Homosexualitatea

Homosexualitatea Mareste imaginea.


Homosexualitatea

Nu totdeauna si de catre toti, homosexualitatea a fost interpretata si aplicata la fel. Daca unele popoare antice o respingeau ca pe un defect, ca pe o pervertire a naturii sau ca un mare pacat fata de Dumnezeu, altele in schimb, au acceptat-o si chiar au cultivat-o. Daca la inceput a fost repudiata si pedepsita ca o perversiune, apoi a fost considerata boala, iar in cele din urma este acceptata ca o minoritate sexuala. Daca in Italia si Cipru este interzisa, in majoritatea tarilor europene, in numele dreptului omului, i se creeaza cadrul legal de afirmare, fixandu-se chiar si varsta de la care poate fi practicata. Astfel, in Suedia copiii de 15 ani pot sa-si practice liber aceasta aptitudine sexuala. In Elvetia, la 16 ani; iar in Franta la 18 ani.

Pentru a intelege mai bine aceste pozitii contradictorii se cuvine sa facem o privire comparativa de ansamblu intre mentalitatea lumii vechi si mentalitatea omului modern, iar apoi sa vedem care este pozitia Bisericii Ortodoxe fata de homosexualitate.

Homosexualitatea in Vechiul Testament

Pentru iudeii monoteisti, cunoscatori ai voii si poruncii adevaratului Dumnezeu, desfraul era un pacat. E firesc, apoi ca intr-un stat teocratic, acest pacat, considerat delict antisocial, sa fie aspru pedepsit. In acest context, homosexualitatea era considerata ca o intinaciune in fata lui Dumnezeu, atragand blestemul Lui, asemenea impreunarii cu dobitoacele (Leviticul 18, 22.23), fiind pedepsita cu moartea (Leviticul 20, 13.16). Atat de mare uraciune era acest pacat in fata lui Dumnezeu, incat locuitorii cetatilor Sodoma si Gomora au fost osanditi la pieire slobozind peste ei Dumnezeu ploaie de pucioasa si foc din cer. (Facerea 19, 24). De aici si numele pacatului de sodomie, dupa numele cetatii distruse.

Homosexualitatea in lumea pagana

In lumea pagana, homosexualitatea nu era socotita pacat, fiindca evlavia avea un caracter formal si exclusiv cultic. Mai mult decat atat, erau cazuri cand desfraul era ridicat la rangul de cult, ierodulele (cele sfintite) depunand costul desfraului in vistieria templului. Nu se exercita nici un efect punitiv din partea statului, fiindca nu erau elaborate legi anume privind perversiunea sexuala. Istoricii ii citeaza chiar si pe unii imparati si conducatori de armate avand astfel de metehne. In astfel de situatii, homosexualitatea, in mentalitatea celor vechi, era considerata un mod de exprimare a naturii umane, asemenea heterosexualitatii. Se puneau in discutie modurile ei de exercitare, fiind condamnate doar abuzurile si violurile la adresa copiilor. Pe de alta parte, pederastia putea fi privita si altfel in antichitatea precrestina si anume in intelesul legat de educatia copilului.

In acest sens, nu va trebui sa ne mire faptul ca un cercetator si specialist de larga recunoastere internationala, Henri-Irenee Marrou pune semnul egalitatii intre "paideia" (educatie) si "paiderasteia" (iubirea fata de copii), indiferent daca cuprindea sau nu senzualitatea. Relatia dintre erast (educator) si eromet (cel de educat - copilul) se baza in fond pe iubirea prietenoasa, barbateasca (virila) dintre ei, asemenea iubirii dintre fratele mai mare si cel mai mic. De aceea, Marrou conchide ca paideia pederastica nu avea un caracter trivial si vulgar corespunzator dezmatului sexual, ci scopul ei final era cultivarea virtutii: "Prea adesea Erosul grec este deschis ca o simpla aspiratie a sufletului, de dorinta, spre ceea ce-i lipseste; din partea celui care iubeste, erosul participa totusi la arete (virtute) prin aceasta dorinta de innobilare, de daruire de sine, prin aceasta nuanta - pentru a spune totul - de paternitate spirituala". Acest sentiment, atat de minutios analizat de Platon (Symposion, 206 b.e; 209 b.e) se clarifica, spune Marrou, in lumina unei analize freudiene: este evident, instinctul normal al generarii, dorinta pasionala de a se perpetua intro fiinta asemanatoare siesi, dorinta care, frustrata de inversiune, deviaza si se defuleaza pe acest plan pedagogic. Educatia transmisa de un erast apare ca un substituit, ca un derizoriu Ersatz al zamislirii: obiectul iubirii (pederastice) este acela de a procura si de a da nastere intru frumos (Platon, Symp. 206 e).

Vom reveni insa la homosexualitate ca "patima de necinste", spre a arata ca nici inteleptii antici ai Eladei si Romei nu o considerau astfel, ci ii aplicau timbrul naturii umane, pe care tindeau mereu sa o aduca la perfectiune, fara ca pederastia sa-i incomodeze cu ceva.

Este prea bine cunoscut faptul ca deviza vechilor intelepti este de a-ti trai viata conform naturii. Unii au venit cu precizarea ca "naturalia non sunt turpia" (ceea ce este natural, nu este rusinos). Acestia erau cinicii (de la Kynos = caine, fiindca aveau ca emblema un caine). Intemeietorul scolii cinice a fost Antisthene (435.370 i.Hs). Era discipolul lui Socrate. Dispretuind bogatiile si conventiile sociale, propovaduia necesitatea trairii conform naturii. Acesti filosofi duceau o viata austera, reducand nevoile la strictul necesar. Mai tarziu celebra lor deviza a fost compromisa, cinici fiind socotiti cei care manifesta dispret fata de orice norma morala, motivand lubricele lor pasiuni instinctive prin aceea ca nu este rusinos nimic din ceea ce apartine naturii.

Homosexualitatea in lumea crestina

Venirea Mantuitorului in lume, ca izbavitor al firii cazute in pacat, aduce o noua invatatura asupra modului in care trebuie sa ne desavarsim natura si viata. El ne spune: " fiti desavarsiti precum si Tatal vostru care este in ceruri este desavarsit" (Matei 5, 48). Prin aceste cuvinte Mantuitorul ne indreapta privirile spre sfintenia lui Dumnezeu, la care se ajunge prin asemanarea cu El. Altfel spus, daca vreti sa va desavarsiti natura, straduiti-va sa dobanditi sfintenia Parintelui ceresc, impartasindu-va din natura Lui divina, fiindca sunteti fiii Lui. Necunoscand pacatul, inteleptii vechi nu au inteles ce inseamna natura cazuta odata cu aparitia patimilor prin dereglarea instinctelor ce nu-si mai indeplinesc menirea. Ei nu intelegeau apoi nici necesitatea desavarsirii naturii prin participare la viata adevaratului Dumnezeu, pe care de altfel nici nu-l cunosteau. Aceasta instrainare de Dumnezeu, i-a mentinut in orbecairea cautarii desavarsirii unei naturi in fond bolnava, ce nu putea fi desavarsita inainte de a fi insanatosita.

Inteleptii nu au intuit totdeauna faptul ca asa cum in natura macro-cosmosului pot exista abateri, care cazand de sub controlul legilor fizice aduc dezordinea, tot astfel si in natura microcosmosului pot exista norme ale ordinii, care daca nu sunt respectate, natura insasi se va perverti in loc sa se desavarseasca.

Insanatosirea si desavarsirea naturii umane o va face Dumnezeu insusi, creatorului ei, prin venirea Fiului Sau in lume. Prin jertfa Sa, stergand pacatul din firea omeneasca, Mantuitorului ii impartaseste viata divina sau sfintenia lui Dumnezeu. Ne lasa insa si pe noi ca in mod liber sa participam la natura Sa umana si indumnezeita, pentru a ne impartasi de sfintenia Lui. Fiind act liber de participare si de devenire asemenea lui Dumnezeu, se impune si stradania noastra necontenita de a ne elibera de pacat si de a creste mereu in virtute, ca o implinire a voii lui Dumnezeu, "care este sfintenia voastra; si sa va feriti de desfranare, sa stie fiecare din voi a-si stapani vasul sau in sfintenie si cinste, nu in patima poftei ca paganii, care nu cunosc pe Dumnezeu" (I Tesaloniceni 4, 3.5).

Noua invatatura crestina a sfinteniei vietii prin ferirea de desfranare a fost primita cu multa repeziciune de sufletele oamenilor dornici de mantuire, incat chipul lumii s-a schimbat. O contributie importanta la adancirea acestei schimbari a adus-o Sfantul Apostol Pavel. Propovaduind Evanghelia "la toata faptura", el insista asupra faptului ca "chipul lumii trece", iar "cei casatoriti sa fie ca cei necasatoriti"; si "cel ce se casatoreste face bine, iar cel ce nu se casatoreste face si mai bine" (I Corinteni 7, 29.35). Cat despre " desfrau si orice necuratie sau lacomie nici sa se pomeneasca intre voi, asa cum se cuvine sfintilor "caci aceasta sa o stiti ca nici un desfranat sau necurat "nu are mostenire in imparatia lui Hristos si a lui Dumnezeu" ca fii ai luminii sa umblati "caci roada Duhului este in toata bunatatea si dreptatea si adevarul" (Efeseni 5, 3.9).

In felul acesta, noua mentalitate a oamenilor deveniti prin Hristos fiii lui Dumnezeu, aduce in lume viata de sfintenie. Crestinii impartasindu-se de viata lui Hristos, devin imitatorii Lui, incat numarul celor ce preferau castitatea si fecioria crestea din ce in ce mai mult. Entuziasmul lor era atat de mare, incat interpretand gresit indemnul Mantuitorului de a se face "fameni pentru imparatia lui Dumnezeu" (Matei 19, 12), se castrau. Nu este vorba numai de cel mai mare interpret scripturistic al Rasaritului Crestin, Origen, ci si de multi alti necunoscuti. Faptul ca legislatia bisericeasca inca de timpuriu a pedepsit cu caterisirea pe preotii care se castrau sau cu afurisirea timp de trei ani pe laici, socotindu-i ca invidiosi asupra propriei lor vieti, dovedeste pe deplin acest fapt (vezi Canoanele 21, 22, 23, 24 apostolice).

Desigur, entuziasmul pentru viata feciorelnica a fost intretinut si a crescut in mare parte si datorita apologiei pe care i-o faceau cuvantarile si scrierile parintilor care se bucurau de mare autoritate duhovniceasca printre crestini. Faptul ca in doua Sinoade locale (Ancira, 306 si Elvira, 309) s-a impus celibatul preotilor, aceasta va deveni o problema efervescenta, discutata apoi contradictoriu la primul Sinod ecumenic, dovedeste cat de mult pretuiau primii crestini castitatea. Lucrurile au primit si o turnura negativa in sensul ca s-a ajuns in situatia de a fi defaimata casatoria, incat Biserica s-a vazut din nou nevoita sa dea legi pentru combaterea acestor exagerari. Fiindca un eretic pe nume Eustatiu considera casatoria ca pe o nascocire diavoleasca, Biserica a stabilit la cel de-al treilea Sinod local de la Gangra ca "daca cineva ar defaima nunta si pe ceea ce se culca cu barbatul sau, credincioasa fiind si evlavioasa, sa fie anatema" (Canonul 1); "Daca cineva se dedica fecioriei si infranarii nu pentru bunatatea si sfintenia casatoriei, ci pentru ca, scarbindu-se, se indeparteaza de casatorie, sa fie anatema" (Canonul 9); "Daca cineva dintre cei ce traiesc in feciorie, pentru Domnul, isi bat joc de cei casatoriti, sa fie anatema" (Canonul 10).

Pe de alta parte, firea omeneasca, desi este innoita prin har, purtand ranile pacatului, primeste de multe ori in viata pamanteana replicile venite din firea cea veche aflata sub zodia concupiscentei. Astfel, daca unii crestini, ducand lupta cea buna a virtutii, aveau o viata de sfintenie asemenea ingerilor, altii in schimb, cadeau in cele mai de ocara patimi, precum sodomia si impreunarea cu dobitoacele. Simplul fapt ca Biserica s-a vazut nevoita sa sanctioneze cu severitate aceste pacate savarsite de fiii sai, inseamna ca ele au existat in viata lor (vezi Canonul 16 Ancira, 7, 62, 63 Vasile cel Mare; 29, 58 Grigorie de Nissa; 29 Nichifor Marturisitorul).

Odata cu formarea statelor crestine, legislatia acestora a mentinut secole de-a randul homosexualitatea ca un delict antisocial, sanctionat cu pedeapsa capitala.

Toleranta fata de homosexualitate

Mentalitatea occidentala a inceput sa se schimbe odata cu aparitia Renasterii si a Umanismului, cand a aparut interesul pentru cultura clasica uitata si cand secularismul ce se va stabiliza tot mai mult, va pune in centrul preocuparilor omul, incepand sa se dezvolte cultura nationala, artele, stiinta, relatiile sociale, etc. Pe acest fundal va apare Reforma, ca o eliberare a gandirii si comportamentului uman pe plan religios, apoi Iluminismul secolului XVIII si Revolutia burgheza din Franta, prin intemeierea primei formatiuni comuniste anticrestine, au dat grele lovituri Bisericii, dominanta in Evul Mediu. In aceasta conjunctura a putut Fr. Nietzsche proclama moartea lui Dumnezeu si afirmarea moralei instinctiv biologizante neopagane, prin anularea notiunii de pacat si negarea valorilor crestine. Cu timpul "religia crestina a incetat sa mai joace un rol obiectiv in societatea europeana, fiind izolata in sfera subiectivismului personal, socotita ca o afacere de ordin personal".

Intr-o astfel de situatie, deistii Voltaire si Jean Jacques Rousseau propuneau "libertatea sexuala ca mijloc de eliberare a barbatilor si femeilor de civilizatia crestina". Pornind de la faptul ca omul nu este creatia lui Dumnezeu, ci produs al evolutiei, Charles Darwin afirma ca "sexul fiind un instinct animalic" nu are nici o motivatie sa fie legat de niste principii religioase sau morale.

In secolul nostru, psihiatrul Sigmund Freud sustine ca "sexualitatea este instinctul dominant al omului" si incearca sa ofere o baza stiintifica separarii sexualitatii de procreare, orientand-o spre placere.

Miscarile homosexuale s-au desfasurat pentru prima data in Germania, in 1897, cerandu-i drepturile alaturi de heterosexuali. In anii '60, odata cu miscarea femininista proavortiva, miscarile homosexuale ajung la stadiul de afirmare plenara.

Spre deosebire de homosexualitatea antica, cea din zilele noastre vrea sa fie "legalizata, legiferata, institutionalizata, acceptata sau chiar impusa societatii, ca fiind componentul normal  de viata".

Miscarile homosexualilor de mai tarziu se vor desfasura in numele libertatii personale despre care Comisia si Curtea Europeana a Drepturilor omului afirma: "Constituie libertati ale persoanei atat deciziile pe care acesta le ia in momentul casatoriei (asupra persoanei sau, mai nou, asupra sexului acesteia), asupra reproducerii, asupra imbogatirii formelor de reproducere (prin recursul la noile tehnici reproductive, de tipul fertilizarii in vitro si al transferului de embrioni, al donatiei de gameti sau embrioni) sau al refuzului acestui drept (concretizat prin sterilizare si avort), precum si deciziile persoanei asupra mortii sale (euthanasie, suicid). Din dreptul de a dispune asupra propriului corp, s-a ajuns si la prostitutie".

 

Nu de mult, Declaratia Consiliului Europei, nr. 227/1993, se referea la "drepturile homosexualilor in noile democratii". Una din conditiile pe care aspirantii la calitatea de membru al Consiliului Europei trebuie sa le indeplineasca este respectarea drepturilor minoritatilor si, in special, "restabilirea drepturilor homosexualilor".

Legislatia romana fata de homosexualitate

Legislatia de pe timpul domnitorului Vasile Lupu, ii pedepsea cu moartea pe homosexuali. Codul penal din 1937 prin art. 420 pedepseste cu inchisoarea corectionala de 2.5 ani homosexualitatea, fiind considerata delict si "infractiune contra pudoare".

Codul penal din 1968 prin art. 200 incrimineaza relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex si aplica pedeapsa cu inchisoarea intre 1si 5 ani. Din dorinta de a deveni membru al Consiliului Europei, Romania si-a revizuit legislatia privind homosexualitatea, publicand in Monitorul Oficial nr. 289/14. noiembrie 1996 modificarea articolului 200 din codul penal, in sensul ca homosexualii sunt pedepsiti numai daca "au produs scandal public" - cu inchisoarea de la 2 la 7 ani. Savarsita asupra unui minor, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani; prin constrangere cu inchisoarea de la 3 la 10 ani; daca s-a produs vatamarea integritatii corporale si a sanatatii, se pedepseste cu inchisoarea de la 5 la 15 ani, iar daca a dus la sinuciderea victimei, cu inchisoarea de la 5 la 25 ani. Indemnul sau ademenirea unei persoane in vederea practicarii relatiilor homosexuale se pedepseste cu inchisoarea de la 1 la 5 ani.

Cauzele homosexualitatii

Cauzele homosexualitatii rezida in criza sociala, familiala si dezordinea sexuala existenta in lume. Cateva cifre sunt edificatoare. Astfel, in unele tari, persoanele singure formeaza jumatate din populatia adulta. In S.U.A. 53% din femei sunt singure; 20% nu au fost casatorite niciodata; iar 33% sunt divortate sau vaduve. Un raport elaborat de Alianta Evanghelica din Marea Britanie arata ca 44% din barbatii sub 30 de ani, enoriasi ai Bisericii evanghelice, sunt singuri, iar singuratatea si ingrijorarea in privinta vietii sexuale sunt sentimente pe care le traiesc in mod obisnuit. Se pare ca numarul persoanelor singure in randul enoriasilor unei congregatii variaza intre o treime si jumatate.

Se constata apoi ca dupa adolescenta, 37% din populatia barbateasca a avut contacte homosexuale, ca 13% au fost mai mult homosexuali decat heterosexuali cel putin trei ani, intre adolescenta si momentul cand au implinit varsta de 55 de ani, iar 4% au fost exclusivi homosexuali dupa incheierea adolescentei. Alte cifre arata ca cel putin 50% din barbatii adulti se considera predominant heterosexuali, cu experienta homosexuala accidentala; iar 37% sunt in esenta heterosexuali, cu experienta homosexuala importanta. Pe langa acestea, se constata ca "atractia intre persoane de acelasi sex exista, intr-o oarecare masura, la jumatate din intreaga populatie".

Apoi, in problema divorturilor, se constata ca in Anglia una din trei casatorii contractate sfarsesc prin divort. In S.U.A., situatia este si mai alarmanta, cifra de divort fiind una la doi.

O alta criza morala este desfraul. Astfel, 70% din esantionul de femei chestionate, care erau casatorite de mai mult de 5 ani, aveau sau avusesera relatii sexuale in afara cadrului casatoriei, desi majoritatea mai credeau inca in monogamie. O analiza recenta a adulterului in Anglia arata ca un numar egal de femei casatorite, ca si de barbati, au relatii extraconjugale si le prezinta ca fiind "aventuri de o noapte".

La aceasta cauze se adauga inca trei tipuri esentiale: psihanalitic, biologic si social.

1. Potrivit lui Sigmund Freud, parintele psihanalizei, homosexualitatea apare atunci cand un baiat nu reuseste sa "transfere atractie heterosexuala a libidoului sau de la mama lui

la alta femeie naturala", poate din cauza fortei pe care o exercita acea atractie sau din cauza orientarii ei gresite, care ar putea fi cauzata de mediu. Exista apoi teoria fobiei, potrivit careia mama, in timpul .sindromului de sarcina. a simtit sentimentul de teama de a fi abandonata de sotul ei sau incapacitatea sotului de a fi alaturi de ea in aceasta perioada si astfel mama transfera copilului traumatismul pe care-l sufera.

2. Potrivit explicatiei biologice, barbatii homosexuali au un exces de estrogen, hormon propriu femeilor; iar femeile lesbiene, un exces de androgen, hormon barbatesc. Aceste explicatii biologice se refera la cantitatea relativa de testosteron existenta in perioadele vitale pentru dezvoltarea creierului fetusului si imprima copilului ce urmeaza sa se nasca o orientare masculina sau feminina, dar nu totdeauna in concordanta cu sexul genetic al fetusului. Se spune ca barbatii homosexuali au "comisura anterioara", fascicol de nervi care leaga lobul stang si lobul drept al creierului, mai mare decat barbatii heterosexuali. In schimb, ei au "nucleul interstitial", alt fascicol de nervi din hipotalamus, mai mic decat barbatii heterosexuali.

Alte studii sugereaza o puternica influenta genetica. Astfel, 52 la suta din fratii gemeni identici sunt homosexuali; 22 la suta din fratii gemeni neidentici si doar 11 la suta in cazul fratilor adoptivi.

3. Sub aspectul explicatiei sociale se arata ca homosexualitatea este o "functie a adaptarii determinata de selectia naturala". Alti spun ca e pur si simplu o "constructie sociala", adica o idee inventata la sfarsitul secolului al XVIII-lea si in secolul al XIX-lea, la inceput de comunitatea medicala, in asa fel incat medicii si categoriile profesionale sa-si poata asuma controlul asupra unui anumit segment al societatii, care mai inainte era controlat de Biserica si de tribunale.

Dupa cum vedem, trei teorii independente una de alta, cauta in mod diferit sa explice unul si acelasi fenomen. Fiecare din ele cauta sa patrunda in taina de nepatruns a sufletului omenesc, pentru a face lumina ca intr-o pestera intunecata fara iesiri. Oricare din ele are pretentia ca poate fi acceptata, in aceeasi masura in care, la o analiza serioasa, poate fi si respinsa.

Congresul Mondial de Psihiatrie de la Rio de Janiero, din 1994, apreciaza ca este fara temei intentia de a cauta motivatii medicale in favoarea homosexualitatii, deoarece "orice homosexual este pe deplin raspunzator de comportamentul sau, adica dispune de discernamant".

Neavand cauze genetice, endocrine sau psihiatrice, homosexualitatea "poate fi considerata un viciu si, ca orice viciu, are o influenta cert nefavorabila, atat asupra individului insusi, cat si asupra familiei sale, asupra intregii societati".

Atitudinea teologilor si a Bisericii fata de homosexualitate

De la inceput se cuvine sa precizam ca Biserica nu-i poate abandona pe homosexuali, fiindca prin Taina Sfantului Botez ei sunt membrii ai Trupului lui Hristos. Pe de alta parte, vom vedea in cele ce urmeaza atitudinea diferita pe care teologii crestini au adoptat-o fata de homosexualitate.

Multi vorbesc tot mai deschis si tot mai des, despre crestini homosexuali si chiar de preoti si de pastori avand astfel de metehne morale. In acelasi timp, i se cere Bisericii sa binecuvinteze casatoriile homosexuale, asa cum unele state europene le-au si legalizat. Se cere apoi chiar hirotonia homosexualilor, ceea ce, evident, nici nu se poate si nici nu se vrea. Remarcam, totusi, in acest context, aparitia mai multor carti care pledeaza cu hotarare de pe pozitie crestina, in favoarea homosexualitatii. Si nu orice fel de nume semneaza astfel de carti. Unul dintre ei este Adrian Thatcher, directorul Centrului de Teologie si Educatie Crestina de pe langa Colegiul "Sfantul Marcu" si "Sfantul Ioan" din Plymouth, Marea Britanie.

El a predat la aceste colegii un curs de doi ani despre: "Credinta, sexul si zamislirea", iar la cererea studentilor a sintetizat ideile in cartea: "Liberating sex" (Descatusarea sexului) cu bibliografia la zi. Cartea are pretentia sa ofere "o perspectiva crestina asupra sexualitatii", adica o viziune crestina moderna asupra uneia dintre cele mai controversate teme ale contemporaneitatii. Autorul propune in acest sens o "Teologie a sexualitatii".

In cadrul Bisericii Romano-Catolice, Congregatia Sacra pentru Doctrina Credintei a emis "Declaratia despre anumite intrebari legate de etica sexuala" (29 decembrie 1975) si

"scrisoarea catre episcopii Bisericii Catolice si despre grija pastorala acordata persoanelor homosexuale" (1 octombrie 1986), cerand acordarea unui studiu pastoral homosexualilor, considerand conditia lor ca fiind "disfunctionala" sau cel putin incompleta. Teologul Philip S. Keane in studiul intitulat: "Moralitatea sexuala - O abordare

Catolica" afirma ca "sunt cazuri in care raul ontic al actelor homosexuale nu devine un rau moral obiectiv, intrucat in imprejurarile respective este intr-adevar de asteptat ca actele homosexuale sa fie sustinute". Si de aici concluzia: "persoana ramane membru al Bisericii si este libera sa primeasca Sfintele Taine".

Raspunsurile moralei crestine cu privire la problema homosexualitatii sunt foarte diverse si contradictorii. Le rezumam la patru aspecte:

1. Atitudinea "nefavorabila - punitiva", condamna actele si orientarea ca fiind perverse.

2. Atitudinea "nefavorabila - non - punitiva", considera homosexualitatea o disfunctie condamnand totusi pacatul, dar nu si pe pacatos.

3. "Acceptarea prudenta - limitata" socoteste homosexualitatea si actele sale ca un rau ontic si, totusi, in cazurile ireversibile, acceptand relatiile stabile si iubitoare, actele homosexuale in aceste relatii fiind considerate permise si chiar demne.

4. "Acceptarea deplina" considerand orientarea homosexuala ca fiind innascuta (deci daruita de Dumnezeu), iar comportamentul care o insoteste, ca adecvat din punct de vedere moral si chiar dorit.

Teologii romano-catolici conservatori inclina spre pozitia: "nefavorabila - non-punitiva", iar cei "revizionisti" inclina spre "acceptarea prudenta".

Mult mai plauzibila este invatatura ortodoxa despre natura cazuta care poarta in sine ranile pacatului. Asa cum in natura din jurul nostru s-au produs dezordini care ii tulbura viata, tot astfel si in natura omului, atat biologica, cat si spirituala si-au facut aparitia tot felul de contradictii care-i macina existenta. Referindu-se la neamurile care "au schimbat adevarul lui Dumnezeu in minciuna si au cinstit faptura si i-au slujit ei in locul Creatorului", Sfantul Apostol Pavel arata ca "pentru aceea i-a si lasat Dumnezeu in patimi de ocara, caci si femeile lor si-au schimbat randuiala fireasca; la fel si barbatii, s-au aprins in pofta lor unul catre altul. Si precum ei n-au reusit sa aibe pe Dumnezeu in constiinta, asa i-a lasat Dumnezeu pe ei cu mintea neincercata ca sa faca cele ce nu se cade". (Romani 1, 25.27).

Parintii Bisericii au aratat de asemenea ca odata cu aparitia afectelor s-au dereglat si instinctele, incat, placerea, de pilda, in loc sa fie mijlocul prin care se exercita instinctul, se transforma in scop si astfel functia spirituala a omului se intuneca si cade in animalitate sau chiar mai prejos. Mintea, ca lumina a sufletului, se transforma sub dominatia instinctelor oarbe, in instrumentul de motivatie si de iscodire a noilor si variatelor forme de dezvoltare a patimilor inrobitoare. Este ceea ce Sfantul Apostol Pavel numea .mintea carnii. (Coloseni 2,18).

Pentru a arata ca homosexualitatea este patima, asa cum o numeste Apostolul, vom indica prin similitudine, ca patimile reprezinta o patologie organica si sufleteasca a principalelor instincte omenesti: de aparare-atac, alimentar (de nutritie), de reproducere si social. Asa, in instinctul de aparare-atac apare ceea ce este cunoscut sub numele de "killer instinct", ca forma violenta de manifestare a unei dorinte pe care noi o numim bizara, fiindca creeaza un permanent pericol social. Acesta transforma societatea omeneasca in jungla, facand ca omul sa se manifeste asemenea unui animal fioros, ce nu cunoaste regulile comportamentului fata de altii. Exista apoi in viata spirituala a omului predispozitia cleptomaniei. Aceasta devine pasiune dominanta a vietii, necesitate de comportament ce se timbreaza cu stigmatul lui "moral insanity", adica imbecilitatea constiintei morale care face confuzia intre bine si rau, neputand astfel sa-ti indeplineasca menirea.

Exista apoi in cadrul instinctului alimentar forme degradante, precum bulimia si eclimia, ca forme devorante ale lacomiei dupa mancare sau anorexia, ca lipsa a poftei de mancare, ca un simptom maladiv al fiziologiei umane. La fel, exista si o insatietate dupa bunurile materiale, incat omul isi pierde echilibrul necesarului si degenereaza fie in destrabalari, fie in zgarcenii, devenind chiar ridicol in comportament, asemenea lui Harpagon sau lui Hagi Tudose, din cunoscutele piese comice. In ce priveste instinctul de reproducere, discutiile primesc un caracter de profunzime. Daca celelalte forme instinctive intretin si protejeaza viata, instinctul de reproducere are viata in sine si o transmite mai departe.

De aceea, impulsul care il sustine nu este simpla placere, ci si iubirea (eros), indicand o angajare integrala a sufletului omenesc, ca libertate, constiinta si afectiune. Iar cand acest instinct, care transmite odata cu viata si informatia genetica a speciei si a persoanei umane, este exercitat fara randuiala care conduce la atingerea scopului sau si a menirii omului de a trai in urmasi, putem spune, cum pe buna dreptate remarca Nicolae Paulescu, ca patima reprezinta o dereglare a instinctelor omenesti: "Patima nu e altceva decat cautarea exclusiva a placerii ce rezulta din satisfacerea unei trebuinte instinctive deviate (adica, al carui scop natural este ignorat, neinteles sau chiar - nu de putine ori - dinadins relativizat)".

La capatul acestui periplu, putem spune ca suntem de acord cu Sfantul Apostol Pavel, considerand homosexualitatea o patima, fiindca reprezinta o deviere a instinctului de reproducere de la scopul sau. Sa vedem daca este patima de necinste.

Raspunsul afirmativ este motivat de faptul ca reprezinta o aberatie de la ordinea fireasca, coborandu-l pe om sub conditia animalica. Este patima de necinste si prin modul violent, grotesc si scabros in care este practicata de cele mai multe ori, producand dezordini sociale si trezind o adevarata repulsie din partea celor ce nu o accepta.

In sfarsit, homosexualitatea reprezinta un esec moral si existential, prin pierderea menirii omului de a se implini pe sine insusi prin urmasi. In actul creatiei, Dumnezeu a dat viata barbatului si femeii, imprimandu-le menirea de a fi "un singur trup", in scopul perpetuarii neamului omenesc. In fata acestei realitati evidente, homosexualitatea reprezinta un abuz salbatic, o aberatie lipsita de finalitate; un esec al instinctului de conservare a speciei umane.

Cu toate acestea, Biserica nu-i poate abandona, nici parasi pe acesti oameni, dintre care majoritatea sunt, cel putin prin botez, daca nu din convingere, fiii ei. Deviza crestina este: "uraste pacatul, dar iubeste pe pacatos!". Hristos a venit sa caute pe fiul risipitor si pe oaia cea pierduta, precum si sa vindece pe cel bolnav, fiindca cei bolnavi au nevoie de doctor. Este adevarat ca la inceput Biserica acorda sanctiuni grele pentru astfel de pacate. Va trebui acum mai mult sa-i intelegem pe oameni, decat sa-i judecam cu asprime pentru faptele lor. Cu tot pacatul care ii stapaneste, se cuvine ca Biserica sa si-i apropie pentru a le oferi harul tamaduitor. Se cuvine, mai mult ca oricand, sa aplicam cu incredere pedagogia divina a recuperarii celor pacatosi, indepartati de Biserica, cazuti prada placerilor si patimilor care ii stapanesc.

Caci, pe drept cuvant, sublinia marele om de stiinta crestin, Nicolae Paulescu ca "din admirabila desfasurare a actelor instinctive omul este inclinat sa remarce si sa retina senzatiile placute care insotesc indeplinirea actelor respective. Si in loc de a se inalta pana la scopul instinctului, el nu mai urmareste decat placerea devenita unica tinta a activitatii sale". Dar abordarea cu optimism a apropierii si indepartarii omului pacatos este motivata de faptul ca, spre deosebire de animale, "omul are facultatea de a transforma instinctele in acte voluntare; cu alte cuvinte, singur omul are posibilitatea de a cunoaste scopul trebuintelor instinctive si de a delibera asupra mijloacelor si momentelor oportune satisfacerii lor".

In acelasi timp aprinderea necontrolata a patimii poate fi temperata, stapanita si indepartata prin puterea constiintei care are un rol esential de infranare, umanizand pornirile inconstiente. Un om de stiinta arata ca "a te putea stapani este o dovada de maturitate a sistemului nervos, un exemplu de model cum activitatea perfectionata a scoartei cerebrale poate domina functiile elementare ale centrilor inferiori. Functia de infranare sau de inhibitie a reflexelor simple [.] va atinge un grad inalt, ea transformandu-se intr-o adevarata trasatura de caracter, intr-o capacitate de stapanire care consta in a-si putea infrana unele reflexe, de a le domina cu ratiunea".

La acestea adaugam, ca mijloace esentiale de educare a firii cazute si tiranizate de aprinderea necontrolata a placerii, puterea de convertire a rugaciunii, a cuvantului lui Dumnezeu si a harului Sfintelor Taine. Parintii Bisericii arata ca acestea poarta in sine "conversio amoris", adica transformarea iubirii egocentrice, salbatica si animalica, in iubire neprihanita fata de Dumnezeu. Revarsandu-se in suflet iubirea lui Dumnezeu, instinctul este pus sub instanta constiintei, incat nesabuita pofta se poate preface intr-un dor spiritual dupa cele dumnezeie sti, iar placerea oarba poate fi luminata de bucuria curata a conlucrarii de bunavoie a mintii cu darurile lui Dumnezeu.

Conchidem ca homosexualitatea este o patima de necinste, iar ca sa poata fi considerati fii ai Bisericii si primiti la Sfanta impartasanie, cei care practica aceasta patima trebuie sa renunte la ea printr-un act de pocainta.

Pr. Prof. Dr. Sorin Cosma

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 11473

Voteaza:

Homosexualitatea 5.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Iulian Nicolae SarpePostat la 2013-06-20 14:13

    nu pitem accepta asa ceva. este o boala psihica grava, aceasta homosexualitate... trebui neaprat combataura de catre medicii psihiatrii din luema intreaga...

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE