Sinuciderea

Sinuciderea, aceasta catastrofa duhovniceasca este o consecinta tra­gica a unei crize personale acute. Sinucigasul cauta o te­melie solida, insa nu o poate gasi nicaieri. Prin urmare, constient sau inconstient, el se lipseste de ultimul lui spri­jin, care este viata. Printr-un asemenea gest, o astfel de persoana doreste sa nu se simta robul imprejurarilor, ci o personalitate care ia hotarari bine gandite si libere. Printre motivele care determina sinuciderea se evidentiaza motive existentiale si motive demonstrative.

Sinuciderea din motive existentiale este foarte "ispititoa­re". Ea atrage prin posibilitatea de a-ti alege singur moartea, de a se simti liber, de a pune capat senzatiei de tristete chi­nuitoare, chiar daca aceasta se face in detrimentul vietii pa­mantesti. Cel ce sufera descopera pe neasteptate, uneori chiar inconstient, indepartarea lui de Dumnezeu. Aceasta constatare ii striveste sufletul si il face sa iasa de sub influen­ta fatumului. Ultimul gest este de a gusta din viata in proce­sul mortii. O astfel de persoana viseaza sa fie martorul care asista la propria moarte. El tremura in fata mortii si, ca sa in­ceteze acest chin, incearca "sa omoare" moartea sufletului prin moartea trupului. Insa in zadar, pentru ca numai Hristos a fost cel care a calcat "moartea cu moarte".

Sinuciderea din motive demonstrative este gestul prin care omul mintit incearca sa scape de golul sufletesc, sa le demonstreze celor din jur si siesi ca este viu. Pentru aceas­ta, el incearca sa faca ceva iremediabil: sa le descopere si sa le demonstreze oamenilor din jur propriul lui "eu", chiar cu pretul mortii. Logica este paradoxala: "Eu sunt in viata si va voi demonstra aceasta chiar prin moartea mea. in ea se afla mantuirea si viata mea".

Sinuciderea din motive existentiale si demonstrative este privita ca unica solutie a problemei complicate si de nerezolvat a sensului vietii. Iata de ce spunem ca pierderea acestui sens, care il desparte pe om de Dumnezeu, Care este Izvorul sensului (vezi Sirah 17, 5) si al vietii (vezi In. 11, 25-26), ocupa un loc de frunte printre cauzele incerca­rii de sinucidere.

Numarul sinuciderilor creste tot mai mult, de la an la an. Sociologul Emile Durkheim mentiona ca, in a doua ju­matate a secolului al XlX-lea, numarul sinuciderilor a crescut de 3 pana la 4, 5 ori, in functie de tara. Analizand aceste date, el a ajuns la concluzia ca motivele cele mai grave ale sinuciderilor sunt dezorientarea, slabirea relatii­lor sociale, destramarea colectivismului, decaderea mora­la, distrugerea religiozitatii. Iar motivele atribuite de obi­cei sinuciderii (saracia, patologia psihica, gelozia, betia, suferintele trupesti etc.) nu sunt cele reale. Dupa Durk­heim, radacinile sinuciderii nu sunt in dificultatile de via­ta. Oamenii isi pun capat zilelor pentru ca ei nu stiu unde se opresc necesitatile lor si care este scopul activitatii lor. Numarul mare de sinucideri este un semn al unei nenoro­ciri morale. in consecinta , a opri cresterea omorurilor be­nevole nu consta numai in a usura viata oamenilor.

Savantul vedea o cale a profilaxiei sinuciderilor in reli­gie. Dupa parerea lui, dogmele si ritualurile ii unesc pe oa­meni. Teologia explica altfel rolul vietii. In religie se evi­dentiaza sistemul simbolurilor, cu ajutorul carora societa­tea ajunge la constiinta gandirii cu care este inzestrat omul ca fiinta colectiva si sociala. Este interesant de consemnat ca in cantoanele catolice elvetiene, indiferent de nationalitatea populatiei, numarul sinuciderilor este de 4-5 ori mai mic decat in alte regiuni ale tarii. "Prin urmare, influenta religiei este atat de mare, incat intrece orice asteptare."

Cifra incercarilor de sinucidere, cu un final tragic este de 15 ori mai mare decat toate sinuciderile care s-au ter­minat cu moartea. Intr-una din universitatile statului Idaho (SUA), la o consultare amanuntita a studentilor care au in­cercat sa se sinucida, s-a constatat ca 85% nu aveau nici un scop in viata. Cu toate acestea, 93% din ei erau sana­tosi fizic si psihic, aveau conditii bune de trai, se intele­geau bine cu familia, participau activ la viata obsteasca si aveau toate motivele ca sa fie multumiti de rezultatele scolare. "in tot cazul, spune Victor Frankl, nici nu se pu­nea problema nevoilor nesatisfacute."

Psihologul ridica o problema serioasa: ce a putut sa de­termine o persoana, multumita de viata, sa incerce sa se si­nucida? V.Frankl crede ca unul din motive ar fi imposibi­litatea de a gasi si de a realiza sensul vietii, insuficienta "continutului de viata" si "eliberarea de golul sufletesc", cu alte cuvinte, este vorba de o criza personala.
Cauza sinuciderii este atingerea nivelului maxim de sin­guratate interioara, disperare, tristete si neajutorare. Dorin­ta fireasca pentru viata este inlocuita cu atractia pentru moarte. Multor persoane le este greu sa traiasca jara Dum­nezeu. Aceasta idee este clar demonstrata in Evanghelie. Dupa ce a pacatuit, Adam 1-a parasit pe Dumnezeu, din care cauza a murit mai intai sufleteste si apoi trupeste. De aceea, Hristos, rascumparand pacatul stramosului, a fost parasit de Dumnezeu in Omenitatea Sa (vezi Mt. 24, 46). Hristos a murit de bunavoie in starea de parasire de catre Dumnezeu, ca sa nu pierim noi din cauza ei. "El a purtat pacatele noas­tre, in trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, murind fata de pa­cate, sa vietuim dreptatii: cu a Carui rana v-ati vindecat", vesteste Apostolul Petru (1 Petru 2, 24). Sinucigasul uita si se incapataneaza sa nu-si aminteasca de Mantuitorul, de res­ponsabilitatea pe care o are fata de El pentru darul pretios care este viata. Aceasta persoana, constient sau inconstient savarseste un pacat grav: distruge sufletul care este nemuri­tor si il da in mainile diavolului.

In "Jurnalul scriitorului din anul 1876", F. M. Dostoievski prezinta monologul interior al "sinucigasului din plicti­seala", al "sinucigasului convins", dezamagit de lume: "Eu nu pot fi fericit, chiar si prin fericirea cea mai inalta si cea mai sincera a iubirii fata de aproapele si a iubirii lumii pentru mine, caci stiu ca maine toate acestea vor fi distruse: eu, feri­cirea aceasta, iubirea si intreaga omenire se vor preface in pulbere, in haosul de dinainte... In calitatea mea de reclamant si de parat, de judecator si de acuzat, condamn aceasta natura care m-a creat atat de necuviincios si de obraznic pentru su­ferinta, la nimicire impreuna cu mine... Dar, cum eu nu pot distruge natura, ma voi nimici doar pe mine, numai din plic­tiseala de a mai indura tirania de care nu este nimeni vino­vat". Dostoievski a descris cu maiestrie senzatiile prin care a trecut tanarul Tolstoi in perioada cand era pasionat de Schopenhauer, - inlocuind "realitatea vietii" cu "realitatea mor­tii". F. M. Dostoievski a sesizat ironic ca sinucigasul este "un materialist". Ideile acestui monolog au fost reluate mai tarziu in romanul "Demonii" (personajul Kirilov). Nimicirea "omenirii, care este foarte omeneasca" (F. Nietzsche) a reali­zat-o ateul Kirilov cu ajutorul sinuciderii. El s-a razvratit im­potriva lui Dumnezeu, crezand ca prin moarte va dobandi asemanarea cu Dumnezeu. Ademenirea diavoleasca: "Veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul" (Fac, 3, 5) a deve­nit, sub o noua forma, simbolul civilizatiei contemporane.

In concluzie, Dostoievski afirma ca numai credinta evan­ghelica in nemurirea sufletului umple viata de sens si prin aceasta il mantuieste. "Taina existentei omenesti nu consta numai in faptul de a trai, ci si in pentru ce sa traim." Cu adevarat, "nu numai cu paine va trai omul, ci cu ori­ce cuvant al lui Dumnezeu" (Lc. 4, 4).

Asadar, viata omeneasca este indreptata spre dobandirea scopului suprem pe care ni-l da Dumnezeu (vezi Sirah 17, 5) si care devine astfel centrul dumnezeiesc. Cautarea lui Dumnezeu exprima nevoia omului de a cauta sensul vietii, dorinta lui de a iesi din limitele existentei empirice, de a lupta cu pacatul si de a se forma in sensul duhovnicesc al cuvantului. Omul are nevoie de credinta in Dumnezeu, de sensul suprem si final al vietii, nu numai de cunoasterea scopurilor imediate. Sufletul nu se multumeste cu adevaru­rile partiale, ci doreste plinatatea adevarului ceresc.

Staretul Paisie Aghioritul spunea ca oamenii "sufera pentru ca nu inteleg sensul vietii. Atunci cand acest sens este inteles, toate lucrurile se indreapta". Staretul iivsfatuia pe parinti sa-i ajute pe copii sa inteleaga ce este bniele, pentru ca el este "sensul cel mai adanc al vietii".

Nivelul sanatatii duhovnicesti este determinat de valori si sensuri, pe care le urmam in viata si in activitate. Inima noastra devine depozitul patimilor, pe masura ce ne indepar­tam tot mai mult de Dumnezeu. Aceasta o marturisesc boli­le, nascute din patimi, adica suferintele firii omenesti, care a cazut. Pacatul pangareste din punct de vedere moral, inde­partand astfel harul lui Dumnezeu, asa cum fumul alunga al­binele si mirosul greu, porumbeii. Si in concluzie: desparti­rea de Dumnezeu, ruperea legaturii harice cu El stau la te­melia nefericirii noastre fizice, psihice si duhovnicesti.

Daca parintii neglijeaza aceasta axioma a teologiei orto­doxe, in mod sigur, copiii lor vor suferi de o anumita boala duhovniceasca. Desi, din punct de vedere psihologic, ei pot ramane sanatosi. Tendintele societatii contemporane sunt de asa natura, incat psihologul rus B. S. Bratusi pune diagnosti­cul: "Sanatos psihic, dar bolnav din punct de vedere duhov­nicesc". Din pacate, de cele mai multe ori, se intampla ca to­tul sa inceapa de la golul sufletesc si de la plictiseala si se termina cu "socul ontologic" si cu sinuciderea. Desigur, nu exista o schema generala pentru toti. Totul este personal. Uneori, omul moare duhovniceste, ba chiar si fizic, fara sa mai ajunga la stadiul de sinucidere. Dar Dumnezeu ne scoate mereu, chiar si din incercarile de sinucidere. in numele Lui, Biblia ne propune libera alegere: viata si binele sau moar­tea si raul, binecuvantarea sau blestemul. "Alege viata, ne spune ea, ca sa traiesti tu si urmasii tai" (Deut. 30, 19).

Noi preluam din invatatura lui Hristos acele idei si valori datorita carora avem posibilitatea si sansa irepetabila de a dobandi sensul vietii. Crestinismul este mantuitor, intrucat restaureaza legatura omului cu Dumnezeu. Aceasta este lu­crul cel mai important in terapia bolilor duhovnicesti.

Vom rezuma cu un citat din Sfantul Teofan Zavoratul: "Pacatul ataca nu doar sufletul, ci si trupul. in unele ca­zuri, aceasta este evident, in altele, desi nu este atat de clar, totusi adevarul ramane adevar... Pacatul se savarseste in suflet si il face bolnav, dar, asa cum viata trupului vine de la suflet, bineinteles ca din cauza imbolnavirii sufletu­lui se imbolnaveste si trupul. Singurul fapt ca pacatul adu­ce intunericul si mahnirea ne face sa constatam ca el actio­neaza negativ si asupra sangelui... insa cand realizam ca el ne indeparteaza de Dumnezeu, Care este Izvorul vietii, si ne pune in neintelegere cu toate poruncile, ne miram de ce pacatosul mai este inca in viata. Aceasta este mila lui Dumnezeu, Care asteapta sa ne pocaim si sa ne intoarcem la El. Prin urmare, inainte de toate, bolnavul sa se gra­beasca sa se curete de pacate si sa se impace cu Dumnezeu. Acesta este primul pas spre insanatosire" .

K.V. Zorin
 

05 Iulie 2012

Vizualizari: 24740

Voteaza:

Sinuciderea 5.00 / 5 din 1 voturi. 12 review utilizatori.

Comentarii (12)

  • Sergiu Vasile AldeaPostat la 2013-04-15 00:39

    În ce măsură se poate stabili despre cineva care a murit din cauza drogurilor dacă este sinucidere sau accident?

  • boicu iulianPostat la 2010-08-20 02:28

    Este clar ca omul care nu crede in Dumnezeu este des tentat sa apeleze la sinucidere cand nu mai are la cine sa apeleze in aceasta lume,cand este coplesit de necazurile vietii .Acest om nu stie ce alinare poate aduce o rugaciune spusa din suflet si cu lacrimi in ochi catre Bunul Dumnezeu,si nu stie ca prin aceasta rugaciune bunatatea si mila nemarginita a lui Dumnezeu il va scoate din deznadejde si-l va aduce pe drumul cel bun.Nu trebuie sa ne pierdem speranta in ajutorul lui Dumnezeu niciodata!Trebuie doar sa avem rabdare,credinta e bazat pe RABDARE!De aceea e crucial sa le dam copiilor nostri educatia crestineasca necesara,pentru a feri sufletul acestuia de o condamnare pt vesnicie in infern.

  • Tudor StefanPostat la 2010-07-21 20:32

    Dumnezeu ne permite renunţarea de bunăvoie la darul vieţii doar pentru mărturisirea credinţei. Şi îmi aduc aici aminte de gluma în care în timpul unei Sfinte Liturghii, în biserică intră un om înarmat şi cere ca toţi care nu sunt gata sa moară pentru credinţa lor să plece căci el îi va împuşca pe cei care rămân în biserică. Sigur ca mulţi au plecat. Apoi, omul cu arma îi spune preotului să continue slujba căci l-a scapat de impostori. Gluma e glumă, dar reflectă faptul că nu toţi sunt pregătiţi pentru mucenicie. Asta nu înseamnă ca e "vai de ortodoxia lor". Să nu uităm că şi tâlharul de pe cruce a fost iertat pentru că s-a pocăit. Apropierea de Dumnezeu se face în TIMP prin accepterea moralei credinţei pe care o ai, în cazul meu a credinţei ortodoxe, şi prin APLICAREA valorilor morale în care crezi, specifice credinţei tale. Un bun început ar fi să respectăm cele 10 porunci, sau dacă înţelegem noţiunea de iubire doar două şi anume sa-L iubim pe Dumnezeu cu toată puterea şi din tot sufletul nostru şi pe aproapele ca pe noi înşine. Apoi să mergem la biserică, la Sfânta Liturghie unde dacă suntem atenţi vom ajunge să înţelegem ce înseamnă Sfânta Liturghie, să avem un preot duhovnic căruia sa-i cerem sfatul pentru nelămuririle noastre şi să-i urmăm sfaturile (aici o importanţă deosebită o are faptul de a-ţi alege un preot duhovnic cu multă grijă, să fie un om în care să ai încredere, nu neapărat prieten de familie, ba aş îndrăzni să spun că e mai bine să nu fie prieten de familie) - aici trebuie să precizez că încă nu mi-am găsit un părinte duhovnic - , să posteşti şi să te spovedeşti cât mai des (la limită spovedania şi primirea Sfintei Împărtaşanii se poate face şi fără post - pe patul de moarte, de exemplu, adică în cazul în care nu mai ai TIMP). Acestea se pot realiza în TIMP. Şi tocmai despre timp discutăm, timp pe care vrem sa ni-l curmăm.

  • Adriana Luiza ConstantinPostat la 2010-07-10 21:22

    Macar daca ar fi fost adaugate informatii utile de genul marturiei pe care a postat o un domn vizitator din intamplare la mormantul parintelui Argatu, care a fost izbavit in acel moment de dureroasa deznadejde de care era cuprins...nu este de mirare ca nu poti avea incredere in oricine, ca acest domn z care daca ar putea da si niste medicamente, precis ca nu ar cauta sa si complice viata mai mult... problema ar fi ca, daca am dori cu adevarat sa salvam niste suflete de suferinta colosala a deznadejdii si sinuciderii, ar trebui sa poata fi recunoscuti cei capabili sa gestioneze astfel de probleme, adica cei care au iubire si sunt cei mai responsabili ca sa fie alaturi si cu informatii folositoare de problemele reale.

  • Adriana Luiza ConstantinPostat la 2010-07-10 20:47

    Mie imi vine sa cred ca domnul Zorin ne invata ca daca intalnim pe drum un om cazut intre talhari, trebuie sa consideram ca pacatele lui l au adus la cadere, si ca Dumnezeu il va ajuta daca crede de cuvinta; intr un articol atat de lung ma face sa ma intreb daca a citit macar de la alti colegi de ai dumnealui, care mentioneaza faptul ca suferinta asociata deznadejdii este foarte puternica si provine uneori dintr o atitudine a mamei, care ori a vrut sa renunte la copil, ori alte atitudini conexe.Ma intreb cum ar comenta domnul z experimentul din cartea ,,Descifrarea personalitatii umane'', unde un coleg de al dumnealui are o usoara stare de deznadejde, constatand ca participantii la experiment sunt atat de docili incat ar apasa pe buton pentru a aplica sarcini electrice substantiale fara a fi constransi... oare acei oameni, inafara faptului ca nu au avut parte de o educatie crestina autentica, nu au nici o responsabilitate care ar putea fi testata la multi dintre noi, care scriem articole , si care nu cred ca stam prea bine cu responsabilitatea, eficienta si educatia ecologica...

  • Ana-Maria LupuPostat la 2010-07-10 17:43

    As vrea sa spun ca sinucigasii trec prin crize personale intr-adevar,insa sunt clipe de ratacire a credintei,caci ei nu mai au credinta in Dumnezeu.Daca ar avea credinta si incredere,nu ar comite acea crima,caci oricat de dura si grea ar fi viata,nu se compara cu cat va fi de grea viata de dupa viata aceasta ,pentru respectivul sinucigas.Viata de pe pamant i se va fi parand ca fiind rai in comparatie cu ce el va fi asteptand dincolo.Sa ne rugam sa nu mai castige demonii in lupta cu sufletele si credinta oamenilor.

  • Imreh RalucaPostat la 2010-07-10 12:39

    Stimata Doamna Dana Ioana, K.V.Zorin este un mare medic si profesor rus, nu cred ca suntem noi in masura sa-i dam lectii despre medicina sau psihiatrie...Va recomand tuturor sa cititi toate cartile lui K.V.Zorin: "De ce sufera copiii" "Genele si cele 7 pacate capitate" de unde este extras fragmentul, etc. Gasirea sensului vietii, traind crestinismul te poate scapa definitiv de tentativele de suicid....Intradevar la cei ce nu gasesc si nu traisc crestinismul subsatantele chimice(medicamentele) pot sa-ti induca o stare de molesala generala care ajuta mult si la eliminarea gandurilor de sinucidere...Acele medicanente de care vorbiti au de multe ori rectii adverse sa zic asa, cand le administrezi nu esti lafel de energic, practic traisti usor sedat mereu(acele medicamente de multe ori nu rezolva definitiv tendinta de suicid)...Dar din proprie experineta va pot spune gasirea Adevarului ortodox si trairea lui, trezeste constiinta si vointa, iubirea pt viata si Hristos. Va rog cititi intreaga carte a domnului K.V. Zorin

  • Adriana Luiza ConstantinPostat la 2010-07-10 02:12

    As inlocui ,,omenitatea Sa'' cu ,,umanul Sau'' caci tare nu mi suna bine... pe de alta parte, nu prea cred ca se pot pune laolalta niste trairi ale vesticului cu cele ale altor zone, plus ca nu demult am citit ca de multe ori conteaza faptul ca unul dintre parinti, de exemplu mama, are o superficiala -cel putin- traire duhovniceasca si inclusiv stari depresive, plus ca este problematic ca un adolescent sa nu aiba acces la a putea comunica oricand cu cel putin o persoana adulta care sa stie sa asculte, sa fie responsabila si credincioasa.

  • Dana Ioana Postat la 2010-07-09 22:23

    Domnule K.V. Zorin, dv. ati elaborat un articol foarte complex despre sinucidere dar nu stiu cu cati sinucigasi din categoria acelora care au scapat ati stat de vorba. Sinucigasii nu prea tremura in fata mortii ci tremura din cauza iadului real in care s-a transformat viata lor (fizica sau psihica) si vad moartea ca pe o eliberare. Dumneavoastra incercati sa conturati suferinta lor ca pe un fel de moft, o incercare de a demonstra cuiva ceva, un gol sufletesc, o negasire a unui sens al vietii ... Si aici mai incercati sa faceti un sondaj printre cei cunoscuti: intrebati-i care este sensul vietii ... Majoritatea nu il cunosc si nu se framanta deloc pe aceasta tema. Asemenea ganduri pe care oamenii sanatosi din punct de vedere psihic nu le au, sunt cauzate de un dezechilibru chimic al neurotransmitatorilor. Dezechilibru care se trateaza tot chimic, cu antidepresive, anxiolitice sau antipsihotice, in functie de recomandarile medicului specialist. Daca patologia psihica nu este o cauza a sinuciderii, atunci de ce aproximativ toti cei care au fost scapati de la moarte au sfarsit prin a face tratament psihiatric ? Suntem in secolul XXI iar depresia este o boala tratabila. Exista persoane care reactioneaza pozitiv iar gandurile de sinucidere le dispar de la prima pastila din tratament. Va recomand sa cititi articole pe aceasta tema atat ca sa intelegeti mai bine drama sufleteasca a celor care trec prin asa ceva, cat si pentru a afla ca exista metode moderne de tratament care te pot efectiv readuce la o viata normala in conditiile in care o persoana este tulburata de astfel de ganduri. Cu pace.

  • Gheorghita Valentin TomaPostat la 2010-07-09 15:22

    "Am scris despre sinucidere, dar am spus de fiecare dată: a scrie despre sinucidere înseamnă să învingi sinuciderea" - Tratatul de descompunere. Emil Cioran Excelent articolul! Am trecut prin niște experiențe groaznice la rându-mi...Nu știu încă dacă ma pot considera vindecat, sau dacă ma pot vindeca vreodată de acest sindrom al sinuciderii. Știu însa ca, atunci când gândurile întunecate îmi vor dobori sufletul, iarăși și iarăși, sper sa am puterea sa ridic ochii spre cer, cerând ajutor!

  • Sandu-Gabriel VasilePostat la 2010-07-09 12:56

    Domnule K.V. Zorin, excelent articol. Felicitari.

  • Liviu DorobatPostat la 2010-07-09 10:44

    Excelent articol! O invatatura plina de luciditate pentru oamenii care sunt cuprinsi de mari incercari sufletesti...Imi aduce aminte de cuvintele Duhului Sfant din Psalmul 1: "Nu sunt asa necredinciosii, nu sunt asa...ci ca praful ce-l spulbera vantul de pe fata pamantului" Secolul XXI va fi unul al marilor provocari dar si al marilor turbulente existentiale. Hristos, Mantuitorul si Vindecatorul lumii sa ne fie tuturor pavaza, Cale, Adevar si Viata!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.