Parintele Ene Braniste

Parintele Ene Braniste Mareste imaginea.

Părintele Ene Branişte - Un mare dascăl al teologiei româneşti

Vreme de 45 de ani, pr. prof. dr. Ene Branişte s-a ostenit cu predarea Teologiei Liturgice, a Teologiei Pastorale şi Artei creştine, mai întâi ca asistent, la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti, între anii 1938-1950, apoi în calitate de conferenţiar, din 1 aprilie 1950 până în 15 octombrie 1950, şi profesor, din 1950 până în 1 octombrie 1982, când s-a pensionat, la limită de vârstă, de la fostul Institut Teologic Universitar din Bucureşti, astăzi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ a Universităţii din Bucureşti.

Dedicat cu multă abnegaţie, în toată activitatea sa de profesorat, acestui mănunchi de ştiinţe teologice: Liturgică, Pastorală şi Artă creştină, părintele Ene Branişte s-a străduit să arate că întreaga slujire liturgică este izvor de sfinţire, de comuniune şi cultură, de continuitate şi unitate ortodoxă creştină.

De altfel, şi scrisul său teologic s-a desfăşurat tot în slujba acestor trei discipline, determinându-l să devină un foarte bun specialist, îndeosebi în domeniul Teologiei liturgice, inima vieţii spirituale a Bisericii Ortodoxe.

Argeşean de origine, fiu de învăţător, născut la 12 octombrie 1913, părintele Ene Branişte a urmat, după şcoala generală, cursurile Seminarului Teologic din Curtea de Argeş, între anii 1925-1933, ale Facultăţii de Teologie a Universităţii din Bucureşti, între anii 1933-1937, şi pe cele de doctorat, obţinând titlul de doctor în teologie în anul 1943, cu teza de doctorat „Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila“, sub îndrumarea marelui profesor Petre Vintilescu.

În anul 1938 a fost numit asistent la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti, trecând apoi prin toate treptele universitare, până la cea de profesor conducător de doctorat, şi a activat, din anul 1950 până în anul 1982, la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti.

În perioada 1 ianuarie 1970 - 10 iulie 1971 a îndeplinit funcţia de prorector al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, iar în perioada 15 decembrie 1980 - 1 octombrie 1982 pe cea de rector al aceluiaşi institut, conducând cu multă competenţă şi demnitate această instituţie de înaltă cultură teologică.

La 26 octombrie 1940 a fost hirotonit diacon, iar la 15 mai 1950 preot, pe seama Paraclisului „Sfânta Ecaterina“ al Institutului Teologic, unde a slujit până la pensionare.
Părintele Ene Branişte a îndeplinit şi funcţii în administraţia patriarhală. A fost vicepreşedinte al Comisiei de Pictură a Patriarhiei Române (1968-1983), membru în Comitetul tehnic al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi membru al Adunării eparhiale şi al Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Totodată, a fost îndrumător de redacţie la revista „Studii Teologice“, membru în Comisia de editare a colecţiei „Părinţi şi scriitori bisericeşti“ şi în Comisia pentru uniformizarea cântărilor bisericeşti.

Ca profesor de teologie, părintele prof. Ene Branişte a reprezentat Biserica Ortodoxă Română peste hotare: în Anglia, Germania, Armenia, Franţa, Grecia, Elveţia şi Austria, făcând parte din delegaţii oficiale sau participând personal la diferite conferinţe, congrese, simpozioane sau dialoguri teologice, unde a făcut dovada profundei sale pregătiri teologice, a disponibilităţii spre dialog cu alte confesiuni creştine, dar mai ales o cunoaştere temeinică şi în detaliu a bogăţiei de simboluri a istoriei şi spiritualităţii teologiei liturgice ortodoxe, pe care a slujit-o pretutindeni cu o competenţă şi pricepere admirabile.

Timp de patru decenii şi jumătate a desfăşurat o deosebită activitate didactică, formând multe generaţii de teologi. A manifestat exigenţă, sobrietate şi nobleţe şi a oferit sprijin în afirmarea tinerilor teologi.

A desfăşurat o imensă muncă de cercetare ştiinţifică, atestată de impresionantul număr de lucrări publicate. Dintre acestea, cele mai cunoscut sunt: „Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Ca-basila“ (teza de doctorat), publicată în anul 1943, „Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii de Nicolae Cabasila“ (traducere din limba greacă), 1946; „Tipic bisericesc“, 1976 - în colaborare; „Liturgica teoretică. Manual pentru seminarele teologice“, 1978 - în colaborare; „Liturgica specială pentru institutele teologice“, 1980; „Liturgica generală cu noţiuni de artă bisericească, arhitectură şi pictură creştină“, 1985; „Cântările Penticostarului“, 1980 - în colaborare; „Anastasimatarul uniformizat“, „Utrenierul sau Cântările Utreniei de Duminică ale celor opt glasuri bisericeşti“, 1954 - în colaborare.

Toate aceste lucrări au cunoscut mai multe ediţii până în prezent, iar manualele sale de liturgică pentru seminarii sau facultate sunt temeinice şi sistematice, expuse într-o frumoasă limbă literară, actuale şi normative pentru timpul nostru.

Pentru Teologie Pastorală, cursul său a rămas nepublicat, deşi o bună parte din prelegeri au văzut lumina tiparului.

În afară de aceste cursuri, părintele Ene Branişte a publicat 76 de studii de Liturgică, 17 studii de Pastorală, 40 de predici şi cuvântări, 26 de studii şi articole cu un conţinut variat (omiletic, catehetic, de literatură patristică, muzică bisericească, manuale de religie), 29 de cuvântări, cronici, note, reportaje, prefeţe, 89 de recenzii şi note bibliografice, 7 studii şi conferinţe tipărite în străinătate.

Activitatea ştiinţifică de cercetare a părintelui Ene Branişte îmbrăţişează toate laturile şi aspectele care ţin de specialitate şi de nevoile slujitorilor şi credincioşilor.
Uniformizarea cultului divin, combaterea inovaţiilor, reflectarea evenimentelor importante din viaţa Bisericii noastre, probleme liturgice de interes general pentru Ortodoxie, cultul liturgic al celorlalte Biserici şi confesiuni creştine, uniformizarea calendarului, a datei Paştelui, postul bisericesc şi altele au fost teme majore în scrisul său.
Diortosirea cărţilor de cult a fost o altă parte a preocupărilor sale, revizuind, după textele originale, mai multe cărţi de slujbă tipărite la Bucureşti: „Catavasierul“ (1959), „Penticostarul“ (1973), „Octoihul Mare“ (1975), precum şi ediţia „Liturghierului“ din anul 1980.

Studiile şi lucrările elaborate de părintele prof. Ene Branişte, pe lângă valoarea ştiinţifică, prezintă un mare interes practic. Aceste studii se disting prin acribia metodei de lucru, prin temeinicia şi seriozitatea informaţiilor şi a documentării, prin logica, limpezimea şi cursivitatea expunerii, prin grija pentru corectitudinea şi frumuseţea formei stilistice şi verbale.

Pe părintele Ene Branişte l-am cunoscut personal în anii studiilor de doctorat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1974-1976). Era, în acelaşi timp, competent şi exigent, academic şi pastoral, bun patriot şi deschis spre universal.

Părintele Ene Branişte era un profesor erudit şi un bun liturg, slujind la Sfântul Altar cu evlavie şi solemnitate, trăind prezenţa misterului divin în mijlocul poporului dreptcredincios. Nu a avut copii, dar a format mulţi ucenici care au devenit ierarhi, profesori sau buni preoţi de parohie, ştiind să pună în evidenţă profunzimea teologică şi frumuseţea spirituală pe care le conţine viaţa liturgică ortodoxă.

Bun cunoscător al limbilor clasice (greaca şi latina) şi al câtorva limbi moderne (franceza, germana şi italiana), părintele Ene Branişte aduce, prin scrisul său, o vastă şi solidă contribuţie la dezvoltarea disciplinelor teologice Liturgică, Pastorală şi Artă creştină. El rămâne peste timp un mare dascăl al teologiei româneşti.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Fragment din Cuvântul transmis la deschiderea Simpozionului omagial „Părintele Ene Branişte - 100 de ani de la naştere“, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“, Bucureşti, joi, 10 octombrie 2013.

Preotul profesor Ene Branişte, un teolog al cercetării

În seria profesorilor de teologie pe care i-am avut, părintele prof. Ene Branişte a fost o personalitate deosebită. A venit la Catedra de liturgică a Facultăţii din Bucureşti într-o vreme când domeniul acestei secţii evoluase semnificativ în învăţământul teologic de la noi, prin contribuţia unor predecesori de seamă, între care s-au remarcat, cu o operă mai bogată, preotul profesor Petre Vintilescu şi profesorul dr. Badea Cireşeanu. Cu toate acestea, domeniul Liturgicii încă nu era sistematizat la nivelul altor discipline de studiu.

Părintele prof. Ene Branişte aprecia că unele lucrări erau elaborate la un nivel încă nesistematic, cum afirmă despre lucrarea profesorului Badea Cireşeanu, Tezaurul liturgic al Sfintei Biserici Ortodoxe de Răsărit (3 vol. 1910-1912), că în ea autorul a expus un material eterogen, caracterizând-o ca fiind „o adunare de date din domenii diferite“.

Preotul prof. Petre Vintilescu, mai consecvent unei viziuni ortodoxe, de catedră teologică, a scris o serie de studii valoroase la acea vreme, dar nu s-a lansat într-o expunere exhaustivă a problemelor liturgice.
Venind cu un spirit nou de cercetare, părintele prof. Ene Branişte a făcut din studiul Liturgicii o ştiinţă. Pentru acest deziderat şi-a consacrat o mare parte a activităţii sale de cercetare.

Fiind convins că studiul Liturgicii necesită o cercetare aprofundată şi pluridisciplinară, pentru a expune materialul teologic la un nivel cât mai profesional, a reluat întregul domeniu şi l-a dezvoltat într-un cadru de studiu competent şi cu largă contextuare între alte discipline teologice şi laice.

Scopul unei asemenea abordări este arătat chiar de către autor. În vol. Liturgica generală (apărut postum în 1993), el menţionează următoarele: „Aprofundarea studiului Liturgicii ne ajută să pătrundem sub învelişul extern al formelor de cult pe care le săvârşim şi să le cunoaştem sensul adânc, spiritul şi rostul pentru care ele au fost instituite sau introduse în cult şi importanţa lor pentru viaţa religioasă-morală a noastră şi a credincioşilor noştri“.

În consecinţă, a relevat formele de cult sub toate aspectele posibile: teologic, istoric, filologic etc., folosind o documentare pe măsură, o bibliografie cu opere variate şi de referinţă, atât româneşti, cât şi străine.

În acelaşi timp, dotat cu o viziune ştiinţifică remarcabilă, a mânuit cu uşurinţă date şi teorii diverse, impunându-se în mediul cărturăresc al vremii şi fiind apreciat ca un bun cercetător, onest şi competent. Ca teolog, a ilustrat domeniul său cu o operă exemplară. Toate volumele pe care le-a editat, precum şi studiile publicate au aceeaşi ţinută de elaborare: cu acribie şi vastă cunoaştere a problemelor expuse. Evaluându-le acum, lucrările sale vădesc faptul că autorul a avut un program de viaţă pe care l-a urmărit atent şi cu multă pasiune: să acopere prin studii tot domeniul Liturgicii. Volumele de Liturgica generală (1985), Liturgica specială (1985), Liturgica teoretică, Liturgica practică şi alte ediţii sunt de referinţă pentru toate aspectele de cult.

Era cunoscut şi în mediul altor ştiinţe. El însuşi s-a apropiat cu interes de formele populare aferente cultului ortodox şi le-a apreciat ca atare. De pildă, citează unele informaţii de acest fel de la S. Fl. Marian şi alţi autori în legătură cu sărbătorile. Unele datini chiar le-a definit într-un mod ştiinţific, recunoscut şi de alţi cercetători. Despre Iordănit, datină populară a stropitului cu agheasmă, practicată de către tineri în special, a doua zi de Bobotează (în ziua de Sfântului Ioan Botezătorul), spune că este „o formă folclorică a acestei stropiri sacramentale“.

La fel se pronunţă asupra sărbătorilor, arătând cu argumente clare şi competente originea, instituirea şi evoluţia lor în timp, eventualele schimbări care au survenit în modul de ţinere. Cunoscător al vieţii bisericeşti de la noi şi din alte părţi ale lumii creştine de-a lungul veacurilor, coboară frecvent în trecutul istoric al ortodoxiei şi relevă cu date şi mărturii temelia formelor de cult în diferite etape de evoluţie.

Un fapt demn de remarcat este şi acela că, stăpânind domeniul în toate aspectele, magistrul corectează atent teoriile mai vechi, unele neconforme cu realitatea sau elaborate într-o formulare ambiguă, sub imperiul unor studieri superficiale. Astfel, din multiplele exemple, îl menţionăm doar pe cel legat de felul în care s-a pronunţat asupra aşezării datei sărbătorii Crăciunului la 25 decembrie.

Pe când majoritatea cercetătorilor laici, cât şi unii teologi apuseni consideră că schimbarea datei sărbătorii Crăciunului în Răsărit, de la 6 ianuarie, când se ţinea odată cu Boboteaza, la 25 decembrie (în sec. al IV-lea) s-a făcut ca să se înlocuiască sărbătoarea zeului Mithra, numită Dies natalis solis invicti, care se celebra la solstiţiul de iarnă, părintele prof. Ene Branişte vine şi oferă un răspuns corect, arătând că această schimbare a avut loc în primul rând ca efect al evoluţiei fireşti a vieţii Bisericii din Răsărit şi al materializării concepţiei teologice despre Nativitate.

Profesorul era un model de lucru. În cercetările mele etnologice şi interdisciplinare am ajuns frecvent la lucrările sale şi i-am studiat atent felul de a scrie. Am constatat cu emoţie şi plăcere mai întâi atitudinea echilibrată cu care a expus problemele liturgice. A lucrat cu calm, niciodată în termeni agresivi, de polemică acidă, chiar în chestiunile controversate. Se exprima într-un limbaj frumos, curat şi academic. Avea un stil îngrijit în vorbă şi în scris, de intelectual rasat, în care aducea doar argumente la nevoie, elaborate cu răbdare şi comprehensiune, lăsând frecvent ca să se tragă concluziile de la sine.

În ce priveşte profesia sa, ne-a oferit un exemplu demn de preţuit, de om modest şi reţinut, cumpătat şi distins, dedicat teologiei şi ştiinţei.

Deseori a făcut cercetări şi pe teren, pe la biserici şi mănăstiri. Ca oarecând Nicolae Iorga, care mergea în căruţă pe la vechile lăcaşuri de cult, ca să citească pisaniile, profesorul Branişte se deplasa frecvent pe teren şi putea fi văzut studiind atent arhitectura şi pictura mănăstirilor sau a altor lăcaşuri, obiectele de cult, cărţile şi documentele vechi, cât şi observând formele rituale existente în diferite zone ale ţării. Aşa a adunat date documentare pe viu şi de certă valoare, pe care le-a folosit apoi în lucrările sale de Liturgică.

Omagiindu-i acum în chip festiv viaţa şi activitatea sa, putem considera acest moment al centenarului un remember solemn în amintirea celui ce va rămâne un model pentru toate generaţiile de teologi.

Nicolae Cojocaru

Sursa: ziarullumina.ro
 

12 Octombrie 2016

Vizualizari: 237

Voteaza:

Parintele Ene Braniste 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE