Rolul lui Dumnezeu in evolutia crestinului

Rolul lui Dumnezeu in evolutia crestinului Mareste imaginea.

Rolul lui Dumnezeu in evolutia crestinului

Probabil, si mai bine zis, cu siguranta ca titlul este unul impropriu, caci Dumnezeu e Cel Care ne-a daruit viata si tot El e Cel Care are grija de noi in fiecare zi, dar noi, trecatori de-o clipa prin viata de veacuri, ne zbatem sa traim in aceasta lume plina de viclesug, rautati si nedreptate, cu fiecare clipa pe care pe pamantul desertaciunilor ne “ingropam” sufletul, retezandu-i orice speranta de inaltare si de unire cu Dumnezeu, Tatal nostru.

Sufocandu-ne pe acest pamant, nu ne dam seama ca toate cate le primim sunt de la Cel de Sus, noi suntem singurii vinovati: alergam dupa averi, neluand seama la vorbele Mantuitorului Care ne indeamna:”Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura, ci adunati-va comori incer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, si unde nici furii nu le sapa si nu le fura.Caci acolo unde este comoara ta, va fi si inima ta.”(Matei VI,19-21)…Tot in aceasta lume, alergam dupa toate placerile de pe pamant, dar nu ne dam seama ca, adeseori, se trece peste pragul maxim, nu ne dam seama ca incalcam Legea, incalcam Poruncile Divine. Nu ne dam seama ca pacatuim in fiecare clipa … si din pacate, nu ne dam seama cat de Bun si de Rabdator este Dumnezeu cu noi!

Ne zbatem mereu dupa toate desertaciunile lumesti, ne ingrijim mereu de ziua de maine…dar nu traim ziua de azi ca si cum am muri maine! Si iar nu luam in seama sfatul Mantuitorului Care ne zice:”Luati seama la crinii campului cum cresc:nu se ostenesc, nici nu torc.Si va spun voua, ca nici Solomon, in toata marirea lui, nu s-a imbracat ca unul dintre acestia.Iar daca iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor, Dumnezeu astfel o imbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor?”(Matei V,28-30).

“Avand trupul mama, tina tata, iar tarana stramos, cu ochii mei spre pamant neincetat caut”(din Canonul de Pocainta catre Ingerul Pazitor al vietii omului)…Astfel, ne dam seama ca noi suntem doar tarana (“din tarana a facut Dumnezeu barbat si femeie”:Facere, cap.I)…trupul ne e doar tarana…lumea telurica e legata de trup, si nu de suflet…Cum sa ne bucuram de toate averile pe care ni le agonisim daca stim ca fara suflet noi am fi DOAR tarana? Cum sa ne desfatam pe acest pamant cand ne dam seama ca Dumnezeu asteapta sa ne indreptam? Ar trebui sa ne gandim ca, daca azi am fost asteptati la indreptare, ne va astepta Dumnezeu si maine? Nu, nicidecum…Acest rationament, este, din pacate, valabil pentru multi...

“A batut la usa ta cineva...
Hai, deschide, nu mai sta!
Nu-L lasa sa plece trist, poate niciodata,
Mana Lui, la usa ta, n-are sa mai bata!”

Cam asa facem noi in zilele de azi…Nu ne dam seama ca Dumnezeu bate cu staruinta la poarta sufletului nostru, dar noi suntem indiferenti, spunem ca suntem prea ocupati, dar gresim! Caci ocupati ar trebui sa fim de mantuirea sufletului, iar nu de achizitionarea unui nou telefon, sau de schimbarea cardului, sau de personalizarea masinii…sau de orice alte ocupatii cu “ajutorul” carora ne risipim timpul…Si inca ne mai plangem ca timpul e nemilos cu noi, ca se scurge neincetat, ca nu ne ajunge niciodata, ca picura in noi otrava nesimtita a nerabdarii...

Dar noi suntem datori sa traim in si prin Hristos, caci Dumnezeu ne-a creat “trup si suflet”(Facere II,7) si a avut bunatatea si rabdarea de a ne da sansa reintoarcerii la El. Toate binefacerile sunt primate de la Dumnezeu, painea pe care o mancam este Darul Sau pentru noi, iar de aceea, noi suntem datori a-I multumi neincetat pentru toate... atat pentru bunatati, cat si pentru necazuri, caci El stie de ce avem noi nevoie si nu ne da mai multe decat putem duce.

Drept aceea, cum sa ne para noua grele chinurile gandindu-ne numai la cat de mult a patimit Iisus Hristos? Trebuie sa ne rugam mereu ca, alaturi de necazuri si de dureri, Dumnezeu sa ne inmulteasca si rabdarea, si multumirea,caci “neputincios sunt de nu ma vei intari, legat de nu mai vei dezlega, fricos de nu ma vei face indraznet, intunecat de nu ma vei lumina, sarac de nu ma vei rascumpara cu bogata si dumnezeiasca Ta Putere si cu Darul Sfintei Tale Cruci, Careia ma inchin si O maresc acum si pururea si-n vecii vecilor.Amin” (Rugaciunea de Vineri).

Cand suntem in necazuri, fie ca avem vreun prieten bolnav, fie ca nu ploua, fie ca ploua prea mult, ne rugam lui Dumnezeu…Dar de ce El exista pentru noi DOAR ATUNCI?De ce El este in viata noastra doar cand ne aducem aminte de El? Oare de ce? Nu pentru ca noi nu-L primim? Oare nu pentru ca noi avem sufletele zavorate cu lacate a caror chei le-am ascuns in vreun sipet al adancului, ingropat in prapastia pacatelor? Eu cred ca da…Drept aceea, “cand iti aduci aminte de Dumnezeu, inmulteste rugaciunea, ca atunci cand Il vei uita, Domnul sa-Si aduca aminte de tine!”(Marcu Ascetul).

Multe as mai avea de scris, dar fiecare cuvant ma duce inspre alte idei…Doamne, Tie Iti multumesc ca m-ai invrednicit a intelege Cuvintele Tale, ca m-ai invrednicit a Te primi in sufletul meu , drept lauda aducandu-Ti aceste cuvinte: Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie!

Rusu Denisa Felicia

Despre autor

Denisa Felicia Rusu Denisa Felicia Rusu

Colaborator
3 articole postate
Publica din 06 Iulie 2010

05 Iulie 2012

Vizualizari: 3796

Voteaza:

Rolul lui Dumnezeu in evolutia crestinului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE