi distorsioneaza propria umanitate; caci nu exista umanitate in absenta "chipului si asemanarii lui Dumnezeu", adica, fara o dorinta constienta, sau incon­stienta, de a fi un imitator al Parintelui de viata-facator al tuturor.

Totusi, ca una dintre dife­rentele esentiale intre conceptia iudaica vetero-testamentara cu privire la casatorie si conceptia crestina era aceea ca, pen­tru vechii iudei, casatoria reprezenta doar un mijloc de pro-creatie, pe cand, pentru crestini, casatoria este un scop in sine - o unire a doua persoane, in iubire, reflectand unirea dintre Hristos si Biserica. Si, intr-adevar, nici in Evanghelii si nici la Sfantul Pavel nu este intalnita ideea ca nasterea de prunci este o "justificare" pentru casatorie. Aceasta idee nu este in­talnita nici in literatura patristica. In magnifica sa Omilie XX la Epistola catre Efeseni, Sfantul Ioan Gura de Aur defineste ca­satoria ca "unire" si "taina", si doar ocazional mentioneaza nasterea de prunci.

Gandirea crestina apuseana moderna si practica sunt cu totul confuze in privinta acestui aspect; iar mass-media, co­mentand si adesea distorsionand si interpretand gresit en­ciclicele papale care interzic romano-catolicilor folosirea de mijloace contraceptive artificiale, contribuie foarte putin la o posibila clarificare.

Problema este ca, pana de curand, gandirea apuseana in privinta sexului si a casatoriei a fost in totalitate si exclusiv dominata de invatatura Fericitului Augustin (t 430). Particularitatea opiniei Fericitului Augustin consta in faptul ca el considera sexul si instinctul sexual ca fiind calea prin care a fost transmisa urmasilor lui Adam vina pentru "pacatul stramosesc". Prin urmare, casatoria era pacatoasa in masu­ra in care presupunea existenta relatiilor sexuale, si putea fi justificata doar "prin nasterea de prunci".

Biserica Ortodoxa - la fel ca si cea Romano-Catolica - re­cunoaste sfintenia Fericitului Augustin, insa autoritatea sa dogmatica in Ortodoxie este departe de a fi la fel de absoluta cum era odinioara in Apus. Chiar daca, in literatura crestina rasariteana monastica, sexul este uneori identificat cu paca­tul, Traditia obsteasca a Bisericii sustine foarte ferm hotara­rile Sinodului de la Gangra, care respinge radical opiniile care condamna casatoria. Iar daca instinctul sexual - in forma sa pervertita si "decazuta" - sta adesea in legatura cu pacatul, cu siguranta acesta nu este singura cale prin care pacatosenia se raspandeste de la o generatie la alta. Casatoria insasi este o Taina, adica, in relatiile barbat-femeie, este rascumparata prin Crucea lui Hristos, este transfigurata prin harul Sfantului Duh si este transformata prin iubire, intr-o legatura vesnica.

Daca se pune semnul egalitatii intre sex si pacat, si daca doar nasterea de prunci poate indeparta vinovatia, atunci atat casatoria cat si nasterea de prunci nu sunt altceva decat sarmane substitute pentru singurul adevarat ideal crestin - celibatul. Daca se adopta opinia augustiniana cu privire la sex si casatorie, contactul sexual marital in care se evita nasterea de prunci este categoric un act pacatos. Chiar daca recenta enciclica papala Humanae vitae, care interzice utili­zarea metodelor artificiale contraceptive, nu se bazeaza pe invatatura augustiniana, ci subliniaza, mai degraba, o preo­cupare pozitiva pentru viata umana, ramane totusi adevarat faptul ca idei despre pacatosenia sexului au dominat cato­licismul roman in trecut si, indirect, ii impiedica pe carmu-itorii actuali sa-si schimbe atitudinea fata de contraceptie. Si cum ar putea nega faptul ca aceasta a fost invatatura sa oficiala atat de mult timp?

Biserica Ortodoxa, la randul sau, niciodata nu s-a expri­mat formal si oficial asupra acestui aspect, ceea ce nu in­seamna ca problemele legate de contraceptie si planificarea familiala sunt tratate cu indiferenta de catre crestinii orto­docsi si ca angajarea lor crestina nu ar avea implicatii prac­tice cu privire la acest aspect. Asa cum am vazut mai sus, aceasta angajarea crestina implica existenta credintei ca:

- nasterea de prunci este un element firesc, sfant si ne­cesar pentru casniciile crestine,

- iar a da viata este pentru om un privilegiu prin care se aseamana lui Dumnezeu, pe care nu are niciun drept sa-l refuze daca vrea sa-si pastreze "chipul si asemana­rea lui Dumnezeu" date lui atunci cand a fost creat. Enciclica papala Humanae vitae include afirmatii remar­cabile cu privire la ambele aspecte si, prin urmare, nu trebu­ie data la o parte doar fiindca este o enciclica papala.

Totusi, chestiunea planificarii familiale cuprinde si alte aspecte, care sunt in mare parte recunoscute si discutate as­tazi. Spre exemplu, faptul ca "viata" data de parinti copii­lor trebuie sa fie o viata umana deplina, nu se refera doar la existenta fizica, ci parintii trebuie sa le ofere si grija lor, educatie si o viata decenta. Atunci cand dau nastere unui copil, parintii trebuie sa fie pregatiti pentru toate aceste res­ponsabilitati. Evident, exista situatii economice, sociale sau psihologice in cazul carora nu poate fi garantata indeplini­rea acestor responsabilitati. Si, uneori, este aproape cert ca nou-nascutul va trai in infometare si mizerie psihologica.

In acele situatii, diferite forme de planificare familiala, la fel de vechi precum omenirea, au fost dintotdeauna cunos­cute barbatilor si femeilor. Abstinenta totala este o metoda radicala de contraceptie. Insa este aceasta compatibila cu adevarata viata de cuplu casatorit? Si nu este abstinenta in­sasi o forma de limitare a capacitatii de a da viata si de a per­petua viata, daruite oamenilor de catre Dumnezeu?

Totusi, atat Noul Testament cat si traditia Bisericii considera absti­nenta ca o forma acceptabila de planificare familiala. invatatura romano-catolica recenta recomanda, de asemenea, ab­stinenta periodica, dar interzice mijloacele "artificiale", cum ar fi "pilula". Insa exista oare o diferenta reala intre mijloa­cele numite "artificiale" si cele considerate "naturale"? Este abstinenta cil adevarat "naturala"? Nu este oare "artificiala" orice modalitatea medicala de control a functiilor umane? Prin urmare, nu trebuie oare considerata ca fiind pacatoasa? Si, in sfarsit, o intrebare teologica serioasa: oare tot ce este "natural" este si "bun"? Caci si Sfantul Pavel a remarcat ca abstinenta poate duce la "ardere". Oare nu este stiinta capa­bila sa faca nasterea de prunci mai umana, controland-o, asa cum controleaza alimentatia, locuinta si sanatatea?

Condamnarea directa a controlului conceptiei nu reuseste sa ofere raspunsuri satisfacatoare tuturor acestor intrebari. Este un subiect care nu a fost niciodata lamurit in intregime de catre Biserica Ortodoxa, chiar daca autoritatile locale ale Bisericii au emis uneori afirmatii identice cu cele ale papei in privinta acestui aspect. In orice caz, niciodata in practica Bisericii nu s-a obisnuit sa se ofere indrumare morala prin emiterea de formule standardizate cu pretentia de validitate universala in probleme care, de fapt, necesita un act al con­stiintei personale. Exista forme de control al sarcinilor care vor fi acceptabile si chiar inevitabile, pentru anumite cupluri, pe cand alte cupluri vor prefera sa le evite. Aceasta ar putea fi adevarat si in ceea ce priveste "pilula" in particular.

Chestiunea controlului conceptiei si formele acceptabi­le ale acestuia pot fi solutionate doar individual, de catre fiecare cuplu crestin. Acestia pot lua decizia corecta doar daca accepta angajarea lor crestina cu o deosebita seriozi­tate, daca ei cred in providenta lui Dumnezeu, daca evita sa fie preocupati prea mult de siguranta materiala ("Nu va adunati comori pe pamant" - Matei 6, 19), daca realizeaza ca pruncii sunt o mare bucurie si un dar de la Dumnezeu, daca dragostea lor nu este una egoista si egocentrica, daca isi aduc aminte ca dragostea redusa la placere sexuala nu este dragoste adevarata. Spre exemplu, in societatea ameri­cana bogata, nu exista practic niciun motiv suficient pentru a evita nasterea de prunci in primii ani de casatorie. In orice caz, sfatul unui bun parinte duhovnicesc poate ajuta mult in facerea "primului pas" corect in viata conjugala.

John Meyendorff

Pe aceeaşi temă

05 Iulie 2012

Vizualizari: 6492

Voteaza:

Familia si planificarea familiala 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE