Sex si sexualitate

Sex si sexualitate Mareste imaginea.

 

Sexualitatea in sine nu este rea sau pacatoasa. Legea ebraica prescrie pedepse aspre pentru diferite tipuri de activitate sexuala, considerate aberante sau nenaturale: adulter, incest, homosexualitate si bestialitate (cf. Levitic 18). Fiecare dintre acestea ameninta atat familia cat si societatea, deoarece sunt motivate de pofta trupeasca egocentrica. Pe de alta parte, procrearea este privita ca o binecuvantare a lui Dumnezeu, pana acolo incat El introduce casatoria de levirat pentru a asigura continuitatea numelui si neamului celui decedat (Deuteronom 25, 5-6; Facerea 38, 8; Matei 22, 23).

Psalmistul exclama: „Iata, intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea"(Psalmul 50, 5). Asa cum ne arata pluralul "pacate" (hamartiais) din Septuaginta, nu este vorba de "pacatul originar" - vina lui Adam transmisa prin actul sexual (Fericitul Augustin). Este vorba mai degraba de faptul ca fiecare persoana se naste dintr-o lume cazuta, marcata de tragedia pacatului si a instrainarii de Dumnezeu. Actul procrearii nu este judecat in sine in acelasi ton, textele liturgice avertizeaza in mod repetat asupra realitatii ispitelor si a stricaciunii posibile asociate comportamentului sexual, dar nu condamna sexualitatea in sine. In rugaciunea din timpul cantarii Heruvicului, preotul se roaga: "Nimeni din cei legati cu pofte si cu desfatari trupesti nu este vrednic sa vina, sa se apropie, sau sa slujeasca tie, imparate al slavei; caci a sluji tie este lucru mare si infricosator chiar pentru puterile cele ceresti." Este vorba de atasamentul fata de problemele lumesti, ce poate duce la idolatrie, inchinarea la alti dumnezei, dar poate fi vorba si de o aluzie la ispitele sexuale. In rugaciunea catre Domnul nostru Iisus Hristos (alcatuita de catre Antioh monahul), ne rugam: "Si ne da noua, Stapane, celor ce mergem spre somn, odihna trupului si sufletului; si ne pazeste pe noi de intunecatul somn al pacatului si de toata intunecata si cea de noapte patima a dulcetii. Conteneste intaratarile patimilor, stinge sagetile vicleanului cele aprinse, cele pornite asupra noastra cu viclesug. Zburdarile trupului nostru le potoleste si tot gandul nostru cel pamantesc si trupesc adoarme-l .". Aluzia la dorinta sexuala este evidenta. Acest pasaj se refera la lupta pe care o presupune pastrarea castitatii, fie in cadrul casatoriei, fie in viata monahala. Dar, la fel ca in citatul anterior, este vorba si aici de realitatea puterii ispitelor sexuale care duc la pacat; insa nu incrimineaza sexualitatea in sine.

Se naste intrebarea daca sexualitatea si sexul sunt rezultatul actului creator originar al lui Dumnezeu, si reflecta deci chipul divin, sau ele sunt urmari ale caderii si trebuie puse in relatie cu sfera pasiunilor si a nevoilor trupesti care dispar pana la urma.

Cel mai raspandit raspuns la aceasta problema a sexului si a sexualitatii este acela ca diferentierea sexuala este un aspect al creatiei bune a lui Dumnezeu. Textul din Facerea 1, 26 - 27 este interpretat in sensul ca "barbat" si "femeie" apar in natura umana ca expresii ale vointei divine. Afirmatia Sfantului Pavel din Epistola catre Galateni 3, 28, ca in Hristos "nu este barbat sau femeie" se refera la faptul ca incorporarea in Trupul lui Hristos prin Botez permite cuplului, in Biserica, sa depaseasca diferentele date cu consecintele lor sociologice si psihologice dintre iudei si greci, robi si liberi, barbati si femei.

O interpretare similara este data de obicei invataturii Domnului Iisus privind viata dupa inviere: cand vor invia din morti, barbatii si femeile vor fi "ca ingerii (hos angeloi) din ceruri" (Matei 12, 25; Matei 22, 30; Luca 20, 36: "nici sa moara nu mai pot, caci sunt la fel cu ingerii (isangeloi) si sunt fiii lui Dumnezeu". Diferentierea sexuala si sexualitatea sunt elemente ale creatiei bune a lui Dumnezeu, intrinseci naturii umane. In starea de dupa inviere, nu diferentierea sexuala este abolita, ci diferitele consecinte ale acestei diferentieri, printre care activitatea sexuala de dominare si supunere. In terminologia moderna, spunem ca in Hristos si in imparatia Sa nu mai exista un dezechilibru al puterii si o dominatie corespunzatoare a iudeilor asupra grecilor (ca in primele comunitati crestine), a celor liberi asupra sclavilor, sau a barbatilor asupra femeilor. Pasajul din Galateni 3, 28 se refera  deci   la  sociologie,  nu  la  ontologie.   Acest  text proclama egalitatea intre sexe si nu distrugerea genului.

Alti teologi ortodocsi ofera o interpretare diferita acestor texte. Urmandu-1 pe Sfantul Maxim Marturisitorul, care isi bazeaza reflectia pe lucrarea "Despre crearea omului" a Sfantului Grigorie de Nyssa, ei neaga faptul ca sexualitatea si diferentierea sexuala sunt componente esentiale ale naturii umane, si sustin ca acestea apar ca o consecinta a caderii. Valerie Karras, de pilda, isi argumenteaza foarte interesant punctul de vedere. Interpretand invatatura patristica, ea afirma ca trupul omenesc in starea cazuta nu este o reflectare a trupului divin. Sfintii Parinti, spune ea, "fac distinctie intre efectele fizice, emotionale si psihologice ale trupurilor noastre cazute, in special ale genului, si natura ultima, nediferentiata sexual, a sufletului uman".

Sfantul Maxim presupune ca Dumnezeu a pregatit o alta forma de inmultire pentru omul fara pacat, aceasta perspectiva negativa asupra sexualitatii nu implica faptul ca forta reproductiva a omului este cu desavarsire rea. Ea poate fi folosita intr-un mod pozitiv, spiritual. Elementele masculin si feminin nu sunt menite sa dispara, ci doar sa fie subsumate principiului naturii umane.

Ceea ce trebuie remarcat aici este faptul ca diviziunea intre barbat si femeie, se refera la sexualitate, nu la gen. Sfintii Parinti (si nu doar Sfantul Grigorie de Nyssa si Sfantul Maxim) invata ca genul este "un element adaugat umanitatii numai datorita prestiintei lui Dumnezeu cu privire la caderea omului". Dr. Karras face referire la punctul de vedere al Sfantului Ioan Damaschin din tratatul sau despre feciorie si despre viata conjugala: "Ioan Damaschin rezuma intreaga traditie patristica afirmand ca Dumnezeu, in prestiinta Sa, a creat umanitatea impartita pe genuri, in scop procreator". Sfantul Ioan sustine ca fecioria era o calitate originara, innascuta, a naturii umane in starea ei dinainte de cadere. Abia dupa ce moartea a intrat in lume, ca o consecinta a pacatului, procrearea sexuala a devenit necesara, in scopul de a conserva neamul omenesc. Este adevarat ca Sfantul Ioan pretuieste mai mult fecioria decat viata conjugala. Dar, inca o data, aici este vorba de sexualitate. Nu se face nici o referire la diferentierea sexuala care, asa cum afirma atat el cat si majoritatea marturiilor patristice, apare o data cu crearea primului barbat si a primei femei in starea lor dinaintea caderii. Intr-adevar, in acelasi capitol, Damaschin afirma ca este "buna" casatoria (chiar daca fecioria e mai "buna"), citand binecuvantarea casatoriei facuta de Iisus in Cana (Ioan 2), precum si porunca din Epistola catre Evrei 13, 4: "Cinstita sa fie nunta intru toate si patul nespurcat". Chiar si aici, accentul cade pe curatie si castitate in relatiile conjugale. Prin urmare, Sfantul Ioan poate spune in concluzie: "casatoria este buna" atata timp cat relatiile sunt firesti si "nebunia dorintei" sa nu se concretizeaza in acte nefiresti sau impotriva firii.

Nimic pana aici nu constituie argument in sprijinul ideii ca genul a aparut abia dupa cadere sau ca nu este un element constitutiv al naturii umane. Totusi, nu se poate afirma ca sexualitatea este rea in sine sau ca activitatea sexuala este pacatoasa. Combatand povestirile evreiesti si notiunile veterotestamentare de curatie si necuratie, Sfantul Ioan Gura de Aur afirma: "toate lucrurile sunt curate, Dumnezeu nu a facut nimic necurat, pentru ca numai pacatul este necurat. Acela ajunge in suflet si il pangareste. Puteti vedea cate feluri de necuratii exista (din punct  de  vedere  omenesc).   Totusi,  Dumnezeu  a  facut nasterea de prunci si samanta imperecherii". Pentru Sfantul Ioan Gura de Aur, nu functia biologica este pacatoasa, ci gresita ei intrebuintare. De aceea, in aceeasi omilie, el afirma ca cel care savarseste adulter este necurat "nu din pricina relatiilor intime (pentru ca din acest punct de vedere, fiecare barbat care traieste cu sotia sa ar fi necurat), ci datorita rautatii actului si din cauza prejudiciului adus aproapelui". Prin urmare, nu relatia sexuala in sine face adulterul un pacat, ci intentiile inimii si imprejurarile ce insotesc actul.


In orice caz, nici o exegeza rezonabila a pasajelor citate mai sus (Galateni 3, 28; Marcu 12, 25) nu poate ajunge la concluzia ca genul, va fi eliminat dupa inviere, asa cum textul din cartea Facerii 1, 26-27 nu poate fi interpretat in sensul ca genul nu era un aspect esential sau "natural" al omului inainte de cadere. La fel stau lucrurile si in cazul afirmatiei ca distinctia sexuala a existat inainte de cadere doar pentru ca Dumnezeu stia dinainte ca omul va pacatui si va aduce moartea in lume, deci procrearea sexuala va fi necesara pentru a asigura continuitatea speciei umane. Aceasta idee nu numai ca nu apare in textele scripturistice, dar ea este contrazisa de pasajul biblic referitor la creatie, care include diferentierea in activitatea creatoare "buna" a lui Dumnezeu, de binecuvantarea casatoriei in Cana si de invatatura Sfantului Pavel despre trup ca "madular al lui Hristos"
(I Corinteni 6, 15), care chiar in starea cazuta este capabil de sfintire (I Tesaloniceni 5, 23). Mult mai clara este afirmatia Mantuitorului care confirma bunatatea genului si locul sau in iconomia divina: "Dar de la inceputul fapturii, barbat si femeie i-a facut Dumnezeu", astfel incat in cadrul casatoriei, "nu mai sunt doi, ci un trup" (Marcu 10, 6-8).

Prin urmare, genul nu este o reflexie tarzie si nici o concesie facuta rautatii omenesti. Thomas Hopko scrie: "Diferentierea sexuala a fapturilor umane este un element esential al capacitatii lor de a reflecta si de a participa la viata divina, al carei continut este dragostea. Numai ca barbat si femeie, intr-o comuniune stransa, fiintele umane se implinesc ca si fapturi create dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu".


Diferentierea sexuala este inerenta naturii umane, ea fiind daruita de Creator "de la inceput". Prin urmare, nu putem accepta teza potrivit careia genul nu are "nici o dimensiune spirituala, nici o semnificatie ontologica".


Ca functie esentiala a naturii umane, genul permite procrearea care, nu in urma caderii, ci de la inceput, este binecuvantata de catre Dumnezeu ca mijloc prin care persoanele care-I poarta chipul, sa poata participa la activitatea Sa creatoare (Facerea 1, 28; 2, 23-24). Daca evitam sa confundam genul cu sexualitatea (cazuta), atunci este evident ca genul are intr-adevar si "semnificatie ontologica", precum si o profunda "dimensiune spirituala". Prin el, barbatul si femeia pot implini porunca divina de a se inmulti si a umple pamantul, dar se pot implini si unul pe celalalt prin iubire.


Unirea barbatului cu femeia pentru a crea "un singur trup" este o taina profunda (mysterion, sacramentum) - ne spune Apostolul - si este legata de unirea mistica, sacramentala intre Hristos si Trupul Sau, Biserica. Christos Yannaras vorbeste de acest aspect sacramental astfel: "in taina casatoriei, Biserica intervine pentru a da iubirii sexuale dimensiunea ei completa, pentru a elibera puterea de iubire a omului de necesitatea naturala, si pentru a reflecta in unirea barbatului si a femeii, imaginea Bisericii si darul vietii adevarate".


In aceeasi tonalitate, Ortodoxia priveste casatoria ca pe o vocatie crestina, o unire in si cu Hristos. Tinta finala a acestei vocatii este identica cu a monahismului: theosis sau participarea eterna la viata lui Dumnezeu. Ca si monahismul, casatoria crestina presupune o continua asceza: o lupta spirituala, bazata pe pocainta permanenta. Yannaras scrie: "la adevarata feciorie si adevarata casatorie se ajunge pe acelasi drum al crucii: negarea de sine, si daruirea ascetica de sine". Aceasta Cale a Crucii e simbolizata in ceremonia ortodoxa a casatoriei de cununile nuptiale, care sunt coroane ale victoriei si martiriului in acelasi timp. "O, Sfintilor Mucenici" canta Biserica in timpul procesiunii nuptiale "care bine v-ati nevoit si v-ati incununat, rugati-va Domnului sa se mantuiasca sufletele noastre".


Telos-ul sau tinta finala a unirii conjugale este deci mantuirea celuilalt, de care esti legat vesnic printr-un legamant de credinciosie si iubire jertfelnica. Data fiind banalizarea casatoriei in zilele noastre, chiar in cadrul cuplurilor crestine, aceasta este cu siguranta o "invatatura grea" pe care multi ar ridiculiza-o. Dar ea trebuie rostita in bisericile noastre, daca vrem sa se concretizeze in experienta noastra.

 

.

11 Ianuarie 2007

Vizualizari: 13482

Voteaza:

Sex si sexualitate 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE