Mitropolitul Iosif Naniescu

Mitropolitul Iosif Naniescu Mareste imaginea.

În rândul marilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române şi ai neamului românesc, un loc de frunte îl ocupă mitropolitul Moldovei Iosif Naniescu, vrednic slujitor al lui Hristos, mare ctitor de lăcaşuri sfinte şi aşezăminte bisericeşti, cărturar, sprijinitor al culturii şi artelor şi părinte al celor întristaţi şi nevoiaşi.

Personalitate marcantă a vieţii bisericeşti româneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mitropolitul Iosif Naniescu a jucat un rol de prim rang în Biserica noastră. Prin veghea şi eforturile sale a redat Mitropoliei Moldovei şi Sucevei prestigiul dobândit în timpul vrednicului său predecesor, mitropolitul Veniamin Costachi, iar Biserica românească în ansamblul ei a avut în el un mare sprijin, o cărămidă tare la temelie, deseori fiind reprezentată de acesta în faţa autorităţilor de stat ale vremii, apărându-i drepturile şi afirmându-i rolul în făurirea unităţii de credinţă, limbă şi neam, exercitat de-a lungul secolelor. A împlinit în Biserică toate ascultările, începând de la cea de simplu monah şi ierodiacon şi ajungând până la înalta demnitate arhierească. Fiu al preotului Anania (Nane) Mihalache şi al preotesei Teodosia din satul Răzălăi - ţinutul Soroca, jud.

Bălţi, Iosif Naniescu s-a născut în anul 1818, în ziua de 15 iulie, primind numele Ioan, potrivit actului mitrical de naştere descoperit de preotul Dumitru Zupu în anul 1939. La vârsta de un an şi jumătate îşi pierde tatăl, rămânând sub ocrotirea mamei sale. În anul 1831, mama sa se călugăreşte, luând numele de Fevronia, şi îl încredinţează unei rude, ierodiaconului Teofilact, împreună cu care vine la Mănăstirea Frumoasa şi apoi la Iaşi, în anul 1831, la Mănăstirea Sfântul Spiridon. Participă în anul 1833 la punerea pietrei de temelie a Catedralei mitropolitane din Iaşi de către mitropolitul Veniamin Costachi.

Pe treptele slujirii lui Hristos
În anul 1835, Teofilact pleacă la Buzău, unde va fi numit de episcopul Chesarie mare eclesiarh al episcopiei, luându-l cu sine şi pe Ioan. Fiind apreciat de episcop pentru calităţile sale sufleteşti şi intelectuale, dar şi pentru darul dulcii viersuiri bisericeşti cu care fusese înzestrat de Dumnezeu, tânărul Ioan este tuns în monahism de episcopul Chesarie la data de 23 noiembrie 1835, punându-i-se numele Iosif, după părintele său sufletesc, Iosif I al Argeşului. A doua zi este hirotonit diacon. Rămâne la Buzău şi urmează cursurile seminarului nou-înfiinţat în anul 1836, unde îl va avea ca profesor de muzică bisericească pe Matache Cântăreţul. În anul 1840 vine la Bucureşti pentru a-şi desăvârşi studiile şi pentru a aprofunda meşteşugul musichiei psaltice cu dascălii cei mai iscusiţi. Tot acum se va înscrie la Şcoala Sfântul Sava, ale cărei cursuri le va absolvi în anul 1847. La Bucureşti va locui la Biserica "Sfântul Dumitru", metocul Episcopiei Buzăului.

În anul 1849 este numit egumen la Mănăstirea Şerbăneştii Morunglavului din ţinutul Vâlcii, unde se remarcă printr-o susţinută lucrare duhovnicească şi de rectitorire a bisericii şi chiliilor de aici. Fiind remarcat şi apreciat de mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei, este hirotonit preot de către arhiereul Timotei Troados, pe seama Bisericii "Sfântul Ioan cel Mare" în ziua de 29 august 1850. În noiembrie 1852 este ridicat la rangul de protosinghel de către mitropolit şi hirotesit de către Sfântul Calinic, episcopul Râmnicului, iar în anul 1857 este numit egumen al Mănăstirii Găieseni din judeţul Dâmboviţa. Pentru vredniciile sale, mitropolitul Nifon îi conferă rangul de arhimandrit, în anul 1860, iar în anul 1863 îl numeşte egumen al Mănăstirii Sărindar din Bucureşti. Aici nu va rămâne decât o scurtă perioadă de timp, deoarece Legea secularizării averilor mănăstireşti a dus la desfiinţarea egumeniei. Devine profesor de religie la Gimnaziul "Gheorghe Lazăr" (1846-1866), la Liceul "Matei Basarab" (1866- 1873), la Şcoala Normală "Carol I" (1867-1870) şi, în cele din urmă, profesor şi director al Seminarului Central (1870-1871). La data de 23 aprilie 1872 este hirotonit arhiereu cu titlul de Mireon, după care, la 18 ianuarie 1873, va fi ales episcop al Argeşului, iar după numai doi ani, în anul 1875, trecând la cele veşnice mitropolitul Nifon şi fiind ales în scaunul de mitropolit primat mitropolitul Calinic Miclescu al Moldovei, colegiul electoral îl va alege mitropolit al Moldovei; va fi înscăunat la 6 iulie 1875.

Ctitor de lăcaşuri sfinte şi aşezăminte de cultură
Printre marile realizări gospodăreşti în demnitatea de mitropolit al Moldovei pot fi enumerate: rectitorirea Catedralei mitropolitane din Iaşi (1881-1887), începută de vrednicul său înaintaş Veniamin Costachi, mutarea sediului seminarului de la Socola în fostul palat al lui Mihail Grigore Sturdza situat lângă mitropolie, deschiderea şcolii de cântăreţi, refacerea clădirilor din incinta Centrului mitropolitan, restaurarea altor lăcaşuri de cult, precum bisericile "Sfinţii Trei Ierarhi" şi "Sfântul Nicolae Domnesc".

Ierarh şi cărturar
Mitropolitul Iosif Naniescu a fost preocupat de instruirea şi culturalizarea clerului, dar şi de apărarea Bisericii în faţa atacurilor unor cercuri şi grupări de orientare secularistă. În acest scop, din iniţiativa sa apare "Revista Teologică" la 25 martie 1883, pe cheltuială proprie, ziar săptămânal cu caracter apologetic, având ca redactori pe Constantin Erbiceanu şi Dragomir Demetrescu, ambii profesori la seminarul de la Socola.

De asemenea, în timpul vieţii sale, au văzut lumina tiparului lucrări de importanţă majoră pentru spiritualitatea ortodoxă şi istoriografia românească, precum: "Viaţa şi traiul Sfinţiei Sale Părintelui nostru Nifon, Patriarhul Ţarigradului", scrisă de Gavriil Protul (în anul 1888) şi "Istoricul pe scurt al începutului seminariilor în România, atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească propriu-zisă sau vechea Valahie", în anul 1893, alături de predici, cuvântări ocazionale şi alte scrieri aparţinând genului omiletic. Fiind un mare bibliofil, a achiziţionat în decursul vieţii sale mii de volume de carte, manuscrise şi documente rare, pe care, către sfârşitul vieţii sale, le-a donat Bibliotecii Academiei Române, devenind astfel unul dintre membrii fondatori ai acestei înalte instituţii de cultură a ţării. Pentru acest motiv, dar şi pentru cultura şi prestanţa sa academică, a fost ales membru de onoare al Academiei Române. S-a stins din viaţă în ziua de 26 ianuarie 1902, fiind înconjurat de ucenici şi lăsând în urma sa o pioasă amintire.

Bogată activitate muzicală bisericească
Contemporanii şi urmaşii mitropolitului Iosif Naniescu au evocat în file nespus de frumoase personalitatea marelui ierarh, profilul său interior, virtuţile, bunătatea şi omenia sa, iar unii dintre aceştia au fost preocupaţi şi de activitatea sa muzicală, aceasta fiind latura mai sensibilă a sufletului marelui ierarh. Se cunoaşte faptul că încă din copilărie îşi manifesta dragostea pentru cântarea psaltică de strană, mai cu seamă şi pentru motivul că Dumnezeu îl înzestrase cu o voce plăcută, ce atingea în cântare şi recitare sunetele cele mai acute ale registrului de tenor (sunetul Mi din octava a III-a la Liturghie, iar citirea pericopelor evanghelice până la dificilul La 2). Pe când era episcop al Argeşului a primit apelativul de "Privighetoarea Argeşului". Pe lângă calităţile interpretative de excepţie, lucru ce se poate desprinde şi dintr-o analiză atentă a compoziţiilor sale psaltice, mitropolitul Iosif Naniescu începe să deprindă şi canoanele musichiei şi chiar să compună unele cântări. Studiase muzica psaltică la seminarul din Buzău cu Matache Cântăreţul, unul dintre străluciţii ucenici ai lui Macarie Ieromonahul. În 1839, pe când era ierodiacon, a fost trimis de episcopul Chesarie la Bucureşti, pentru rezolvarea unor treburi bisericeşti, prilej cu care îl cunoaşte pe Anton Pann. Mai târziu, însuşi părintele şi ocrotitorul său, episcopul Chesarie, văzându-i talentul şi dragostea pentru muzică, l-a trimis la Bucureşti pentru a se desăvârşi în acest meşteşug, la Anton Pann, marele dascăl al românizării cântărilor bisericeşti, cu care va lega o strânsă şi trainică prietenie. Într-un manuscris psaltic grecesc din BAR-Neon Anastasimatarion (nr. 741), caligrafiat de Anton Pann şi dăruit de autor mitropolitului, pe când acesta se afla la Bucureşti ca protosinghel, la f.8v stă scris: "Această carte, Anastasimatarul lui Dionisake Fotino tradusă de Dl. Anton Pann dupe sistema cântărilor bisericeşti cu notele cele vechi complicate în sistema cea nouă cu aceleaşi note simplificate este tradusă şi scrisă de însuşi Dl. Anton Pann cu mâna sa proprie în anul 1853-1854, pentru mine subsemnatul dupe înţelegerea ce am avut amândoi; pentru aceea am scris aici spre eternă pomenire. † Iosif Naniescu Mitr. Moldovei, în anul 1899 Maiu 29." De altfel, Anton Pann avea să îi publice câteva prelucrări psaltice în "Rânduiala Sfintei şi Dumnezeieştei Liturghii" 1847, şi anume: "Binecuvintează suflete al meu pre Domnul", glasul VIII, două axioane, glasurile I şi VI şi "Răspunsurile Mari" în glasul VIII, compuse în anul 1836 şi cântate şi astăzi, în formă ritmico-melodică puţin simplificată. Bogata operă muzicală a mitropolitului Iosif Naniescu cuprinde şi cântări ce se cântă în Postul Mare: "Slavă. Uşile pocăinţei; Şi acum. Cărările mântuirii, glasul VIII, La mulţimea faptelor.", glasul VI, condacul Canonului Mare "Suflete al meu.", glasul II, "Slavă şi acum. Doamne femeia ceea ce căzuse", glasul VIII (prelucrare după o cântare grecească), "Să se îndrepteze", glasul I, heruvicul "Acum puterile." glasul VI, chinonicul "Gustaţi şi vedeţi.", glasul I tetrafon; cele "11 Eothinale" sau "voscresne", traduse după cele compuse de dascălul grec Dionisie Fotino, stihira "Ceata Sfinţilor Părinţi", glasul VIII şi alte cântări din rânduiala Sfintei Liturghii. Toate acestea au fost publicate de episcopul Romanului Gherasim Safirin, în cartea sa intitulată "Culegere de cântări bisericeşti", Bucureşti, Tipografia Cărţilor bisericeşti, 1908. Unele cântări ale mitropolitului au fost tipărite în mai toate colecţiile de cântări psaltice, precum: "Rânduiala Sfintei şi Dumnezeeştii leturgii", Buzău, 1856, sub îngrijirea ieromonahului Serafim; "Utrenier" şi "Liturghier", Buzău, 1921, de Ioan Zmeu; "Buchetul muzical", Bucureşti 1900, de Neagu Ionescu; "Carte de muzică bisericească.," Bucureşti, 1902, de Nifon Ploieşteanu, "Antologhion", Bucureşti, 1947, de arhid. Anton V. Uncu, "Cântările Sfintei Liturghii" şi alte cântări bisericeşti, Bucureşti, 1992, şi celelalte ediţii, de pr. prof. Nicu Moldoveanu. Numeroase cântări se păstrează în manuscrisele psaltice din BAR, Biblioteca Sfântului Sinod, Biblioteca Mitropolitană din Iaşi şi Biblioteca Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România etc.

Dascăl de psaltichie şi susţinător al cântării corale religioase
La activitatea de creaţie muzicală se adaugă cea de dascăl de psaltichie. Pe când studia la Sfântul Sava, organizează în casele Bisericii "Sfântul Dumitru" cursuri de muzică psaltică apreciate de elevii săi: Theodor Georgescu, Nae Mateescu, Dobrică şi Pană Brăneanu, care vor deveni distinşi profesori şi compozitori de muzică bisericească. La Şerbăneştii Morunglavului va avea ucenic pe Ghiţă Ionescu, învăţător şi mai apoi preot la Biserica Zlătari din Bucureşti şi profesor la psaltichie la seminariile Nifon şi Central. În timpul arhipăstoririi sale la Iaşi, selectase pentru slujirea de la catedrală preoţi, diaconi şi cântăreţi de excepţie. În acea vreme, încă mai cânta la strană cel mai mare protopsalt al Moldovei, Dimitrie Suceveanu, iar de la cafas, răspunsurile la Sfânta Liturghie erau executate de corul dirijat cu deosebită măiestrie de compozitorul Gavriil Musicescu. A fost primul ierarh din Biserica noastră care a acceptat femeile în corul mitropoliei, susţinându-l pe dirijorul său în formarea şi cristalizarea acestuia. În timpul dezbaterilor sinodale controversate privitoare la acceptarea femeilor în corurile bisericeşti, mitropolitul Iosif Naniescu, pledând în favoarea acestei măsuri puse în practică la Iaşi din anul 1876, argumenta astfel: ".i-am aprobat să aibă în cor şi femei şi iată pentru ce: pentru că femeile sunt cele care au servit Apostolilor, ele sunt acelea care au alergat din noapte la mormântul Domnului şi care au vestit că Hristos a înviat. Apoi la mănăstirile noastre din ţară, cel puţin aşa ne-am pomenit noi şi mai cu seamă eu, de când eram copil şi până la vârsta în care mă găsesc, ştiu că toate femeile cântă la mănăstiri. Pentru aceste motive am dat voile să cânte femeile în cor chiar în Catedrala Mitropoliei Moldovei, mai ales sub direcţiunea unui maestru ca dl Musicescu." Dezaprobă influenţele profane în muzica bisericească, arătând că muzica trebuie să trezească în suflet sentimentul umilinţei şi al sfinţeniei: "Scopul şi caracterul cântărilor bisericeşti este simţământul umilinţei, dar cântările româneşti s-au cam depărtat de practica şi adevăratul stil bisericesc, prin traducţiile şi compunerile unora care mai mult sau mai puţin le-a plăcut a imita pe cele lumeşti, crezând poate că vor plăcea publicului mai mult nebăgând în seamă sfinţenia lucrului ce profanau".

A păstrat cu sfinţenie manuscrisele psaltice ale lui Macarie, pe care i le încredinţase episcopul Chesarie. Spre sfârşitul vieţii le-a donat Bibliotecii Academiei Române împreună cu manuscrisele şi cărţile sale strânse cu multă trudă în decursul întregii sale vieţi, de altfel acestea constituind singura sa zestre, o zestre nepieritoare şi de mare folos culturii şi îmbogăţirii neamului românesc. Opera sa muzicală rămâne un reper şi se cere a fi valorificată, prin catalogarea, publicarea cântărilor şi adoptarea în repertoriul stranei. Unele dintre melodiile sale, precum Răspunsurile Mari în glasul VIII, au fost înveşmântate armonico-polifonic de mari compozitori români precum Gavriil Musicescu, George Dima, Dumitru G. Kiriac, Ioan D. Chirescu, Nicolae Lungu şi mulţi alţii, păstrându-se neschimbată linia melodică.

Chip pios şi model de urmat
Impresionat de traiul şi munca acestui evlavios mitropolit, savantul Nicolae Iorga avea să-i sintetizeze viaţa în cuvinte de o aleasă sensibilitate şi frumuseţe literară: "Ales Mitropolit al Moldovei la 1875, acest Basarabean, care a trăit până la adânci bătrâneţe în chiliile sărăcăcioase de lângă măreaţa mitropolie a lui Veniamin Costachi, zidită după planurile lui Gheorghe Asachi însuşi şi sfinţită de un Rege al României, a fost, ca şi marele Veniamin, cel veşnic milostiv şi darnic, păzitorul cinstit al averii rămase Mitropoliei, în clădiri, odoare şi odăjdii, slujitorul credincios în biserica Dumnezeului său şi, neasămănat iubitor de cultură, ca un inel de aur între bronzul vechilor timpuri de carte bisericească şi fierul aspru al noii culturi laice revărsate şi asupra Bisericii. Care a fost Ieşeanul, Moldoveanul, Românul cu iubire pentru legea strămoşilor săi care să nu fi vărsat o lacrimă caldă când trupul bătrânului de optzeci şi doi de ani se coborî, la 1902, călugăreşte, afară din zidurile bisericeşti, în care el, sfânt viu, stătuse închinându-se treizeci de ani între chipurile sfinţilor nemuritori? O epocă din istoria Bisericii româneşti s-a încheiat în clipa când genele lungi albe se aplecară pe obrajii supţi de viaţă aspră, pecetluind pentru vecie lumina ochilor vii". (Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a românilor, ediţia a II-a, vol. II, Editura Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Bucureşti, 1932, p. 242) Preocupat permanent de bunul mers al vieţii bisericeşti sub toate aspectele ei, mitropolitul Iosif Naniescu rămâne o minte luminată a Bisericii noastre, deopotrivă un mare iubitor de cultură, dascăl al înnoirilor, un părinte ocrotitor al celor nevoiaşi şi neajutoraţi, model de viaţă trăită într-o sfinţenie pilduitoare ce s-a ridicat la înălţimea slujirii pe care Hristos i-a încredinţat-o. De aceea, a dăinuit în memoria urmaşilor sub denumirea de Iosif cel Sfânt, demn şi curat asemenea patriarhului Iosif, milostiv şi blând asemenea Sfântului Nicolae, sărac în cele materiale, dar bogat întru cele cereşti, încununat de virtuţi şi vrednicii meritorii aşezării numelui său în sinaxarul sfinţilor.

Lect. Matei Zaharia
Sursa:ziarullumina.ro

.

13 Iulie 2015

Vizualizari: 359

Voteaza:

Mitropolitul Iosif Naniescu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE