Dileme bioetice si chestiuni pastorale cu privire la inceputul vietii

Dileme bioetice si chestiuni pastorale cu privire la inceputul vietii Mareste imaginea.

Preafericite, Preasfințiți arhierei,

Simt nevoia să încep prezenta cuvântare exprimându-mi mulțumirile pentru cinstea pe care mi-ați acordat-o încredințându-mi această misiune, dar și mărturisind în același timp dificultatea lăuntrică pe care o am de a vorbi în Sinod pe subiecte de bioetică, care în natura lor sunt noi, greu de înțeles, ușor de răstălmăcit și foarte subtile în abordare. Subiecte pentru care adesea se impune o cunoaștere științifică de specialitate, simț și experiență clinice, și neapărat un simț al antropologiei teologice. Vă încredințez că mi-ar fi fost mult mai ușor să vorbesc la un congres științific, înaintea unui auditoriu medical sau a unor tineri cu un puternic spirit contestatar, decât în fața Sinodului Bisericii Greciei. Și aceasta, deoarece oricât ai fi citit sau ai fi auzit sau te-ai fi gândit, oricât de mulți ani te-ai fi preocupat cu aceste subiecte, te simți adesea luat prin surprindere, fără răspunsuri sigure și în profunzimea lor insuficiente, în timp ce răspunderea pentru exprimarea unor poziții teologice este foarte mare.

În ciuda acestor aspecte, am acceptat invitația, pentru că titlul comunicării cuprinde cuvintele: ”dileme” și ”problematizări”, iar nu ”poziții”, și, în plus, am acceptat și în virtutea răspunderii pe care o am ca președinte de mai bine de 16 ani al Comisiei Sinodale de Bioetică de a-mi supune opinia judecății voastre. În plus, a biruit în mine gândul că aș putea să ofer prilejul celor înțelepți să-și spună părerea, ca să devenim cu toții mai înțelepți (Pilde 9: 9) printr-un efort de problematizare comună și cu nădejdea luminării sinodale. De asemenea, necesitatea, ca Biserică, de a fi alături de poporul credincios care se află în confuzie se impune de la sine.
Ce este bioetica?
Etica medicală clasică încerca să asigure transparența relației dintre medic și bolnav pe baza jurământului lui Hipocrate și a celor patru principii: al punerii la dispoziție, al egalității (în drepturi), al credibilității și al neprovocării unui rău mai mare.

Termenul de bioetică este destul de recent[2] și definește în primul rând știința care încearcă să asigure un echilibru între realizările științifice și urmările care decurg din utilizarea intervenționistă a tehnologiei în domeniul biologiei, geneticii și sănătății. Este adevărat că transformările care au rezultat în considerarea și abordarea sănătății sunt dramatice. Viziunea biologiei actuale asupra trupului este de așa natură, încât nu vizează doar ipostasul nostru natural sau psihologia noastră, ci și voința, opțiunile, etica și simțirea noastră duhovnicească.

Când spunem tehnologie biomedicală, înțelegem intervenția umană în anatomia, fiziologia, biologia și genetica umană fie prin medicamente (tehnologia farmaceutică), fie prin aparate și organe (bisturiu, stimulator, organe artificiale), fie prin orice alt mod. Aceste intervenții ar putea crea tehnici de diagnosticare geniale, terapii uluitoare, modificări și substituiri impresionante (membre și organe artificiale, înlocuiri robotice, vorbire digitală etc.), dar și, eventual, denaturări incontrolabile și periculoase în genetica și fiziologia umană (clonare, modificări genetice etc.)

Grație tehnologiei, medicina de diagnosticare și preventivă au marcat un progres impresionant (de exemplu, ecografia, tomografia, tomografia pozitronică), la rândul ei, chirurgia face, am putea spune, minuni (noi tehnici chirurgicale, telemedicina, microchirurgia, chirurgia cibernetică, substituirea electronică a vederii și auzului etc.), limita medie de viață aproape s-a dublat în ultimii 60 de ani, mortalitatea infantilă a fost limitată în mod semnificativ, numeroase boli au fost vindecate eficient.

Intervenția tehnologică în trupul uman se exercită de ani de zile, însă ceea ce s-a schimbat în ultimii 50 de ani este pătrunderea ei în aspectele profunde și sacre ale fiziologiei umane, cum sunt procesul conceperii și reproducerii (forme de fecundare artificială), procesul morții (Secțiile de Terapiei Intensivă), exclusivitatea organelor trupului pentru fiecare om, intervenția în celula genetică și, recent, chiar în celula nervoasă, tehnologizarea la nivelul nano-scalei. Astfel, astăzi este posibil să fie fecundat un ovul de către un spermatozoid în afara relației sexuale, în lipsa părinților, și să rezulte un embrion în afara trupului matern, pe care să îl putem examina, eventual putem să îl împrumutăm altui cuplu sau chiar să intervenim asupra lui fie în scop terapeutic, fie pentru a-l modifica, fie pentru a-l distruge.

În mod similar, putem menține în viață organisme umane într-o stare foarte gravă de boală, care de ani de zile să nu mai aibă contact cu mediul, sau să prelevăm și să implantăm organe dintr-un corp într-altul, să introducem într-un organism nano-markeri cu însușiri inedite etc.

Consecința este că odată cu realizările apar și dilemele și problemele, care în multe cazuri sunt imposibil de depășit. Subiectele caracteristice ale unei asemenea problematizări sunt cele care se referă la începutul și sfârșitul vieții. Au apărut situații pe care fiziologia creației divine nu le cunoaște, precum embrionii in vitro, bolnavii aflați în moarte cerebrală, mamiferele clonate, stările vegetative care durează de ani de zile, oameni care au nu numai membre bionice care îi ajută în mișcare, dar și organe bionice care substituie funcțiile biologice etc.

Problemele care apar din aceste fapte sunt multe și mari, în multe privințe insurmontabile, iar știința care le studiază și încearcă să găsească soluții se numește bioetică; aceasta se dezvoltă concomitent cu deontologia medicală și dreptul medical. În fond, problemele rezultă din nevoia de a se găsi un echilibru între realizarea științifică, cu toate urmările ei pozitive, pe de o parte, și inevitabila modificare a ontologiei omului și efortul de a nu se perturba relațiile umane și sociale, pe de altă parte. Pentru a fi abordate toate acestea, trebuie să se răspundă unor întrebări precum: Ce mai înseamnă omul pentru noi astăzi[3]? Cum influențează modificările somatice sufletul și persoana? Ce valoare are viața și în ce condiții? Cum și în ce măsură depinde valoarea vieții de calitatea ei? Ce înseamnă calitate și cum este evaluată aceasta?

Este firesc ca multe dintre dilemele și problemele legate de bioetică să preocupe și Biserica, la care mulți recurg ca să le abordeze cu ”mintea lui Hristos” și să le soluționeze potrivit voii lui Dumnezeu. Din această perspectivă, și Biserica dezvoltă o abordare corespunzătoare a bioeticii bisericești, pe care o poate numi și bioantropologie sau, așa cum preferă Mitropolitul Nafpaktosului, bioteologie, termen prin care exprimă credința Bisericii în caracterul sacru al trupului, al vieții și al morții și, mai general, al persoanei umane. În profunzimea fiecărei problematizări din perspectiva Bisericii, nu stă apărarea unor legi morale sau a unor canoane bisericești, ci relația omului cu Hristos, posibilitatea comuniunii cu El și primirea harului Duhului Sfânt, altfel spus, în profunzimea oricărei asemenea problematizări se află sfințirea omului. Trebuie apărat liberul arbitru al omului, dimensiunea perspectivei lui veșnice, echilibrul dintre suflet și trup, simțământul nevoii noastre de Dumnezeu și de prezența Lui.

Bioetica seculară, evident, este foarte diferită de bioetica ortodoxă bisericească. Altele scopurile și altele sunt aspirațiile acesteia. În concepția seculară, ceea ce contează este consolidarea drepturilor individuale, relațiile armonioase ale oamenilor în cadrul societăților, asigurarea unei informări suficiente și asigurarea posibilității de acordare a consimțământului, protecția realizării științifice și satisfacerea dorințelor în măsura în care nu sunt lezate drepturile terților.

Astfel se prezintă bioetica seculară. E posibil ca această bioetică să nu fie foarte ”etică”, dar cel puțin îi înțelegem sensul. E posibil să fie chiar o etică periculoasă, adică în fond să nu fie nimic altceva decât o justificare filosofică camuflată a concepției despre o viață fără de Dumnezeu a omului, incluzând consecințele care decurg de aici – o concepție care pe de o parte exprimă o înțelegere foarte superficială asupra omului și îl depreciază la statutul de mașinărie biologică supusă determinismului, iar nu de persoană cu liber arbitru, iar pe de altă parte îl ridică în chip nefiresc la rangul de substitut al lui Dumnezeu. Și acesta este cel mai mare pericol al biomedicinii contemporane.

Este evident că întreaga problematică prezintă o mulțime de dileme în fața cărora și noi, ca Biserică, trebuie să stăm cu frica lui Dumnezeu, dar și cu multă dragoste față de fiecare om. În primul rând ne va ajuta faptul de a ajunge la acrivia teologică sau măcar să ne apropiem de ea. În al doilea rând, să vedem în toate omul și felul cum să iconomisim spre binele lui. În primul caz avem de-a face cu bioetica, în al doilea cu pastorația. De aceea, bioetica bisericească nu poate fi altceva decât teologie.
Controversele bioetice cu privire la începutul vieții

În cuvântarea aceasta mi s-a cerut să prezint dilemele concrete ale vieții cotidiene care au legătură cu începutul vieții și tehnicile de reproducere. În acest sens, voi prezenta după caz un mod de abordare și iconomisire a lor și la nivel bioetic, și la nivel pastoral, oferind acolo unde este nevoie și baza științifică și clinică necesară, lăsând eventual anumite aspecte teologice spre dezbatere, la care destui dintre dumneavoastră ați putea să contribuiți, mai ales Mitropolitul Nafpaktosului, care este și consilier al Comisiei de Bioetică, dar care a și analizat subiectele acestea pe larg în scrierile sale[4].

Preocuparea cu acest subiect consider că este cu deosebire necesară datorită multor și insistente probleme foarte actuale care ajung la noi, ca Biserică, cerându-ni-se să le oferim un răspuns; astfel, la întâlnirea Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale se propusese și includerea unor rapoarte privitoare la această problematică pe ordinea de zi a Sfântului și Marelui Sinod care va avea loc în 2016. Astfel, subiectele legate de tehnicile de reproducere au fost considerate ca fiind de interes imediat și de către Comisia Interortodoxă de Bioetică a Patriarhiei Ecumenice, aflată sub președinția Înaltpreasfințitului Mitropolit al Pergamului, kir Ioannis, care s-a întrunit pentru prima și, din păcate, singura dată până acum, în mai 2012, la Academia Ortodoxă din Creta, la Kolympári, Haniá.

Merită să atragem atenția că datorită, probabil, faptului că subiectele bioeticii implică foarte mulți factori, datorită vitezei cu care evoluează, a complexității și caracterului lor inedit, deși toată lumea este de acord că se impune studierea lor într-un cadru bisericesc, precum și aprofundarea lor teologică, până acum, aproape nici o altă Biserică Ortodoxă, în afara Bisericii Greciei, nu s-a ocupat sistematic cu acestea. Și este întru totul îndreptățit, consider, să menționez că atât conceperea ideii de bioetică eclezială, cât și evaluarea dificultății acestui demers temerar și a pionieratului în studiul subiectelor bioetice și, în sfârșit, inițiativa constituirii Comisiei de Bioetică a Bisericii, dar și interesul constant față de obținerea unor concluzii practice, aparțin în exclusivitate răposatului Arhiepiscop al Atenei și întregii Grecii, Hristodul.

După toate acestea, în acest moment, răspunderea noastră ca ierarhie este să contribuim după măsura posibilităților noastre la tot acest efort interortodox de a se face auzit un cuvânt bisericesc valabil, exprimat în cadru sinodal, pe baza principiilor veșnice ale teologiei și antropologiei ortodoxe, cu simțământul că subiectele sunt foarte subtile, iar posibilitățile noastre de obicei limitate.

Despre natura embrionului

Un subiect fundamental pentru abordarea problematicii bioetice la nivelul începutului vieții este înțelegerea naturii embrionului atât în faza dinaintea implantării, cât și după implantare, în diferitele stadii ale dezvoltării acestuia.

Despre embrionii invitro unii afirmă că în esență sunt preembrioni, adică o sumă de celule cu o perspectivă neclară, fără identitate. Alții au îndrăznit să îi numească depreciativ ”material genetic” pe care am putea să-l folosim ca simplu material biologic. Cu privire la embrionii de după implantare există diferite opinii. Unii îi consideră simplu țesut, prelungire a trupului matern sau un tip preuman sau ceva asemănător. Asemenea opinii justifică foarte ușor distrugerea embrionului în faza dinaintea implantării sau întreruperea sarcinii după implantare.

De asemenea, termenul ”terapie”, care adesea este folosit, se identifică în fapt cu distrugerea vieții embrionilor patologici, pentru a se elimina o afecțiune, cum este, de exemplu, anemia mediteraneană. Cu alte cuvinte, înseamnă eliminarea bolii prin lipsirea de dreptul la viață al embrionilor respectivi, iar nu vindecarea bolnavilor de boală.

Aceasta este o definiție inedită a terapiei care la momentul oportun lezează însuși sensul de bază al termenului. În acest mod, în timp ce în Cipru se nășteau cu anemia mediteraneană aproximativ 60-70 de oameni pe an[5], prin impunerea controlului preimplant și prenatal, numărul acesta a fost limitat la 1-3 cazuri pe an[6]. Acest lucru, deși este prezentat drept un succes, de vreme ce ușurează societatea de o boală dureroasă și chinuitoare, în același timp însă se săvârșește omorârea embrionilor într-o anume fază a evoluției lor. Astfel, ceea ce este prezentat ca reușită filantropică, disimulează în fapt o atitudine brutală și lipsită de respect față de darul sacru al vieții umane.

O asemenea logică a condus Comisia Națională de Bioetică să formuleze ca oficială opinia că ”acceptarea nașterii copiilor cu probleme grave de sănătate… în mod normal este controlată etic”, astfel, ”dacă aceasta se bazează pe anumite concepții metafizice (iar nu pe simplu egoism) ale viitorului părinte, nu se poate trece cu vederea că subapreciază în mod nepermis calitatea vieții viitoare a noului om”. Acest lucru înseamnă că potrivit Comisiei de Bioetică, în asemenea cazuri, avortul se impune din punct de vedere etic, iar refuzul acestuia este problematic din punct de vedere etic.

În prezenta cuvântare, evitând orice argumentare relativă, ne vom limita să spunem doar că, în calitate de Biserică, insistăm asupra adevărului că omul este om încă ”din primul moment al conceperii”, bazându-ne și pe datele biologice, dar și pe mărturii clare ale Sfintei Scripturi și ale Părinților. Un argument teologic în favoarea acestei viziuni este caracterului psihosomatic al omului. Din momentul în care începe să se constituie trupul, sufletul coexistă. În acest sens, embrionul este om, nu om potențial, ci om în evoluție. Omul potențial nu înseamnă om. Doar perechea ovocit-spermatozoid înainte de fecundare se poate numi om în potențialitate. După fecundare însă este om în dezvoltare[7]. Embrionul este om desăvârșit după fire[8], deși nedesăvârșit și în continuă desăvârșire potrivit expresiei fenotipice și organizării psihosomatice[9].

În rezumat, respectăm embrionii din clipa primei bănuieli că dețin firea omenească, nu numai pentru că reprezintă un lucru măreț, pe care îl cunoaștem exact, dar mai ales pentru că aceștia ascund o taina pe care totdeauna o ignorăm. Respectul față de ceea ce ignorăm ne luminează mai mult decât îndrăzneala care se naște din ceea ce cunoaștem pe jumătate. Din acest punct începe abordarea noastră bioetică.

IPS Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei şi Lavreoticii
________________________________________
[1] Cuvântare ținută la întrunirea ordinară a Sinodului Bisericii Greciei, din 9 octombrie 2014.
[2] Mitropolitul Messiniei, Hrisostom: Limitele dialecticii dintre știință și religie, Cuvântare la întâlnirea ”Zilele medicale messiniene”, Kalamata, 31.5.2013.
[3] Mitropolitul Nafpaktosului, Ierótheos, Bioetică și Bioteologie, Sfânta Mănăstire a Nașterii Maicii Domnului, 2005, pp. 123-141, 298-318.
[4] Mitropolitul Nafpaktosului, Ierótheos, Bioetică și Bioteologie, Sfânta Mănăstire a Nașterii Maicii Domnului, 2005.
[5] În deceniul ‘70, datele statistice arătau că frecvența anemiei mediteraneene de tip b era în Cipru de 15%, în timp ce frecvența anemiei mediteraneene de tip a se ridica la 12,4%. ”Este evident că dacă această boală rămânea necontrolată, surplusul de 60-70 de noi cazuri în fiecare an ar fi ridicat costul terapiei și cantitățile necesare de sânge pentru transfuzii la asemenea niveluri, încât Băncile de Sânge și resursele economice ale statului nu ar fi fost în stare să facă față”. (Minas Hatziminas, Ciprul și anemia mediteraneană, 2005).
[6] Η ΣΗΜΕΡΙΝΗ, ”Transplantul la cei bolnavi de anemia mediteraneană”, 7 noiembrie 2006.
[7] Embrionul nu este ”om potențial”, după cum susțin unii, ci este om. După cum nici Domnul ca embrion nu era ”Dumnezeu-om potențial”, ci ”Domnul” Elisabetei (Lc 1:43), iar ca nou-născut, ”Hristosul Domnului” (Lc 2:12), ”Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9:5), Domnul Dumnezeu-Omul.
[8] ”Așadar, pentru că socotim acesta despre care vorbim, adică embrionul, ca fiind cald și activ, prin acestea demonstrăm că nu este lipsit de suflet. Dar, după cum partea lui trupească nu o numim trup și oase și păr și toate celelalte care există în trupul omenesc, dar acceptăm că în potențialitate este fiecare din toate acestea, dar încă nu se vede în chip sensibil; la fel și în ce privește sufletul nu afirmăm că există la acest embrion partea rațională, poftitoare și irascibilă, și toate celelalte care se observă la sufletul omenesc, ci că, pe măsură ce se dezvoltă și se desăvârșește trupul, se dezvoltă și energiile sufletului la subiect” (Sfântul Grigorie de Nissa, ”Despre constituirea omului. Dovedire că pricina existenței este una și aceeași, atât pentru suflet, cât și pentru trup”, Capitolul 29, EPE 5, p. 212) și: ”fătul, deși atunci nu era om deplin, însă neapărat urma să se desăvârșească potrivit cursului necesar al legilor firii” (Agapie Monahul și Nicodim Aghioritul: Pidalion, Atena, 1841, p. 351, comentariu la al II-lea Canon al Sfântului Vasilie cel Mare).
[9] Arhimandritul Nicolaos Hatzinikolaou: Ελεύθεροι από το γονιδίωμα, Atena, 2002, p. 180.

 

Pe aceeaşi temă

14 Decembrie 2016

Vizualizari: 330

Voteaza:

Dileme bioetice si chestiuni pastorale cu privire la inceputul vietii 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

inceputul vietii bioetica

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE