Mosii – cand mortii sunt vii si au nevoie de noi

Mosii – cand mortii sunt vii si au nevoie de noi Mareste imaginea.

Sambata aceasta consemnam "Pomenirea mortilor". Cunoscuta in traditia populara drept "Mosii de toamna", ziua are o semnificatie spirituala deosebita, izvorata din dragostea fireasca pentru cei plecati dintre noi.

Din pacate, unii se lasa pacaliti, confundand moartea trupeasca cu inexistenta sau, mai rau, cu un cult al groazei. E adevarat ca mortii sunt vii in crestinism, dar nu umbla pe strazi, in cautare de sange si teroare.

Ne apropiem de intrarea in Postul Craciunului, motiv pentru care vom pomeni pe mosii si stramosii nostri. Se intampla ca acest eveniment sa coincida chiar cu ziua de 2 noiembrie, cand si la catolici se face Pomenirea tuturor credinciosilor raposati, Asa se explica degenerarea sensului crestin, in petrecerea de Halloween, care a „bantuit” recent. Nu voi insista asupra acestui aspect, am facut-o deja, doar remarc faptul ca, din pacate, civilizatia consumista si hedonista in care traim are nefasta tendinta de a schimba sensul oricarui sarbatori sau moment crestin. Craciun, Paste, Rusalii etc. toate sunt supuse ispitei de a fi percepute ca prilejuri de mancare, bautura si distractii, adica o de-spiritualizare, o abordare materialista a evenimentului.

Cam la fel se intampla si cu Mosii, momente in care crestinilor li se recomanda sa se roage si sa-i pomeneasca pe cei adormiti, plecati dintre noi. Neintelegerea clara a mortii trupesti produce astfel de transformari, precum Halloween, seara Sf. Andrei si alte povesti oculte cu strigoi, vampiri si varcolaci, in care mortii se transforma in aratari ale groazei, chinuind lumea viilor. In fapt, moartea inspira groaza doar daca nu o cunosti si nu esti pregatit sa dai ochii cu ea. Iar cand e vorba de groaza, soc si sange, avem reteta ideala pentru cresterea audientei si vanzarilor. Doar pentru ca omul este foarte atent cu ceea ce ii inspira frica.

In realitate, moartea trupeasca este dor un somn (o spune Hristos in Evanghelii). Practic, chestiunile stau cam in felul urmator. Cand a fost creat, ca dihotomie trup-suflet, omul a avut ca destinatie nemurirea, fericirea vesnica intru iubire. Oricine poate sti asta daca se opreste un pic din iuresul vietii si are un dialog sincer cu el insusi pe tema iubirii si fericirii. Caci fericirea nu este decat bucuria infinita a iubirii. Deci, pe masura ce omul iubea si respecta regulile iubirii si armoniei vietii, nemurirea era (si este) posibila. Caci sufletul, fiind motorul vietii, cand este sanatos si frumos, inveseleste si bucura si trupul. Stiinta ne explica ce si cum, prin teoria hormonilor, a enzimelor si a altor substante generate in trupul nostru. Interesant cum anume starea sufletului influenteaza starea trupului si invers.

Din nefericire, omul a ales sa nu mai respecte regulile iubirii si fericirii, motiv pentru care armonia s-a alterat. In acest fel, in firea omului a patruns alterarea, ca fenomen ce descompune drumul catre un ideal. Astfel, sufletul a slabit intru puterile sale, iar de aici, slabirea puterilor trupesti, aparitia alterarii vietii trupesti. In acest fel, in chip inevitabil, apare moartea trupeasca. Ea nu este altceva decat o incetare a functiilor trupului, simultan cu desfacerea acestei uimitoare legaturi dintre suflet si trup.

Fac o paranteza. Oamenii de stiinta sunt, mai mult ca niciodata, extrem de pasionati in a descoperi aceasta legatura, sau cel putin in a gasi locul unde se duc toate informatiile senzoriale al trupului. Unii chiar emit studii de tip psihologic, in care arata foarte clar ca aceasta legatura exista. Dar crestinismul o stie deja: catre suflet. Informatia senzoriala este transformata, in noi insine, in informatie duhovniceasca, sufleteasca. De aceea, anumite informatii din lumea exterioara ne bucura, altele ne intristeaza, altele ne stimuleaza atentia, altele ne displac. Totul este functie de contextul duhovnicesc, adica starea sufleteasca in care ne aflam.

Revenind, teologia gaseste in moarte o binecuvantare a lui Dumnezeu. Desi afirmatia poate soca, iata si explicatia. Moartea este, in fapt, sfarsirea starii de alterare descrisa mai sus. Cum ar fi ca omul sa traiasca vesnic supus greselilor? Ar fi un chin. De aceea, moartea este vazuta ca o eliberare, ca o ultima solutie la aceasta stare de degradare a vietii de acum. Iar in perspectiva Invierii, moartea nici nu mai exista. Cu cat realizam acest lucru mai repede, cu atat avem mai mult timp la dispozitie spre a ne indrepta, spre a reface comuniunea, macar sufleteasca, cu Creatorul. Iar odata sufletul reparat, avem nadejdea ca somnul mortii va fi un somn linistitor.

Asa se face ca unii sfinti, invrednicindu-se de aceasta putere divina a restauratiei, isi petrec somnul mortii cu trup nealterat de stricaciunea mortii. Asa exista sfintele moaste. Pe care unii, din nebagare de seama sau necunostinta, le iau in ras, crezand ca viata este numai trupeasca si ca, odata cu moartea trupeasca, omul dispare. Insa, cine nu stie in adancul sufletului sau ca este nemuritor? Cum ar putea gandi cineva ca frumusetea, bucuria, iubirea ne sunt date doar pentru a le pierde? Acela ar fi un Creator crud. Poate tocmai de aceea, cei necredinciosi devin cruzi, depresivi, se simt insingurati si chinuiti.

Asadar, mortii sunt vii. Desigur, cu sufletul. Motiv pentru care ii pomenim, din cand in cand. care sunt aceste motive? Iata-le:

1. Pe cei dragi nu poti decat sa-i iubesti si dupa plecarea lor de aici. Cum trupeste nu-i mai putem ajuta, ne dorim ca macar somnul lor sa fie frumos si linistit.

2. Pentru ca nu este om care sa traiasca si sa nu greseasca, noi stim ca orice greseala afecteaza linistea sufleteasca. Ea se restabileste, insa, atunci cand ne simtim iertati. De aceea, noi nadajduim ca eventuale pacate si greseli pe care cel plecat de aici le-ar fi facut, sa-i fie iertate de Creator, Cel in fata caruia gresim, in ultima instanta. Si avem nadejdea ca iertarea Sa ii va darui somn linistit.

3. Textele rugaciunilor exprima analogiile lumii sufletesti cu lumea de aici. Este pedagogia pe care o invatam de la Hristos insusi, care ne comunica invataturi duhovnicesti, prin pilde din viata obisnuita. Astfel, linistea sufleteasca este asemanata cu petrecerea cuiva in loc luminat, in loc cu verdeata, in loc de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea sau suspinarea. Cine nu-si doreste un astfel de loc? Ba chiar din viata aceasta ne lasam captivati de frumusetea unor locuri din natura sau a unor suflete ale semenilor nostri.

4. Ar ramane o problema. De ce avem nevoie de preot in rugaciunea noastra? Nu ne putem ruga si singuri? Ba bine ca da. Insa preotul nu este, cum gresit se mai afirma, doar un impreuna-rugator cu familia celui plecat de aici. Unii uita prea repede ca preotilor si arhiereilor li s-a dat puterea de a ierta, in numele lui Dumnezeu. O afirma chiar Stapanul Iertarii, catre ucenici, dupa cum scrie: Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si zicand acestea, a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant; carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute. Prin urmare, slujbele oficiate de preoti nu vor sa inlocuiasca sau sa intermedieze rugaciunea credinciosilor pentru cei adormiti, cum gresit se mai crede. Preotul nu este un intermediar, ci este un daruitor, oferind ceea ce nimeni nu-si poate lua singur: iertarea. Asta, desigur, daca si-o doreste cineva. Nu se da iertarea celor ce nu o cer.

Ajuns aici, mai fac o paranteza. Exista o alta parere ca Biserica practica plata iertarii. Istoria consemneaza practicarea indulgentelor, dar nu in teologia ortodoxa. Nedorind sa intru in polemici confesionale, las teologilor catolici sa explice ce si cum. Daca, insa, ne referim la donatia pe care credinciosul ortodox o face Bisericii, ea nu se interconditioneaza cu iertarea. Destinatia ei este intretinerea cultului care iti ofera, gratis, iertarea. Caci, da, iertarea este un dar, dar slujitorii care o ofera trebuie sa se intretina. Ca si medicii, profesorii si alti binefacatori ai omenirii. Cum preotului nu-i este ingaduit sa obtina venituri din afaceri lumesti, singura solutie ramane intretinerea sa de catre credinciosi. Cum stiu ca tema este una fierbinte, la nevoie o pot dezvolta.

Mai ramane un lucru de lamurit. De unde termenul de Mosi? De la faptul ca, in mod firesc, cei care pleaca de aici sunt persoane in varsta. Numiti popular si „mosi” termenul nu are deloc conotatie peiorativa, cum, din pacate, mai auzi in gura tinerilor „cool” si rebeli, desemnand ceva perimat, invechit, uzat. In realitate, varsta batranetii presupune acumularea unei intelepciuni si a unei experiente de viata utile celor mai tineri. Vorba veche spune ca Cine n-are batrani, sa-si cumpere. Timpurile materialiste au schimbat sensul. Mosii de azi presupun pensii, intretinere, deci cheltuiala, spre care nu prea mai sunt dispusi cei in floarea varstei, aflati in plina campanie de acumulare de fonduri pentru ei insisi. Asa ca, ei sunt priviti ca o povara, ca niste inutilitati.

E drept ca, din nefericire, anii de ateism materialist au construit multora o tinerete sau batranete urata, lipsita de frumusetea divina a sfinteniei si impregnata doar de materialism stiintific rece si crud. Iar pe masura ce te apropii de finalul acestei vieti, incepi sa te intrebi daca nu cumva e si altfel. Caci toti vom lasa aceasta lume si vom merge. catre ceea ce am crezut fiecare. Iar cand ai crezut numai in materie si ajungi la momentul de ramai fara ea, atunci treaba se complica urat. Insa, asta nu este un motiv intemeiat pentru a-i uri pe acesti inselati ai materialismului si a le dori sfarsitul cat mai grabnic.

Caci cine doreste sfarsitul grabnic al cuiva, nici nu-l va iubi ca sa-l pomeneasca intre cei adormiti. In fond, pomenirea mosilor este un act de dragoste. Iar cine nu intelege si nu traieste dragostea, acela va muri, din pacate, trist si insingurat. Numai dragostea ne plineste fiinta.

Asadar, sa ne pomenim mosii si stramosii, ca sa oferim pilda celor mai tineri, ca la randul lor, si ei sa nu ne uite pe noi.

PS. Imi cer iertare pentru lungimea textului, poate unii cititori vor fi nemultumiti. Insa anumite probleme profunde si delicate trebuie tratate mai in amanunt, pentru a fi, sper eu, corect intelese. Si inca ar mai fi fost de scris. Va multumesc.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

 

.

Despre autor

Eugen Tanasescu Parintele Eugen Tanasescu

Senior editor
184 articole postate
Publica din 03 Decembrie 2016

01 Noiembrie 2013

Vizualizari: 5690

Voteaza:

Mosii – cand mortii sunt vii si au nevoie de noi 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE