Logodna

Logodna Mareste imaginea.

Să vorbim puţin despre logodnă, în dinstincţia pe care o comportă ea faţa de cununie.

Sigur ştiţi că istoria Bisericii, preluând din imaginile Vechiului Testament - pe care, de altfel, le vom aminti citind rugăciunile -, a socotit logodna ca o etapă necesară intrării în cununie, dar nu suficientă pentru ca cei doi să se socotească a fi încununaţi. Logodna este, dacă vreţi, pronaosul binecuvântat al locaşului care este cununia; tinda dinaintea casei căsătoriei. Nu îngăduie consumarea căsătoriei - şi mă refer acum la caracterul sexual al acesteia. Nu îngăduie în niciun caz şi niciodată altceva decât aşteptarea constructivă a Cununiei. In ultima vreme, din nefericire, foarte mulţi tineri, mai cu seamă dintre cei care se grăbesc să plece de acasă către orizonturi poate binecuvântate şi care-i aşteaptă cu darurile şi cu nedarurile lor, se grăbesc - mă iertaţi de cuvânt! - să fuşerească câte o slujbă repede, repede, ca să dea un soi de oficializare relaţiei lor. Biserica nu binecuvintează nici curvia, nici concubinajul. Logodna se face unită cu cununia, tocmai în dorinţa de a nu dilua în niciun fel această slujbă.

Se poate întâmpla sa se facă la diferenţe foarte mici de timp, tocmai pentru a putea, de exemplu, satisface problemele legate de dorinţa de a împlini cele ale cununiei în diferite zone ale geografiei ţării, sau, mai nou, continentului. Să spunem că băiatul e din Moldova şi fata din Ardeal - şi la unii se face logodna, la alţii cununia. Sau facem în aşa fel încât distanţa să fie foarte scurtă, pentru ca neamurile să fie bucuroase că măcar la parte din cununie au participat, făcându-şi „datoria". Dar, în esenţă, logodna este o chestiune de intimitate absolută. Scurtimea ei ne arată şi faptul că Biserica o socoteşte de o valoare ducătoare spre cununie şi nu care să epuizeze cununia.

Aşadar, preotul binecuvântează, cerând binecuvântarea lui Dumnezeu şi începând cu ectenia mare, o ectenie în care el cere, de altfel, în mod special pentru tineri, ca să fie logodiţi unul cu altul, să primească fii spre moştenirea neamului, să li se dea dragoste desăvârşită, să fie binecuvântaţi în deplină înţelegere şi în credinţă tare, dar, mai cu seamă, cum zice una dintre rugăciuni, ca Domnul Dumnezeu să le dăruiască lor „nuntă cinstită şi viaţă neîntinată". Această nuntă cinstită şi viaţă neîntinată are nevoie de un har; de un har al păstrării nunţii cinstite şi a vieţii neîntinate. Acest har vine prin taina logodnei. Se încearcă să se arate tinerilor că, înainte de a merge către muntele acesta al „schimbării la faţă", care este Taina Cununiei, e nevoie să străbaţi, într-un fel sau altul, văile însorite şi umbrite, de asemenea, ale ispitelor tinereşti, până la deplina împlinire în celălalt.

Pentru că, nu-i aşa, oricât de mult am teologhisi noi pe seama Tainei Cununiei, cei doi tineri sunt, cum spuneau latinii, fericiţi în vină (felix culpa), fericiţi de vina de a-şi spune unul altuia că se iubesc. Da, „te iubesc!" este, dacă vreţi, textul care pune în mişcare toată teologia şi toată împlinirea Tainei Cununiei. E un Da!-A celor tineri - şi eu nădăjduiesc să vă învăţaţi să spuneţi Da pentru voi, nu să spună alţii Da în locul vostru. Să nu permiteţi niciodată în viaţa ] voastră amestecul nimănui în alegerea miresei, a timpului, a modului în j care să faceţi aceasta. Desigur, sfatuindu-vă cu bătrânii, înţelepţindu-vă cu părinţii, primind binecuvântarea părinţilor, dar niciodată socotind că de acum încolo alţii pot să vă sfătuiască asupra lucrurilor pe care le aveţi de împlinit în viaţa voastră de zi cu zi.

Pentru că suntem la punctul acesta, aş vrea să vă spun că, în cele din urmă, alegerea soţiei, într-un fel sau altul, ţine şi de relaţia voastră cu duhovnicul comun, pe care nădăjduiesc că l-aţi descoperit. Pentru că numai aşa, echilibrat împreună cu celălalt, ascultat de un al treilea care să spună dacă Da-ul e da si Nu-ul e nu, să poţi merge mai departe curat, în împlinirea Tainei Căsătoriei.

Rugăciunea ce se rosteşte imediat după ectenia mare ne pune şi ea în temă (bine ar fi dacă ar asculta-o mai mulţi în timpul slujbei!) cu ce se vrea logodna. Pentru că zice preotul: „Dumnezeule Cel Veşnic, Care pe cele despărţite le aduni întru unire şi ai pus dragostea legătură neîntreruptă, Cel care ai binecuvântat pe Isaac şi pe Rebeca şi i-ai arătat pe ei moşteni făgăduinţei Tale, însuţi binecuvântează şi pe robii aceştia, povăţuindu-i pe dânşii spre tot lucrul bun”. Deci, iată, întărire în neprihănire şi povăţuire spre tot lucrul bun.

Şi mai departe, după ce preotul binecuvântează, cerând pacea, spune: „Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce dintre neamuri mai înainte Ţi-ai logodit Biserica fecioară curată, binecuvântează logodna aceasta. Uneşte si păzeşte pe robii Tăi aceştia în pace şi într-un gând'. Mi se pare una dintre cele mai frumoase rugăciuni din Tainele Bisericii. E imaginea aceasta a logodirii Bisericii, care este atât de tulburătoare în transparenţa ei şi în frumuseţea ei! Ca să mă înţelegeţi, am să vă readuc aminte de cuvântul de Paşti al Sf. Grigorie Teologul, dublat, într-un fel sau altul, de cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur. Acesta din urmă începe povestea, o continuă Sfântul Grigorie şi eu zic că se împlinesc unul pe celălalt. înainte de cădere, în împărăţia Raiului, firea omenească se logodise cu firea dumnezeiască. Firea dumnezeiască ceruse în logodnă firea omenească. Dar înainte de a se săvârşi în Adam cununia deplină, această fire omenească rupe logodna, se depărtează de logodnic, Care este Dumnezeul Cel Viu, şi se depărtează din împărăţia pentru care-şi primise inelul de logodnă şi peste care era stăpână - Raiul cel binecuvântat.

In timp, Dumnezeu încearcă în foarte multe rânduri şi în foarte multe chipuri să îşi re-seducă logodnica (firea umană): îi dăruieşte munţii şi apele, stelele, norii, pâraiele, susurul secetei sau împlinirea deplină a ploii... în niciun caz firea omenească nu se lasă sedusă! Nicio roadă din acestea materiale nu o seduce într-atât încât să se redăruiască lui Dumnezeu. Atunci îşi trimite prietenii, prieteni de bună credinţă, pe patriarhi, pe înţelepţii Vechiului Testament, pe părinţii Vechiului Testament. Nici pe aceştia firea omenească nu-i ascultă şi nu se lasă sedusă. Mirele rămâne rupt de logodnica sa, firea umană. Dincolo de aceasta, îl trimite pe cel mai bun prieten al Său, pe Ioan Botezătorul; însă nici pe acesta firea omenească nu-l ascultă deplin. Până când Dumnezeu, înţelegând cât de grea este reaşezarea în logodnă a firii omeneşti cu cea dumnzeiască, îl trimite pe însuşi Fiul Său, Unul Născut. Şi spune atât de minunat Sf. Ioan Gură de Aur: „Acesta, luând firea omenească, o re-logodeşte firii dumnezeieşti, o ridică din noroiul şi din căderea patimilor şi se re-logodeşte cu ea. Iar patul nunţii Sale este Crucea Golgotei". Crucea ca un pat de nuntă, în care firea omenească este reaşezată în deplina disponibilitate de a fi îndumnezeită.

De aici şi tandreţea, bucuria aceasta minunată a rugăciunii: „Doamne, Dumnezeul nostru, Cel care dintre neamuri mai înainte Ţi-ai logodit Biserica fecioară curată...". Biserica, fecioară curată, Biserica, deplină copilă ce se apropie, ca în Cântarea Cântărilor, la glasul seducătorului său Mire, pentru a-şi umple viaţa toată şi tot cugetul său de bucuria împlinirii în Dumnezeu.

Se ia apoi inelul din dreapta, se face chipul Crucii cu el peste Sfânta Evanghelie şi se rosteşte formula logodnei: „Se logodeşte robul lui Dumnezeu (...), cu roaba lui Dumnezeu (...), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!", de trei ori, cum tot de trei ori se logodeşte şi se face semnul Crucii cu inelul peste chipul tinerei logodnice, candidate la miresie, alegând prin aceasta - şi eu zic că aici este foarte bine să ţinem minte - că închinarea se face peste faţă, dar se atinge fruntea celuilalt, arătându-se prin aceasta importanţa chipului celui pe care îl iubim, modul în care trebuie să păstrăm luciditatea iubirii în raport cu celălalt. O minte trează, atinsă de Crucea de pe chipul celui de lângă tine. Poate nici nu există o definiţie mai frumoasă a logodnei!

Logodna se încheie cu rugăciunea pe care, după ce se pune inelul (împreună cu naşul şi cu naşa) în degetul inelar al mâinii drepte a mirelui şi a miresei, o rosteşte preotul în timp ce nunii schimbă inelele în degetul inelar al mâinii stângi a mirilor. Textul rugăciunii, după ce ne aminteşte de istoria întreagă a logodnei, ne spune un lucru care pare un pic paradoxal, opus gestului de a pune inelul pe mâna stângă: „Doamne, Dumnezeul nostru, Care împreună cu sluga Patriarhului Avraam ai călătorit în Mesopotamia, trimiţându-l să logodească femeia stăpânului său Isaac şi, prin mijlocirea scoaterii de apă, i-ai descoperit să logodească pe Rebeca... (observaţi, cei care ne acuză că nu avem temeiuri biblice la gesturile pe care le facem ce departe sunt de textul tradiţional al slujbelor noastre!), însuţi binecuvântează logodna robilor Tăi acestora - şi sunt numiţi - şi întăreşte cuvântul ce şi-au dat. Uneşte-i pe ei cu sfânta unire cea de la Tine, că Tu dintru început ai zidit parte bărbătească şi femeiască şi de la Tine se însoţeşte bărbatului femeie spre ajutor şi spre dăinuirea neamului omenesc. însuţi dar, Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Cel care ai trimis adevărul peste moştenirea Ta şi făgăduinţa Ta peste robii Tăi, părinţii noştri cei aleşi ai Tăi din neam în neam (logodna ca o alegere!), caută spre robul Tău si spre roaba Ta si întăreşte logodna lor în credinţă, în înţelegere, în adevăr şi în dragoste (iată, dacă avem trei virtuţi teologice - credinţă, nădejde şi dragoste -, există şi patru virtuţi ale logodnei: credinţă, înţelegere, adevăr şi dragoste). Că Tu, Doamne, ai arătat să se dea logodire şi să se întărească toate".

Şi acum urmează iarăşi a doua serie de anamneze, de aduceri-aminte. Şi iarăşi îi rugăm pe cei care nu cred că avem fundament scripturistic în Taine să urmărească atent textele: „Prin inel s-a dat lui Iosif stăpânirea în Egipt. Prin inel s-a preamărit Daniel în Ţara Babilonului. Prin inel s-a arătat adevărul Tarnarei. Prin inel Părintele nostru Cel Ceresc S-a îndurat spre fiul cel risipitor, când a zis: Daţi inel în dreapta lui, şi junghiind viţelul cel gras, mâncând, să ne veselim. Această dreaptă a Ta, Doamne, a întrarmat pe Moise în Marea Roşie, căci prin cuvântul Tău cel adevărat cerurile s-au întărit şi pământul s-a întemeiat. Şi dreapta robilor Tăi să se binecuvânteze cu cuvântul Tău cel puternic şi cu braţul Tău cel înalt. însuţi dar, şi acum, Stăpâne, binecuvântează această punere a inelelor cu binecuvântare cerească şi îngerul Domnului să meargă înaintea lor în toate zilele vieţii lor. Că Tu eşti Cel ce binecuvântezi şi sfinţeşti toate câte sunt şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin". Iată, această paradoxală binecuvântare a dreptei, când verigheta este fixată pe mâna stângă. Aproape că este desfiinţat textul rugăciunii cu un astfel de gest! Şi, dacă vă uitaţi bine, în multe din ritualurile catolice, anglicane, ale bisericilor protestante, verigheta, inelul rămâne pe mâna dreaptă.

PR. CONF. UNIV. DR. CONSTANTIN NECULA

Portile cerului. Cateheze radio-difuzate, Editura Agnos
Convorbiri realizate de Romeo Petrasciuc

Cumpara cartea "PORŢILE CERULUI"

21 Ianuarie 2016

Vizualizari: 4385

Voteaza:

5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE