Apologia casatoriei

Apologia casatoriei Mareste imaginea.

Când eram şcolar, băieţilor şi fetelor nu trebuia să li se demonstreze că e bine şi corect să te căsătoreşti, că e bine şi corect să faci copii. Nimănui (sau aproape nimănui) nu putea să-i treacă prin cap că n-o să-şi întemeieze niciodată o familie, că n-o să aibă niciodată copii, nepoţi. Omul care nu şi-a întemeiat o familie era considerat ori bolnav, ori ratat. Acum situaţia este alta.

Nu fără ajutorul mass-mediei, oamenii au început să se teamă de căsnicie. Revistele pentru tineret îi educă pe adolescenţi în aşa fel încât aceştia, în principiu, să nu-şi poată întemeia vreodată o familie trainică.

Este propus un model de comportament incompatibil cu căsnicia. Potrivit acestor reviste, tânărul trebuie să fie iresponsabil, grosolan, independent, cinic, să intre cât mai târziu în viaţa adultă. Fetele sunt formate ca viitoare „scorpii", care se pricep să se „aranjeze" bine în viaţă, să manipuleze bărbaţii, să se „descurce". Şi, bineînţeles, principalele lor lozinci sunt faimoasele devize: „Ia de la viaţă totul!" şi: „Tu meriţi ce-i mai bun!".

Orice om cu scaun la cap îşi va da seama că urmând acestor sfaturi nu poţi obţine fericirea familială.

Să discutăm puţin despre motivele pentru care oamenii se căsătoresc. Răspunsul este foarte simplu. Să deschidem din nou Cartea Facerii: Nu este bine să fie omul singur (Fac. 2, 18). Ce înseamnă asta? Dumnezeu face două fiinţe foarte diferite: bărbatul şi femeia. I-ar fi fost foarte uşor să facă un hermafrodit, care să cuprindă ambele principii - şi pe cel masculin, şi pe cel feminin. Se ştie că modul unisexuat de reproducere este cel mai simplu, cel mai productiv şi eficient. Fiinţele unisexuate sunt cele mai viabile. Savanţii biologi au căzut pe gânduri în anii '60 ai secolului trecut: „De ce natura a ales pentru om un mod de reproducere atât de incomod şi neproductiv? De ce există două sexe diferite?" Ei n-au găsit răspunsul, însă acesta e unul singur: „Dumnezeu a făcut bărbatul şi femeia pentru dragoste" - ca oamenii să se completeze şi să se iubească unul pe celălalt. Fără dragoste omul nu poate fi fericit.

Dragostea nu se transmite genetic, de la înaintaşi, ca frumuseţea, culoarea ochilor, forţa fizică şi talentele. Ea nu poate fi moştenită ca averea unchiului bogat. Nu poate fi cumpărată cu bani -dimpotrivă, bogăţia este o mare piedică în calea ei, fiindcă adesea cel bogat nu e iubit cu sinceritate, ci îi sunt iubite bogăţia şi influenţa lui. Pentru bani, pentru bunuri materiale nimeni nu va iubi pe nimeni. Dragostea se obţine doar prin efortul şi nevoinţa noastră personală. Ea poate fi, desigur, dată ca dar - însă şi atunci, dacă nu vom aprecia acest dar, dacă nu-1 vom păzi şi sprijini, el ne va fi luat nu după multă vreme.
Dragostea este singura valoare adevărată - toate celelalte vin pentru o vreme. „Iubirii îi sunt supuse toate vârstele": într-adevăr, iubesc şi copiii, şi oamenii maturi, şi bătrânii, şi aceasta le dă tuturor fericirea adevărată. Şi credinţa, şi nădejdea sunt manifestări ale dragostei. Il credem pe Dumnezeu fiindcă îl iubim, îl credem pe omul iubit şi nădăjduim că şi el ne iubeşte la rândul său.

Fără dragoste, nici cel mai bogat om nu va fi fericit pe acest pământ. Chiar dacă la un moment dat se simte foarte confortabil, e mulţumit şi se gândeşte că o să trăiască şi fără dragoste, tot vine, mai devreme sau mai târziu, momentul când înţelege că e sărac şi nefericit, întrucât nu îl iubeşte nimeni. Banii, fabricile şi aşa mai departe nu le va lua cu el în veşnicie, pe când dragostea rămâne cu omul întotdeauna.

Scriitorul englez James Herriot, care a fost medic veterinar, descrie un fermier de condiţie materială modestă care stătea în mica sa bucătărie înconjurat de soţie şi de copii, într-o atmosferă plină de dragoste, şi spunea: „Ştiţi, acum sunt mai fericit decât orice rege!" Iată fericirea adevărată: să iubeşti şi să fii iubit!

Iubirea, sentimentele autentice sunt posibile între bărbat şi femeie doar în căsătorie - şi iată de ce: nici simplele relaţii sexuale şi nici măcar convieţuirea cu un partener permanent în concubinaj nu presupun adevărată dragoste şi responsabilitate pentru cel iubit, pentru copii. Ce fel de dragoste e aceea când oamenii parcă se înţeleg de la bun început: „Astăzi suntem împreună, mâine o luăm care încotro" sau: „Suntem soţi fără documente, dar nu ne leagă nimic, uşa este deschisă pentru amândoi"? La baza unor asemenea relaţii se află întotdeauna neîncrederea. Ori unul dintre parteneri, ori ambii par a spune: „Nu sunt convins(ă) că voi putea trăi cu tine toată viaţa."

„Funcţiile pe care le avea înainte căsătoria s-au depreciat acum. Statutul social, banii, sexul, chiar şi copiii - toate acestea există în societatea contemporană şi în afara căsătoriei, şi de aceea tinerii spun adesea: «La ce-mi trebuie mie căsătoria? Se poate şi fără ea, ba chiar mai bine!» Ba nu se poate mai bine, fiindcă lumea s-a schimbat nu doar în sensul deprecierii căsătoriei, ci şi în sensul că oamenii, în ansamblul lor, au devenit mai indiferenţi unul faţă de celălalt, nu reuşesc să construiască relaţii profunde. De regulă, acum îi leagă afacerile şi ocupaţiile, nu relaţiile interumane.

Intrăm într-o lume în care singurătatea psihologică devine o adevărată epidemie, şi numai în căsătorie rămâne posibilitatea de a găsi acea apropiere spirituală care nu ne lasă să ne simţim singuri. Lucrul acesta trebuie ţinut minte." Cuvintele de mai sus aparţin nu unui preot, nu unui familist ortodox, pentru care familia şi căsnicia sunt lucruri sfinte, ci aparţin unui om aflat foarte departe de problemele credinţei şi duhovniciei: cunoscutul psihoterapeut A. Kurpatov. Până şi psihologii profani realizea-ză că negarea căsătoriei este o cale a egoismului, care duce într-o fundătură. Pe această cale omul nu va dobândi niciodată adevărata dragoste şi fericire.

Cel mai trist este că tineretul nu vede că există familii fericite, armonioase, nici la televizor, nici la cinematograf, nici din exemplul propriilor părinţi sau prieteni. Aceste familii există, slavă Domnului, dar acum nu este la modă să se vorbească despre ele. Propaganda vieţii „libere şi vesele" fără căsătorie e orientată în primul rând către tineri, şi lucrul acesta e înfricoşător, fiindcă tocmai la tinereţe trebuie omul să pună temelia vieţii sale de mai târziu. Fără căsătorie, numai la început ţi se pare că ai o viaţă reuşită: ai un serviciu bun, bani, carieră, prieteni, dar în a doua jumătate a vieţii vezi că prietenii tăi din şcoală au de acum nepoţi, iar tu eşti singur cuc. Deosebit de greu suportă asta femeile. Ca preot, pot da mărturie că oamenii care nu s-au căsătorit ori n-au putut să-şi realizeze dragostea într-un alt mod binecuvântat suferă foarte mult din această cauză, fiindcă am fost făcuţi ca să iubim.

Deseori poţi auzi chiar de la ortodocşi că scopul căsătoriei este naşterea şi creşterea copiilor. Dacă cei ce se căsătoresc îşi fixează doar acest scop, cred că nici nu ar trebui ca ei să întemeieze o familie. Scopul căsătoriei este absolut identic cu scopul vieţii creştine în general, adică îndeplinirea celor două porunci principale: Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, şi din tot sufletul tău, şi din toată puterea ta, şi: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Mt. 22,37-39). Şi soţilor li se dă posibilitatea să îndeplinească total această poruncă despre dragoste, fiindcă aproapele meu se află cu mine, câteodată, 24 de ore din 24, şi în tot acest răstimp pot să-l iubesc şi să am grijă de el - iar prin dragostea faţă de chipul lui Dumnezeu, adică faţă de om, învăţăm să-L iubim pe însuşi Dumnezeu Cel nevăzut.

De ce familia înseamnă fericire? Fiindcă familia ne ajută să simţim zilnic că există cineva pe care îl iubim mai mult decât pe noi înşine. Se ştie, de pildă, că părinţii îşi iubesc, de regulă, copiii mai mult decât îi iubesc copiii pe ei, dar asta nu îi face pe părinţi mai puţin fericiţi, deoarece copiii sunt capabili să ne dea nouă mult mai multă bucurie, mult mai multă bună dispoziţie decât suntem noi capabili să le dăm lor. In plus, fericirea depinde de felul cum preţuim ceea ce ne dă Dumnezeu. In cazul nostru, este vorba de dragoste, de familie.

Poate că va suna întrucâtva patetic, însă voi spune că raportul dintre forţele binelui şi cele ale răului din această lume depinde de următorul lucru: dacă în fiecare familie este pace sau domnesc păcatul şi răul. Este foarte simplu să înjuri guvernul, reformatorii, oligarhii, iar în acelaşi timp să-ţi înşeli soţia, să faci avort ori să abandonezi copiii în maternitate, sau chiar să-ţi otrăveşti propria viaţă şi viaţa celor apropiaţi prin continue certuri şi conflicte.

Cum poate ţara noastră să devină mare şi înfloritoare când anual se fac cinci milioane de avorturi oficiale şi încă un milion de avorturi ilegale, iar mamele abandonează o sută de mii de copii? După toate acestea, merităm noi să trăim bine? De fapt, nu este uimitor că mai suntem în viaţă? Familia e un indicator, o hârtie de turnesol, care arată starea societăţii în ansamblul ei, dacă aceasta e sănătoasă ori într-o stare de boală gravă. Iată de ce problema păcii şi a dragostei din familie reprezintă cea mai importantă problemă care se pune înaintea societăţii şi a fiecăruia dintre noi.

Numai de noi depinde însă cum va fi „starea vremii" în casa noastră, în familia noastră. In mod intenţionat voi lăsa deoparte problema relaţiilor dintre copii şi părinţi şi a educării copiilor, fiindcă aceasta e o temă extrem de importantă şi necesită un studiu separat, poate chiar o carte separată. Vorbind însă la un mod cu totul general, dacă între soţi domneşte pacea, dacă au o căsnicie fericită, aceasta este educaţia cea mai importantă şi e suficientă să-l educe pe copil mai bine decât orice metode pedagogice şi orice învăţături morale. După cum spunea Apostolul Pavel, fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia (I Tim. 4, 12). Cuvintele acestea aduc aminte fiecărui preot că trebuie să fie un model pentru păstoriţii săi - şi ce este tatăl pentru familie dacă nu un păstor şi preot al Bisericii din casa lui?

Pr. Pavel Gumerov

Articol preluat din cartea „EL ŞI EA. ÎN CĂUTAREA ARMONIEI CONJUGALE”, Editura Sophia

Cumpara cartea "EL ŞI EA. ÎN CĂUTAREA ARMONIEI CONJUGALE"

 

18 Noiembrie 2014

Vizualizari: 4523

Voteaza:

Apologia casatoriei 5.00 / 5 din 4 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE