Sa ne iubim unul pe altul

Sa ne iubim unul pe altul Mareste imaginea.

Să ne iubim unul pe altul
Stima de sine şi evaluarea globală

„Eu voiesc ca toți oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul așa, altul într-alt fel.” (I Corinteni, VII,7)

Comportamentul asertiv şi comunicarea au la bază cunoașterea şi respectul. Este vorba de respectul față de ceilalți, dar şi față de sine însuși. Dacă vei trata nevoile celorlalți cu atenție şi respect, atunci nu vei neglija nici nevoia ta de a fi respectat, fără a neglija drepturile ce ți se cuvin.

Pentru a-i putea respecta pe ceilalți este necesar să dovedim stimă de sine şi respect față de ceea ce noi suntem. Cunoașterea de sine, a propriilor trăiri şi scopuri, dar şi a abilităților de comunicare eficientă cu cei din jur, este foarte importantă pentru dezvoltarea noastră. A-ți cunoaște propriile trăiri şi a le manifesta, devine factorul important ce îți va asigura capacitatea de manifestare asertivă.

Stima de sine reprezintă o evaluare pe care o facem despre noi înșine şi care poate avea diferite forme (globale, dispoziționale, personale sau colective). Cele mai multe controverse sunt născute din această neînțelegere a stimei de sine, crezându-se în mod eronat că nu este bine să ai stimă de sine sau că stima de sine reprezintă doar infatuare sau mândrie. Stima de sine reprezintă însă componenta evaluativă a sinelui şi se referă la trăirea afectivă, la emoțiile pe care le încercăm atunci când ne referim la propria persoană. Conceptul ,,a stima” provine din latinescul ,,estimare”, a evalua, care are o dublă semnificație: a determina valoarea, dar şi a avea o opinie despre. Referitor la noțiunea stimă, DEX-ul ne oferă următoarea explicație: sentiment de prețuire şi de respect determinat de meritele sau calitățile cuiva sau a ceva.

Pentru a înțelege una din greșelile pe care le facem în comunicare vom încerca să prezentăm astăzi un tip de evaluare, frecvent întâlnit şi care aduce mari prejudicii, evaluarea globală.

Ne întrebăm de multe ori cum am învățat noi să gândim în modul în care o facem acum. Dacă o să ne gândim la cât timp ne-a luat să scriem probabil că vom ajunge la concluzia că a durat destul de mult. Am făcut mai întâi liniuțe şi bastonașe apoi am învățat fiecare literă, apoi am învățat să combinăm literele şi așa mai departe. Dacă vă gândiţi la evaluarea globală cu siguranţă că mulţi nu-şi vor aminti când au învăţat-o dar cu siguranţă că o ştiu şi o practică cei mai mulți dintre noi. Să spunem mai întâi că gândurile raționale sunt cele care te pot ajuta să te adaptezi oricărei situații, să ai o gândire flexibilă și să faci față cu ușurință stresului sau frustrării pe când gândurile iraționale sunt acele gânduri care distorsionează realitatea producând persoanei o stare emoțională negativă. Cei mai mulți dintre noi avem gânduri iraționale. Gândurile iraționale sunt acele gânduri care nu au suport logic, empiric şi pragmatic.

Hai să vedem ce este cu această evaluare globală, una dintre modalitățile de gândire irațională care ne aduce mari neajunsuri. Pentru că sunt extrem de multe probleme care apar din partea unor astfel de gânduri să vedem ce evaluăm noi global. Putem evalua global următoarele elemente:

Propria persoană

Pe ceilalți

Viața sau situațiile de viaţă

Evaluarea globală a propriei persoane poate fi pozitivă sau negativă.

Astfel, mă evaluez pozitiv când spun despre mine că sunt bună, altruistă, deşteaptă, minunată, specială şi alte asemenea caracterizări.

Mă evaluez negativ când spun despre mine că sunt proastă, incapabilă, fără valoare, spun că nu merit nimic, etc.

Evaluarea globală a celorlalți, la fel, poate fi pozitivă sau negativă.

Îi evaluez global pe ceilalţi, pozitiv, atunci când spun că sunt: buni, altruiști, deștepţi, minunați, speciali,etc.

Îi evaluez global negativ când spun despre ceilalţi că sunt :proşti, incapabili, fără valoare, că nu merită nimic, etc.

Şi în cazul vieții avem evaluări globale negative şi pozitive.

Evaluăm global viaţa, în mod pozitiv, când spunem că este: dreaptă, cinstită, corectă, etc.

Evaluăm global viaţa, în mod negativ când spunem că este : nedreaptă, necinstită, incorectă, etc.

Evaluarea globală negativă este iraţională.

Orice evaluare globală este păguboasă. Logic, ceea ce noi putem evalua în mod adecvat sunt comportamentele unei persoane şi în nici un caz persoana, ca şi personalitate.

Comportamentul unei persoane poate fi performant sau neperformant , pozitiv sau negativ, bun sau mai puţin bun, dar nu caracterizăm persoana.

Alternativa la acest mod disfunţional de a gândi este acceptarea necondiţionată. Pentru a ieşi din starea de distres trebuie să învăţăm acceptarea necondiţionată a propriei persoane, a celorlalţi şi a vieţii sau a diverselor situaţii din viaţa noastră.

Trebuie să învăţăm să ne acceptăm ca persoană dar asta nu înseamnă că vom fi de acord cu toate comportamentele pe care le facem. Acceptarea necondiţionată înseamnă că mă accept ca om. Prin simplul fapt că exist sau că exişti, toţi suntem la fel de importanţi ca oameni. Ce ne diferențiază? Ne diferenţiază răspunsurile noastre care pot să fie comportamentele noastre, gândurile noastre,emoţiile noastre,etc.

Ne acceptăm necondiţionat ca persoane dar ştim că unele comportamente ale noastre pot fi îmbunătățite. Pot să accept necondiţionat. Pot să accept un alcoolic dar asta nu înseamnă că sunt de acord cu comportamentul lui.

Noi trebuie să ne aducem aminte „să iubim păcătosul şi să urâm păcatul”. Cum? Urâm păcatul refuzând să ne facem părtaşi la el şi condamnându-l atunci când îl vedem. Păcatul trebuie urât, nu scuzat sau luat uşor. Un adevărat act de iubire este să tratezi pe cineva cu respect şi bunătate, cu toate că acel cineva ştie că tu nu eşti de acord cu stilul său de viaţă sau cu alegerile pe care le face. Nu înseamnă că este dragoste atunci când permiţi ca o persoană să rămână prinsă în păcat. Îl iubim pe păcătos spunându-i adevărul cu dragoste. Urâm păcatul refuzând să-l tolerăm, să-l ignorăm sau să-l scuzăm.

Acceptarea necondiţionată înseamnă să nu ne mai evaluăm ca oameni în funcţie de ce spune x, y, sau z. Ca oameni, pur şi simplu existăm. Îmi evaluez mereu comportamentul dar asta nu înseamnă că dacă am dat greş în ceva atunci eu sunt proastă, incapabilă şi fără valoare.

Dacă încep să spun despre mine că sunt proastă, incapabilă şi fără valoare cu siguranţă veţi vedea cum devin cât de curând depresivă!

Dacă voi spune alte lucruri,făcând evaluare globală negativă, atunci voi fi cuprinsă de anxietate!

Trebuie să avem mare grijă cu evaluările globale. De aceea, nici stima de sine pozitivă nu trebuie prea mult încurajată fiindcă stima de sine pozitivă te face să te simţi bine dar reprezintă un risc mare dacă tu ai rămas cu stilul de a gândi de tip evaluarea globală.

De aceea, cel ce lucrează pentru a-şi ridica stima de sine, va înţelege că, dacă este lăudat, înseamnă că este bun. Dar, va veni o vreme în care cineva nu îl va mai lăuda. Şi dacă acea persoană păstrează acelaşi stil de gândire global, va gândi că dacă nu îl mai laudă cineva atunci este un prost.

Acceptarea necondiționată, deși pare simplă, este un lucru greu de obţinut. E greu să ajungi în situaţia în care să nu te evaluezi ca om. E şi mai greu pentru cei ce au tulburări de tip furie şi agresivitate. Aceia gândesc aşa: nu pot suporta pe x pentru că ( şi îţi dă nişte caracteristici negative pentru x de te doare capul). De ce? Pentru că el gândeşte că acel nedreptnic, x este cel ce-l enervează. Nu el se enervează. Deci o persoană care are furie, va considera mereu că evenimentul de viaţă este de vină şi în nici un caz gândul lui. El spune: păi dacă soţia ar face ce spun eu atunci totul ar fi bine, dacă acela m-ar asculta, ar fi extraordinar, dacă celalalt nu ar fi făcut nu ştiu ce era extraordinar şi astfel furiosului nici nu îi trece prin cap că gândurile sale iraţionale sunt cele care cauzează emoţia lui.

În toate aceste probleme găsim o evaluare globală negativă a celorlalţi. Când eşti furios pe cineva ai o evaluare globală asupra lui. Atunci când nu mai ai această evaluare globală negativă, poți avea discuții şi cu cei mai mari duşmani ai tăi, care te urăsc, care te hăituiesc, care îţi spun tot felul de lucruri fiidcă te uiţi la ei acceptându-i, adică le evaluezi doar comportamentul. Consideri că poate comportamentul lui este catastrofal, penibil, că nu ar trebui să îl facă, că e foarte rău, e nedrept ce a făcut, dar el, ca om, ca persoană, poate fi acceptat necondiţionat şi dacă încerci să comunici cu el, poate că îi vei schimba acel comportament penibil pe care îl are.

Altfel, dacă eu gândesc în termeni globali – că acela este un nedreptnic, singura mea interacţiune cu el care va fi? Să îl distrug! Pentru că nu am ce să comunic cu el. Deci ăla mă atacă, eu ce trebuie să fac? El loveşte, dau şi eu! Adică începem să ne luptăm unii cu ceilalţi. Dacă îl vezi pe celălalt ca fiind un duşman atunci vei încerca să îl distrugi. Dar, dacă înveţi să îl accepţi necondiţionat şi vezi doar faptul că unele comportamente ale sale sunt problematice atunci, automat, posibilităţile de comunicare şi de discuţie vor fi mai mari. Dar trebuie să înveţi să gândeşti în acest fel. Şi nu numai cu ceilalţi ci şi cu tine însuţi.Dă-ţi şi ţie această libertate! Dacă am reuşi să ne acceptăm necondiţionat, ca persoane, mult, mult mai puţină suferinţă ar fi în această lume! Dacă am învăţa să ne evaluăm global, mereu, doar în funcţie de ceea ce facem. Trebuie să te accepţi ca om şi să-ţi evaluezi doar comportamentele şi gândurile tale.

„Iubiților, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubește este născut din Dumnezeu şi cunoaște pe Dumnezeu. Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viață să avem. În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. Iubiților, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, dar de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne întru noi şi dragostea Lui în noi este desăvârșită. Din aceasta cunoaștem că rămânem în El şi El întru noi, fiindcă ne-a dat din Duhul Său. Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul, Mântuitor al lumii. Cine mărturisește că Iisus este fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne întru el şi el în Dumnezeu. Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el.” (I Ioan IV,7-16)

Angela Agachi

Psihoterapeut, Master în Teologie Ortodoxă
 

Despre autor

Angelica Agachi Psih. Angelica Agachi

Colaborator
41 articole postate
Publica din 28 Aprilie 2015

25 Mai 2015

Vizualizari: 1101

Voteaza:

Sa ne iubim unul pe altul 5.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Stefan PopaPostat la 2015-05-25 02:29

    Iubirea înseamnă o mare suferinţă pentru cel pe care îl iubeşti. Sufletul îndrăgostit e blând, smerit şi plin de răbdare. Acolo unde este iubire domneşte pacea şi înţelegerea. Dacă dragoste nu este nimic nu e, iar dacă dragoste nu am, nimic nu sunt. Iată de ce momentele vieţii în care trăieşti cu adevărat sunt acelea în care faci lucrurile în spiritul iubirii. Numai acel om care este capabil de iubire este doritor de fapte bune, de fapte eroice până la sacrificiu suprem. De fapt, a iubi înseamnă a trăi viaţa celuilalt. Putinţa de a trăi noi înşine în sufletul altuia este singura şi adevărata valoare omenească. Dragostea îl afirmă pe cel iubit. În lipsa acestei afirmări nu există decât iubire egoistă de sine. Afirmarea celuilalt şi egoismul propriu sunt contradictorii. De aceea pentru a-l putea afirma pe aproapele nu există decât o cale: cea a renunţării, a jertfei de sine, a tăierii propriei voinţe în favoarea lui. Pentru că „legea dragostei [...] ne constrânge să facem şi cele ce ne depăşesc puterea”. Şi „în esenţă chemarea vieţii este una singură. Este iubirea: un exod (ieşire), o anahoreză (retragere) din temniţa strâmtă a iubirii-de-sine spre pământul făgăduinţei, pământul Celuilalt, «al fratelui meu, care este Dumnezeul meu»”. Experienţa iubirii, aşadar, este experienţa cea mai deplină pe care o poate avea un om. Dar ea se află la capătul căii presărate cu suferinţe şi cu necazuri, la fel cum Învierea se iveşte abia după suferinţa crucii. Am văzut însă că pentru Părinţii din Filocalia (şi evident, şi pentru ceilalţi) nici o suferinţă nu e prea mare pentru dobândirea negrăitei iubiri a lui Dumnezeu. Condiţia este una singură: Calea, Adevărul şi Viaţa să fie Iisus Hristos, Dumnezeul devenit om pentru ca oamenii să devină dumnezei.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE