Avortul

Avortul Mareste imaginea.


Avortul

Omul, cea mai de seama dintre creaturile pa­mantesti, coroana, inel si preot al creatiei, a primit de la Dumnezeu cel mai de pret dar: viata. Facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu (Facere 1, 26-27), omul este o fiinta comunitara, traind in familie dupa modelul comuniunii de iubire al Sfintei Treimi, devenind "impreuna lucrator cu Dumnezeu" (I Corinteni 3, 9), in perpetuarea vietii pe pamant (Facere 1, 28).

"Barbatul se insoteste cu femeia, dupa randuiala din­tru inceput a Creatorului si intemeiaza institutia sfanta si binecuvantata a familiei pentru ajutorare reciproca, nastere de prunci buni, ascultatori si tematori de Dum­nezeu, pentru perpetuarea speciei si a neamului ome­nesc".

Dar, intr-o societate secularizata, in care omul se de­clara autonom, eliminandu-L pe Dumnezeu din creatia Sa, adica din lume, in care iubirea de sine a luat locul iubirii de aproapele si comuniunii dintre semeni si Dumnezeu, in care sunt date uitarii invataturile Bise­ricii, intalnim mame care isi abandoneaza copiii sau le suprima viata inca din pantece, netinand seama nici de preceptele biblice ("Sa nu ucizi"), nici de faptul ca viata nu este un bun propriu si de aceea nu avem dreptul sa dispunem nici de viata noastra, nici de viata altora si nici de viata copiilor nostri.

Din nefericire, practicarea avortului o intalnim de-a lungul istoriei omenirii. Folosirea ierburilor care provo­cau avortul era cunoscuta pretutindeni, dar, in vechime, credem ca intreruperea de sarcina de catre medic nu era permisa, de vreme ce, in juramantul lui Hipocrate, me­dicul, ca slujitor al vietii, marturiseste ca nu va da femeii substante abortive. In ceea ce priveste atitudinea fata de avort, de-a lun­gul timpului, aceasta a oscilat de la o epoca la alta. Ast­fel, vechile societati ale Greciei si Romei erau tolerante fata de avort, iar la romani avortul putea fi facut in orice perioada a sarcinii.

La inceputul secolului XIX, in America, avortul era interzis dupa aparitia miscarilor fetale. Dupa aceea, atat in America, cat si in Anglia, legislatia permitea avortul numai in cazul in care era salvata viata mamei. Mai tarziu, insa, miscarile feministe americane intro­duc conceptul de maternitate voluntara, apoi - dupa 1960 - pe cel de planificare familiala, incercand sa traga o linie de demarcatie intre viata sexuala si procre-atie, avortul reprezentand - in mod individualist -"pentru femei, singura posibilitate de control asupra corpului si destinului lor". (Gheorghe Scripcaru, Aurora Ciuca, Vasile Astarastoae, Calin Scripcaru - Bioetica, stiintele vietii si drepturile omului, Ed. Polirom,1998, p. 61)

In tara noastra, Codul penal din 1865 pedepsea pro­vocarea avortului, la fel ca si Codul penal din 1937, care permitea, totusi, avortul in doua situatii: in situatia in care mentinerea sarcinii ar fi amenintat viata femeii gra­vide si in situatia in care unul dintre parinti era bolnav psihic si pericolul transmiterii acestei boli la noul nas­cut era o certitudine. In perioada regimului totalitarist, toate legile din tara noastra condamnau, cu privare de libertate, orice provocare ilegala a avortului. Dupa 1989 insa, aceste legi au fost abrogate, pe motiv ca "erau in totala con­tradictie cu respectarea drepturilor omului".  In prezent, avortul este autorizat pana in a 22-a sap­tamana in Anglia, pana in momentul nasterii in SUA si, incepand din 1996, pana in a 14-a saptamana in Roma­nia. (Florin Puscas - Procreatia clinic asistata in teologia diasporei ortodoxe, in Revista teologica, an VIII, nr 1, Sibiu, 1998, p.99).

In lumina Declaratiei Universale a Drepturilor Omu­lui si a Conventiei Europene a Drepturilor Omului, pro­blema procrearii se inscrie in domeniul dreptului la viata, adica a dreptului atat la viata privata, cat si la viata de familie, "ceea ce ne plaseaza, de la inceput, in fata a doua tipuri de raporturi: individuale si de familie". Dreptul la viata "este un drept natural al omului si priveste atat propria viata, cat si posibilitatea de a da viata, adica de a procrea".

Cum in Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu este prevazut nici dreptul de a procrea si nici oblig­atia de a avea copii, s-a admis posibilitatea femeii de a intrerupe sarcina. Intreruperea cursului sarcinii este vazuta ca un drept al femeii de a refuza procrearea, sau, cum zic adeptii miscarii feministe, este "dreptul femeii de a refuza indeplinirea functiei sale reproductive naturale", in vir­tutea "respectului datorat libertatii individuale a femeii si a vietii sale private". Numai femeia are dreptul sa dispuna de trupul ei si sa nu permita nici unei alte per­soane sa intervina sau sa hotarasca asupra unei teme atat de personale ca cea a dispunerii de propriul trup.

In opozitie totala cu acest mod de interpretare a no­tiunii de "drept la viata", se afla aceia care condamna cu vehementa avortul, tocmai din respect pentru viata. Desi Conventia Europeana a Drepturilor Omului declara ca "dreptul fiecarei persoane la viata trebuie sa fie protejat prin lege", Comisia Europeana - un orga­nism infiintat in scopul respectarii aplicarii Conventiei Europene - apreciaza "ca acest text nu se refera si la copilul nenascut".

De ce oare dreptul la viata nu se refera si la copilul ne­nascut ? Pentru ca traim intr-o lume "in care viata umana este adesea considerata - si tratata - ca un produs oare­care pe care il putem crea la cerere si elimina din interes, ca in cazul avorturilor"? (John Breck - Dilemele bioetice si ortodoxia, in Revista Teologica, anul VIII, nr 1, Sibiu, 1998, p.3) Sau pentru ca nu exista o parere unanima in privinta momentului in care viitorul copil sa poata fi socotit fiinta umana, deci fiinta insufletita, cu viata, care poarta in el chipul lui Dumnezeu ?

Pentru a raspunde la astfel de intrebari, trebuie sa spunem mai intai ca, exceptand pe protoparintii nostri, Adam si Eva, care au fost creati de Dumnezeu, omul vine pe lume din parintii sai. Imediat dupa zamislire, la nivelul oului (zigotului) rezultat, incepe procesul de diviziune (segmentare), rezultand, la inceput, doua, apoi patru, opt, saisprezece celule s.a.m.d., timp in care oul migreaza spre cavitatea uterina, unde va ajunge in aproximativ 8-12 zile de la data fecundatiei si unde se va fixa (nidatia oului).

Perioada petrecuta intrauterin (9 luni) de viitorul copil este impartita in doua etape:
a) etapa embrionara, in care nu are "aspectul unui germene uman, nu exteriorizeaza parti componente ale corpului";
b) etapa fetala, in care capata infatisare umana. Limita dintre aceste doua etape este socotita de catre unii sfarsitul lunii a doua si inceputul celei de a treia, iar de altii, sfarsitul lunii a treia. Incepand de acum distingem viitorului copil fata, barbia, nasul, ochii, la membrele superioare si inferioare apar degetele si embrionul capata aspect uman.
Embriologii britanici sustin ca etapa de dezvoltare a viitorului copil cuprinsa intre momentul fecundarii si pana la nidatia oului (primele 8-12 zile din momentul zamislirii) sa poarte numele de pre-embrion. Acest pre-embrion nu reprezinta - dupa ei - o viata individuala, ci numai "o masa de celule nediferentiate". Separand astfel inceputul vietii de momentul zamislirii, au posi­bilitatea ca, in acest timp, experimentele stiintifice facute pe embrioni sa fie socotite legitime, iar avorturile provocate acum sa-si piarda "aproape cu totul gravi­tatea morala".

Dupa sustinatorii acestei teorii, fixarea oului in mu­coasa uterina marcheaza "trecerea de la starea de pre-embrion la cea de embrion, trecerea de la o existenta potentiala la o existenta umana actuala". De aceea ei socotesc ca intreruperea sarcinii in faza de pre-embrion nu este avort. Altii merg mai departe, afirmand ca este "irationala intentia de a da un statut embrionului, care este un agregat de celule... refuzand in mod categoric ideea de "persoana potentiala" pentru embrion". Atata timp cat viitorul copil nu are infatisare umana (embrionul), el poate fi socotit numai o bucata de carne pe care mama o poate indeparta din corp asa cum ar indeparta apen­dicele, de exemplu.

Unii spun ca "fatul devine om separat de persoana mamei sale numai atunci cand poate avea existenta de sine, adica o data cu nasterea sa", ceea ce ne indrep­tateste sa tragem concluzia ca "fiecare femeie are drep­tul sa-si omoare copilul cu cateva minute inainte de nastere".
Nici Conventia Europeana a Drepturilor Omului "nu prevede expres ca viata incepe in momentul con­ceptiei".

De aceea, luandu-se in considerare toate justificarile enumerate pana acum pentru a se motiva intreruperea sarcinii, legile din numeroase tari au scos de sub inci­denta ei avorturile, pe care nu le mai socotesc o crima, "deoarece nu lezeaza sentimentele morale ale societatii, din moment ce sunt facute de un numar atat de mare de femei".

Sustinandu-se ca viata viitorului copil incepe din momentul in care capata infatisare umana - etapa fetala - majoritatea avorturilor se fac inainte ca viitorul copil sa implineasca trei luni de viata, de la zamislire. Oare viitorul copil este fara viata pana la trei luni ? Medicul obstretician american Bernard Nathanson, care facuse mii si mii de avorturi, s-a intrebat la un moment dat daca este corect ceea ce face si a cercetat acest lucru cu cele mai moderne mijloace, afirmand, in final, ca "fatul este persoana umana deplina". Pentru a-si fundamen­ta concluziile, medicul Nathanson a filmat avortul unui fat de trei luni, realizand o videocaseta pe care a numit-o "Strigatul mut". Pe aceasta videocaseta se observa ca fatul:
a) presimte amenintarea instrumentului ucigas care-i va curma viata;
b) percepe pericolul, ceea ce il face sa se miste agitat, sa-i creasca frecventa batailor inimii de la 140 la 200 si sa-si deschida larg gura, ca intr-un strigat: strigatul mut.
Sotii Wilke, medici obstreticieni americani afirma ca "avortul este crima cu premeditare si ca, din punct de vedere stiintific, nu se fundamenteaza cu seriozitate existenta unei "secunde magice" inainte de care fatul a fost o bucata de carne, iar dupa aceasta devine copil, om."
Celebrul genetician francez Jerome Lejeune, studiind cromozomii gametului masculin si feminin care alcatu­iesc zigotul si cercetand diviziunile succesive ale oului, ajunge la concluzia ca "oul fecundat este cea mai specializa­ta celula de sub soare. Ea contine toata informatia necesara pentru a produce viata umana".

Asadar, recentele descoperiri ale embriologiei si ale geneticii, au demonstrat ca perioada aceea de doua sap­tamani - pre-embrionul - care "era considerata o "fe­reastra", fie pentru intreruperea sarcinilor nedorite, fie pentru a permite experiente asupra embrionilor nu exista".
Deci, daca viata incepe o data cu zamislirea, inseamna ca distrugerea unui viitor copil oricand dupa concepere, "echi­valeaza cu uciderea unei fiinte omenesti."
Si Comitetul Consultativ National de Etica din Fran­ta a declarat ca "embrionul este o potentiala persoana umana."

Specialisti ai Fundatiei internationale a dreptului la viata afirma ca "ovulul fecundat, embrionul, pruncul, copilul, adultul, sunt simple stadii de evolutie si maturizare ale aceleiasi vieti omenesti, ale aceluiasi om. Fiecare dintre noi a existat in intregime in ovulul fecun­dat, numai ca acesta necesita hrana si timp pentru urmatoarele etape ale vietii sale."

Deci omul exista ca Om din momentul conceperii pana in momentul mortii biologice, pentru care motiv orice interventie, facuta in orice moment dupa con­cepere, in scopul intreruperii vietii sale, constituie omu­cidere.

Prof. dr. G. Papadimitriou, ginecolog la Universi­tatea din Atena, afirma ca "avortul este intrerupere de viata; biologic, prin avort indepartam viata unui embri­on... nimeni, niciodata, nu are dreptul sa puna capat vietii nimanui - nici vietii altuia, nici vietii sale." (Meletios Kalamaras, Mitropolit de Nikopole)


Dupa invatatura Sfintei noastre Biserici, "viata ome­neasca nu incepe la nastere, ci la zamislire." Cum apare sufletul in cazul procrearii ? Daca in pri­vinta originii trupului toti sunt de acord ca el provine din parinti, in privinta originii sufletului urmasilor lui Adam s-au conturat, de-a lungul vremii, trei puncte de vedere, si anume:

a) preexistentialismul, initiat de filosofia platonica si reluat de Origen, sustine ca sufletele au fost create toate o data, inaintea lumii vazute. Pacatuind, ele sunt ase­zate in trupuri, ca pedeapsa, in vederea curatirii, prin suferinta, in trup.
Aceasta invatatura vine in contradictie cu Sfanta Scriptura, care ne arata ca sufletul protoparintilor nostri a fost creat o data cu trupul (Facere 2, 7).

b)  traducianismul, initiat de Tertulian, sustine ca sufletele urmasilor provin din sufletele parintilor, ca si trupurile. Sustinatorii traducianismului cred ca invata­tura lor ar avea temeiuri scripturistice, cum ar fi binecu­vantarea paradisiaca "cresteti si va inmultiti" (Facere 1, 28), sau cuvintele Mantuitorului "ceea ce este nascut din trup, trup este, si ce este nascut din Duh, Duh este" (Ioan 3, 6). Aceasta teorie nu poate fi acceptata, deoa­rece contrazice spiritualitatea si simplitatea sufletului, in virtutea carora sufletul nu se poate divide. Daca s-ar naste, ca si trupul, atunci sufletul ar muri impreuna cu trupul, ar fi supus descompunerii si solidar cu destinul trupului. Desi traducianismul, la prima vedere, ar prezenta avantajul explicarii transmiterii pacatului stra­mosesc datorita provenientei sufletului urmasilor din cel al parintilor, la o cercetare mai atenta vedem ca, daca pacatul stramosesc ar trece la copii, atunci ar trebui ca toate pacatele personale ale parintilor sa treaca la urmasi. Sfanta Scriptura nici nu afirma, nici nu neaga originea sufletului din sufletul parintilor. Latura pozi­tiva a traducianismului consta in sustinerea participarii omenesti la nasterea oricarei fiinte umane noi, in intregimea ei.

c) Teoria creationismului, sustinuta de foarte multi Sfinti Parinti, este dominanta in Biserica. Dupa creationisti, daca trupul omenesc are un inceput in samanta lui Adam, sufletul este dat de Dumnezeu prin creatie nemijlocita, in momentul zamislirii, devenindu-i trupu­lui principiu de viata. Temeiurile scripturistice ale creationismului sunt: sufletul se va intoarce la Dum­nezeu Care l-a dat (Ecles. 12, 7); Dumnezeu zideste duhul omului inauntrul lui (Zaharia 12, 1); Dumnezeu este Tatal duhurilor (Evrei 12, 9); El da duh si viata tuturor (II Macabei 7, 23).
Dar si creationismul intampina dificultati. Astfel, si se contrazice locul de la Geneza (2, 2) unde se spune ca Dumnezeu S-a odihnit si ca nu mai creeaza ni­mic nou, noi stim ca activitatea Lui nu inceteaza: "Tatal Meu pana acum lucreaza; si Eu lucrez" (Ioan 5,17).
Dar cea mai mare dificultate a creationismului este ca nu poate explica transmiterea pacatului stramosesc. Modul in care se incearca explicatia transmiterii acestui pacat este inadmisibila, fiind contrara si Revelatiei si ratiunii, deoarece creationistii afirma ca sediul pacatu­lui este in trup, de unde trece in sufletul creat.

Pentru a se depasi aceste greutati ivite in explicarea transmiterii sufletelor, unii teologi au emis parerea dupa care Dumnezeu ar crea sufletul nu din nimic, ci din sufletul parintilor, pentru ca daca l-ar crea din nimic, nu s-ar putea transmite pacatul stramosesc.
Intrucat "creatia sufletelor depaseste experienta si intelegerea omeneasca, ea ramane o taina cunoscuta numai de Dumnezeu." (Isidor Todoran, Ioan Zagrean, Teologia Dogmatica, 1991, p.175)

Ceea ce trebuie sa retinem este faptul ca nu exista un timp cat de scurt in care trupul sa fie neinsufletit, pen­tru ca atunci ar insemna ca, la inceputul lui, trupul este "mort", iar ceea ce este mort nu se hraneste si nu creste. Or, trupul uman, chiar din momentul zamislirii, cand este numai o celula, se hraneste, creste, se dezvolta si se maturizeaza.

In urma celor expuse, putem insera cateva concluzii, si anume:
1. Plecand de la principiul unanim acceptat ca "ma­teria vie ia nastere exclusiv din materie vie" si ca "dintr-o celula initiala numita ou sau zigot, rezultata din fe­cundarea ovulei cu elementul sexual mascul, ia nastere, prin diviziunea si diferentierea celulelor, un organism nou", inseamna ca, inca din momentul zamislirii/ acest organism este viu, pentru ca altfel nu s-ar putea hrani, nu s-ar putea dezvolta si nu ar putea ajunge, in final, un nou-nascut si apoi un om. Deci, daca din pund de vedere "strict biologic, fecundarea unui ovul de catre un spermatozoid constituie originea unui nou individ, trebuie sa recunoastem, fara echivoc, ca embrionii au toate drepturile unei fiintei umane."

De aceea, in Recomandarea 1046 a Adunarii Parla­mentare a Consiliului Europei din 1986, se spune, prin­tre altele, ca "embrionul si fatul uman trebuie sa bene­ficieze, in toate circumstantele, de respectul datorat demnitatii umane."

2.  "Daca moartea nu este altceva decat despartirea sufletului de trup, viata, care este contrariul mortii, nu va fi altceva decat impreunarea trupului cu sufletul." Sufletul si trupul incep sa existe deodata, din momentul zamislirii. Speculatiile care separa momentul "insu­fletirii" de momentul zamislirii sunt fara temei. Oame­nii de stiinta afirma ca "nu exista in prezent nici o ra­tiune dupa care sufletul sa fie rupt de momentul conce­perii. Morala elementara cere a recunoaste un subiect de drept din primul moment al existentei, deci din mo­mentul fecundarii."

3.  Dumnezeu creeaza sufletul fiecarui om la con­ceperea sa, dar nu-l creeaza din nimic - ca la facerea lumii - ci-l creeaza din sufletul parintilor. Astfel se poate explica motivul pentru care copilul are afinitati psihice cu parintii, dar dobandeste si o identitate diferi­ta de cea a parintilor, pentru ca vine de la Dumnezeu prin actul de creatie al sufletului.

Deci Dumnezeu are un rol in aducerea la existenta a fiecarui om dintr-o pereche de alte persoane umane. "Dar, in aducerea noilor persoane la existenta, El cola­boreaza cu actul de iubire al persoanelor umane, care se angajeaza cu raspunderea lor cea mai serioasa in adu­cerea la existenta si la cresterea altor persoane umane pana la starea lor de libertate constienta, transmitandu-le dialogul lor cu Dumnezeu si cu semenii si toate invatamintele Lui."

4. "Oamenii nu sunt repetitia simpla a unor indivizi uniformi. Libertatea la care sunt chemati impune origi­nalitatea ireductibila a fiecarui om." De aceea, fiinta umana "ca unicat ne obliga la un respect absolut, de la conceptie pana la moarte."

5. Alcatuit din trup si suflet, omul trebuie respectat ca fiind o fiinta de o valoare inestimabila, pentru ca, prin suflet, el este "cineva", nu numai "ceva". Ceea ce il face pe om "cineva" este sufletul, "inzestrat cu con­stiinta si cu capacitatea de reactii constiente si libere."(Parintele Dumitru Staniloae)

6. Viata intrauterina a viitorului copil reprezinta sta­diul cel mai de inceput al fiintei umane. Avand viata, care reprezinta cel mai de pret dar primit de la Dum­nezeu, nu avem dreptul sa i-o curmam, indiferent de momentul de dezvoltare in care s-ar afla. De aceea, avortul inseamna omucidere cu premeditare si este "pacat impotriva lui Dumnezeu, impotriva firii omului, impotriva familiei si a societatii." Se impune deci sa condamnam practicarea avorturilor, atat de mult libera­lizata si in tara noastra.

De cand este lumea, mamele au conceput si au astep­tat, cu mare emotie, venirea pe lume a fiecarui nou nas­cut, pe care l-au privit ca pe o binecuvantare a lui Dum­nezeu, in zilele noastre insa tot mai multe femei refuza sa mai fie mame, socotind ca intreruperea sarcinii este un drept al lor, cand, de fapt, este "un abuz de drept cu incalcarea drepturilor embrionului."
Cine le da dreptul acestor "mame" sa condamne la moarte fiinte nevinovate, atata vreme cat in aproape toata lumea s-a abolit pedeapsa cu moartea, tocmai pentru a se asigura respectarea dreptului la viata al omului ? Nu stiu ele ca omuciderea este un pacat striga­tor la cer? "Glasul sangelui fratelui tau striga catre Mine din pamant" (Facere 4,10).

Intreruperea sarcinii - care inseamna ucidere cu pre­meditare - este un pacat foarte greu, pentru ca, prin avort, se curma viata unei fiinte care poarta in sine chi­pul lui Dumnezeu si se rapeste cel mai de pret bun daruit omului de Dumnezeu. De aceea, avortul este pa­cat atat impotriva lui Dumnezeu, ca Izvor al vietii, cat si impotriva societatii, condamnata la vestejire din lipsa noilor nascuti.

Sa nu ne lasam amagiti de gandul ca viata fara copii este mai linistita si mai lipsita de griji. Intrebati-i pe cei fara copii, ajunsi la apusul vietii si-i veti auzi cat regreta ca si-au irosit zilele in singuratate si ca sfarsitul vietii ii gaseste saraciti de bucuria pe care le-ar fi oferit-o copiii si nepotii.

Priviti, in schimb, la familiile cu multi copii si veti vedea cata bucurie le aduc in casa aceste fiinte nevino­vate si cat de mult intaresc ei legaturile sufletesti dintre parinti. Refuzul de a da viata - folosind practicile anticon­ceptionale, cat si oprirea cursului vietii - sunt expresia unei mentalitati secularizate, care a pierdut sensul spi­ritual al existentei umane, reducand omul la un simplu produs biologic, fara sa tina seama de chipul lui Dum­nezeu din om. Acesta este motivul pentru care Biserica condamna aceste practici si pentru care cei ce le savarsesc vor da seama inaintea lui Dumnezeu, in ziua infricosatei judecati.

Suntem datori sa sadim in sufletele nevinovate ale copiilor si tinerilor nostri valorile morale si frumusetile spirituale ale neamului nostru crestin, indemnandu-i sa se simta responsabili fata de darul sfant al vierii si fata de intreaga creatie.

Dr. George Stan

06 Iulie 2012

Vizualizari: 7139

Voteaza:

Avortul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE