Preotul Cicerone Iordachescu (1882-1966)

Preotul Cicerone Iordachescu s-a nascut in satul Litca, comuna Miclauseni din judetul Iasi, la 22 ianuarie 1882. Era fiul preotului Dumitru si al Mariei Iordachescu. Dupa ce a urmat Seminarul inferior din Roman si pe cel superior Veniamin Costache din Iasi, dand diferenta de liceu, a obtinut diploma de bacalaureat si s-a inscris la Facultatea de Teologie din Bucuresti, pe care a absolvit-o in 1908. A obtinut licenta in filosofie la Universitatea din Iasi, in 1915.

Intre anii 1908-1909, a fost numit preot la biserica Sfintii Voievozi din Galati, indeplinind si functia de secretar al Seminarului teologic Sfantul Andrei din acelasi oras.

In 1909 este pentru un timp preot la Catedrala Mitropolitana din Iasi si profesor la Seminarul Veniamin.

Devine in acelasi an superior al Capelei Ortodoxe Romane din Baden-Baden. Ramane aici pana in anul 1913. In acesti ani, urmeaza studii de teologie si filosofie la Universitatile din Strassbourg si Freiburg.

Se intoarce la Iasi in 1913 si este numit preot la Biserica Barboi.

Prezenta preotilor, ca reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe, fusese simtita necesara in armata moderna a Tarilor Romane.

In 1848, cand scria poezia Un rasunet care peste ani urma sa devina Imnul National al Romaniei, Andrei Muresanu incheia:

Preoti cu cruce-n frunte! caci oastea e crestina,
Deviza-i libertate si scopul ei prea sfant,
Murim mai bine-n lupta, cu glorie deplina,
Decat sa fim sclavi iarasi in vechiul nost' pamant!¹

Nicolae Iorga scria, atunci cand se ocupa de rostul armatelor nationale: Nu putem incheia astfel astazi, fata de teribila concurenta dintre neamuri, decat recomandand, cui poate intelege, deschiderea celor trei izvoare de viata ale oricarei armate: cultul traditiilor, democratia militara si educatia sufletului.²

Dupa 1848, Barbu Stirbei, Domnul Tarii Romanesti, era preocupat sa organizeze o noua armata, ca scut al puterii sale. Consiliul militar din 1850 a pregatit o reorganizare totala a armatei, sub denumirea de militie. Vedem cum, in regimentele militiei astfel organizate existau si preoti, pe langa ofiteri, subofiteri, medici, chirurgi, veterinari, administratori.³

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a apreciat si el importanta prezentei reprezentantilor Bisericii in armata si a numit confesori militari.⁴

In timpul razboiului de independenta din 1877-1878, trupele romane au fost insotite, pe campurile de lupta de la sudul Dunarii, de peste zece preoti militari, care au ridicat moralul ostasilor si i-au intarit sufleteste in momentele de suferinta. Este demn de remarcat si activitatea depusa de numerosi calugari, care s-au angajat voluntari ca infirmieri sau brancardieri, sau a calugaritelor care au lucrat ca infirmiere la spitalele militare de pe front si din tara.

Preotul Constantin Bobulescu arata ca, in timpul razboiului balcanic din 1913, la care el insusi participase ca preot militar, mai fiecare regiment, daca nu cate o brigada isi avea preotul ei.⁵

In 1916, atunci devenise evident ca armata romana va participa la razboiul care incepuse, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a numit un protopop al preotilor militari, in persoana preotului Constantin Nazarie, profesor la Facultatea de Teologie din Bucuresti. El a tinut mai multe conferinte cu preotii parohi, pentru a-i indruma asupra rolului pe care vor trebui sa-l aiba dupa intrarea Romaniei in razboi.

La 15 august 1916, Constantin Nazarie a fost numit Seful Serviciului religios de pe langa Marele Cartier General al Armatei Romane.⁶

Printre cei in jur de 250 de preoti care au primit investirea drept confesori militari - astfel incat fiecare regiment si fiecare spital militar isi avea preotul sau- s-a aflat si preotul Cicerone Iordachescu.⁷ Preotii au primit grade militare, solde si li s-a instituit o uniforma aparte.⁸

Primind misiunea de a se ocupa de pregatirea sufleteasca a ostasilor romani, in preajma inceperii razboiului pentru reintregirea nationala, preotul Cicerone Iordachescu a privit cu toata atentia aceasta responsabilitate.

Dupa declararea razboiului, incepand cu ziua de 15 august 1916 si pana in mai 1917 a participat, impreuna cu Regimentul IV Vanatori, la intreaga campanie a acestuia in Transilvania si la luptele din Muntii Moldovei, iar din mai pana in octombrie 1917 a fost repartizat la ambulanta Diviziei a XV-a.

Comandantii armatei romane au recunoscut si apreciat ca toti preotii militari si-au facut pe deplin datoria pe campurile de lupta. S-au pastrat in istoria razboiului de intregire numele unor preoti care au participat efectiv la lupte, unii dintre ei cazand eroic, la datorie.⁹

In luna octombrie a anului 1917, a fost numit prin decret ca superior al Bisericii Romane din Paris. La aceasta numire, au cantarit greu calitatile deosebite de care facuse dovada in indeplinirea sarcinilor de preot civil si militar, pregatirea teologica si filosofica, cunoasterea perfecta a mai multor limbi de circulatie europeana.

Dupa o calatorie care a durat 42 de zile, trecand prin Petrograd, Arhanghelsk, Scotia, Londra si Le Havre a ajuns la Paris.¹⁰

Parintele Cicerone Iordachescu a inteles cu claritate care era sensul misiunii sale in calitate de superior al Bisericii Romane din capitala Frantei, mai ales in acele timpuri grele de razboi. Biserica trebuia sa reprezinte un catalizator al energiilor comunitatii aflati atunci in Franta, atragandu-i pentru a aparticipa, fiecare dupa puterile lui, la sustinerea, mai ales morala, a drepturilor Romaniei la intregire, la aducerea intre hotarele sale a intregului neam. Pornind de la aceasta convingere, preotul Iordachescu a actionat permanent, cu hotarare, folosind toate mijloacele pe care i le oferea noua sa calitate.

El s-a incadrat astfel intre misionarii romani, care si-au indeplinit, uneori cu jertfe personale, datoria patriotica de a sustine cauza romaneasca la Paris. Erau eforturi pentru a face cunoscuta Romania, pentru a inlatura ignoranta in care se gaseau strainii, in special prietenii, despre adevaratele stari de lucruri de la noi, de contracarare a informatiilor inexacte, de multe ori tendentioase sau calomnioase puse in circulatie. Efectele acestor eforturi s-au putut constata in timpul discutiilor de la Conferinta Pacii.¹¹

Imediat dupa ce a sosit la Paris, a luat in primire biserica, pe care a gasit-o in ordine deosebita si dotata cu cele de trebuinta.

Biserica comunitatii romane, cu hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril, se afla ca si astazi pe Rue Jean de Beauvais la numarul 9 bis, intr-o pozitie centrala, cuprinsa intre Boulevard Saint Germain si Rue Des Ecoles. Este la cateva minute de Sorbona, de College de France si de Pantheon, in imediata apropiere a Muzeului Politiei. Biserica a fost capela Colegiului Beauvais, fondata de Jean de Dormons in anul 1370. A fost cumparata de Guvernul Romaniei in 1882 si afectata cultului ortodox.

Parintele Cicerone Iordachescu si-a inceput noua sa activitate printr-o slujba de pomenire a fostului superior, Chezarie Stefano, care murise in functie.

In prima duminica de dupa sosirea sa la Paris, el a slujit litughia, la care a fost bucuros sa constate ca au participat multi romani, printre care a remarcat pe fostul ministru Alexandru Em. Lahovary. La incheierea slujbei el a transmis coloniei romane binecuvantarea Mitropolitului Moldovei si urarile de bine si de sanatate al Ministrului Cultelor. A incheiat fagaduind ca va incerca, cu ajutorul crestinilor romani din Paris, sa-si indeplineasca datoria pentru care fusese trimis.

A doua zi, luni 20 noiembrie 1917, la invitatia doamnei Mihaela Catargi, a slujit un serviciu divin la inaugurarea Caminului soldatilor romani. Caminul era instalat in cladirea Legatiei Romane, aflata pe Rue de la Boëtie. A fost un bun moment pentru a descrie eforturile eroice pe care le faceau ostasii romani aflati pe campurile de lupta, pentru a scoate in evidenta rolul important, de incurajare si de suprema mangaiere, pe care credinta il are in aceste momente de grea cumpana.

In afara de slujbele impuse de canonul bisericesc, parintele Iordachescu a slujit adesea, pentru ocazii deosebite. Astfel, la 31 decembrie a slujit un parastas pentru soldatii cazuti pe campul de lupta, iar la 1 ianuarie 1918 un Te-Deum pentru Anul Nou, la care a participat intreaga comunitate romana aflata la Paris. El folosea toate aceste ocazii pentru a prezenta situatia politica a tarii noastre, nu numai pentru colonia romana dar si pentru publicul francez, a carui simpatie pentru poporul roman dorea s-o castige. Asa a fost cazul la Slujba de Inviere din 1918. Mesajul sau, expus in biserica, in fata credinciosilor, a fost comentat laudativ de presa franceza.

Tot astfel, el a vorbit in numele coloniei romane, la Biserica Americana, la 30 mai, atunci cand a celebrat un serviciu religios in memoria soldatilor americani cazuti in razboiele de independenta, de secesiune si cu Spania.

In afara celor care le realiza in cadrul bisericii, parintele Cicerone Iordachescu participa la multe actiuni organizate de romanii din Paris. Atunci cand, la 15 mai 1918, s-a format o societate culturala si politica, avand scopul de a se ocupa de problemele romanesti in legatura cu drepturile romanilor si cu situatia celor aflati in Franta, el a participat, in caliatea sa de superior al Bisericii Romane. Intre membrii asociatiei se aflau: Toma Stelian, Ion Gavanescul, Ermil Pangrati, Constantin Mille, Dragomir Hurmuzescu, Horia Hulubei.¹²

Cum tocmai venisera in Franta trupele americane, pentru a lua parte la lupte, comitetul coloniei romane, in fruntea careia se gasea atunci Ermil Pangrati, a hotarat ca Biserica Romana sa faca slujeasca o slujba de multumire. Situatia era delicata, deoarece preotul Cicerone Iordachescu era o persoana oficiala, numita de Ministrul Cultelor, iar pe alta parte exista parerea ca Guvernul Romaniei are obligatii fata de germani, dupa Pacea de la Buftea. Parintele a declarat insa ca el este numit de Mitropolit, fata de care raspunde, iar ca roman el simte romaneste si va face orice pentru cauza romanilor, indiferent de consecinte. De ziua Statelor Unite ale Americii, in fata unei biserici pline, cu participarea multor straini, a unor soldati americani si a reprezentantului legatiei americane, a avut loc Te-Deumul. Parintele a rostit o rugaciune in limba engleza si o cuvantare in limba franceza. Ziarele pariziene au apreciat bine aceasta manifestatie.

O manifestatie asemanatoare a avut loc si la 14 iulie, cand de aceasta data Te-Deumul a fost inchinat poporului francez si armatei franceze.

La 14 august 1918, intr-o atmosfera de mare insufletire, a participat la alegerea Comitetului National pentru Unirea Romanilor, din care faceau parte doctorul Ion Cantacuzino si preotul Vasile Lucaci.

In octombrie 1918, a avut loc la Londra, cea de a XII-a aniversare a Asociatiei pentru apropierea bisericii engleze de bisericile rasaritene. Preotul Cicerone Iordachescu a fost invitat sa participe in numele Bisericii Romane. In ziua de 29 octombrie el a prezentat o lunga si documentata cuvantare, pe care a intitulat-o Problema religioasa si cateva trasaturi ale sufletului romanesc, bine primita de auditori.

La 21 octombrie a fost prezent, la Oxford, la o conferinta cu participarea profesorilor teologi si a reprezentantilor bisericilor romane si sarbe.

La 4 decembrie, parintele Iordachescu a fost primit la Londra de Arhiepiscopul de Cantebury si a vizitat Catedrala Sfantul Paul si Palatul Lambeth.

In seara aceleiasi zile, urmare a solicitarii ce i s-a facut, a prezentat din nou cuvantarea pe care o tinuse in prima zi a venirii lui la Londra, de data aceasta la societatea Miscarea Crestina a Studentilor. O parte a cuvantarii a fost publicata in numerele 16 si 17, din ianuarie 1919, ale publicatiei Revue de Transylvanie, care aparea la Paris, sub redactia unui comitet national al romanilor din Transilvania, Banat si Bucovina. Articolul a fost recenzat in publicatia pariziana Revue Bleue.¹³

Tot in seara zilei de 21 octombrie 1918, a asistat in Camera Lorzilor, la momentul in care Lordul Curzon a anuntat ca austriecii depusesera armele.

Intors la Paris, parintele Iordachescu a fost martorul exploziei de bucurie care a cuprins orasul la aflarea vestii semnarii armistitiului Germania, la 11 noiembrie 1918. El descrie in memoriile sale cum a sarbatorit populatia Parisului, timp de trei zile, victoria obtinuta cu atatea jertfe omenesti si eforturi¹⁴.

La 21 noiembrie el a tinut un Te-Deum de multumire pentru victorie. Au participat Gheorghe Creteanu, care era atunci ministrul Romaniei la Paris si reprezentantii autoritatii militare romane la Paris.

La 1 ianuarie 1919 in fata intregii colonii romane si in prezenta tuturor autoritatilor civile si militare s-a slujit Sfanta Liturghie, urmata de un Te-Deum de multumire pentru realizarea Marii Uniri a tuturor romanilor, iar la 12 ianuarie a fost slujit un parastas pentru preotii, ofiterii si soldatii romani cazuti pentru patrie, in razboi.
La 18 ianuarie 1919 se dechidea la Paris, Conferinta Pacii.

Pentru ca Romania sa obtina o atmosfera favorabila printre membrii Conferintei de Pace si conditii cat mai favorabile la tratatul de pace, romanii din Paris au realizat mai multe actiuni. In timpul iernii si primaverii anului 1919 s-au organizat si prezidat mai multe mese, oferite ca din partea presei romane, pentru reprezentanti ale diferitelor legatii, engleze, franceze, americane si italiene. La aceste manifestari au participat si au vorbit cele mai importante persoane politice si culturale romane aflate la Paris: Ion I. C. Bratianu, Tache Ionescu, Nicolae Titulescu, preotul Vasile Lucaci, Elena Vacarescu, Ioan Ursu, preotul Cicerone Iordachescu.

In memoriile sale Cicerone Iordachescu a prezentat foarte favorabil prestatiile lui Ion. I. C. Bratianu si Tache Ionescu la Conferinta de Pace.¹⁵

In a doua jumatate a lunii februarie, parintele Cicerone Iordachescu, impreuna cu doamnele Mihaela Catargi si Yvonne Camarasescu, a vizitat lagarele fostilor prizonieri romani din Germania, gazduiti acum in Franta. Ei erau cazati si ingrijiti in mai multe localitati din jurul orasului Nancy, pe care parintele le enumera: Fraize, Rudlin, Croiaux, Croix les Mines, Bois l'Evêque, Billeau, Thiebanmenil. In toate aceste lagare a sustinut cate un serviciu religios, a spovedit si impartasit pe ostasi si a purtat discutii cu acestia. Parintele Iordachescu, care publicase la Paris o Carte de Rugaciuni si un Calendar religios pe anul 1919, a oferit mai multe exemplare ostasilor.
Pe parcursul anilor 1917-1919, Biserica Romana din Paris a stat la dispozitie strainilor ortodocsi, militari si civili, care se gaseau in capitala Frantei. Ei preferau Biserica Romana celor Rusesti sau Grecesti. Parintele Iordachescu isi explica aceasta preferinta prin faptul ca el ii primea cu multa dragoste si bunavointa, dar si fara sa le ceara niciun fel de plata pentru serviciile religioase.

Astfel el a slujit casatorii, botezuri pentru bulgari, sarbi, muntenegreni. In semn de apreciere si multumire pentru gesturi crestinesti, pe care le-a considerat servicii aduse tarii sale, Regele Muntenegrului Nicolae I i-a acordat Ordinul Danilo I.¹⁶

Cu ocazia venirii la Paris a Ministrului Cultelor Constantin Angelescu, parintele Iordachescu cere reintoarcerea sa in tara pentru a se alatura familiei, de care fusese timp indelungat despartit.

In mai 1919 pleaca spre tara.

Parintele Cicerone Iordachescu a avut in continuare o frumoasa cariera fiind succesiv, profesor de filosofie la Seminarul Veniam Costache din Iasi intre 1921 si 1927, apoi director al Seminarului intre 1925 si 1927, profesor la Facultatea de Teologie din Chisinau intre 1927 si 1941, decan al Facultatii intre 1930 si 1932, transferat profesor la Facultatea de Teologie din Cernauti-Suceava intre 1941 si 1947.

Pensionat in 1947, a murit la Iasi la 29 aprilie 1966.

El a publicat numeroase lucrari si traduceri. Astfel: Preotul si opinia publica, Galati, 1909; Sfantul Ioan Damaschin, studiu patristic, Iasi, 1912; Credo quia absurdum, Religie si cultura, Iasi 1920; Teoria judecatii, studiu logico-epistemologic, Iasi 1927; Romantismul religios, Chisinau, 1929; Istoria vechii literaturi crestine, Iasi, 1934-1935. Dintre traduceri se remarca cele mai importante opere ale lui Dionisie Pseudo-Areopagitul.

Dimitriu Oana-Lucia
Bibliograf la Cabinetul de Manuscrise-Carte rara al Bibliotecii Academiei Romane

Note:

1. Antologia poeziei romanesti de la inceputuri pana astazi, vol. II, Editura de Stat pentru Literatura si Arta, Bucuresti, 1957, p. 41.
2. Nicolae Iorga, Istoria armatei romanesti, vol. II, editia a II-a, Editura Ministerului de Razboi, Bucuresti, 1930, p. 253
3. Idem, p. 252-253.
4. Mircea Pacurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, vol. III, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, 1997, p. 356.
5. Constantin Bobulescu, Fete bisericesti in razboaie, razvratiri si revolutii, Tipografia Eparhiala Cartea Romaneasca, 1930, p. 109.
6. Mircea Pacurariu, op. cit., p. 359
7. Idem.
8. Constantin Bobulescu, op. cit., p. 109.
9. Mircea Pacurariu, op. cit., 360.
10.  Cicerone Iordachescu, Insemnari din anii 1916-1919. Din primul razboi de intregire 1916-1917. Biserica romana din Paris in 1917-1919. Tipografia Alexandru Terek, Iasi, 1937, p. 83-117.
11. Constantin Kiritescu, Istoria razboiului pentru intregirea Romaniei, 1916-1919, vol. III, editia a II-a, Cartea Romaneasca, 1924, p. 297
12. Cicerone Iordachescu, op.cit., p. 119-136
13. Cicerone Iordachescu, op.cit., p. 155-200.
14. Idem., p. 201-202.
15. Cicerone Iordachescu, op. cit., p. 205-206.
16. Idem, p. 223-224.