Daniel,
Prin harul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Munteniei si Dobrogei, loctiitor al tronului Cezareei Capadociei si Patriarhul Bisericii OrtodoxeRomane
Preacucernicului cler, preacuviosului cin monahal si preaiubitilor credinciosi din Arhiepiscopia Bucurestilor har, mila si pace de la hristos domnul, iar de la noi parintesti binecuvantari.
"Si a nascut pe Fiul sau Cel Unul-Nascut si L-a infasat si L-a culcat in iesle, caci nu mai era loc, pentru ei, in casa de oaspeti". (Luca 2, 7)
Preacuviosi si Preacucernici Parinti, Iubiti frati si surori in Domnul,
Felul in care Sfintii Evanghelisti Matei (1, 18-25; 2, 1-22) si Luca (2, 1-20) scriu despre Nasterea Mantuitorului Iisus Hristos in Betleem ne arata cat de mult pretuieste Dumnezeu familia. Atotputernicul Dumnezeu, Care a facut cerul si pamantul coboara din cer pe pamant intru smerenia unui Prunc nascut nu in casa parintilor sai, ci intr-o calatorie, si nici macar intr-o casa de oaspeti, ci intr-o iesle. Fiul lui Dumnezeu Se face Om, fara casa, strain si calator, pentru ca sa aduca la casa Tatalui ceresc pe oamenii instrainati de El.
Pruncul, pe care Il naste Fecioara Maria, nu este decat in fata oamenilor, fiul lui Iosif din Nazaret, fiindca trebuia ca Fiul lui Dumnezeu, Care Se naste vesnic din Tatal, fara mama, sa Se nasca in timp din mama, fara tata, prin lucrarea Duhului Sfant: "Ingerul Domnului i s-a aratat (lui Iosif) in vis, graind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, ca ce s-a zamislit intr-insa este de la Duhul Sfant" (Matei 1, 20). Desi Iosif nu este tatal dupa trup al Fiului Fecioarei Maria, totusi lui i se incredinteaza de catre Dumnezeu, prin inger, Pruncul Caruia trebuie sa-I puna numele voit de Dumnezeu, adica Iisus, si pe Care trebuie sa-L creasca si sa-L ocroteasca, astfel ca Pruncul sa nu fie o fiinta lipsita de iubirea unuia din parinti. Deci, Iosif este oarecum tatal adoptiv al lui Iisus.
Numele de Iisus vine de la Ie suah, care inseamna "Dumnezeu mantuieste", aratand astfel ca, prin Fiul Fecioarei Maria, Dumnezeu voieste sa mantuiasca lumea de pacate: "Ea va naste Fiu si vei chema numele Lui: Iisus, caci El va mantui poporul Sau de pacatele lor" (Matei 1, 21). Mantuirea inseamna refacerea legaturii de viata si iubire intre Dumnezeu si oameni. Iisus este Fiul vesnic al lui Dumnezeu devenit Om, astfel incat in El, Dumnezeu si Omul sunt uniti pentru vesnicie.
De aceea, proorocul Isaia a profetit ca Fiul Care Se va naste din Fecioara Se va chema Emanuel : "Iata, Fecioara va avea in pantece si va naste Fiu si vor chema numele Lui Emanuel, care se talcuieste: Cu noi este Dumnezeu" (Isaia 7, 14; Matei 1, 23). Cu alte cuvinte, Pruncul Iisus este Dumnezeu-Copilul. Cand Dumnezeu a facut lumea, coroana creatiei Sale a fost familia: barbatul si femeia, care au primit binecuvantarea de a creste, a se inmulti si a stapani pamantul (Cf. Facerea 1, 27-28). De aceea, in Biserica Ortodoxa, la Cununie, se pun mirilor coroane pe cap. Dar, pentru ca la inceputul lumii femeia a fost facuta din Adam, fara mama, acum, la reinnoirea sau mantuirea lumii cazute in pacat, Iisus, Noul Adam, Se naste din femeie, fara tata. Iisus Se naste nu din samanta si pofta barbateasca, ci de la Duhul Sfant, pentru ca initiativa mantuirii vine de la Dumnezeu, Tatal din ceruri, nu de la oamenii pamantesti. Nasterea dupa trup este nastere pentru viata pamanteasca, viata care sfarseste in moarte, dar nasterea din lucrarea Duhului Sfant este nastere pentru viata cereasca, vesnica. Astfel, in insasi nasterea dupa trup a Domnului nostru Iisus Hristos este dat inceputul vietii vesnice pentru om (cf. Ioan 1, 12-13).
Intrucat barbatul si femeia impreuna, adica prima familie, Adam si Eva, au cazut in pacat prin neascultare fata de Dumnezeu, acum Iisus Mantuitorul, Noul Adam, incepe ridicarea neamului omenesc din pacat alegand tocmai familia ca loc de inceput al lucrarii Sale mantuitoare, prin smerita ascultare fata de Dumnezeu a Fecioarei Maria si a dreptului Iosif, ocrotitorul Pruncului Iisus. Plin de inteles este si faptul ca prima minune pe care o va savarsi Iisus Mantuitorul in activitatea Sa publica se petrece la intemeierea unei noi familii, la nunta din Cana Galileii la care a fost invitat El, Iisus, si mama Sa, Fecioara Maria (Cf. Ioan 2, 1-11). Acolo, in mod minunat, la rugamintea mamei Sale, care este icoana Bisericii, Mantuitorul Hristos preface apa in vin, aratand ca binecuvantarea lui Dumnezeu asupra familiei plineste ceea ce lipseste si aduce bucurie deplina.
Fiul lui Dumnezeu devine Om si Se naste pe pamant printe oameni, ca sa impace si sa uneasca pe om cu Dumnezeu si pe oameni intreolalta . De aceea, corul ingerilor ceresti, care vestesc, in timpul noptii, pastorilor de langa Betleem, Taina Nasterii lui Hristos, canta: "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire!" (Luca 2, 14).
Dumnezeu, Care a facut spatiul si timpul, alege locul si vremea nasterii Sale ca Om: Betleemul din vremea imparatului Cezar August si a regelui Irod. Dumnezeu-Cuvantul, Care a spus primei familii: "Stapaniti pamantul", alege ca loc al venirii Sale ca Om printre oameni o familie saraca si neajutorata, fara bogatii si fara renume, o familie care nu poate conta pe nimeni si pe nimic altceva decat pe ajutorul lui Dumnezeu.
O, adanc al iubirii smerite a lui Dumnezeu! Copilul, Care inainte de a Se naste, nu gaseste nici macar un coltisor in casa de oaspeti, indata dupa nastere nu mai are loc nici in pamantul neamului Sau, ci trebuie sa ia calea refugiului in Egipt. Vedem cum, de la inceput, viata lui Iisus se intalneste cu refuzul si refugiul, pentru ca mai tarziu sa sfarseasca cu rastignirea, intrucat El a venit sa aduca iubire si viata, in lumea in care pacatul aduce ura si moarte.
Iisus Se naste intr-o iesle, noaptea, pe cand dormeau locuitorii Betleemului. La marginea orasului se afla in stare de veghe doar pastorii oilor . Acestor oameni simpli si veghetori li se arata cete de ingeri intru lumina si cantare ca sa vada cum Dumnezeu schimba pe cele smerite in slava, iar singura tatea lor o preface in bucurie. Oameni din afara orasului sunt chemati sa devina cei dintai prieteni ai familiei sarace si straine, pe care Dumnezeu o binecuvanteaza prin nasterea Mantuitorului. Magi de la Rasarit, de la distante mari, vin sa vesteasca iudeilor ca, tocmai in tara lor, S-a nascut un Prunc-rege de Care depinde mersul astrelor. Darurile imparatesti oferite Pruncului sarac, nascut intr-o iesle, daruri aduse de departe, dintr-o tara straina, arata iubirea lui Dumnezeu pentru Pruncul nascut din Mama saraca, neajutorata, de catre oamenii de aproape, de acelasi neam. De aceea, Sfantul Ioan Evanghelistul spune: "Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit" (Ioan 1, 11).
Sensibil la contrastul dintre lipsa de ospitalitate pe care Fecioara Maria o traieste cu intristare in Betleem si darurile scumpe primite de la oameni straini, poporul nostru, in frumoasele sale colinde, deplange pe locuitorii neprimitori ai Betleemului, dar lauda pe pastorii de la marginea lui; deplange cruzimea lui Irod, dar lauda intelepciunea si darnicia
magilor de la Rasarit care ii aduc daruri Pruncului Iisus:
"Aseara pe' nserate / Fecioara Maria
In Betleem cetate / Calatorind sosea
Si fiind obosita / Locasul si-l cerea
In Betleemul mare / Nimenea n-o primea".
Iubiti credinciosi si credincioase,
Facandu-se Om asemenea noua, afara de pacat, Dumnezeu a ales calea smerita, tainica, de a veni la noi, pentru ca El voieste ca noi sa raspundem iubirii Sale in mod liber, nu fortati . El Se smereste atat de mult, incat poate fi primit sau refuzat de catre noi. El Se face strain si calator, sarac si neajutorat, ca noi, in mod liber, cu dragoste si bunatate, sa facem dintr-un strain un prieten si dintr-un calator un oaspete al casei noastre . Ajutand un sarac, ne imbogatim inima, sporim iubirea milostiva a sufletului nostru, aducandu-l astfel la asemanarea cu iubirea milostiva a lui Dumnezeu, dupa chipul Caruia a fost facut omul la inceput. Iubirea lui Dumnezeu este deodata atotputernica si smerita: Cel necuprins incape intr-o iesle, Cel vesnic devine un copil fraged la varsta.
De ce un copil? Fiindca un copil nu poate face nimic pentru el insusi: nu se poate hrani singur, nu se poate adaposti singur, nu se poate apara singur, viata lui depinde intru toate de iubirea celor din jur, de iubirea lor daruitoare. Prin nasterea de prunci, prin ingrijirea si cresterea lor, oamenii nu mai traiesc pentru ei insisi, ci pentru altii: viata lor devine daruire si dainuire in comuniune de iubire. Dreptul Iosif, desi nu este tata dupa trup al lui Iisus, devine totusi tata sau parinte adoptiv prin purtarea de grija fata de Copilul nou-nascut. Prin iubirea daruitoare pentru copii, un strain poate deveni parinte al lor, iar din lipsa de iubire daruitoare, un parinte poate deveni un strain pentru propriii sai copii . Cine nu poate iubi copiii nu poate deveni parinte, iar cine nu poate deveni parinte nu poate deveni om deplin.
Iisus Domnul nu a avut copii dupa trup, dar a avut ucenici, fii duhovnicesti, carora le-a spus: "Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti, ca a unora ca acestia este Imparatia cerurilor" (Matei 19, 14). Mai mult, Iisus Mantuitorul a inviat pe fiul vaduvei din Nain si pe fiica lui Iair, aducand bucurie parintilor indurerati . Iubirea fata de copii este, asadar, inceput al intelegerii iubirii parintesti a lui Dumnezeu fata de oameni. Copiii carora le lipseste iubirea parintilor nu pot creste spiritual deplin, iar adultii care nu pot manifesta iubire dezinteresata, frateasca si parinteasca, fata de semenii lor nu pot raspunde deplin nici iubirii parintesti a Tatalui ceresc fata de ei.
Sfanta Scriptura descrie legatura lui Dumnezeu cu lumea ca pe o relatie de intimitate, ca pe o cununie si o familie (Cf. Efeseni 5, 21-33). Biserica este locul unde, prin lucrarea Sfantului Duh asupra sufletului feciorelnic si curat al omului smerit, se simte iubirea frateasca in Dumnezeu-Fiul devenit Om si iubirea parinteasca a lui Dumnezeu-Tatal, pe care Domnul nostru Iisus Hristos ne-a invatat sa-L chemam: "Tatal nostru Care esti in ceruri" . Biserica este deci Familia iubirii Sfintei Treimi fata de oameni, iar familia crestina a fost numita pe drept cuvant "Biserica de acasa" (Ecclesia domestica ). Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos ca Prunc intr-o familie ne cheama astazi sa acordam o atentie deosebita familiei, in general, si familiei crestine, in special. Am vazut ca familia este coroana creatiei si locul sau mediul in care omul incepe sa inteleaga taina iubirii si a binecuvantarii parintesti a lui Dumnezeu.
Astazi, familia crestina se confrunta cu criza economica (saracie, somaj, nesiguranta zilei de maine), cu criza morala (avortul, divortul, abandonarea copiilor, libertinajul s.a.), cu criza spirituala (sectarismul, fanatismul si prozelitismul religios).
Cauzele sunt multiple si complexe: declinul demografic al populatiei tinere, ca o consecinta a migratiei tinerilor datorata saraciei, mutatii de ordin cultural, tehnic, ideologico-pragmatice ce accelereaza fenomenul de secularizare ca pierdere a dimensiunii sacre a vietii si intensifica in mod alarmant mentalitatea individualista exacerbata, mercantila, narcisista si nihilista. Absenta idealului pe termen lung si a valorilor creeaza adesea in om sentimentul vidului, al singuratatii si al abandonului, determinand multi oameni sa se refugieze in practica drogului, violentei, in sectarism si suicid2. In plus, criza familiei se manifesta si in abandonul copiilor de catre parinti si in abandonul parintilor de catre copii, in numarul mare de avorturi si chiar in cresterea numarului divorturilor, cresterea violent ei in familie si cresterea delincventei juvenile.
Dar Nasterea Domnului, prin care se arata nesfarsita iubire a lui Dumnezeu pentru oameni, ne aduce putere si speranta ca sa biruim incercarile grele ale vietii. In acest sens, trebuie ca in fiecare parohie sa ajutam familiile crestine sarace sau cu multi copii, sa aratam dragoste frateasca si parinteasca fata de copiii orfani si fata de parintii indurerati care si-au pierdut copiii.
Sa vizitam, mai ales in aceste zile, casele de copii fara parinti si casele de batrani pe care i-au uitat copiii lor; sa vizitam bolnavii din spitale si detinutii din inchisori, pentru a le vesti, prin daruri si colinde, bucuria Nasterii Domnului Hristos - Darul iubirii mantuitoare a lui Dumnezeu fata de lume.
In fata crizei morale si spirituale de azi, sa lucram pentru intarirea si sporirea iubirii parintilor fata de copii si a copiilor fata de parinti; precum si a iubirii curate a sotilor intre ei, pastrand dreapta credinta si dreapta vietuire pe care le-am mostenit de la parintii si stramosii nostri de-a lungul veacurilor, ca popor crestin.
Sa crestem copiii si tinerii nostri in virtute si sfintenie, sa-i invatam sa gaseasca in rugaciune izvorul iubirii curate si sa traiasca viata lor pe pamant in lumina binecuvantarii Parintelui ceresc si a Bisericii Fiului Sau, Domnul nostru Iisus Hristos, pentru ca sa putem, din an in an, sa cantam cu ingerii si cu stramosii in cor: "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire!".
Frati si surori in Domnul,
In noul an care vine, 2009, se implinesc 1630 de ani de la trecerea la cele vesnice a Sfantului Vasile cel Mare (379-2009), unul dintre cei mai cunoscuti Sfinti Parinti ai Bisericii Ortodoxe, mare teolog si intelept pastor de suflete. Cu acest prilej, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, la propunerea Noastra, a declarat anul 2009, An comemorativ-omagial al Sfantului Vasile cel Mare si al tuturor Sfintilor Capadocieni.
Sfantul Vasile cel Mare s-a nascut in Cezareea Capadociei din Asia Mica in anul 330 si a trecut la Domnul in anul 379. Parintii lui se numeau Vasile si Emilia si au avut noua copii, dintre care cinci au devenit sfinti, impreuna cu parintii lor si cu bunica lor, Macrina cea Batrana. De fapt, toti cei noua copii: cei patru frati si cele cinci fete, din familia lor, duceau o viata de sfintenie, evlavie, in dumnezeiasca iubire, in rugaciune, milostenie si buna asezare a sufletului.
Familia Sfantului Vasile cel Mare a fost o familie de sfinti. Fratii Sfantului Vasile au fost: Sfantul Grigorie, Episcop de Nyssa, cel mai mare dintre ei; dupa el a urmat Sfantul Vasile, apoi Sfantul Navgratie, mare pustnic si facator de minuni in pustia Sinaiului, si apoi Sfantul Petru, episcopul Sevastiei.
Deci, trei ierarhi sfinti si un pustnic. Dintre fete, Sfanta Macrina a fost mai mare cu varsta decat toti. Ea a ajutat pe mama lor, Emilia, la cresterea tuturor copiilor, invatandu-i pe toti, din pruncie, dreapta credinta in Hristos-Domnul. Sfantul Vasile cel Mare a fost un om foarte afectiv si a simtit mereu nevoia comuniunii cu cei dragi, cu familia ori cu prietenii. Persoanele care au avut un rol major in cresterea si formarea sa erau: mama Emilia, doica Paladia, bunica Macrina, sora Macrina si unchiul Grigorie, care i-a fost ca un al doilea tata si protector.
Considerand familia o institutie de baza a societatii, intemeiata de Dumnezeu prin crearea omului ca barbat si femeie (Facerea 1, 27), Sfantul Vasile cel Mare acorda, in scrierile sale, o importanta deosebita relatiilor dintre membrii familiei: sot si sotie, parinti si copii, frati si surori. De asemenea, Sfantul Vasile cel Mare face dese referiri la preocuparea pe care trebuie sa o aiba familia si Biserica fata de cresterea si educatia copiilor. In acest sens, este cunoscuta lucrarea Sfantului Vasile cel Mare Catre tineri, in care sfatuieste pe tinerii crestini sa se pregateasca din tot ceea ce mintea omeneasca si cultura universala, au alcatuit de-a lungul existentei umanitatii si sa extraga, asemeni albinelor, numai polenul , lasand la o parte ceea ce este daunator sanatatii morale a tinerilor.
Sfantul Vasile cel Mare este un mare dar pentru intreaga lume crestina, dar si pentru noi, romanii, in special. El a desfasurat o frumoasa activitate misionara "nu numai in patria sa Capadocia, ci s-a ocupat si de situatia crestinilor din Scythia Minor sau Dacia Pontica (Dobrogea), precum si de crestinii din Dacia Carpatica (geto-daco-romanii), ca si de crestinii goti, care locuiau in rasaritul Munteniei de azi si in sudul Moldovei".
Fiind ruda si prieten cu Junius Soranus, guvernatorul sau comandantul militar al Scythiei Minor, Sfantul Vasile cel Mare a cerut acestuia sa trimita in patrie, adica in Cezareea Capadociei, moastele Sfantului Sava de la Buzau, mort ca martir pentru credinta in Hristos, in rasaritul Daciei Carpatice, la 12 aprilie 372, fiind inecat in raul Buzau. In epistolele sale adresate guvernatorului Soranus sau Episcopului de Tomis, Bretanion, Sfantul Vasile cel Mare isi arata admiratia pentru taria credintei traite de stramosii nostri de la Dunare si Mare.
Primele obsti monahale de la noi au fost organizate de ucenici si urmasi ai Sfantului Vasile cel Mare, dupa regulile sale monahale. Dovada legaturilor sale cu pamantul nostru strabun a fost recunoscuta mai tarziu si de Patriarhia Constantinopolului. Astfel, Sinodul Patriarhiei de Constantinopol, in timpul Patriarhului Sofronie, a decis la data de 10 octombrie 1776 ca Mitropolitul Ungrovlahiei (cu resedinta la Bucuresti) sa poarte si titlul onorific de "Loctiitor al Tronului episcopal din Chesareea (Cezareea) Capadociei" . Din anul 1925, acest titlu este purtat de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.
In tara noastra, Sfantul Vasile cel Mare se bucura de o deosebita cinstire, numele de Vasile fiind foarte raspandit la romani (aproximativ 615.000 de persoane poarta acest nume), iar in folclorul romanesc, mai ales in colinde si plugusor, Sfantul Vasile cel Mare este asezat dupa Mos Craciun, de-a dreapta Maicii Domnului sau locuind in aceeasi Casa cu Dumnezeu.
In noaptea de 31 decembrie 2008 spre 1 ianuarie 2009 si in ziua de Anul Nou, de sarbatoarea Sfantului Vasile cel Mare, sa inaltam rugaciuni de multumire lui Dumnezeu (Te-Deum) pentru binefacerile primite de la El in anul 2008 si sa-I cerem ajutorul in toata lucrarea cea buna si folositoare pe care o vom savarsi in anul nou 2009.
Cu prilejul Sfintelor Sarbatori ale Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, Anului Nou - 2009 si Botezului Domnului, va adresam tuturor calde si parintesti doriri de pace si sanatate, fericire si ajutor mult de la Dumnezeu in tot lucrul bun si folositor, dimpreuna cu traditionala urare: La multi ani!
"Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu - Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti!" (II Corinteni 13, 13).
Al vostru catre Hristos-Domnul rugator,
Daniel,
Arhiepiscop al Bucurestilor,
Mitropolit al Munteniei si Dobrogei,
Loctiitor al tronului Cezareei Capadociei
Si Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.