Obisnuinta care ucide

Obisnuinta care ucide Mareste imaginea.

Avortul sau pruncuciderea a devenit, ca si in alte tari, o obisnuinta. A devenit o "moda" care nu mai mira pe nimeni, nu mai supara pe nimeni, nu mai mustra constiintele oame­nilor si, mai ales, care nu mai trece.

In urma cursurilor pe care le-am predat in liceele din Cluj-Napoca, am constatat cu ingrijorare ca in licee se face o educatie falsa, indemnand copiii nostri spre o viata de desfrau prin incurajarea folosirii metodelor contraceptive (prezervative, pilula, injectii cu hormoni); nu le este expli­cat marele pericol al inceperii vietii sexuale precoce, inaintea casatoriei, care consta in: pacatul desfraului, bolile venerice care duc la sterilitate, sarcini nedorite care se finalizeaza cu avort (cel mai mare pacat), sentimentul infidelitatii cu care se obisnuiesc din tinerete, sindromul postavort.

In urma cursurilor noastre "Pro-Vita", am constatat cu o mare bucurie ca rezultatele au fost po­zitive, deoarece puritatea tinerilor nostri ii face sa accepte binele, daca le este ex­plicat in termeni adecvati, si daca li se arata consecintele nefaste asupra sanatatii trupului si, mai ales, a sufletului, pe care le au metodele contraceptive.

Profesori si directori deopotriva au acceptat cursurile noastre si le-au preferat celor obisnuite dupa ce au vazut efectul catastrofal al metodelor contraceptive in cazul elevi­lor. Desigur, au existat si profesori care, avand alte principii de viata, s-au impo­trivit acestor cursuri, iar in final am fost obligata sa renunt la ele. Dar aceasta acti­vitate poate si trebuie sa fie continuata de catre profesorii de religie, avand la dispo­zitie atat timpul necesar cat si materialele pe care le putem pune la dispozitie. Cum altfel dorim sa ne salvam sufletele copiilor nostri si neamul nostru?

Am efectuat, de asemenea, consiliere pre- si post- avort in Clinicile de Obstretica si Ginecologie din Cluj si la cabinetul nostru "Pro Vita". La spital este vorba de o consiliere facuta in al 12-lea ceas, intr-un moment tardiv, cand este foarte dificila o discutie cu pacienta. Cand pacienta era tanara, ele­va sau studenta, desi ma asculta si o sensibilizam, de cele mai multe ori se interpunea mama (sau alta ruda). Daca nu se interpunea nici o persoana intre noi, reuseam uneori sa le conving pe aceste tinere sa renunte la avort. Dupa nastere, ele au devenit mame foarte bune si devotate, s-au casatorit, copilul intregind familia. Un avort, dimpotriva, desparte ti­nerii, rupe familiile, aduce doar necazuri in familie si in viata "fostelor mame".

Cand pacienta era o mama cu unul sau doi copii (rarori mai multi), esecul era mult mai mare ca la tinere, fiindca ele aveau deja o "experienta", care de multe ori nu le-a adus aparent "nici un rau", ci doar un avantaj, scapand astfel de o "grija in plus". Dar si la mame sindromul postavort era intotdeauna prezent, dar mai "atenuat", nu atat de acut.

In urma consilierilor efectuate, observam intotdeauna prezenta simptomelor postavort: depresii nervoase, ideea "fulgeratoare" a sinuciderii, insomnii, cosmaruri cu copii morti, cu sange etc, simptomele aparand la un timp variabil, intre cateva saptamani si cativa ani. Psihozele si schizofrenia sunt cele mai grave boli care pot aparea in cadrul sindromu­lui postavort. Aparitia acestor boli este de inteles, deoarece atunci cand mama pune capat vietii pe care o poarta in pan­tece, moare o parte din ea insasi, iar suferinta rezultata este profunda si indelungata.

Trauma isihica produce rani care se vindeca mult mai greu decat cele fizice, sau uneori nu se vin­deca deloc. Nu am vazut sindrom postavort vindecat decat dupa spovedanie si o pocain­ta mare, fara repetarea pacatului, iar in cele din urma dupa Sfanta Impartasanie!

Nu gaseam insa intelegere, cu foarte putine exceptii, la medicii ginecologi, sau la asistente, care sa ma ajute sa le convingem pe aceste femei sa nu ajunga la pacatul pruncuciderii. Intervenea si la ei "obisnuinta de a ucide", avortul fiind o crima perfect legala la ora actuala. Este pentru prima data in lumea medicala cand relatia medic-pacient nu are o finalitate normala, de vindecare a pacientului, ci este o relatie inversata, cand cei doi paci­enti - mama si copilul - se prezinta sanatosi la medic, iar finalitatea este una patologica: unul dintre pacienti - mama - se intoarce bolnava acasa, iar cel de-al doilea pacient - copilul - moare!

La inceput simteam o usoara teama in aceasta "lupta" impotriva avortului, dar mi-am dat seama ca Dumnezeu nu te ajuta daca iti este teama (fiindca nu iti pui nadejdea in El), ci, dimpotriva, te ajuta cand ai curaj. Cu cat curajul ese mai mare, cu atat El te ajuta mai mult. Observ mereu aceasta teama la medici: teama ca isi vor pierde serviciul, teama ca isi vor face dusmani pe proprii lor colegi, teama de profeso­rii nostrii, teama.. teama..

Ce este aceasta teama? Nu este altceva decat putina noastra credinta. Este chiar un pacat, fiindca nu ne punem nadejdea in Dumnezeu. Doar El stie ce facem si pentru ce luptam. Ne lasa oare singuri in lupta pentru binele nostru si impotriva raului? Niciodata!

Doctor Christa Todea-Gross

05 Iulie 2012

Vizualizari: 2571

Voteaza:

Obisnuinta care ucide 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Ion MPostat la 2010-09-04 01:17

    Lupta impotriva avortului - asta include avorturile spontane cauzate e Dumnezeu? Cum luptam impotriva Lui?

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE