Apostolul si Evanghelia de la Sfanta Taina a Cununiei

Apostolul si Evanghelia de la Sfanta Taina a Cununiei Mareste imaginea.

Primele cuvinte ale acestei slujbe sunt: „Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor". Ele arată că a venit un moment în slujbă ce va fi o dezvăluire a frumuseţii a ceea ce este împărăţia şi, într-adevăr, în acelaşi timp şi în mod egal, o provocare oferită celor care sunt parte din ea. Impărăţia vine în viaţa oamenilor fie într-un chip cutremurător, fie discret. A venit în viaţa celor Doisprezece în momentul în care Hristos cel înviat a apărut înaintea lor şi le-a dat pacea Sa, acea pace pe care lumea nu o poate da. A venit într-un mod copleşitor atunci când Sfântul Pavel s-a întâlnit faţă către faţă cu Hristos cel înviat şi L-a recunoscut ca Domn şi Dumnezeu al Său pe Omul Care fusese ucis pe drumul Calvarului. Şi în acest sens, slujba Cununiei este un moment când în liniştea rugăciunii, în felul discret şi gingaş în care lucrează Duhul lui Dumnezeu, împărăţia este aici, oferită, gata de a fi înşfăcată.

Urmează citirea unui pasaj deosebit de complex din Apostol. Este complex fiindcă Apostolul se mişcă continuu între concepţia sa despre Biserica în relaţie cu Hristos, Hristos în relaţie cu Biserica şi relaţia dintre soţ şi soţie. El spune, în principal, că relaţia care există între Hristos şi Biserică este cea care ar trebui să fie între soţ şi soţie, o iubire care nu cunoaşte nici o separaţie, o iubire care este astfel încât amândoi mirii sunt pregătiţi să se lepede de tot şi totodată să-i urmeze, să-l însoţească sau să-l slujească pe celălalt. Vedem, referitor la Hristos, că El este Mielul lui Dumnezeu, Cel ce este ucis, Fiul lui Dumnezeu Care Şi-a părăsit slava dumnezeiescului Său tron pentru a-Şi asuma condiţia de rob. Iar în Vechiul Testament citim că mirele trebuie să-şi părăsească tatăl şi mama pentru a se alipi de soţia sa. Dar, în acelaşi timp, mireasa este cea care, de dragul iubirii, s-a dovedit capabilă sau este pregătită printr-o nevoinţă ce ar putea dura întreaga lor viaţă să părăsească totul, unul câte unul sau toate deodată, pentru a-l urma pe cel pe care 1-a iubit cu iubire neîmpărţită.

Şi avem un exemplu, foarte curios şi interesant, în vieţile a doi sfinţi care sunt pomeniţi pe 18 noiembrie: Galaction şi Epistimia, ambii creştini, ambii foarte tineri. Căsătoriţi fiind, amândoi doreau să-şi dăruiască întru totul viaţa lor lui Dumnezeu. Astfel că, în noaptea nunţii, şi-au împărtăşit gândurile şi au luat hotărârea ca, aşa căsătoriţi cum erau, fără să respingă această legătură de iubire care fusese încoronată la slujba Căsătoriei, să se ducă în mănăstiri diferite pentru a trăi în asceză şi rugăciune. Dar, după câţiva ani, a izbucnit o prigoană împotriva creştinilor, iar Epistimia s-a dus la stareţa sa şi i-a zis: „Am aflat că soţul meu a fost luat de păgâni şi va pătimi moarte mucenicească; locul meu este lângă el". Stareţa a blagoslovit cererea ei, iar Epistimia s-a dus şi şi-a dat viaţa împreună cu soţul ei.

Această relatare este remarcabilă fiindcă ne dezvăluie cât de profund percepe Biserica relaţia unică şi legătura de nedespărţit dintre soţ şi soţie. Amintiţi-vă de pasajul din Cartea Apocalipsei: „Un singur lucru am împotriva ta: ţi-ai părăsit prima ta dragoste". Aceasta este norma pe care trebuie să o respecte fiecare soţ, fiecare soţie. Din acest motiv, am insistat atât de mult pe faptul că Impărăţia lui Dumnezeu care se deschide înaintea lor ca o posibilitate, într-adevăr, mai mult decât o posibilitate, ca prezenţă dumnezeiască în mijlocul lor, [împărăţia] trebuie cucerită şi nu poate fi, pur şi simplu, savurată stând cu mâinile în sân.

Mai întâlnim un pasaj care-i arată soţului responsabilitatea, anume ca soţul să-şi iubească soţia aşa cum şi Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea. Şi pentru a fi mai convingător în a arăta caracterul concret, realitatea acestei responsabilităţi, Sfântul Pavel foloseşte o comparaţie: bărbaţii trebuie să-şi iubească soţiile aşa cum îşi iubesc propriul trup. Cel care-şi iubeşte soţia, se iubeşte pe sine. Nici un bărbat nu şi-a urât vreodată trupul. Suntem mădulare ale trupului Său. In acest pasaj, Sfântul Pavel ne face să înţelegem exact cât de intimă este această relaţie. Adeseori vorbim cu neseriozitate despre trupul nostru. Uneori ne închipuim că suntem fiinţe spirituale încarcerate temporar într-un trup, ne imaginăm că singurul lucru care contează sunt gândurile noastre înalte, sentimentele, deciziile, şi că trupul nu este decât un instrument ce, mai târziu, poate fi abandonat. De abia atunci când boala şi durerea, când primejdia se abate asupra trupului nostru, înţelegem că el este şinele nostru, că nu putem spune: „Trupul mi-e bolnav de moarte, dar eu nu sunt bolnav".

Şi aceasta este imaginea pe care Sfântul Pavel a ales-o pentru a arăta cât de apropiaţi sunt, unul faţă de celălalt, soţul şi soţia. „De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup" [Ef. 5, 31], adică o singură persoană. Apoi revine din nou la Biserică: „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică" [Ef. 5, 32]. Şi din acest motiv - în acest context în care Hristos şi Biserica, soţul şi soţia, relaţiile lor, sunt atât de profund întreţesute - unul dintre scriitorii duhovniceşti a spus despre relaţia dintre soţ şi soţie că este imaginea relaţiei dintre Dumnezeu şi om şi este, de asemenea, o imagine a chipului în care o persoană se uneşte sacramental cu Hristos prin Euharistie şi Botez.

Aşadar, soţul este chemat să-şi iubească soţia aşa cum Hristos Şi-a iubit Biserica, adică să se jertfească pentru ea, în viaţă, în moarte, în luarea cu asalt a împărăţiei. „Iar soţia trebuie să îşi respecte bărbatul/să aibă o atitudine cucernică faţă de bărbatul ei", aşa cum Biserica Il preţuieşte pe Hristos şi îşi pune nădejdea în El. Dar din nou întâlnim o provocare, poate o făgăduinţă, cu siguranţă nu o realitate imediată. Respectul este ceva ce trebuie nu atât a fi pretins, cât mai ales dobândit pe merit. Doar prin jertfa de sine poate omul să-şi agonisească această cinstire, acest respect, o jertfă născută din conştientizarea faptului că celălalt de lângă tine este un dar şi din dispoziţia sufletească de a sacrifica totul pentru cel iubit.

Lectura din Evanghelie ce urmează în slujbă ne face să înţelegem condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca o adunare de oameni să devină împărăţie. Vă amintiţi că pericopa este luată din al doilea capitol al Evangheliei Sfântului Ioan, primele douăsprezece versete, care relatează despre nunta din Cana Galileii, unde a fost invitat Domnul şi la care au participat şi Maica Domnului cu ucenicii Lui. Vă amintiţi că, atunci când au rămas fără vin, Maica Domnului s-a dus la Hristos şi I-a zis: „Nu mai au vin". Atunci Hristos i-a adresat o întrebare, o întrebare care a fost hotărâtoare în acel moment. A dorit să ştie dacă puterea Sa putea fi făcută cunoscută sau nu, fiindcă numai în contextul împărăţiei poate fi ea manifestată. Hristos a spus: „Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie? încă n-a venit ceasul Meu”. Ce te-a determinat să-Mi atragi atenţia la nevoia lor? Oare fiindcă eşti mama Mea după trup? Atunci ne aflăm încă în lumea seculară".

Vedeţi că nu întrebuinţează nici un „sau". El arată cu hotărâre în aceste cuvinte, „Incă n-a venit ceasul Meu", alternativa care trebuie respinsă, care nu trebuie pusă în faptă.
Apoi, Maica Domnului cu credinţa sa desăvârşită în Fiul său, ştiind Cine este El, le spune celor ce slujeau la masă: „Faceţi orice vă va spune". Iar ei ascultă, fiindcă oamenii aveau încredere în ea - şi vă amintiţi cuvintele pe care i le-a spus Elisabetei când a venit la ea în vizită: „Fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul". Cu credinţa sa desăvârşită, Maica Domnului singură deschide împărăţia lui Dumnezeu şi face ca minunea să fie cu putinţa.

Prin urmare,in acest sens împărăţia lui Dumnezeu este acolo, dar este şi posibilă fiindcă în acel moment se află [în biserică] o adunare de oameni care cred, care cred în Hristos ca Domn şi Dumnezeu al lor. Vom auzi ectenia prin care Ii cerem să binecuvânteze această căsătorie, aşa cum a binecuvântat-o şi pe cea din Cana Galileii. El este de faţă.

Dar mai întâlnim o provocare în vestirea împărăţiei de către Hristos, fiindcă împărăţia lui Dumnezeu - ca să folosim traducerea Bibliei de la Ierusalim la versetul Luca 16, 16 - este luată cu asalt. Nu o putem aştepta aşa cum aşteptăm să vină un val şi să ia o scoică de pe plajă. Trebuie luată cu asalt. Oferită şi dăruită, nu se poate intra în posesia ei decât prin strădanie neîncetată. Nu se poate intra în împărăţie printr-o poartă mare, ci printr-una îngustă. In acel moment, mirilor li se spune printr-o simplă explicaţie că totul se află acolo, totul este oferit, şi totuşi vor trebui să dobândească prin efort comun acea puritate, acea înţelegere, într-adevăr, acea sfinţenie pe care o cere împărăţia. Aşadar, sunt două extreme cuprinse într-o singură propoziţie. Şi este important ca mirele şi mireasa să-şi amintească faptul că actul sacramental nu va face ca ei să intre în posesia a tot ceea ce doresc. Actul sacramental va aduce aproape acest tot, le va arăta că e gata să fie luat, le va arăta că pot primi tot ceea ce doresc şi cu mult mai mult decât şi-au imaginat sau au sperat.

Insă împărăţia trebuie luată cu asalt. Omul trebuie să se lupte cu sine, să se lupte cu tot lucrul care este străin împărăţiei, să-l cucerească şi să-l distrugă aşa cum au căzut şi au fost distruse zidurile Ierihonului fiindcă au fost înconjurate de soldaţi care cântau cântecul biruinţei lui Dumnezeu. Impărăţia lui Dumnezeu este instituită fiindcă o persoană, o femeie, Măria, Maica lui Iisus Hristos, a arătat o credinţă deplină şi necondiţionată. Şi aceasta este, probabil, una dintre chemările soţiei în relaţia ce se instituie în familie, să fie cea care crede, femeia care să fie în familie imaginea, icoana Maicii lui Dumnezeu, femeia a cărei credinţă poate preschimba o realitate lumească într-una sacramentală, femeia a cărei credinţă poate recrea împărăţia lui Dumnezeu când aceasta este înnegurată sau femeia care poate recrea acea relaţie pe care o numim împărăţie. Dar nu este o credinţă care trebuie tăinuită în inimă. „Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceţi orice vă va spune" [In 2, 5]. Este o credinţă care trebuie împărtăşită, dăruită. Această credinţă trebuie să fie o chemare la actul de a crede, o chemare la o încredere eroică, o credincioşie eroică faţă de împărăţie.

Şi apoi, minunea în sine. Tâlcuirile au mers cam în această direcţie: avem şase vase de piatră şi, fiindcă împărăţia a venit, fiindcă slugile au făcut ascultare faţă de Maica Domnului, această apă devine vinul împărăţiei. S-a spus de nenumărate ori că, atunci când intrăm într-o relaţie de iubire reciprocă, dăruim tot ceea ce putem dărui unul celuilalt: material, intelectual, inima şi mintea noastră, totul. Insă vine un moment când, omeneşte vorbind, nu mai este nimic de dăruit. Tot ceea ce era dar scăpărător devine treptat, zi de zi, apă. Şi în acel moment trebuie să ne amintim că numai Dumnezeu poate preschimba această apă în vinul împărăţiei. Când „nunul" l-a chemat pe mire, i-a zis; "Orice om pune întâi vinul cel bun şi, când se ameţesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum" [In 2, 9-10].

După Evanghelie urmează o ectenie, ca de obicei, pentru a exprima faptul că am înţeles mesajul. Iar acest lucru este împlinit în Rugăciunea Domnească, Această rugăciune are acele însuşiri despre care am vorbit când m-am referit la împărăţie. Pe de-o parte, împărăţia deja a venit. Pe de altă parte, ea este o provocare. Inceputul rugăciunii sunt cuvintele unui adevărat fiu: „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se Numele Tău. Vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ". Nici o preocupare pentru altceva, decât pentru Numele lui Dumnezeu, împărăţia Sa, voia Sa. Şi apoi se vorbeşte despre starea noastră autentică, a noastră a tuturor, de oameni chemaţi la această înfiere deplină pe care o împărtăşim cu Hristos. El este Capul Trupului. Inceputul acestei rugăciuni sunt cuvintele Sale, dar noi nu suntem acolo unde este El. Noi suntem în curs de devenire.

„Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău". Acesta este strigătul nostru, aceasta este nevoia noastră. Această rugăciune este totodată un program, o hartă, o stradă, fiindcă putem urca la starea Fiului Cel Unul-născut în Care devenim fii şi fiice ale Tatălui nostru ceresc numai dacă putem spune, din adânc, din suferinţa, din starea de cădere în care ne aflăm, aşa rătăciţi cum suntem-„Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci". Iar aceasta este o clipă, un moment în care putem rosti răspicat, aşa cum suntem noi, întemniţaţi în păcat şi nefericire, că îi recunoaştem pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt ca împărat al nostru şi că Lui Ii datorăm slujire absolută şi aparte, pentru ca să putem merge mai departe şi spune: „Izbăveşte-ne de cel rău; nu ne duce pe noi în ispită". Să ne ierte aşa cum dorim [să fim iertaţi] noi sau aşa cum iertăm noi; să ne dea acea pâine de toate zilele care este deja pâinea vieţii veşnice. Tot omul care doreşte să-L urmeze pe Hristos trebuie să-şi ia crucea şi să se lepede de sine. Astfel trebuie luată cu asalt împărăţia. Dar prima dată ne bucurăm pentru întrupare: Isaie, dănţuieşte; Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emmanuel, pe Dumnezeu şi Omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care slăvindu-L, pe Fecioara o fericim.

Şi apoi:
Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre.
Şi din nou:
Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule; lauda apostolilor şi bucuria mucenicilor, a căror propovăduire este Treimea cea de o fiinţă.
După această procesiune, cununiile sunt luate de pe capul mirilor, este rostită o ultimă binecuvântare, iar slujba Cununiei se încheie.

MITROPOLITUL ANTONIE DE SUROJ
ASCEZA ŞI CĂSĂTORIA, EDITURA DOXOLOGIA

Cumpara cartea "Asceza si casatoria"

24 August 2015

Vizualizari: 1488

Voteaza:

Apostolul si Evanghelia de la Sfanta Taina a Cununiei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE