Episcopul Nicolae Popovici al Oradiei

Episcopul Nicolae Popovici al Oradiei Mareste imaginea.

Episcopul Nicolae Popovici al Oradiei - fragment de predică

Biserica Ortodoxă Română nu a dus niciodată lipsă de ierarhi vrednici, fie în vremuri de restrişte, fie în timpuri mai senine. Fără îndoială, un loc în galeria oamenilor iluştri ai Bisericii noastre îi este rezervat episcopului de Oradea PS Nicolae Popovici (1936-1950).

Personalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe Române din veacul al XX-lea, episcopul Nicolae Popovici al Oradiei a putut fi „redescoperit“ de publicul larg abia după 1989. Din fişa biografică aflăm că s-a născut pe 3 ianuarie 1903 în comuna Biertan, din fostul judeţ Târnava Mare. Şi-a făcut studiile secundare la Liceul „Andrei Şaguna“ din Braşov şi pe cele superioare la Academia Teologică din Sibiu şi la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde a susţinut şi un strălucit doctorat pe tema Epiclezei euharistice.

Un timp a fost profesor la Sibiu, pentru ca în aprilie 1936 să fie ales episcop al Oradiei Mari, când abia împlinise 33 de ani. În noua calitate, a dovedit că nu este numai un savant, ci şi un om de acţiune. A mobilizat energiile unei eparhii abia înfiinţate, a construit biserici ortodoxe într-un ţinut unde acestea erau o raritate, a îndemnat şi îndrumat credincioşii să ducă o viaţă cu adevărat creştinească. Tinerii, mai ales, au beneficiat de o atenţie specială din partea episcopului Nicolae Popovici.

Cuvântul, pe care îl mânuia cu multă uşurinţă, i-a fost mereu de mare ajutor. Ştia exact ce să spună pentru a mângâia şi întări inimile oamenilor şi, în acelaşi timp, cum să spună, pentru ca toţi să înţeleagă învăţătura lui Hristos. De aceea, credincioşii se adunau de fiecare dată în număr mare pentru a asculta predicile episcopului lor, de care erau foarte mândri. Rostirea a fost îmbinată cu fapta, vlădica Nicolae impunându-se tuturor prin puterea exemplului personal. Episcopul era „stăpânul turmei“, dar, în acelaşi timp, şi slujitorul ei smerit.

Misionar peste Nistru

În vara lui 1940, România pierdea Basarabia, Bucovina de Nord şi nord-vestul Ardealului. O parte importantă a eparhiei Oradiei Mari (inclusiv municipiul Oradea) era, astfel, ruptă vremelnic de ţară. Cunoscând prestanţa şi intransigenţa episcopului Nicolae, care s-ar fi opus categoric unei politici antiromâneşti, autorităţile horthyste l-au expulzat imediat din teritoriul ocupat. S-a stabilit la Beiuş, continuând să slujească, să ctitorească şi să spere.

Recucerirea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi crearea Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria în 1941 sunt motive care l-au făcut pe PS Nicolae Popovici să ceară binecuvântare pentru a pleca la est de Nistru, până în Crimeea, timp de aproape şase luni, pentru a contribui cu puterile sale la renaşterea vieţii creştine într-un spaţiu devastat de ateism. Această lungă călătorie misionară l-a făcut să înţeleagă exact efectele profund negative asupra omului şi societăţii generate de un regim de tip comunist. De aceea, el nu a obosit să denunţe această plagă a umanităţii, deopotrivă prin cuvântări şi prin scris.

Sfârşitul anului 1944 aduce României eliberarea Ardealului de Nord, dar, în acelaşi timp, marchează şi începutul comunizării ţării. PS Nicolae Popovici revenea, în sfârşit, în scaunul vlădicesc de la Oradea, cu speranţa renaşterii episcopiei reunificate, dar, în acelaşi timp, îngrijorat de răspândirea ideologiei comuniste atee în propria ţară.

„La luptă dreaptă“ cu regimul comunist

În încercarea de a face faţă asaltului comunist, Biserica Ortodoxă Română şi-a elaborat treptat o serie de strategii, în general bine articulate, în care diplomaţia juca un rol major. Lipsit de înclinaţii spre „diplomaţie“, cu predispoziţie mai mult spre „profetism“ şi, mai ales, convins de faptul că statul comunist nu se va mulţumi cu simpla supunere a Bisericii, ci va încerca distrugerea ei, episcopul Nicolae Popovici a crezut că cea mai bună soluţie este „lupta dreaptă“. În acţiunile sale, el a respectat permanent canoanele şi tradiţia Bisericii. După cum se ştie, Biserica Ortodoxă nu se amestecă de obicei în treburile statului, ocupându-se cu precădere de sporirea vieţii religioase. Dar, deşi respectă statul, Biserica Ortodoxă are autonomia ei în luarea deciziilor în ceea ce priveşte treburile bisericeşti, precum şi libertatea (şi datoria) de a-şi răspândi învăţătura. Când aceste lucruri sunt încălcate de stat, biserica are dreptul să reacţioneze.

Timp de câţiva ani, PS Nicolae Popovici a acţionat pentru a evidenţia şi stopa abuzurile statului comunist faţă de Biserică. Prin cuvântări sau memorii către autorităţi, episcopul orădean a denunţat împiedicarea clericilor de a predica şi catehiza în deplină libertate, încercările de subminare a evenimentelor religioase sau amestecul autorităţilor, deschis sau subversiv, în activitatea eparhiilor. Mai mult, atunci când prerogativele i-au permis, nu s-a ferit să ia măsuri care au iritat profund autorităţile comuniste.

Din toată paleta de acţiuni ale episcopului Nicolae, ceea ce îngrijora în mod special puterea politică erau predicile, din cauza impactului lor public foarte mare. În mod constant, vlădica de la Oradea a refuzat să accepte „indicaţiile“ Ministerul Cultelor în ceea ce priveşte conţinutul predicilor. Astfel, el a refuzat să vorbească în faţa credincioşilor despre colectivizare sau despre „lupta pentru pace“. În schimb, PS Nicolae Popovici aducea aminte de măreţia credinţei creştine, îndemna la speranţă în mai bine, promova valorile naţionale.

Cuvântul, pensionat de puterea politică

Pentru Securitate, care înregistra conştiincioasă toate predicile episcopului orădean, ele nu erau altceva decât instigări contrarevoluţionare, extrem de periculoase pentru „siguranţa“ statului. De aceea, în ochii puterii politice, PS Nicolae Popovici devine persoană non grata. În urma unei campanii teribile, episcopul Nicolae a fost obligat să se pensioneze, pe 4 octombrie 1950. Toate eforturile colegilor sinodali de a-l menţine în funcţie s-au izbit de atitudinea categorică a lui Gh. Gheorghiu-Dej şi a lui Petru Groza, care au spus că, dacă PS Nicolae nu se pensionează, atunci va fi arestat.

Restul zilelor, un adevărat exil, Nicolae Popovici şi le-a petrecut la Mănăstirea Cheia. Aici moare în 20 octombrie 1960, la doar 57 de ani. Înmormântat iniţial în satul natal, în anul 1992, osemintele sale au fost aduse spre veşnică odihnă în Catedrala episcopală din Oradea, unde a slujit şi a rostit cuvinte memorabile.

Fragment din predica de Anul Nou, 1 ianuarie 1950

Un scurt fragment din multele sale predici oferim în cele ce urmează. Este vorba de o predică ţinută cu ocazia Anului Nou 1950, în care PS Nicolae Popovici a valorificat tradiţia biblică a celui de-al cincizecilea an, anul de veselie, anul sfânt (cf. Leviticul, 25, 8-11). Fiind un text notat rapid de un informator, şi nu unul pregătit pentru publicare, unele erori de exprimare sunt inerente.

„O jumătate de veac care a trecut peste noi a fost veacul păcatului şi al ateismului. Mintea omenească a inventat multe lucruri, arme ucigătoare, tancuri, avioane şi atomul, ca urgia războaielor să nimicească sute de mii de vieţi omeneşti şi tot ce s-a clădit. Ştiinţa, cultura în această epocă a fost şi este în slujba omului pământesc, şi nu în slujba Celui de sus, pentru care motiv a suferit şi suferă lumea. Nu avem lipsă de ştiinţă, de cultură, dar avem lipsă de Hristos, de mântuire, de libertatea trupească şi sufletească. Nu plângem după aceşti 50 de ani, dar nădăjduim că cei 50 de ani ce vor urma, şi îndeosebi anul 1950, va aduce, după Sfânta Scriptură, slobozenie, iertare şi mângâiere oamenilor care şi-au pierdut moşiile, casele, libertatea şi care au pierdut sufletele. Noi am dat şi vom da ceea ce este al cezarului, dar nu vom lăsa să fie luate de la noi ceea ce este al lui Dumnezeu, vom da braţele de muncă, sudoarea noastră, averea şi ultimul cojoc dacă e nevoie, dar credinţa şi inimile noastre le vom păstra pentru Dumnezeu.

Părinţi! Să aveţi grijă de copiii voştri, creşteţi-i în spiritul Evangheliei, pentru că aveţi răspundere în faţa lui Dumnezeu, nu-i lăsaţi în cinematografe şi pe terenurile sportive, unde tineretul este dus cu forţa şi unde primeşte o educaţie antireligioasă. Aduceţi-i în biserică, că aici primesc educaţia care-I place lui Hristos. Păstraţi sufletele lor departe de ideile străine de neamul nostru şi vă veţi mântui şi voi, şi neamul nostru.

În pragul Anului Nou, Biserica trimite binecuvântarea pentru tot poporul şi îndeosebi tineretului nostru, trimite corpului didactic care este răspunzător pentru educarea tineretului nostru. Curaj, învăţători, să nu uitaţi că veţi răspunde şi voi pentru tineretul nostru care a păşit pe calea rătăcirii.

Trimitem binecuvântarea ostaşilor noştri care nu sunt lăsaţi în biserică ca altă dată, ca să primească binecuvântarea la începutul anului. Să nu uitaţi şi să vă rugaţi, şi să aveţi curaj, să urmaţi pildele marilor înaintaşi ai noştri, ale lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Horia, Cloşca şi Crişan, Avram Iancu şi alţi mari luptători ai neamului nostru. Ei să fie pentru voi izvor de vitejie în toată viaţa voastră.

Trimitem binecuvântarea Bisericii stăpânirii ţării şi îi rugăm ca să ne ocrotească în spiritul iubirii frăţeşti prin fapte, şi nu prin vorbe, ca stăpânirea să fie iubită de fiii ţării, aşa cum iubeşte tatăl pe fiul şi reciproc, cu atât mai mult cu cât numai o stăpânire iubită de popor poate să guverneze etern.

Trimitem binecuvântarea Bisericii neamului nostru de pretutindeni, neamului care a suferit şi suferă pentru că mulţi au părăsit pe Hristos. Îi rugăm pe ei în pragul acestui an sfânt ca să nu urmeze căile rătăcirii, ci să se reîntoarcă la Hristos.

Trimitem binecuvântarea celor întemniţaţi, celor în suferinţă, celor care au pierdut speranţele în viitor, trimitem îmbărbătare alături de binecuvântare şi le spunem lor: «sus inimile; că este mântuire, dar numai atunci când există binecuvântare şi veţi cere».

Totul am spus ce am putut să spun, iar dorinţele noastre fierbinţi, nevăzute, numai simţite, pot să fie citite în lacrimile noastre, care sunt graiul viu şi care vorbesc mai bine ca oricine. Ştergeţi-vă lacrimile şi să aveţi nădejde, fiindcă anul acesta sfânt va aduce mântuire şi pentru noi, şi pentru toţi aceia care cred în Hristos, Domnul Dumnezeul nostru.“

Însemnare a agenţilor Securităţii: „După terminarea predicii, funcţionarii comprimaţi de la diferite instituţii au comentat astfel predica lui Popovici: «În ultimii doi ani a fost cea mai sdrobitoare predică a episcopului faţă de regim, a fost un rechizitoriu fenomenal faţă de regim»“.

George Enache

Sursa: Ziarullumina.ro

 

19 Octombrie 2015

Vizualizari: 204

Voteaza:

Episcopul Nicolae Popovici al Oradiei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE