Pacatul judecarii aproapelui

Pacatul judecarii aproapelui Mareste imaginea.

Cuviosul Dorotei consideră că judecarea aproapelui este un păcat care îl mânie mai mult decât orice pe Dumnezeu, adică este cel mai mare păcat. Această opinie nu este o părere personală, ci este a lui Hristos însuşi aşa cum apare în Evanghelie. Spune Domnul referitor la aceasta:

„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi; căci cu judecata cu care judecaţi, cu aceea veţi fi judecaţi; şi cu măsura cu care măsuraţi, cu aceea vi se va măsura. Cum de vezi paiul din ochiul fratelui tău, dar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum îi vei zice fratelui tău: Lasă-mă să-ţi scot paiul din ochii, şi iată că-n ochiul tău este bârna? Făţarnicule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi numai atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău" (Mat. 7,1-5).



Desigur din cele de mai sus nu reiese ceea ce am spus anterior, şi anume că judecarea este cel mai mare păcat. Mântuitorul Hristos porunceşte să nu îl judecăm pe aproapele ca să nu fim şi noi judecaţi, adică să nu fim condamnaţi de către Dumnezeu. In acelaşi timp blamează ipocrizia oamenilor păcătoşi care, în loc să îşi vadă şi să se preocupe de propriile păcate, se ocupă cu micile cusururi ale altora şi în plus, încearcă să le şi corecteze, ei care în continuare rămân nepocăiţi.

Drept urmare, ar putea cineva să spună că Dumnezeu interzice judecarea în primul rând oamenilor păcătoşi, şi nu tuturor. La un om lucrător al virtuţii ce nu este tras în jos de păcate grele, de „bârne", potrivit expresiei Domnului, judecarea nu ar părea să fie considerată ca ceva rău, ceva reprobabil sau interzis.

Desigur Domnul nu spune aşa ceva. Potrivit cu erminia foarte clară a Cuviosului Dorotei, Dumnezeu a interzis judecarea tuturor oamenilor, şi a considerat-o încă şi cel mai mare dintre păcate, devreme ce „a asemănat păcatul fratelui cu un pai, în timp ce judecarea a asemănat-o cu o bârnă. Aşa de grea este judecarea că depăşeşte aproape orice alt păcat" (P.G. 88,1688A).

Prin cuvântul „bârnă" Mântuitorul Hristos nu a înţeles prin urmare pur şi simplu numai marile păcate, ci pe acela al judecării. Nimănui, sub nicio formă nu îi este îngăduit să judece pe aproapele său, chiar şi dacă este vorba despre un om drept, virtuos şi desăvârşit în toate, deoarece numai această faptă de a critica pe alţii îl face să devină cel mai păcătos om, după cum judecarea este cel mai mare păcat, „bârna".

Numai potrivit acestei interpretări a Cuviosului Dorotei poate să înţeleagă cineva adevăratul sens al cuvintelor lui Iisus şi în acest mod să ia în serios interzicerea totală a judecării aproapelui.

Spune de asemenea Domnul nostru, vrând să arate gravitatea păcatului judecării, că „cu măsura cu care măsuraţi, cu aceea vi se va măsura" (Mat. 7, 2). Se înţelege prin acestea cum că fiecare om va fi judecat de către Dumnezeu pentru aceleaşi păcate pentru care îl judecă el pe aproapele. Dacă, spre exemplu, a judecat pe aproapele său că este iubitor de arginţi sau desfrânat va fi judecat de către Dumnezeu pentru aceleaşi păcate, adică iubirea de arginţi şi desfrânarea. Se va întreba cineva de ce oare Dumnezeu să condamne pe oameni pentru păcate pe care nu le-au făcut ei înşişi, ci doar le-au condamnat la alţii.

Desigur Dumnezeu nu este nedrept şi nici nu spune lucruri fără de înţeles. Noi suntem aceia care nu putem înţelege cuvintele Lui în esenţa lor. Explică, prin urmare, Sfinţii Părinţi că Dumnezeu va condamna pe oameni pentru păcatele acelea pe care le-au atribuit altora prin judecarea asupra lor pentru următorul motiv: Judecarea este un păcat aşa de mare încât îl lipseşte pe om de Harul cel Sfânt şi de ajutor dumnezeiesc, de vreme ce Dumnezeu se scârbeşte foarte tare de acest păcat, îngăduie prin urmare Dumnezeu ca să cadă acel om, lipsit de puterea dumnezeiască, chiar în acele păcate pentru care l-a criticat pe aproapele său, cu scopul de a se pocăi şi de a da dovadă pe viitor de o mai mare îngăduinţă faţă de cei de lângă el.

Ca să încetăm, de pildă, să judecăm pe cineva care a făcut adulter, va îngădui Dumnezeu ca să cădem şi noi în acelaşi păcat pentru a nu rnai fi atât de neîngăduitori, duri şi să nu mai amărâm cu judecata noastră pe alţii şi să nu ne mai considerăm mai presus decât alţi oameni. Dacă, de exemplu criticăm perechile care divorţează, va îngădui Dumnezeu să trăim şi noi mari încercări, mtâmplări neplăcute în căsniciile noastre şi chiar să ne despărţim definitiv sau provizoriu, pentru ca să ne pocăim şi să înţelegem că nici noi nu suntem vrednici să păstrăm o legătură conjugală paşnică.

Prin urmare, dacă dorim ca Dumnezeu să nu ne condamne pentru păcate grele în ziua judecăţii şi ca să nu cădem în greşeli mari şi să nu avem parte de multe întâmplări neplăcute în viaţa noastră, să ne ferim din toate puterile noastre de a judeca pe aproapele. Deoarece nimic nu ne îndepărtează mai mult de Dumnezeu cât ne îndepărtează dispoziţia sufletească egoistă, credinţa că suntem mai buni decât alţii care nu sunt vrednici decât de jignire şi de defăimare. Să nu fim, de asemenea, aspri în judecăţile noastre către ceilalţi, ca să nu fim judecaţi pentru faptele noastre de către Dumnezeu în acelaşi mod, adică cu asprime, în Ziua Judecăţii.

Arhimandrit Vasilios Papadaki

Pacatul judecarii aproapelui, Editura Egumenita

.

25 Mai 2015

Vizualizari: 1117

Voteaza:

Pacatul judecarii aproapelui 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE