Pomenirea la 40 de zile de la moarte

Pomenirea la 40 de zile de la moarte Mareste imaginea.

Ne este cunoscut tuturor că Sfânta Biserică Ortodoxă marchează în chip deosebit cea de-a 40-a zi de la moartea creştinului. Până în cea de-a 40-a zi, rudele celui răpo-sat săvârşesc stăruitor slujbe şi panihide, iar în cea de-a 40-a zi, în afară de Liturghie şi panihide, se face rugăciune şi la mormânt şi se aşază masa de „bogdaproste". Este bine ca tot atunci să se împartă la oamenii săraci hainele rămase de la cel răposat, iar în numele lui să se facă milostenii.

Unii creştini mai râvnitori, necrezând că după moartea lor rudele apropiate se vor îngriji prin rugăciuni şi milostenii să le ajute pe calea înfricoşătoare a vămilor care îi aşteaptă după această viaţă, se îngrijesc ei înşişi să trimită la mănăstiri ori la vreo biserică parohială o oarecare sumă de bani cu rugămintea de a fi slujite 40 de Liturghii după moartea lor.

Ne întrebăm: de ce se socotesc nici mai mult, nici mai puţin, ci exact 40 de zile de la moartea creştinului pentru pomeniri osebite, rugăciuni pentru adormiţi, milostenii şi Liturghii? Răspunsul este: în cea de-a 40-a zi se hotărăşte starea vremelnică a celui răposat, până la cea de-a Doua Venire a lui Hristos. Prin pomenirile şi mi-losteniile în numele celui adormit se caută îndurarea lui Dumnezeu asupra sufletului trecut dincolo şi se cere pentru el milă şi lumină în lumea cealaltă.

Obiceiul pomenirii stăruitoare în cea de-a 40-a zi a celui adormit îşi are rădăcinile în unele vechi rânduieli şi obiceiuri însemnate în Sfânta Scriptură. Astfel, despre patriarhul vechi-testamentar Iacov citim că, după ce a murit şi a fost uns cu balsamuri In cea de-a 40-a zi, a fost îngropat (Fac. 50, 3). In Vechiul Testament exista legea conform căreia un copil nou-născut împreună cu cea care l-a născut trebuia să aibă în primele 40 de zile du pă naştere un regim osebit: să stea departe de Casa lui Dumnezeu până în cea de-a 40-a zi, când erau aduşi la Casa Domnului, ca să aducă prima jertfă pentru pruncul nou-născut (leş. 34,19; Lev. 12, 6-8). In virtutea acestei rânduieli şi Mântuitorul nostru a fost adus în cea de-a 40-a zi, după naşterea Sa, la Templul din Ierusalim, ca să fie aşezat înaintea Domnului, aducându-se pentru El ca jertfă două turturele ori doi pui de porumbel (Lc. 2, 22-24). Acest obicei a trecut în Biserica lui Hristos, unde s-a acceptat ca pruncul nou-născut să fie îmbisericit în cea de-a 40-a zi după naşterea sa, atunci când se săvârşeşte şi rugăciu-nea de curăţire a mamei pruncului.

Biserica priveşte fiecare moarte ca pe o naştere din nou în viaţa veşnică. Prin urmare, între îmbisericirea pruncului nou-născut, săvârşită în cea de-a 40-a zi, şi prezentarea sufletului înaintea lui Dumnezeu, tot în cea de-a 40-a zi, există o legătură simbolică. In Vechiul Testament, până ce treceau 40 de zile de la naşterea pruncului nu era voie ca acesta sa fie adus la Templu. In acelaşi mod, până ce trec 40 de zile, sufletul nu intră în sanctuarul ceresc al lui Dumnezeu şi nu-şi primeşte răsplata. Aceasta se petrece în cea de-a 40-a zi după moarte.

Orice patruzecime, după moarte, închipuie încheierea definitivă a faptelor fiecărui om în parte şi înălţarea sufletului credincios de pe pământ la cer. Cea de-a 40-a zi a fost sfinţită prin înălţarea trupului lui Hristos la cer (Fapte 1, 3-9), faptă care s-a petrecut în cea de-a patruzecea zi după învierea Lui din morţi. Această legătură este subliniată şi de Sfântul Simeon al Tesalonicului, care scrie: „Cele 40 de Liturghii se săvârşesc (pentru adormit) amintind de Inălţarea Domnului, care s-a petrecut în cea de-a 40-a zi după înviere."

Având în vedere faptul că în cea de-a 40-a zi după moarte se hotărăşte starea vremelnică a celui răposat, monahul Mitrofan spune: „Aşa că tu, omule, care te scârbeşti de moartea aproapelui în inima ta, în cea de-a 40-a zi ridică cu credinţă mintea şi inima ta la înălţarea din cea de-a 40-a zi de după înviere a începătorului Vieţii şi îl roagă să Se înfăţişeze pentru noi înaintea lui Dumnezeu (Evr. 9, 24) - pentru vii şi pentru adormiţi! Oare se va lepăda Dumnezeu să primească mijlocirea Lui ca un Tată preaîndură-tor, văzând înaintea Sa pe preaiubitul Său Fiu rănit pe de-a-ntregul pe Cruce pentru noi? îndrăzneşte cu credinţă spre această dragoste a Domnului, Care şi în slava Sa Se preocupă de starea noastră cea veşnică - de starea ta şi de aceea a celui adormit al tău -, şi f ă-L îndurător, ca prin harul Său să lecuiască la cel răposat cele de care suferă sufletul celui care se înalţă, să împlinească cele neîndestulătoare, să-i ierte toate păcatele şi să-l numere cu cei miluiţi. Credinţa şi rugăciunile tale, întărite de Sfânta Biserică, mult îl vor ajuta pe cel răposat în hotărârea stării lui la judecata particulară a lui Hristos."


Sfinţii Părinţi au ştiut ce mare folos are sufletul din cele 40 de zile de pomenire şi de aceea au recomandat fierbinte acest lucru. Dar unii, oricât ar fi fost de drepţi şi, prin urmare, dacă nu ar fi avut nevoie ca cineva să se roage pentru ei, cu adâncă smerenie se roagă ca cei apropiaţi să săvârşească la cele 40 de zile de la moartea lor rugăciuni stăruitoare şi Liturghii. Aşa, de pildă, Sfântul Efrem Şirul, înainte să moară, i-a rugat pe ucenicii săi: „Când se vor împlini 40 de zile de la moartea mea, să faceţi pomenire pentru mine, fraţii mei, căci milosteniile făcute de cei vii mult ajută celor răposaţi [...]. Macabeii, deşi nu aveau decât o umbră a adevărului prin jertfe, după cum este scris, căutau să îndrepte păcatele acelora care s-au spurcat cu pri-noasele de jertfă ale neamurilor şi ale celor căzuţi în războaie (vezi II Mac. 12, 40-46). Cu atât mai mult preoţii, fiii lui Dumnezeu, prin sfintele jertfe şi prin rugăciunile buzelor lor pot să curăţească păcatele celor răposaţi!" Sfântul Efrem adaugă: „Când va ve-ni rânduiala pomenirii mele, nimeni dintre voi să nu săvârşească nelegiuire ori păcat, ci întru curăţie şi sfântă rugăciune, fraţi ai mei, staţi în priveghere." Sfântul Efrem încheie testamentul său prin astfel de cuvinte: „Vă rog cu lacrimi, preaiubiţii mei fraţi [...], în numele lui Dumnezeu, la despărţirea de voi, să mă pomeniţi şi pe mine împreună cu voi, care staţi la rugăciune. Rugaţi-vă pentru mine tot cu o astfel de frângere de inimă - cu care eu acum va rog pe voi - şi cu stăruinţă!"

Şi Sfântul Epifanie al Ciprului ne încredinţează că nimic nu este mai folositor pentru cei răposaţi decât pomenirea lor la rugăciune.

insemnate învăţături în legătură cu trebuinţa de a se face pomenirea şi de a se împărţi milostenii în cea de-a 40-a zi de la moartea creştinului aflăm din viaţa minunatei drepte, preacuvioase egumene Athanasia. Ea a răposat pe data de 14 august 860, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului. După moartea ei, noua egumenă era mereu la mormânt cu plâns şi rugăciune. Nu mult după aceasta i s-a arătat în vis Sfânta Athanasia, care i-a spus: „Să ştii că după ce vor trece 40 de zile de Ia moartea mea, voi primi cele pe care Dumnezeu mi le-a pregătit." Zilele au trecut una după alta şi a venit cea de-a 40-a zi. însă, în acea zi, surorile nu au adus nimic pe potriva cinstirii celei adormite - cu rugăciuni, pomeniri şi milostenii -, căci, aşa cum se întâmplă adesea, ele s-au încurcat în numărarea celei de-a 40-a zile, socotind că aceasta va fi peste două zile şi două nopţi. In ajunul pomenirii, Sfânta Athanasia s-a arătat din nou egumenei şi i-a spus: „Pentru ce nesocotiţi cea de-a 40-a zi de la moartea mea? Pentru ce nu pregătiţi nimic pentru pomenirea mea, nici pentru a împărţi la săraci, nici pentru primirea de străini?" Egumena nu a ştiut ce să răspundă şi, plină de înfricoşare, s-a trezit. îndată a început să numere cu atenţie zilele, dându-şi seama că exact atunci era ajunul celei de-a 40-a zile. Şi îndată a rânduit panihidele de trebuinţă, iar ziua următoare a fost slujită o Liturghie solemnă pentru cea adormită. în timpul Liturghiei, două dintre cele mai vrednice monahii - care conduceau stranele din partea cea de-a dreapta şi cea de-a stânga - s-au învrednicit prin mila lui Dumnezeu să aibă o vedenie precum aceasta: doi preacu-vioşi şi cinstiţi bărbaţi, îmbrăcaţi în odăjdii preastrălucitoare, au intrat în biserică, având la mijloc pe preacuvioasa Athanasia. Ei s-au îndreptat spre Sfântul Altar şi au îmbrăcat-o pe ea în hlamidă împărătească înfrumuseţată pe de-a-ntregul cu pietre şi diamante preţioase şi au pus pe capul ei diademă împărătească.

Arhimandrir Serafim Alexiev

Articol preluat din cartea "Ce se intampla cu sufeltul din ceasul mortii pana in ziua a 40 a", Editura Sophia

Cumpara cartea "Ce se intampla cu sufeltul din ceasul mortii pana in ziua a 40 a"
 

17 Noiembrie 2014

Vizualizari: 16129

Voteaza:

Pomenirea la 40 de zile de la moarte 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE